După cum am promis, iată un fragment din lucrarea “Vieţile noilor mucenici şi mărturisitori ruşi din secolul XX”. Cred că vorbele mele sunt de prisos, faptele relatate aici sunt suficiente. “Înnoitorii” sunt acele organizaţii rupte de Biserica Ortodoxă Rusă, sprijinite de bolşevici, care au încercat să destabilizeze Biserica.
Notele de subsol sunt puse anapoda, la tehnoredactare vor arăta altfel.

În timpul arhiepiscopului Piotr a început întoarcerea bisericilor „înnoitoare” către ortodoxie. Ceremonialul de primire a clerului se săvârşea cu mare solemnitate. Vlădica stătea pe tronul arhieresc, iar preoţii se căiau din amvon în faţa arhiereului şi a întregului norod. Apoi cei care se căiau făceau plecăciuni până la pământ şi se intona cântecul de slavă al sfântului Ambrozie al Mediolanului „Lăuda-Te-vom, Doamne”. Preoţii care erau iertaţi nu erau admişi imediat la slujbă. La început arhiepiscopul le dădea binecuvântarea să cânte şi să citească în strană. Înainte de începerea serviciului divin bisericile „înnoitoare” erau sfinţite din nou. La toate bisericile întoarse la ortodoxie arhiepiscopul Piotr era întâmpinat cu pelerinaje, cu prapuri, cu o mare mulţime de oameni. Toate acestea au provocat mânia „înnoitorilor”, care rămâneau cu biserici tot mai puţine. La congresul lor eparhial „înnoitorii” au numit activitatea arhiepiscopului Piotr la Voronej „petrozveriada”**.
Un statornic însoţitor şi tovarăş al arhiepiscopului Piotr în activitatea sa a fost arhimandritul Inochentie (Beda). Om liniştit şi blând, acesta a fost ajutorul cel mai apropiat al arhiereului. Arhiepiscopul l-a trimis la mănăstirea Sarovului după acatistul pe note muzicale al cuviosului Serafim, acatist care a început să se slujească după aceea la Voronej în fiecare miercuri.

** „Petrozveriada”- joc de cuvinte bazat pe „Petriada”, o epopee pe care intenţiona să o scrie Puşkin, şi pe numele arhiepiscopului – Zverev. În limba rusă „zver’” înseamnă „fiară” (nota trad.).

Imediat după sosirea în oraş, vlădica s-a deplasat la secţia administrativă. A explicat funcţionarilor că este numit arhiereu la Voronej şi a venit să ia conducerea eparhiei. Apoi a cerut ca secţia administrativă să-l înregistreze drept conducător oficial al eparhiei Voronejului. A primit răspunsul că autorităţile nu îl cunosc, nu-l recunosc, nu au avut şi nu doresc să aibă treabă cu el. Ei, ca reprezentanţi ai puterii muncitorilor şi ţăranilor, ţin seama numai de voinţa celor ce muncesc şi a reprezentanţilor credincioşilor.
După un asemenea răspuns din partea autorităţilor muncitorii credincioşi au început ei înşişi să facă demersuri pentru legalizarea direcţiei eparhiale conduse de arhiepiscopul Piotr. Muncitorii au mers de câteva ori la Şarov, preşedintele comitetului executiv, şi i-au cerut cu insistenţă să înregistreze direcţia eparhială. Secţia administrativă a permis până la urmă să se desfăşoare o adunare orăşenească a credincioşilor, care trebuia să asculte declaraţia arhiepiscopului şi să aleagă membrii direcţiei eparhiale. OGPU a cerut de la arhiepiscop să-i convingă pe muncitori să nu mai formeze delegaţii şi să meargă la preşedintele comitetului executiv; în schimb OGPU a promis să convină cu autorităţile în problema înregistrării arhiepiscopului.În măsura posibilităţilor sale, vlădica a dus la îndeplinire această rugăminte.
Stareţul Nectarie de la Optina, la care arhiepiscopul Piotr mergea pentru sfaturi, i-a transmis: dacă lucrurile vor merge tot aşa şi mai departe, arhiepiscopul nu va scăpa de arestare.
Situaţia în oraş devenea tot mai încordată: arhiepiscopul Piotr a primit de câteva ori scrisori de ameninţare, au fost cazuri când s-au aruncat pietre de pe acoperiş în el. Până la urmă muncitorii au propus să se înfiinţeze un grup de pază al arhiereului, care să-l însoţească pe stradă şi să rămână noaptea la el în casă, ca să se evite provocările. Arhiepiscopul nu avea prea multă încredere în eficacitatea pazei, dar nu putea refuza pe credincioşi în dreptul lor de a apăra capul eparhiei. Vlădica era recunoscător oamenilor pentru grija lor şi seara, înainte de a se culca, cobora întotdeauna în antreu, ca să afle dacă oamenii au mâncat şi ca să-i binecuvânteze pentru noapte.
Recunoaşterea de către ortodocşi a arhiepiscopului Piotr drept diriguitor al eparhiei nu uşura povara slujirii sale pe tronul arhieresc al Voronejului, căci autorităţile nu au recunoscut din punct de vedere juridic decât pe „înnoitori”. Această situaţie îngreuna vizitele arhiepiscopului pe la parohiile săteşti ale eparhiei; aceste călătorii erau considerate de OGPU activitate contrarevoluţionară, de fiecare dată vlădica cerea permisiunea de la autorităţi pentru ele, dar nu i se acorda. Semion Ţikov, preşedintele consiliului bisericesc, intervenea la autorităţi ca arhiepiscopul să primească învoirea de a călători pe la parohiile eparhiei, dar fără rezultat. La toate rugăminţile reprezentantul autorităţilor răspundea: „Cum, voi, orăşenii, vă faceţi griji pentru sate? Arhiepiscopul vă slujeşte în oraş şi gata, de sat nu vă bateţi voi capul.” După acest răspuns Semion Ţikov a trimis oameni la parohiile săteşti ca să le spună să trimită delegaţii lor, care să intervină împreună pentru a i se permite arhiepiscopului să călătorească prin eparhie. Parohiile săteşti s-au pus chezaşe pentru arhiereu , dar nici aceste demersuri nu au dus la nici un rezultat. Cu cât oamenii interveneau mai mult pentru arhiepiscopul Piotr, cu atât mai mult creştea ura autorităţilor faţă de el. Situaţia în oraş era de aşa natură, încât arhiepiscopul a considerat necesar să adreseze o epistolă credincioşilor Voronejului, trimiţând totodată acest text la ziarul „Comuna voronejeană” cu rugămintea de a fi publicat. Arhiepiscopul presupunea că astfel va atenua tensiunea în relaţiile dintre Biserica şi autorităţile din Voronej.
După aceasta arhiepiscopul a început să fie chemat la interogatorii la OGPU. În aceste vizite păstra o atitudine calmă. Întrând în cabinetul anchetatorului, se uita în jur ca şi cum ar fi căutat o icoană, dar, desigur, aceasta nu exista. Atunci se închina înspre colţul dinspre răsărit al odăii, făcea o plecăciune şi numai după aceea începea discuţia cu anchetatorul. La apariţia lui cadrele OGPU, inconştient, îşi scoteau şepcile de pe cap.
În postul Adormirii Maicii Domnului arhiepiscopul ţinea în fiecare zi acatistul Adormirii Maicii Domnului, după care se făcea o procesiune în jurul bisericii mănăstirii Alexeevski.
În toamna lui 1926 trebuia să aibă loc sub conducerea lui Tucikov congresul „înnoitorilor”. Ţinând cont de aceasta, OGPU a făcut percheziţii la arhiereii ortodocşi. Când se întorcea de la biserică, arhiepiscopul a văzut la uşa locuinţei sale nişte miliţieni, care au intrat în urma lui şi, prezentându-i mandatul de percheziţie, au început să caute. În timp ce avea loc percheziţia, la uşa locuinţei s-a adunat o mare mulţime de oameni. După percheziţie adjunctul comandantului secţiei de miliţie i-a ordonat arhiereului să meargă cu el pentru interogatoriu. Arătând spre mulţimea adunată în faţa casei, arhiepiscopul i-a avertizat în privinţa unor posibile neplăceri. Adjunctul comandantului a răspuns că, orice ar fi, el are dispoziţia de a-l duce pe arhiereu la secţia de miliţie şi va executa această dispoziţie. Iar ca să nu fie neplăceri în urma conflictului dintre miliţie şi populaţie, i-a propus arhiepiscopului să iasă afară la o anumită perioadă de timp, după ce miliţia va părăsi casa. Vlădica aşa a şi procedat.
Când arhiepiscopul Piotr a ieşit din casă, a fost întâmpinat de circa trei sute de oameni, care au mers după el şi s-au oprit în faţa intrării la miliţie. În clădire au intrat numai câţiva oameni, care au mers hotărât la cabinetul comandantului secţiei de miliţie, unde trebuia să aibă loc interogatoriul, şi au întrebat: pe ce bază este reţinut arhiepiscopul? Au cerut de asemenea ca interogatoriul să se desfăşoare în prezenţa lor. Comandantul secţiei a refuzat categoric şi le-a cerut hotărât să părăsească neîntârziat încăperea. Muncitorii au ieşit în stradă şi le-au spus oamenilor că vor să-l aresteze pe vlădică, or miliţia nu are dreptul de a-l chema pe arhiepiscop la interogatoriu, ci trebuie să-l interogheze la el acasă. Oamenii din stradă au început să se agite. Miliţienii ieşiţi din clădire au încercat să gonească mulţimea cu forţa, dar fără succes. Pretutindeni se auzeau ţipete, gemete, plânsete, dar oamenii nu se împrăştiau. Văzând că nu reuşeşte nimic, comandantul secţiei l-a ameninţat pe arhiepiscop că, dacă dezordinile nu încetează, va chema miliţia călare şi îi va goni pe credincioşi.
– Ieşiţi în faţa oamenilor şi spuneţi-le că nu am păţit nimic, iar oamenii să se liniştească şi să se ducă pe la casele lor, l-a sfătuit arhiepiscopul.
– Nu, ieşiţi dumneavoastră şi spuneţi, a răspuns comandantul.
Arhiepiscopul a ieşit în faţa mulţimii şi a încercat s-o liniştească, dar oamenii strigau ca şeful miliţiei să iasă în faţă şi să-şi dea cuvântul că arhiepiscopul nu va fi reţinut. Acesta a ieşit şi le-a făgăduit să nu-l reţină, dar oamenii nu au plecat, cerând eliberarea arhiereului. Comandantul secţiei de miliţie a dat ordin să fie reţinuţi oamenii apropiaţi ai arhiepiscopului, în primul rând cei care au intrat la el în cabinet. Miliţienii au năvălit în mulţime, dar oamenii se împotriveau, înconjurându-i ca în nişte inele pe cei pe care miliţienii voiau să pună mâna. Cu mare greutate au reuşit să aresteze câţiva oameni. Arestările au descurajat pe oameni şi unii au început să se împrăştie. În final a fost chemată o grupă călare de miliţieni, care a gonit pe cei care mai rămăseseră. Când vlădica s-a întors acasă după interogatoriu, în stradă nu-l mai aşteptau decât câţiva oameni.
La 29 octombrie 1926 arhiepiscopul a fost chemat la OGPU în Voronej. Înainte de a pleca de acasă el înadins a povestit în amănunt despre această chemare consilierului său. La OGPU arhiereului i s-a arătat o telegramă, în care se spunea că este convocat la Tucikov la Moscova pentru o consfătuire pe probleme ale bisericii cu mitropoliţii Serghie (Stragorodski) şi Agatanghel (Preobrajenski). Când arhiepiscopul s-a întors, în faţa casei şi în locuinţa sa îl aştepta o mulţime de oameni. Arhiepiscopul i-a informat că autorităţile i-au propus să meargă la Moscova. Cineva dintre cei prezenţi l-a sfătuit să trimită delegaţi la Tucikov, ca să ceară amânarea convocării episcopului şi în general să afle de ce este chemat şi în ce constă misiunea lui. Deocamdată au hotărât să ceară şefului local al OGPU o amânare a călătoriei, ca muncitorii să-şi ia concediu în acest timp, ca să poată călători la Moscova. A doua zi vlădica a fost chemat din nou la OGPU, iar de data aceasta a spus cadrelor: „Voi înşivă mergeţi împotriva poporului, îl agitaţi şi îl frământaţi; cu voi, cekiştii, nu am să mai discut, discutaţi voi înşivă cu poporul şi scoateţi-o la capăt, cum voiţi.”
În aceeaşi zi au venit la vlădică reprezentanţii muncitorilor şi l-au anunţat că ei merg la Moscova pentru discuţii cu Tucikov, de asemeni trimit o delegaţie la conferinţa muncitorilor fără de partid, care se va desfăşura la Moscova pe 27 noiembrie. Acolo îl vor găsi pe Şarov, preşedintele Comitetului executiv din Voronej, şi îi vor cere ca el, la rândul său, să discute la rândul său cu Tucikov.
Când au ajuns la Moscova, muncitorii au mers la Casa Sovietelor, unde au căutat pe delegaţii voronejeni, în special pe preşedintele Comitetului executiv din Voronej, căruia i-au cerut să ia apărarea arhiepiscopului Piotr. Şarov i-a ascultat în tăcere, dar la una dintre ultimele şedinţe ale conferinţei orăşeneşti a muncitorilor a atacat în termeni duri pe arhiepiscop. A spus: „Piotr Zverev este o faţă bisericească periculoasă, care sub stindardul religiei poate duce şi va duce pe muncitori acolo unde nu trebuie.” Apoi a dat citire cu glas tare telegramei credincioşilor: „Moscova. Prezidiumului celei de a XV-a Conferinţe unionale. Prin intermediul secţiei locale a OGPU Voronej Tucikov cere deplasarea la Moscova a Arhiepiscopului ortodox Piotr Zverev, singurul ales de popor. În gubernia Voronej există 99% ortodocşi, exclusiv muncitori şi ţărani. Chemarea Arhiepiscopului îngrijorează pe muncitorii credincioşi, îndeosebi ca urmare a unor zvonuri difuzate de către „înnoitori” privind deportarea Arhiepiscopului nostru. Pentru încetarea agitaţiei muncitorilor credincioşi şi a poporului întrebaţi-l pe Tucikov despre cauzele chemării Arhiepiscopului. Încheind o înţelegere cu Arhiepiscopul la alegerea sa şi însărcinându-ne să urmărim strict activitatea sa, considerăm că este de datoria noastră să cunoaştem cauzele şi scopul convocării sale. Pentru lămurirea problemei privind încetarea tulburărilor cereţi deplasarea la Moscova a unei delegaţii a muncitorilor credincioşi de la calea ferată. Aşteptăm răspuns. Voronej. Biserica Ternovaia, către muncitori.”
La citirea telegramei unii delegaţi au sărit în sus şi au început să strige: „Trebuie înfieraţi astfel de oameni!”
În aceeaşi zi a fost adoptată o rezoluţie: „Conferinţa cere o cercetare atentă a activităţii lui Piotr Zverev, care scindează activitatea clasei muncitoare şi este ostilă cauzei muncitoreşti… Cere izolarea şi îndepărtarea neîntârziată a acestuia din gubernia Voronej…” De asemeni: „Să fie excluse din sindicate cele nouă persoane, care au semnat telegrama, şi să fie scoase din producţie. Să se dezbată problema activităţii lor şi să fie deferiţi justiţiei. Să aibă loc un proces public cu caracter demonstrativ! Să fie deferit justiţiei Piotr Zverev! Şi, în fine, să fie arestat neîntârziat arhiepiscopul Piotr Zverev.”207
Informaţiile despre aceste evenimente au fost publicate la 28 noiembrie 1926 în publicaţia „Comuna voronejeană”. Era în prima zi a Postului Crăciunului, iar arhiepiscopul Piotr slujea liturghia. Era trist, căci presimţea apropierea arestării. În aceeaşi noapte au venit la domiciliul său cadre OGPU pentru percheziţie şi arestare. Când au început să bată în uşă, arhimandritul Inochentie, consilierul vlădicăi, a zăvorât uşa şi mai bine şi nu le-a dat voie să intre până ce vlădica nu a ars toate scrisorile şi documentele, care ar fi putut să facă rău anumitor persoane. După percheziţie arhiepiscopul Piotr a fost dus la OGPU.
Dimineaţa ştirea arestării arhiereului s-a răspândit în tot oraşul, mulţi oameni au mers la clădirea închisorii, ca să afle câte ceva de soarta arhipăstorului. L-au văzut de abia seara, când militarii de la pază l-au scos din clădire şi l-au urcat într-un automobil, ca să-l ducă la gară. Credincioşii s-au grăbit să ajungă la gară, dar cadrele OGPU au încercuit zona şi nu au dat voie la nimeni pe peron, până ce trenul cu arhiepiscopul nu a plecat. La Moscova a fost închis la închisoarea interioară a OGPU de la Lubianka.
În acelaşi timp cu arhiepiscopul Piotr au fost arestaţi arhimandritul Inochentie şi alte persoane apropiate ale arhiereului, în cea mai mare parte muncitori. Ancheta era condusă de împuternicitul secţiei a 6-a a SO OGPU Kazan. Acesta l-a întrebat pe arhiepiscopul Piotr:
– Ce discuţii aţi purtat cu persoane credincioase venite uneori din eparhie pe tema stării Bisericii în stat? De ce aţi formulat ideea necesităţii martiriului?
– Punctul meu de vedere în această problemă este clar, rezultând chiar şi din documentele şi chemările cu caracter declarativ pe care le-am emis, a răspuns episcopul. Personal, nu am ridicat niciodată această problemă în discuţii cu nimeni, dar, dacă eram întrebat, răspundeam. Poate că a trebuit să-mi prezint părerea în această problemă în legătură cu existenţa în Biserica Ortodoxă a unei grupări neînduplecate faţă de stat, care preferă mucenicia, adică, aşa cum înţeleg eu, restrângerea în drepturi şi aşa mai departe, decât normalizarea relaţiilor. Se poate ca, prezentând această opinie , am scăpat din vedere la un moment dat să informez pe ascultători că această opinie nu este a mea, întrucât, repet, nu consider nicidecum că mucenicia este folositoare în prezent pentru Biserică. În orice caz, cred că opinia mea era cunoscută ascultătorilor din chemările pe care le-am emis. Fără nici o îndoială că nu au existat elemente răuvoitoare în convorbirile despre mucenicie.
La sfârşitul lui martie ancheta s-a încheiat. În rechizitoriu anchetatorul scria: „Escaladarea activismului religios a coincis cu sosirea în oraşul Voronej a lui Piotr Zverev, ajuns în calitate de călăuzitor prin intermediul bisericii reacţionare…Numele lui Zverev a fost ca un stindard pentru manifestarea membrilor „sutelor negre”* din Voronej. Aceştia au obţinut pentru el tot felul de garanţii şi poziţii, folosind cererile lor ca pe nişte lozinci. Manifestările lor, începute cu intervenţii ale unor delegaţi pe la diverse instituţii şi reprezentanţi ai puterii, s-au preschimbat în curând în delegaţii numeroase venite la preşedintele comitetului executiv şi la alte persoane de răspundere.

* ”Sutele negre”- detaşamente religioase şi monarhice, care au luptat în perioada 1905-1907 împotriva mişcării revoluţionare.

Aceste delegaţii nu se limitau la a merge pe la diverse instituţii, ci mergeau deseori la domiciliile unor activişti de răspundere, solicitând diverse lucruri pe un ton ridicat. După un timp aceste adevărate procesiuni au început să capete caracterul unor demonstraţii originale, căci luau parte la ele nu numai oamenii bisericoşi, ci şi alţi cetăţeni ai oraşului Voronej…”208
La 4 aprilie 1927 Colegiul OGPU l-a condamnat pe arhiepiscopul Piotr la zece ani de detenţie în lagărul de concentrare de la Solovki. Arhimandritul Inochentie, consilierul vlădicăi, a fost condamnat la trei ani de detenţie la Solovki.
În primăvara lui 1927 arhiepiscopul Piotr a ajuns în lagărul de concentrare de la Solovki. A fost repartizat în compania a 6-a de muncă, secţia 4, cantonată între zidirile cetăţii Solovki, iar apoi a fost mutat la compania a 4-a, secţia 1, cantonată în acelaşi loc. Aici a lucrat ca paznic împreună cu mitropolitul Nazarie (Kirilov) al Kurskului. După eliberarea arhiepiscopului Procopie (Titov), care a lucrat ca socotitor la depozitul de alimente, unde lucra numai preoţimea, în locul său a fost numit arhiepiscopul Piotr. A locuit aici, într-o cămăruţă alături de depozit, împreună cu episcopul Grigorie (Kozlov) de Pecersk. Pe atunci la Solovki mai era încă activ sfântul lăcaş al cuviosului Onufrie cel Mare, lăsată pentru monahii angajaţi la Solovki, iar rugăciunile de după slujbele în biserică erau o mare mângâiere pentru vlădică.
Arhieepiscopul Piotr a încercat să scrie cât se poate de des de la Solovki, în măsura în care îi permiteau condiţiile de detenţie. Aproape în fiecare scrisoare o pomenea pe fericita Teoctista Mihailovna de la Voronej, pe care o venera foarte mult, cerând de la aceasta sfinte rugăciuni.
Arhiepiscopul scria din lagărul de la Solovki către enoriaşii Voronejului:

„19 septembrie 1927…Trăiesc cu aducerile aminte şi păstrez în inima mea turma credincioşilor pe care mi-a dat-o Dumnezeu, pentru care mă rog şi pe care o binecuvântez. Slavă lui Dumnezeu pentru toate cele pogorâte asupra noastră! Cu rugăciunile voastre noi suntem sănătoşi şi tari cu duhul. Domnul să vă binecuvânteze şi să îndrume paşii tuturor. Greşitul vostru rugător şi binevoitor arhiepiscop Piotr.

…Vă felicit, plăcută de Domnul A.L., cu ocazia sărbătorilor Naşterii lui Hristos, a Tăierii Împrejur şi a Botezului Domnului! Vă voiesc de la Domnul tot binele şi mântuirea sufletului, ultima fiind cea mai importantă: dacă va fi aceasta, vor fi şi toate celelalte, numai să ştiţi să-l iubiţi pe Hristos, să ştiţi să respiraţi, să trăiţi prin El, să cugetaţi numai la El, la El să năzuiţi, despre El să vorbiţi, slovele Sale în Evanghelie să le citiţi, să le învăţaţi şi să le daţi viaţă. Să ştiţi să iubiţi pe Hristos şi toate cele din preajma Dumneavoastră vor fi bine, în pace, fără de strâmtorări. Rugaţi-vă ca şi pe mine Domnul să mă înveţe această singură ştiinţă trebuitoare. Vă sunt recunoscător Dumneavoastră şi tuturor, îndeosebi celor care se roagă şi le bate inima pentru mine la aniversarea de un an a despărţirii mele de voi. Acest an şi distanţa nu au răcit inima mea, ci vă iubesc pe toţi întru Domnul şi mai mult şi vă doresc toate cele bune. Să fiţi sănătoşi, să trăiţi în pace şi bunăstare şi să vă păzească pe toţi Maica Domnului şi sfinţii noştri. Pace tuturor şi binecuvântarea lui Dumnezeu. Greşitul vostru, arhiepiscop Piotr.
Părintele Inochentie se simte rău. Dacă se va prăpădi, va veni telegramă şi atunci voi toţi să vă rugaţi pentru odihna sufletului său, să citiţi Psaltirea pentru el, măcar câte o catismă pe zi în decurs de şase săptămâni, iar cei mai râvnitori pe durata unui an.

27 decembrie 1927. Vă scriu, preabună V.A., nu numai din dorinţa mea, ci şi la rugămintea părintelui Inochentie, aflat pe moarte, pe care tocmai l-am vizitat. A slăbit că nici nu-l mai recunoşti şi abia se aude ce spune; starea lui e deznădăjduită… Are sufletul tare, e împăcat cu toate, s-a predat voinţei lui Dumnezeu, aşteaptă moartea creştineşte, iar când am plecat, el, nefiind în stare să facă o plecăciune, a făcut un gest cu mâinile, zicând: „vă rog să transmiteţi o plecăciune din partea mea la toţi”, ceea ce mă şi grăbesc să fac. Să-l întărească Dumnezeu! Am contractat şi eu o răceală uşoară. M-a durut gâtul, acum mi-e mai bine. Să nu se mânie nimeni că primeşte rar scrisori de la noi. Acum poşta o să meargă tot mai rar: şi spre voi, şi de la voi. De peste o lună nu mai primim scrisori. Mă doare inima pentru voi toţi. Întregii Dumneavoastră familii…tuturor celor credincioşi întru Domnul o binecuvântare şi o plecăciune. Arhiepiscop Piotr.

13 ianuarie 1928. Odată cu noul an, vă salut pe Dumneavoastră şi pe toţi, vă trimit binecuvântarea mea şi vă doresc sincer tot ce e mai bun în această mult îndurerată viaţă pământească. Am încredere că Domnul vă va milostivi cu darurile Sale pentru grija ce mi-o purtaţi. Am primit camilafca la timpul cuvenit, mulţumesc celor care au croit-o atât de bine. Deocamdată suntem vii şi sănătoşi, dar nu avem ştiri de aproape două luni, întrucât transmiterea corespondenţei nu a fost pusă la punct, iar în privinţă aeroplanului, după cum se vede, încă nu ne-am gândit. L-am înmormântat pe părintele Inochentie, deplângând amar pierderea sa. Dar în toate e voia lui Dumnezeu. Părintele a murit împăcat cu toate şi cu toţi, fără să rostească vreun cuvânt de cârtire sau de răutate. Pace şi binecuvântare vouă…

2 martie 1928. Iată, prima săptămână a Postului Mare se apropie de sfârşit, iar acum trebuie deja să aducem felicitări cu ocazia Bunei Vestiri. Te felicit pe tine şi, fără îndoială, pe toţi. Doresc la toţi să se lase pătrunşi de bucuria cerească şi de o iubire şi mai mare faţă de Mijlocitoarea mântuirii noastre, Acoperitoarea şi Apărătoarea noastră. Din voia lui Dumnezeu sunt viu, sănătos şi cu sufletul tare, îmi pun toată nădejdea în Domnul. Cum o mai duceţi? Sunteţi sănătoşi? Voioşi? A trecut deja mult timp de când am primit scrisorile voastre din decembrie, iar de atunci n-am mai primit nimic. Se vede treaba că nu aţi primit încă ştirea prin telegraf privind moartea la 24 decembrie a părintelui Inochentie, pe care l-am pomenit deja de patruzeci de zile pe 1 februarie. De acum voi scrie doar o dată pe săptămână, de aceea nu aşteptaţi mai des şi nu vă gândiţi că nu scriu, dacă nu veţi primi. Tuturor vă sunt recunoscător pentru pomenire şi rugăciuni şi pentru susţinere. Toate acestea mă întăresc şi mă mângâie în îndelungata despărţire. Iar iubirea nu o poţi lega, ea lucrează la distanţă şi uneşte la un loc pe oameni prin rugăciune, iar în faţa lui Dumnezeu suntem mereu împreună. Când se va deschide navigaţia, să-mi trimiteţi în fiecare săptămână câte cinci lumânări de dicher şi tricher: nu trebuie stearină, de asemeni nu trebuie săpun, dar la primul pachet trimite un comănac, numai să-l aşezi bine, ca să nu se boţească. Rugaţi-vă pentru mine. Vă binecuvântez pe tine şi pe toţi. Domnul să vă ocrotească să fiţi sănătoşi şi fericiţi. Cu dragoste, arhiepiscop Piotr.

4 martie 1928. De bună seamă că o să vă miraţi, primind această carte poştală – prima de la mine, dar în rândul altora de la Dumneavoastră şi de la alţii. Dar nu vă miraţi prea mult, ci primiţi-o ca pe o necesitate. Am primit şi cartea poştală şi scrisoarea voastră. Vă sunt profund recunoscător la toţi. Nu pot să exprim în cuvinte cât apreciez grija voastră şi cât de fierbinte vă mulţumesc. Participarea voastră sufletească şi ocrotirea voastră face viaţa noastră mai frumoasă şi întăreşte sufletele noastre. Dacă am ajuns atât de drag şi de apropiat vouă, fiindcă aţi îndurat multe pentru mine, atunci cum să spun eu cât îmi sunteţi toţi de dragi şi apropiaţi, când am suferit şi sufăr pentru voi toţi, însă veţi fi mântuiţi. Dar nu mă întristez şi mulţumesc Domnului pentru tot, deşi nu ştiu dacă o să vă mai văd sau va trebui să-mi las oasele lângă răposatul nostru Inochentie. Cum va fi voia lui Dumnezeu! Sunt mângâiat pe deplin la vestea că vă rugaţi pentru cel răposat, că faceţi pomene şi citiţi Psaltirea. Toate acestea sunt de cea mai mare trebuinţă pentru cei adormiţi, toate acestea constituie hrana absolut trebuitoare a sufletelor lor. Domnul vă va da pentru toate. Slavă lui Dumnezeu, sunt viu şi sănătos. La noi este iarnă blândă, nu sunt friguri mari datorită apropierii mării; la voi e mai frig. Însă igrasia şi umiditatea aerului acţionează negativ asupra organismului – te dor oasele, răceşti des, se umflă puţin picioarele din cauza diminuării activităţii inimii. Mă tratez pe cât se poate şi, fireşte, mă cruţ…Acum s-au anulat trimiterea vederilor şi pot să scriu doar o dată pe săptămână la cineva. Vă rog să transmiteţi la toţi salutul meu, o plecăciune şi toate celelalte. Mă rog neîncetat pentru toţi, doresc sincer să-i văd pe toţi. Nu ne vom întrista în duh, vom trăi cu nădejdea în milostivirea lui Dumnezeu. Rugaţi-o pentru rugăciuni pe Teoctista Mihailovna…

9 martie 1928. Vă mulţumesc din inimă la toţi pentru amintirea zilei mele de hirotonie şi de naştere, în principal pentru rugăciunile voastre şi pentru faptul că sufleteşte nu vă despărţiţi de mine. Însă nu am putut să îndeplinesc sarcina voastră şi să transmit salutul vostru părintelui Inochentie, întrucât neuitatul meu părinte Inochentie stă acum în faţa Tronului lui Dumnezeu şi, slobozit de toate durerile, întristarea şi suspinele, se roagă pentru toţi cei care-l pomenesc şi-l îndrăgesc. Până a veni aici nu am bănuit nici o clipă o evoluţie atât de rapidă a bolii sale, însă aici a devenit clar pentru mine de ce anume este bolnav şi că zilele lui sunt numărate. Din acea clipă am început să-l pregătesc pentru sfârşit, fără să ascund acest lucru faţă de el. La început gândul morţii i-a fost povară, însă apoi s-a împăcat pe deplin cu ea şi s-a supus voinţei lui Dumnezeu… Eu, din mila lui Dumnezeu, sunt deocamdată viu şi sănătos. Sunt socotitor la depozitul de alimente, unde lucrează numai preoţi. Aici locuiesc într-o cămăruţă împreună cu preasfinţitul Grigorie, episcop de Pecersk din Nijnii. Dar mă aflu aici numai cu trupul, cu duhul sunt mereu alături de voi şi printre voi, întotdeauna vă binecuvântez şi vă doresc numai binele. Fireşte, îmi aduc aminte de toţi şi vă rog să transmiteţi la toţi plecăciunile şi voia mea de bine. Dumnezeu să vă ajute în toate…Nădăjduiesc că şi de acum înainte îmi veţi scrie despre voi şi despre ai voştri…

24 martie 1928. Mult stimată, prea bună ocrotitoare şi binefăcătoare a noastră! Dacă din anii tineri am fost învăţat să mă port cu dragoste chiar şi faţă de cei ce au simţăminte ostile şi neprieteneşti pentru mine, de aici puteţi să trageţi concluzia de câtă recunoştinţă şi bunăvoinţă este plină inima mea faţă de cei care mă iubesc şi îmi fac bine, deşi, după părerea mea, nu merit. Dar chiar dacă nu ar fi aşa, inima mea tot at fi preaplină de dragoste, deoarece legătura duhovnicească este mai strânsă ca toate celelalte relaţii, căci simţămintele mele îmi sunt dictate de datoria mea şi de convingerile mele. Şi, la fel ca şi voi, nici eu nu va trebui să-mi demonstrez sentimentele, căci voi toţi ştiţi foarte bine ce emoţii am trăit şi trăiesc mulţumită fericirii autentice şi veşnice, care emană dinspre voi. Din dragoste faţă de voi am mers în întâmpinarea voastră, ştiind exact ce mă aşteaptă. Dragostea faţă de voi în toate ne-a şi despărţit, dându-vă putinţa să fiţi copărtaşi cu îngrijirile şi ocrotirea voastră în situaţia mea actuală. Însă, ştiind ataşamentul faţă de mine şi dragostea multora, nu m-am amăgit cu gândul dragostei măcar al majorităţii. Dar eu îi iubesc pe toţi, mă întristez pentru toţi şi tuturor le doresc fericire deplină duhovnicească, sufletească şi simplu trupească. Deşi mă interesez de viaţa voastră, nu ştiu nimic despre ea şi mă îngrijorez pentru multe, cu toate că acum nu răspund pentru nimic. Iar voi sunteţi netrecuţi prin încercări şi nu cunoaşteţi multe lucruri, drept urmare şi greşalele voastre nu pot fi atât de grave. Acei care ar fi trebuit să vă arate drumul cel drept tac pe considerente personale. Vă transmit tuturor salutări pascale, păstrându-vă pe toţi în inima mea sincer iubitoare.”

Arhiepiscopul Piotr primea în cămăruţa sa pe toţi cei care doreau să-l vadă şi să discute cu el, le oferea ceai şi de-ale gurii. S-a stârnit ideea să se organizeze un ajutor pentru clerul închis. Curând s-a raportat la administraţia lagărului că în camera arhiepiscopului Piotr se adună preoţimea şi, deşi aici se purtau discuţii exclusiv pe teme religioase, conducerea lagărului a hotărât să-l pedepsească pe arhiepiscop. A fost trimis la secţia a 6-a Troiţki de pedeapsă disciplinară, aflată pe insula Anzer. La începutul lui octombrie 1928 doi preoţi l-au condus pe vlădica Piotr de la fortăreaţa Solovki la Filimonov, unde se afla atunci arhiepiscopul Ilarion (Troiţki).

La 25 decembrie 1928 arhiepiscopul scria: „Vă transmit salutări din toată inima Dumneavoastră, multcuvioasă, iar prin Dumneavoastră tuturor copiilor mei duhovniceşti întru Domnul fără excepţie, cu ocazia sărbătorilor Naşterii lui Hristos şi a Botezului. Mă rog neîncetat Domnului nostru ă vă păzească pe voi toţi în dreapta credinţă, în pace, cu sănătate şi fericire, şi să vă blagoslovească cu binecuvântarea Sa cerească. Vă mulţumesc sincer Dumneavoastră şi tuturor pentru rugăciuni, pomenire şi susţinere. Sunt cu gândul mereu cu voi şi printre voi, mai cu seamă în zilele prăznuirilor noastre, când voi vă adunaţi în biserică, în care cândva eram şi eu cu voi şi mă mângâiam întru Domnul. În pofida faptului că am plecat de mult de la voi, viaţa voastră şi interesele voastre îmi sunt ca şi înainte apropiate şi scumpe inimii mele, de parcă ar fi ale mele proprii, dacă nu şi mai apropiate, întrucât datorită slujirii mele pentru mântuirea voastră mă aflu în situaţia şi locul din prezent. Întotdeauna vreau să scriu la fiecare dintre voi, dar pot să scriu numai două scrisori pe săptămână, de aceea trebuie să mă reţin. Vă rog pe toţi să nu vă supăraţi pe mine pentru că nu am scris tuturor, deşi vă păstrez pe toţi în rugăciunile mele şi în inima mea… În urma sfintelor voastre rugăciuni eu sunt deocamdată viu şi sănătos în noul meu loc de trai singuratic şi pustiu. Tare în duh, mă supun voii lui Dumnezeu, care nu mă părăseşte la încercări şi dureri. Acum navigaţia s-a închis şi poşta va veni şi mai rar. Dacă veţi scrie, trimiteţi cărţi poştale pentru răspuns, pentru că găsim cu greu cărţi poştale… Toate cele trimise le-am primit cu recunoştinţă. Nu răriţi rugăciunile şi faptele bune, ne vom învrednici toţi la timpul potrivit de mila lui Dumnezeu. O plecăciune şi rugăminţi de rugăciuni Teoctistei Mihailovna. Vă încredinţez pe toţi Domnului şi Preacuratei Sale Maici. Cu iubire întru Domnul, greşitul arhiepiscop Piotr.

15 ianuarie 1929. Slavă lui Dumnezeu pentru tot ce a trebuit să trăiesc şi să îndur în acest timp. În perioada actuală întâmpin şi petrec deosebit de mâhnit şi întristat sărbătorile, căci nu petrec cele şase sărbători acasă, nu cu cei cu care aş fi dorit. Dar trebuie să rabd toate acestea. Ce-i de făcut? Nu trăieşti cum vrei, ci cum porunceşte Dumnezeu. Nu mai primesc demult scrisori de la nimeni, probabil ca urmare a închiderii navigaţiei şi a comunicaţiilor prin intermediul ambarcaţiunilor, care nu pot face curse des. În mod cert, au început să vină mai rar şi de la mine, deşi pot să fie şi alte cauze, care nu depind de mine. Deocamdată, în urma rugăciunilor voastre, sunt viu şi teafăr… După câte se pare, la noi a venit iarna adevărată, cu vânturi şi viscole mai să te trântească din picioare… Stau într-un loc însingurat şi pustiu pe malul unui golf mare, nu văd pe nimeni, în afară de cei cu care locuiesc împreună, şi pot să-mi imaginez că sunt un locuitor din deşert…”209

Cu puţin timp înainte de a se prăpădi, arhiepiscopul Piotr scria în ultima sa scrisoare: „Te felicit, părinte Mitrofan, şi pe voi toţi cu ocazia sărbătorii Întâmpinării Domnului şi vă doresc tuturor sănătate, mântuire şi toată mila lui Dumnezeu. În această zi se împlinesc deja zece ani de la ziua hirotoniei mele, de aceea vă rog ca în această zi să vă rugaţi în mod deosebit pentru mine, să mă aibă Domnul în pază cu mila Sa, să-mi dăruiască în continuare slujiea sfintei Biserici cu răbdare, îndurând fără crâcnire toate chinurile şi năpastele, supunându-mă voinţei lui Dumnezeu, smerindu-mă, iubind aproapele, îndeosebi pe credincioşii din turma mea, rugându-mă pentru aceasta. Iar dacă Dumnezeu va pleca din sufletul meu, şi în moarte va fi departe de inima celor apropiaţi. Multe gânduri se îngrămădesc în sufletul meu, iar o carte poştală e mică şi strâmtă pentru ele, de aceea nici nu le împărtăşesc cu voi, deşi aş dori. Din mila lui Dumnezeu, ca urmare a rugăciunilor multora, sunt viu şi relativ sănătos, dacă nu iau în seamă durerile reumatice din oase. Dar e greu şi întristător să fii departe de mormântul părintelui Inochentie. Mi-l amintesc cu evlavie, mulţumind Domnului că l-a izbăvit de această viaţă şi l-a aşezat acolo unde nu este durere, întristare şi suspin… Din cauza iernii poşta încă nu a fost pusă la punct şi nu mai primesc demult scrisori de la nimeni. De bună seamă că şi voi la fel, deşi în fiecare săptămână scriu câte o scrisoare la cineva. La noi au început gerurile obişnuite, iar iarna şi-a intrat în drepturi. Cum vă mai miluieşte Domnul? Vă rog să transmiteţi tuturor celor credincioşi întru Domnul fără excepţie pace, binecuvântare şi închinăciune. Să vă păzească pe toţi rugăciunile Maicii Domnului şi ale preasfinţilor Mitrofan, Tihon şi Antonie, marii sfinţi ai Voronejului. Ca şi înainte trăiesc într-un loc pustiu şi însingurat, mulţumind pentru tot Domnului şi supunându-mă smerit în toate voinţei Lui. Te rog să fii smerit, să nu gândeşti despre sine cu semeţie, să te rogi lui Dumnezeu şi să nu cazi în înşelăciunea şi amăgirea celui viclean, care se străduieşte să înşele pe cât poate şi pe cei aleşi, după cuvântul Domnului. Pace ţie şi tuturor.”210

În 1928 pe insula Anzer s-a declanşat o epidemie de tifos. În iarna 1928-1929, din o mie de deţinuţi, care se aflau în această perioadă pe insulă, au murit cinci sute de oameni. În timpul toamnei s-au săpat mari morminte comune în apropierea bisericii Învierea Domnului, imediat după cimitirul mănăstiresc, iar în acestea s-au depozitat cadavrele, groapa fiind acoperită cu cetină de brad. Când a început epidemia, în schitul Răstignirea de pe Golgota s-a instalat un spital. Cu mult timp înainte, pe 18 iunie 1712, Maica Domnului, care i s-a arătat unui monah, a spus: „Pe acest loc se va ridica un schit în numele patimilor Fiului Meu. Să vieţuiască aici doisprezece monahi şi să postească tot timpul, în afară de sâmbăta şi duminica. Va veni vremea când credincioşii de pe acest munte vor cădea de suferinţe ca muştele.” Mai târziu pe acest loc au fost înălţate două biserici: una de piatră în cinstea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, unde, în timpul epidemiei de tifos din epoca prigoanei asupra Bisericii, când mănăstirea a fost transformată în lagăr de concentrare, s-a instalat spitalul, şi una de lemn, Învierea Domnului, aflată sub munte, unde un timp a fost instalată morga.
În ianuarie 1929 arhiepiscopul Piotr s-a îmbolnăvit de tifos şi a fost mutat la spital, în fostul schit Răstignirea de pe Golgota.
În acelaşi salon cu arhiepiscopul zăcea un doctor veterinar, fiul său duhovnicesc. În ziua morţii arhiepiscopului Piotr, pe 7 februarie, la ora patru dimineaţa, doctorul veterinar a auzit un freamăt ca de stol de păsări ce-şi ia zborul. A deschis ochii şi a văzut pe sfânta mare muceniţă Varvara însoţită de multe fecioare, dintre care el a recunoscut pe sfintele muceniţe Anisia şi Irina. Marea muceniţă Varvara s-a apropiat de patul vlădicăi şi l-a împărtăşit cu Sfintele Taine ale lui Hristos.
Lucrurile arhiepiscopului erau păstrate de monahia Arsenia, care se afla în detenţie la Anzer. Aceasta i-a trimis vlădicăi de mai multe ori svita de călugăr, dar de fiecare dată el a trimis-o înapoi. Pe 7 februarie a fost anunţată că criza a trecut şi boala a luat o altă întorsătură.
Monahia Arsenia a întrebat:
– Dar în ce straie zace?
– Într-o cămaşă cazonă scurtă, i-au răspuns.
Atunci i-a trimis vlădicăi svita pe care el o păstra pentru moarte. Când i s-a dat svita, a spus:
– Exact când trebuie mi-a trimis-o.
În aceeaşi zi, la orele şapte seara, vlădica a încetat din viaţă. Înainte de a muri a scris de câteva ori pe perete cu creionul: „Nu vreau să trăiesc mai mult, Domnul mă cheamă la Sine.”
Înmormântarea a fost stabilită pentru 10 februarie. Unul din deţinuţii preoţi a mers la şeful secţiei a 6-a, ca să ceară permisiunea de a se organiza o înmormântare solemnă pentru răposat şi de a se pune o cruce pe mormânt. Încă de pe când vlădica zăcea bolnav, s-a trimis de la fortăreaţă mantia şi un mic omofor. S-a dat comandă la atelier să se facă un sicriu şi o cruce. Au primit permisiunea de a participa la înmormântare trei preoţi şi doi mireni, însă nu s-a admis săvârşirea solemnă a prohodirii şi pogrebaniei în veşminte. După un timp s-a făcut cunoscut că şeful secţiei a dat o dispoziţie prin care cadavrul vlădicăi să fie aruncat în groapa comună, care în acel moment era plină ochi de morţi. Seara preoţii au mers la şef şi i-au cerut să se ţină de promisiunea făcută mai înainte. Acesta le-a răspuns că, din dispoziţia lui, mormântul a fost deja acoperit cu pământ şi zăpadă, iar el nu va da permisiunea să se scoată din groapa comună cadavrul arhiepiscopului Piotr.
Cu toate acestea, s-a aflat că această dispoziţie a conducerii lagărului nu a fost executată şi mormântul nu a fost acoperit. Prohodul vlădicăi s-a săvârşit în biroul unităţii de producţie, iar apoi sicriul şi crucea au fost duse la schitul Răstignirea de pe Golgota. În acest timp patru oameni au săpat un mormânt separat în faţa altarului bisericii Învierii. Au dat la o parte crengile de brad de pe groapa comună. Vlădica era într-o cămaşă lungă, cu mâinile încrucişate pe piept. Avea faţa presărată de ace de brad. Trei preoţi l-au ridicat din groapă pe un cearşaf, i-au pieptănat părul, i-au curăţat faţa şi au început să-l îmbrace direct pe zăpadă. Era tot alb şi moale, ca şi cum abia ar fi murit. L-au înveşmântat pe vlădică în mantie nouă, liliachie, comănac, omofor, i-au pus în mână crucea, mătăniile şi Evanghelia şi au slujit o panahidă. Înainte să pună în mâna vlădicăi rugăciunea de dezlegare, toţi cei trei preoţi s-au iscălit pe ea.
Monahia Arsenia a întrebat:
– Pentru ce vă iscăliţi? Doar nu se iscăleşte la rugăciune?
Aceştia au răspuns:
– Dacă vremurile se vor schimba, se vor descoperi moaştele vlădicăi şi se va şti cine l-a înmormântat.
S-au adunat la mormânt cam douăzeci de oameni. După parastas arostit câteva vorbe cine a voit, apoi l-au lăsat pe sfântul mucenic în groapă, au pus crucea şi au scris pe ea cele de trebuinţă. Unul din preoţii care l-au înmormântat pe episcop povestea mai târziu că, atunci când au săpat mormântul, a început să se vadă deasupra lui o coloană de lumină în care a apărut vlădica şi i-a binecuvântat pe toţi.
Din dispoziţia conducerii lagărului, în primăvara lui 1929 toate crucile din cimitirile de la Solovki au fost scoase şi folosite ca lemne.
Moaştele sfântului mucenic Piotr au fost găsite la 17 iunie 1999 şi astăzi se află în biserica Sfântul mucenic Filip, mitropolit al Moscovei, din mănăstirea de călugări de la Solovki Schimbarea la Faţă a Mântuitorului.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

 
Print Friendly, PDF & Email

1 COMENTARIU

  1. mulțumim Radu 🙂

    ai aflat ce s-a petrecut la Iași pe 19? exact la un an după minunea petrecută în cadrul conferinței ținute de Danion

    Minunea se repetă la Iași. A izvorât din nou mir din moaștele Sfinților de la Aiud

    Părintele Justin, aflând despre această minune a zis că Sfânta Parascheva este cea care vrea să confirme sfințenia mucenicilor de la Aiud.

    apoi, minunea se repetă peste numai două zile (21.03)

    Sfintele moaște au izvorât din nou mir la mânăstirea Petru Vodă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here