FUNDATIA IOAN BARBUS

Rusia trimite „amenințări mafiote” jurnaliștilor italieni care au scris despre agenții serviciilor Kremlinului care cutreieră Italia

Jurnalistul italian Christian Rocca a publicat în Linkiesta un articol în care atrage atenția asupra amenințărilor „violente” („Cine sapă groapa altuia, cade în ea”) ale purtatorului de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov, la adresa jurnaliștilor de la La Stampa. Amenințările Rusiei au venit după ce La Stampa a scris că printre cei trimiși de Kremlin în Italia ca ajutor în combaterea coronavirsului se află și agenți ai serviciilor secrete rusești. 

Publicăm mai jos traducerea parțială a articolui.


De la gangsteri cu dragoste. Rusia amenință La Stampa, guvernul Conte capitulează

Ministerul Apărării de la Moscova, care desfășoară în prezent soldați și agenți pe teritoriul Italian, intimidează jurnaliști italieni, așa cum se întîmplă de obicei la ei acasă. Executivul și majoritatea nu au scos niciun sunet (cu excepția lui Renzi), scrie Christian Rocca.

Că guvernul nostru este unul iresponsabil și inept, ținut la putere de un individ slab și de o extraordinară lipsă de alternative, nu e ceva ce descoperim acum. Să lăsăm o clipă pandemia și consecințele sale economice și sanitare, deoarece, dincolo de răspunsul extravagant al lui Conte și Casalino, acestea sunt tragedii care depășesc incompetența și inadecvarea celor aflați la putere în prezent. […]

Chestiunea senzațională s-a întîmplat [pe 2 aprilie], cu o declarație a lui Igor Konașenkov, purtătorul de cuvînt al Ministerului Apărării din Rusia, ale cărui trupe cutreieră acum prin Italia, cu permisiunea amabilă a lui Giuseppe Conte.

Premierul Italiei Giuseppe Conte și Vladimir Putin

Konașenkov a atacat în mod violent o serie de articole ale jurnalistului cotidianului La Stampa, Jacopo Iacoboni care au subliniat, printre altele, că în misiune rusă în Italia, împreună cu experți în războiul bacteriologic se găsesc și agenți ai serviciilor secrete ale Kremlinului.

Comunicatul de presă al purtătorului de cuvînt al ministrului apărării de la Moscova, publicat în limba italiană pe pagina de Facebook a Ambasadei Ruse la Roma, se încheie cu o amenințare de tip mafiot, – de tip mafiot rus – pentru jurnaliștii de la La Stampa.

Citiți și singuri dacă nu credeți:

„În ceea ce privește relațiile cu contractorii reali ai rusofobiei din La Stampa, care ne sunt cunoscuți, le recomandăm o maximă veche: Qui fodit foveam, incidet in eam (Cine sapă groapa altuia, cade în ea). Pentru a fi și mai clari: Bad penny always comes back.” Din Rusia cu dragoste.

Huliganii lui Putin pot spune ce vor, dar dacă o spun cu atîta aroganță, în timp ce au militari în țara noastră, înseamnă că ei cred că își pot permite. Și de fapt, chestiunea inacceptabilă a acestei afaceri nu este atitudinea intimidantă a Kremlinului față de jurnaliști, ci faptul că guvernul italian îi permite, așa cum permite circulația soldaților fostei Armate Roșii prin țara noastră. Articolele din La Stampa nu au fost dezmințite nici de Palazzo Chigi (sediul Executivului), nici de Farnesina (Ministerul Afacerilor Externe), cu atît mai puțin de Ministerul Apărării, care pare a fi victima activismului pro-rus al lui Conte și Di Maio, ministrul de Externe, (toți au observat că ministrul Apărării Lorenzo Guerini nu a mers să salute cele 9 avioane rusești la Pratica di Mare, unde venise în schimb Di Maio).

Vehicule militare rusești în Italia. sursa imagine: Bild

Un guvern care nu e doar serios, dau și cel puțin decent, după ce l-ar fi dat afară pe Buffagni pentru acele mizerii, ar fi trebuit să-l convoace imediat pe ambasadorul rus la Roma, cerînd de la Kremlin scuze oficiale pentru a proteja suveranitatea italiană, reputația unei instituții jurnalistice precum La Stampa și siguranța angajaților săi. În schimb, nimic, zero. Tăcere dinspre Palatul Chigi, tăcere dinspre Farnesina. Nicio reacția nici din partea celorlalte forte politice majoritare, cu excepția unui tweet de-al lui Matteo Renzi, ca să nu mai vorbim de „idioții utili” care se îmbată cu strategia haosului Kremlinului.

Guvernul Conte a permis trupelor ruse să intre în Italia, a îngenuncheat în fața intereselor imperialiste chineze, a exacerbat relațiile istorice cu aliații și cu instituțiile europene. Și nu a fost deranjat de amenințările gangsterești ale liderilor moscoviți împotriva jurnaliștilor italieni, ca și cum Italia ar fi fost o Cecenie cu ieșire la mare.

Nu avem la ce să ne așteptăm de la cei care s-au predat de bună voie celor două mari regimuri autoritare ale planetei, dar este de neconceput ca Partidul democrat, LeU (Liberi e Uguali, partid de stînga) și opinia publică italiană să tolereze pentru mult timp această capitulare îngrozitoare.

Christian Rocca, Linkiesta

Traducere: Marcela Țușcă
Editare: Costin Andrieș

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Monitorul Neoficial

Monitorul Neoficial

3 comentarii

  1. […] „Ministerul Apărării de la Moscova, care desfășoară în prezent soldați și agenți pe teritoriul Italian, intimidează jurnaliști italieni, așa cum se întîmplă de obicei la ei acasă. Executivul și majoritatea au scot un sunet (cu excepția lui Renzi)”, scrie Christian Rocca în articolul său, relatează platforma Inliniedreapta.net. […]

  2. crs
    9 aprilie 2020

    Stanga trage la matca.
    Urmeaza oare „indreptarea situatiei” ?
    ca vor disparea oameni, „morti de covid”, nu stiu daca n-a fost deja cazul de la bun inceput.
    cam asa incepe o invazie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian