FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Cine l-a sucit pe Karl Nehammer?

Acum două luni europarlamentarii săi cereau aderarea neîntârziată la Schengen a României și Bulgariei

Șase din cei șapte europarlamentari ai ÖVP – Österreichische Volkspartei (partidul cancelarului Austriei Karl Nehammer, care acum se opune vehement aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen) au votat în 18 octombrie rezoluția care susținea puternic aderarea celor două țări până la sfârșitul lui 2022.

Cei șase europarlamentari ai ÖVP – Alexander BERNHUBER, Othmar KARAS, Lukas MANDL, Simone SCHMIEDTBAUER, Barbara THALER , Angelika WINZIG (al șaptelea, europarlamentara Karoline EDTSTADLER, nu a participat la vot) au criticat Consiliul format din liderii statelor membre că nu a adoptat din 2011 încoace decizia primirii României și Bulgariei. Ei considerau că „aplicarea integrală a dispozițiilor acquis-ului Schengen în Republica Bulgaria și în România ar consolida spațiul Schengen și ar contribui la asigurarea unor drepturi egale pentru toți cetățenii din cadrul acestuia”.

Cu nici două luni în urmă, europarlamentarii cancelarului Karl Nehammer au susținut aceste concluzii ale rezoluției:

  1. reamintește că toate condițiile necesare pentru aplicarea integrală a acquis-ului Schengen în România și Bulgaria au fost deja îndeplinite de ambele state membre în 2011;
  2. este descurajat de faptul că, în cei 11 ani care au trecut de atunci, Consiliul nu a reușit să adopte o decizie privind aplicarea integrală a acquis-ului Schengen în Bulgaria și România, în pofida apelurilor repetate în acest sens, atât din partea Comisiei, cât și a Parlamentului;
  3. își reafirmă poziția de lungă durată, astfel cum a fost exprimată în rezoluția sa din 11 decembrie 2018, în sprijinul aplicării integrale a acquis-ului Schengen în Bulgaria și România;
  4. salută disponibilitatea României și Bulgariei de a găzdui în mod voluntar o misiune de informare, ceea ce constituie o expresie a principiului cooperării loiale și încrederii reciproce din partea acestor state, deși au îndeplinit deja toate cerințele legale și nu există motive pentru evaluări suplimentare;
  5. îndeamnă Consiliul să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia sa privind aplicarea integrală a dispozițiilor acquis-ului Schengen în Republica Bulgaria și în România până la sfârșitul anului 2022, asigurând astfel eliminarea controalelor asupra persoanelor la toate frontierele interne pentru ambele state membre la începutul anului 2023

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *