FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

“Dronele rusești au ajuns pe teritoriul României. Opriți regimul terorist de la Kremlin!” – comunitatea refugiaților ucraineni din România protestează împotriva agresiunii ruse

Protestul va avea loc sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 15, în fața ambasadei Rusiei la București, sub sloganul “Dronele rusești au ajuns pe teritoriul României. Opriți regimul terorist de la Kremlin!” Protestatarii vor comemora Zilea Apărătorilor Ucrainei și vor cere un răspuns mai ferm al lumii libere împotriva terorismului rusesc, care amenință securitatea și suveranitatea României și Ucrainei.

Protestul organizat de comunitatea refugiaților ucraineni din România pune în evidență pericolul iminent reprezentat de dronele rusești care cad pe teritoriul României și pun în pericol viețile cetățenilor români. Aceste incidente repetate subliniază încălcările sistematice ale suveranității României de către Rusia și necesitatea unui răspuns mai ferm din partea lumii libere.

Reproducem mai jos comunicatul primit la adresa redacției.

***

Sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 15, se va desfășura un protest anti-Rusia în fața ambasadei terorii la București, eveniment organizat de comunitatea refugiaților ucraineni din România. Acțiunea de protest se va intitula “Dronele rusești au ajuns pe teritoriul României. Opriți regimul terorist de la Kremlin!” și va avea loc într-un context special, cel al Zilei Apărătorilor Ucrainei. Astfel, vom onora memoria militarilor ucraineni care s-au sacrificat în lupta contra hoardelor ruse, apărând nu doar Ucraina, ci întreaga arhitectură a lumii libere.

Prezența Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU și anumite carențe din procesul de înarmare a trupelor ucrainene impulsionează continuarea și escaladarea războiului de către decidenții cu mâinile pătate de sânge de la Kremlin. Vom cere un răspuns mai ferm al lumii libere împotriva terorismului, în acest caz rusesc. Impulsionați de răspunsul deficitar al lumii libere, rușii escaladează războiul în imediata apropiere a României. Atacurile, momentan cu drone, efectuate de ruși asupra porturilor ucrainene din proximitatea României pun în pericol inclusiv viețile românilor care locuiesc în județele Galați și Tulcea, respectiv a persoanelor ce tranzitează granița româno-ucraineană. În ultima perioadă, Rusia a încălcat sistematic suveranitatea României. Fragmente de drone au picat în repetate rânduri pe teritoriul României. La o aruncătură de băț de vama Isaccea, în Orlivka, au loc periodic explozii.

Români, ucraineni, dar nu numai, a venit momentul să arătăm că suntem mai uniți ca niciodată împotriva agresiunii ruse! Vă așteptăm sâmbătă, 14 octombrie, la o acțiune autorizată de protest față de “Holocaustul Roșu” pe care regimul de la Moscova îl pune chiar în aceste clipe în scenă în Ucraina.

Vă încurajăm să veniți cu steaguri, imagini etc. la această acțiune de protest.

Glorie Ucrainei! 🇺🇦 Слава Україні! 🇺🇦

Glorie României! 🇷🇴 Слава Румунії! 🇷🇴

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Redacţia

Redacţia

Conservatori români

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *