FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

O tânără atletă de origine română din SUA a pierdut calificarea la campionatul regional din New England, fiind devansată de doi concurenți transgen masculini

Când doi sportivi de liceu care au fost născuți bărbați, dar în prezent se identifică drept femei, au ocupat primul și al doilea loc la campionatul internațional de fete din Connecticut, nu a fost doar un prilej pentru o știre locală.

Pentru unii a fost o poveste de triumf și curaj. Câștigătorul, un junior de la liceul Bloomfield, a stabilit un record local la competiția de 55 metri plat pentru fete pe teren acoperit, cu timpul de 6,95 secunde, și a câștigat apoi titlurile atât în ​​competiția de 55 metri plat, cât și în cea de 300 metri plat.

Pentru alții a fost o poveste șocantă și dezamăgitoare: este acesta sfârșitul sportului pentru femei?

Pentru Selina Soule, o alergătoare în vârstă de 16 ani din Glastonbury, a fost un eveniment care a afectat-o personal.

O junioară, Selina a ratat calificarea pentru cursa de 55 de metri plat cu două locuri. Două locuri, spune ea, care au fost luate de doi băieți biologici.

Dacă băieții care s-au identificat ca fete nu ar fi avut voie să concureze, atunci Selina s-ar fi plasat al șaselea loc, calificându-se astfel pentru a participa la finală.

În schimb ea a s-a plasat pe locul opt, urmărind finala de pe margine, după ce s-a calificat doar în finala de săritură în lungime, un eveniment la care sportivii transgen nu au concurat.

„Este foarte frustrant și chinuitor atunci când noi fetele suntem la început de cursă și știm deja că acești sportivi vor câștiga, indiferent cât de mult am încerca noi”, a declarat Selina pentru The Daily Signal. „Ei au ocupat locurile care s-ar fi cuvenit unor fete merituoase… inclusiv mie.”

În timp ce dezbaterea asupra sportivilor transgen este complexă, situația din Connecticut a scos în evidență un alt aspect complicat: mulți părinți și fete de liceu se opun participării băieților biologici la sporturile fetelor, dar se tem de hărțuirea publică și reacțiile negative și de aceea nu își exprimă opiniile.

În public, cel puțin.

Consecințele tăcerii sunt ridicate: între timp sunt adoptate politici la nivel local, de stat și federal cu privire la indivizii transgen și participarea lor la concursurile atletice școlare.

Cel mai vizibil, președintele Camerei Reprezentanțior, Nancy Pelosi, a prezentat pe 13 martie legea egalității HR 5, un proiect de lege care ar adăuga „orientarea sexuală” și „identitatea de gen” drept categorii protejate, în temeiul legii federale privind drepturile civile.

Criticii susțin că legislația propusă ar crea astfel un drept civil pentru sportivii de sex masculin de se autoidentifica drept femei în orice moment, fără nicio dovadă de schimbări fizice în corpul lor.

Cand Connecticut Interscholastic Athletic Conference, organizația care reglementează atletismul pentru școlari în statul Connecticut, a hotărât că băieții biologici care se identifică drept fete pot concura în concursuri feminine, cei mai mulți sportivi nu au spus nimic.

Connecticut este unul dintre cele 17 state americane care permit sportivilor transgen de liceu să concureze fără restricții, potrivit site-ului Transathlete.com, care urmărește politicile de stat în sporturile de liceu din întreaga țară.

Încurajată de mama ei, Bianca Stănescu, care contestă această politică a statului Connecticut, Selina este unul dintre puținii școlari, dacă nu singura, care dă voce celor care nu sunt de acord cu participarea atleților transgen la concursurile pentru femei.

„Toata lumea se teme de represalii din partea presei, din partea altor sportivi, antrenori, școli, administratori”, a explicat Selina. „Mulți nu doresc să atragă atenția și nu vor să devină o țintă pentru potențiale agresiuni și amenințări”.

Mama Selinei a declarat pentru Daily Signal că ea a făcut „tot ceea ce cred că este posibil pentru a deschide o conversație” despre ce s-a întâmplat în Connecticut și ce s-ar putea întâmpla, în cazul în care Congresul va adopta proiectul de lege HR 5.

„Am dat de uși închise peste tot”, a declarat Bianca Stănescu. „Oamenii se tem să vorbească”.

În plus față de posibila instaurare a unor noi reglementări privind toaletele publice și obligativitatea folosirii „pronumelui preferat” funcție de identitatea de gen a interlocutorului, noua lege va consacra dreptul băieților biologici de a concura ca fete în toate sporturile.

Dacă această măsură este adoptată, a avertizat Stanescu, „femeile vor fi complet eradicate din sport”.

Ce se întâmplă în Connecticut, a adăugat ea, se va întâmpla în întreaga țară – și nu doar în atletism.

„Da, atletismul din Connecticut a fost afectat, dar ușa este deschisă pentru orice alt sport și așa ceva ar putea deveni și o problemă de siguranță fizică”, a spus Stanescu. „Această măsură elimină șansele de câștig pentru fete, iar în sporturile de contact fizic va crea o problemă serioasă de siguranță fizică”.

„Este potențial foarte periculos atunci când o femeie transgen concurează în baschet, fotbal, lacros, sau hochei pe iarbă, deoarece atleții transgen sunt mult superiori femeilor din punct de vedere fizic”, a adăugat fiica ei Selina.

Selina spune toate acestea, în timp ce face clar că ea îi sprijină pe toți atleții „să fie fideli identității lor”.

„Am prieteni la școală care sunt transgen și știu că le este greu să își asume în public o nouă identitate. Îi sprijin pe cât posibil.”, a spus ea. „Atunci când și-au declarat noua identitate am fost alături de ei. Nu am fost niciodată nepoliticoasă sau lipsită de respect.”

Dar situația în sport nu are „nimic de a face cu identitatea lor de gen și felul în care simt”, a spus Selina. „Are de a face cu ce este corect și drept în atletism.”

Privind în perspectiva ultimului an de liceu, Selina a spus că ea speră să continue atletismul în facultate. Ea s-a referit la săritura în lungime ca „paradis sigur”, în care „rezultatele au fost corecte, deoarece fetele au concurat împotriva fetelor”.

„Dar acum, din păcate” a spus ea cu o privire dezamăgită pe fața ei, „unul dintre acei sportivi a început să concureze la săritura în lungime. Deci niciuna dintre disciplinele mele sportive nu este în siguranță”.

SURSA   The Daily Signal

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Emil Borcean

Emil Borcean

12 Comments

  1. Toader
    10 May 2019

    Stupiditatea legilor ‘gender equality’ este nemarginita si va sfirsi prin distrugerea sportului feminin. Fara indoiala ! Un lucru bun incepe, totusi, sa se intrevada . S-au intors vremurile si ‘ bites feminist activists the proverbial ASS’ : ) )

  2. Cristina
    10 May 2019

    Bun articol dar deranjeaza unele structuri gramaticale prost traduse, de exemplu, „makes clear” nu se traduce cu „face clar”, suna prost. „Spune clar”, sau „lamureste” ppate ar suna mai bine. ????

  3. nicu
    10 May 2019

    Ma intreb ce a au votat parintii tinerei atlete? Majoritatea romanilor din SUA voteaza ca oile fie Democrati, fie PSD..

  4. nicu
    10 May 2019

    P.S. statul Connecticut e o mizerie, un stat Communist, bankrupt, plin de imigranti din lumea a treia. Asa e si NY, in special NYC, Maryland, IL, California, in special LA SF. o mizerie, o mizerie e si Toronto unde te intampina la aeroport doar valuri islamice – pe scurt ghetto. Mi-e scarba..

  5. nicu
    10 May 2019

    P.S. Mai e o solutie, mai ales ca protectia confuzilor sexuali, nu se va schimba – puneti laba si invatati carte, am vazut destui sportivi care au intrat la Universitate in SUA si care au mintea unui greier. Majoritatea ajung tot acolo unde merita.. nicaieri O parte din aceste probleme, adica admiterea la Universitate cu bursa se poate rezolva prin eliminarea tuturor burselor de acest gen. Daca vrei sa faci sport de performanta fa, dar sa primesti o bursa la Universitate sa studiezi litere dupa ce ai alaergat patru ani in liceu si ai citit un manual de 30 de pagini e aberant

  6. nicu
    10 May 2019

    PS3 Statele Unite au facut praf tot sistemul academic, intra la colegii si universitati milioane de studenti care habar nu au nici de carte nici in ce specialitate vor absolvi – se hotarasc ei asa pe parcurs in functie de ce note iau si cat de sexy e proful.. In Europa trebuie sa te decizi inainte de terminarea liceului unde dracu te duci. In America incepi cu major in istorie si termini cu unul in biologie.. dupa care faci masterat in matematica si iei doctorat in horticultura – o monstrouzitate de sistem in care nimeni nu invata serios nimic dar toti au impresia ca se pricep la ceva..

  7. Jhackall
    10 May 2019

    De ce concurează ea? Nu mai participați măi oameni buni la lucruri care nu sunt corecte!

  8. nicu
    10 May 2019

    PS4. In Romania e diferit, te trec prin furcile iadului pana la absolvire ca dupa aia se ta vanda gratis la export.

  9. Toiu
    10 May 2019

    O stire excelenta.
    Foarte bine! Dpmdv sa participe toti transexualii la competitiile pentru fete!
    Ce credea cretina aia de mama? Auzi! Ea cica ea a fost alaturi de ei cand si-au declarat noua identitate! Care noua identitate? Aia din capul lor.
    Pariez ca-i democrata si voteaza cu toti tampitii gen Pelosi sau Sanders.
    Culeg ce au semanat.

  10. Dorin
    10 May 2019

    Lucrurile sunt în marș (vezi și denumirea anarhist-ideologică din Franța „la republique en marche” !!). Sigur că e doar o etapă, dar în care multe capcane se vor ivi – are dreptate Nicu, știu și eu din surse familiale americane despre faptul că românii naturalizați acolo votează la stânga, sau extrema-stângă…

    Fapt este că politicieni ca ticăloasa de pelosi fac legea (adică fărădelegea) într-o uniune care scârțâie din încheieturile specifice unei adunări de imigranți ! Problema este de domeniul fundamentelor, așa cum constituția lor este corect ticluită – dar tot aplicată unei adunări de imigranți…

    Se știe că o asemenea alcătuire are câteva avantaje generice – mai ales selectarea creierelor (plus „braidrain”-ul cunoscut…) și a brațelor de muncă necesare și suficiente, după cum tot generic va suferi degradarea unei acumulări de mici eșecuri sociale, extrem de greu de gestionat !! Iată, ca dovadă, faptul că este țara unde „corectitudinea politică” a devenit inconturnabilă…

    Așteptăm cu toții să vedem dacă „respiro”-ul D.Trump va mai dura o legislatură, dar ce va urma e îngrijorător… Lupta acestor satanizați americani, care se împletește decepționant cu aceea a satanizaților ruși, este un „marș” pentru răspândirea haosului și relativismului în societate, adică exact tulbureala în care pot pescui marii ticăloși, marii resentimentari ai speciei umane…

  11. .
    10 May 2019

    În USA numeroase femei sunt „căsătorite cu statul”adică iau bani degeaba ca într-un concediu postnatal prelungit.Transgenderul fiind declarat simultan erou, femeie și minoritate așa zis vulnerabilă va avea mai multe avantaje în comparație cu bărbatul alb „privilegiat”al cărui copil va putea fi dat de stat spre „îngrijire” transgenderului pe banii, binențeles, munciți de el. Așadar transgenderul, eventual musulman, hispano sau negru, va putea duce o viață confortabilă de codoș pentru pedofili, bucurându-se de impunitate „intersecțională”, și stipendii din banii munciți de patriarhatul alb divorțat de nebuna feministă drogată care i-a luat copilul, dezarmat și speriat de posibilitatea de a fi trimis în gulag ca urmare a „comentariilor ostile puterii de stat”adică crimă-gând la adresa polcorr-ului.Există între rangurile masonilor un anume ordin al”șarpelui sfruntat”care ascunde minciuna la vedere, în fața tuturor.Cred că, cumva, trăim aceste vremuri.

  12. Ghita Bizonu'
    10 May 2019

    Cu multi,multi anii in urma se lause decizia ca orice sportiva care avea un cromozom Y nu putea concura . Ca sa nu se flasifice competia.. Azi gasul este ridicat la rang de principiu

    (Spotive cu cromozom Y. Nu era viba desre „transgeni” si nici „travestiti”-astia ar fi fost trimisi la plimbare scurt- ci de cazuri de hermafroditism.. inregistrate ca gen feminin si crescute ca getite, apoi fete. Dupa ce 2 sportive au „renunata” sa mai fie „dfomnisoare” pregerand sa devina „domni” si un „domn” perfect functional a devenit tata s-a introdus controlul genetic)
    Cestiaasat cu mediciminarea transgenderului mi separe…ca este ca si cum am adminte un semigreu sa boxezela grupa pana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *