FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

“România Liberă” îl numește director editorial pe propagandistul rusofil Iulian Capsali

Ziarul România Liberă e de azi controlat de mașina de propagandă a Rusiei. 

Sabin Orcan, directorul Newsweek România și fostul director editorial la România Liberă, scrie azi pe contul de Facebook:

De astăzi, ziarul “România liberă” are un nou director editorial. În persoana cunoscutului propagandist rusofil și antioccidental Iulian Capsali. Zis și Capsec.

Sper că patronii primesc și o scutire fiscală pentru angajarea cuiva care a fost șomer toată viața.

Practic, singura ocupație a lui Capsec a fost cea de președinte al asociației de proprietari din blocul în care locuiește.

Cel puțin, asta rezultă din ultima lui declarație de avere, depusă în calitate de candidat la alegerile parlamentare din 2016.

Singura întrebare rămasă fără răspuns este cum a putut trăi până acum familia tradițională a noului director editorial – formată din soț, soție și nu mai puțin de 9 (nouă) copii – dintr-un venit total de aproximativ 1.500 de lei pe lună.

Sigur, asta dacă nu cumva Capsec o fi reușit să imite minunea hristică a înmulțirii pâinilor și peștilor. Că doar n-o fi umblat un dreptcredincios ca el – care urăște din rărunchi tot ce-nseamnă stat de drept – cu niscaiva bani negri?!
#RomaniaCapsomana

“Ieri am debutat cu editorial în România Liberă”, scria pe 16 februarie Iulian Capsali, care a contribuit în ultimii ani la lansarea și creșterea site-ului pro-rus și nostalgic comunist Activenews.ro, condus de Mihai Șomănescu, de pe lista lui Dughin.

Iulian Capsali, un adversar al apartenenței României la NATO, a făcut carieră și pe site-ul oficial al propagandei ruse în limba română, sputnik.md, unde publică articole proruse  și nostalgic ceaușiste. De asemenea, la finalul lui 2016, Iulian Capsali s-a lansat și în politică, candidând la alegerile locale, pe listele partidului Alianța Noastră România al lui Marian Munteanu.

“Sper ca RomâniaLiberă de azi să devină încă o insulă de libertate și normalitate într-un arhipelag ce caută cu obstinație să supraviețuiască sub tsunamiul globalist. La ActiveNews, proiectul pe care l-am crescut împreună cu prietenii mei încă de la început, voi încerca să produc altceva”, scria I. Capsali pe 16 februarie, pe rețelele sociale.
“Să dea Dumnezeu să iasă toate bine!”

Și a ieșit.

SURSA   Facebook

Pentru mai multe informații despre părerile lui I. Capsali, citiți:

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

10 Comments

  1. Gabriel I.
    19 July 2018

    Mai exista RL? dar oricum stirea e trista. Inca un nume odata un nume si brand vizibil in publicistica in mana rusilor.

  2. Dan Uncu
    19 July 2018

    O stire debusolanta numai pe jumatate, avand in vedere cine a preluat Societatea “R” si ziarul dupa anihilarea tripletei Creanga, Uncu, Bacanu.

    Ultimul a reusit o serie de impardonabile derapaje in exercitiul managmeentului Societatii, dupa ce mai intai i-a indepartat pe primii doi din conducere, pas cu pas. Greselile l-au pus pe raposatul Avramescu – fost securist – in situatia nesperata altfel de a prelua Societatea “R” si ziarul, pe care le-a pasat apoi fiului sau, anchetat acum de DNA.

    Deci, afinitatile securisto-kremliniene nu sunt o noutate in ultima perioada, la fostul mare cotidian al libertatii de constiinta romanesti postdecembriste. Oricum, tirajul actual al “Rl’ a ajuns unul… confidential.

    Unul cate unul, simbolurile rezistentei anticomuniste, antimarxiste, antisecuriste, antipeceriste fie au murit, fie au cazut in uitare, fie au fost anihilate public, fie au fost deturnate spre stanga comunistoida si/sau progresista.

    Este de necrezut ceea ce se intampla cu acest popor…!

  3. Polilogu
    19 July 2018

    De ce vă mirați, d-le UNCU ? La câtă manipulare a fost supus acest popor in cei aproape 30 de ani din partea presei si a bonomicelor confuzii și bâlbâieli elitist culturale neaoșe, nici nu e de mirare ! Îmi pare rău, dar mă aștept la si mai multe îmtâmplări de necrezut.Traim culturalicește tot cam pe la sfârșitul secolului 19 ,începutul celui de-al 20 -lea. Asta e !

  4. Serf
    19 July 2018

    Minunat, ironizăm un om pentru că are 9 copii, ne gândim că suntem conseratori făcând asta. Bravos! Conservatorismul gen Johannis, Junker, Merkel sau May ne este mai la indemână se pare. Dl. Capsali are nouă copii, este evident interesat de viiror. Domnii Johannis sau Junker, doamnele May sau Merkel nu au nici un copil, nu există vreun motiv pentru a le pasa de viitor și se comportă ca atare. Până la urmă atitudinea față de viitor – se numește în termeni economici preferință de timp este diferența între stânga și dreapta. vezi https://wiki.mises.org/wiki/Time_preference

  5. Costin Andrieș
    19 July 2018

    Nu il ironizeaza nimeni care 9 copii. Sa ii traiasca, dar nu ma bucur pentru ei.
    Nu e vorba aici nici de Merkel, Juncker sau May, e vorba despre un propagandist pro-rus, regimul cela care are un cult oficial pentru Stalin, care ameninta Romania cu invazia, care a invadat deja mai multe tari, in ultimii ani, care isi elimina fizic opozantii.

  6. Verginia
    19 July 2018

    A murit si “Romania Libera”. Pacat. Sa avem grija sa nu moara si Romania (tara) libera.

  7. serf
    19 July 2018

    Ba este vorba de Merkel, Junker sau May cu Johannis și cu Macron cu totii oameni fără copii dar mari lideri ai națiunilor Occidentale.
    Este vorba să facem o distincție între națiune și regim, nu putem scrie ”propagandist pro-rus, regimul cela care” etc etc.
    Rușii sunt pravoslavnici adică ortodoxcși ca și noi, au trecut printr-un regim comunist la fel ca și noi etc etc. Este de făcut o distincție între dl. Putin și ruși după cum sănătos este să facem o distincție între politicienii români și omul de rând. Contra selecția politicienilor, mecanism superb descris de HH Hoppe în https://en.wikipedia.org/wiki/Democracy:_The_God_That_Failed funcționează și în Rusia nu doar în Romania.
    Ar mai trebui să nu distingem între Pravda și NY Times, sau măcar să le citim cu aceleași filtre. Dincolo de domnii Putin și Trump singura speranță pentru conservatori este o alianță între cele două națiuni creștine și conservatoare, anume între americani și ruși. Restul e propagandă, mai precis propagandă de stânga. Nu trebui să ne placă dl. Putin, sau dl. Trump trebuie doar să detestăm suficient socialismul (european) și restul vine de la sine.

  8. Costin Andrieș
    19 July 2018

    serf,

    Este de făcut o distincție între dl. Putin și ruși după cum sănătos este să facem o distincție între politicienii români și omul de rând.

    nu, nu prea este, pentru ca Putin si regimul lui au un cult oficial pentru Stalin, cel mai mare ucigas de crestini din istorie. vezi aici – https://inliniedreapta.net/legatura-sfanta-dintre-stalin-si-biserica-ortodoxa-rusa/

  9. Gheorghita
    19 July 2018

    Faptul că Iulian Capsali are nouă copii este o chestiune care ține de viața familială și privată, să îi trăiască, nu ar trebui să fie un motiv de dezbatere publică! De asemenea, e liber să aibă opinii rusofile și conservatoare!
    Suntem însă și noi liberi să nu agreem opiniile toxice ale lui Capsali (opinii… e propagandă deșănțată!), profund anti UE, anti NATO, pro Rusia, pro Putin și pro Viktor Orban!
    Chiar nu știu dacă așa gândește omul sau, nu cumva, e agent de influență al Rusiei! Bine, și dacă ar fi, cât timp nu are nicio funcție publică, totul rămâne în planul ideilor, nu săvârșește nicio ilegalitate!
    Oricum, în politică, Iulian Capsali a fost și rămâne un marginal, poate va fi ,,băgat” în Parlament de vreun partid mare (cum au mai fost ,,băgați” Remus Cernea, Gigi Becali sau învățătoarea Anghel, aia cu greva foamei). Care partid poate fi ALDE sau (de ce nu?) chiar PSD, nu ar fi Iulian Capsali primul care să găsească ,,elemente conservatoare” la PSD! Ca să nu mai vorbim de simpatii față de Rusia!
    Cred că i se acordă prea multă importanță dar și personajul a fost suficient de abil (nu degeaba e regizor la bază) încât să își construiască o imagine atipică, care intrigă (chiar și treaba cu Rusia naște speculații imaginare, ni-l și imaginăm pe Capsali luându-și micul dejun cu Putin, prin Crimeea…)!

  10. EURAMIS
    19 July 2018

    Lasati omul in pace stimati! Capsali are tot dreptul sa aiba opinia lui,si ce daca este proRusia sau ProPutin? Cert este ca au si ei meritele lor! Da ce vreti sa spuneti ca UE si NATO sunt sfinti si nu exista nimic de obiectat?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *