FUNDATIA IOAN BARBUS

Etichetă: Imigrație islamică

HomeImigrație islamică

Care ar putea fi oare viitorul Europei? Cum va arăta continentul peste o sută sau peste două sute de ani? Evident că ne pot trece foarte multe scenarii prin fața ochilor, unele sunt mai plauzibile altele mai puțin, de unele ne-am bucura pe când de altele ne-ar fi teamă.

Elveția a respins un al doilea program de relocare a solicitanților de azil propus de Uniunea Europeană pentru a ușura povara țărilor de frontieră, precum Italia și Grecia. Potrivit ziarului SonntagsBlick, un purtător de cuvânt al Secretariatului de Stat pentru Migrație (SEM) a confirmat că în prezent Elveția nu intenționează să își reînnoiască angajamentul de …

Ministrul de interne, Horst Seehofer, a declarat că nu va menaja reputația nimănui în eforturile sale de a desluși ițele unui scandal care a subminat încrederea publică în procesul de acordare a statutului de refugiat. Ce este așa-numita „afacere BAMF”? Scandalul este legat de Biroul Federal pentru Imigrație și Refugiați, cunoscut sub acronimul BAMF. Biroul …

Parlamentul danez a votat joi (31 mai) pentru a interzice îmbrăcămintea care acoperă fața în locurile publice: în mod special, să interzică burqa și niqab, îmbrăcămintea purtată de unele femei musulmane. Proiectul de lege a fost prezentat de coaliția de guvernare de centru-dreapta a Danemarcei. Acesta a primit 75 de voturi din partea deputaților în …

Miercuri au avut loc două evenimente izbitoare în Franța. În primul, președintele Republicii a condus doliul națiunii pentru locotenent-colonelul Beltrame, polițistul care s-a oferit voluntar să ia locul unui ostatic victimă a asediului unui supermarket din Trèbes, de săptămâna trecută. În altă parte a Parisului, în aceeași zi, a avut loc un marș tăcut în …

Ziarul Berliner Zeitung raportează că, în ultima vreme, s-au înmulțit plângerile referitoare la ursuleții de gumă puși la dispoziția elevilor în automatele de dulciuri din numeroase școli, deoarece aceste dulciuri nu sunt fabricate conform standardului halal de alimentație. Halal reprezintă ceea ce este permis în dieta islamică, conform șaria, codul legal de bază în islam. …

Un fost consilier prezidențial vorbește despre imigrație, pragmatism și creștere economică: Țările dezvoltate au populații îmbătrânite și vor avea nevoie de forță de muncă de înlocuire. Ele fac deja asta, nu e niciun secret sau, dacă vreți, ăsta e marele secret al menținerii lor în linia de creștere economică. […] E vorba strict de pragmatism. Sebastian …

ro_RORomanian