“ Încercările permanente ale Germaniei de a torpila ajutorul pentru Kiev, întârzierea acestuia… constituie pur și simplu complicitate la agresiunea rusă.“

Una dintre cele mai mari înșelătorii din istoria Europei postbelice are loc sub ochii noștri. Țara care a făcut posibilă invazia Rusiei în Ucraina, țara care ani de zile a pompat miliarde în Putin și în regimul său criminal, care a făcut totul pentru ca Moscova să-și poată extinde la maximum influența în Europa, vrea acum să obțină capital politic pe seama acestui război și pe seama hecatombei populației civile ucrainene. Desigur, vorbim despre Germania. Merită, în acest context, să aruncăm o privire mai atentă asupra rolului acestei țări în ultimele luni și să încercăm să rezumam „meritele” ei în contextul războiului din Ucraina.

În sfârșit! După luni de intense acțiuni diplomatice, în care Polonia a fost una dintre viorile prime, după presiuni continue, Berlinul a binevoit să accepte să trimită tancuri Leopard în Ucraina. Este de remarcat faptul că într-un fel destul de asemănător a fost jucată chestiunea sistemelor de rachete Patriot. Desigur, ca în cazul foarte multor altor promisiuni germane, ele rămân pe tărâmul simplelor declarații. Iar acestea, după cum a arătat scurta istorie a acestui război, nu se împlinesc întotdeauna. Mai mult, săptămânile de întârziere, impuse de împotrivirea germană, se pot dovedi cruciale pentru Ucraina și, asta este deja sigur, vor costa vieți de soldați ucraineni.

Există diferite tipuri de ajutoare

Situația cu tancurile Leopard arată o practică permanentă a Berlinului, aceea de a întârzia la maximum, de a torpila de-a dreptul, cât se poate de mult, toate acțiunile militare mai concrete, care ar putea sprijini Ucraina. Față de afirmația de mai sus, mulți oameni, în special lucrătorii media ai Platformei Civice (partidul liberal de stânga, de opoziție, n. trad.) din zona Gazeta Wyborcza, Newsweek, Polityka sau TVN (ca să nu mai vorbim de Onet), vor sări în sus indignați și apoi vor protesta vehement. Unii, precum „jurnaliştii” Gazetei Wyborcza, vor spune că, poate, e adevărat că încetinirea livrărilor de arme ar putea fi o problemă, dar asta nu este nimic în comparaţie cu ceea ce face PiS (Partidul Lege și Dreptate, conservator, aflat la guvernare, n.trad.), care se folosește de acest război pentru politica sa internă, iar asta îi supără cel mai tare pe ucraineni în clipa de față. Nu glumesc. Exact un astfel de editorial a fost zămislit recent pentru Gazeta Wyborcza de un lucrator media al Platformei Civice, Bartosz Wieliński, iar eu mi-am îngăduit să-l menționez pentru a arăta gradul incredibil de prostie și de vicleșug al celor care astăzi în Polonia fac orice pentru a albi Berlinul. E adevărat că nu toată lumea își permite chiar așa cretinisme, precum principalii apucați de la Gazeta Wyborcza. Cei mai deștepți încep să jongleze cu datele, să arate statistici privitoare la ajutorul german, să facă apel la acelea care arată nu numai că acest ajutor există, ci chiar că el este mai mare decât ajutorul polonez.

Prin urmare, merită să analizăm pentru o clipă această argumentare și să arătăm de ce ea este fundamental falsă. În primul rând, foarte adesea, aceste date cuprind ajutorul „declarat”, nu pe cel furnizat. Însă Berlinul a arătat deja de multe ori că nu își ține promisiunile. În al doilea rând, există ajutoare și ajutoare, iar chestiunea echivalenței lor financiare este secundară. Pentru a exprima aceasta cât se poate de simplu – două tancuri de două milioane vor fi mai utile Ucrainei decât mii de cizme pentru soldați, chiar dacă acestea costă 4 milioane. Ucraina, pur și simplu, nu de cele din urmă are nevoie acum. Acesta este, desigur, un exemplu teoretic, dar totuși adecvat realității, întrucât Kievul însuși atrage în mod repetat atenția asupra inadecvării acțiunilor germane de ajutorare față de contextul militar al acestui război.

Timpul este esențial

Vom analiza două exemple care arată această patologie. S-a dovedit că și atunci când nemții și-au ținut promisiunile, acestea erau de fapt numai „semi-realizabile” – ca în cazul tunurilor antiaeriene autopropulsate Gepard. Ce dacă Berlinul a transmis efectiv acest armament, dacă nu putea furniza muniție pentru el, deoarece producătorul acesteia, Elveția, nu era de acord. Această decizie era de facto evidentă încă de la început, având în vedere doctrina elvețiană a neutralității, este greu de crezut că Germania putea avea îndoieli în această privință. Un alt exemplu îl constituie Panzerhaubice 2000, lăudate la un moment dat în mass-media drept constituind o „cotitură”. Ele nu numai că s-au dovedit a fi foarte nesigure, dar germanii nu au furnizat nici piese de schimb pentru ele, ceea ce a dus la excluderea lor din operațiunile militare. Astfel de exemple pot fi multiplicate.

Tot astfel, Germania iese prost și în ceea ce privește procentul din PIB alocat pentru ajutorarea Ucrainei. Desigur, asta nu înseamnă că nu există sprijin german. Însă, și aceasta este cea mai importantă problemă, pentru Ucraina timpul este esențial. Iar totul arată că nemții joacă în mod intenționat pentru întârzierea maximă a ajutorului, o fac practic de fiecare dată. Da, poate că și furnizează ajutorul, dar o acesta nu va mai fi de folos. Se arată curați din punct de vedere moral, dar în realitate nu ajută. Și Occidentul și Rusia sunt fericiți. Nu este aceasta situația ideală? De asemenea, este de remarcat faptul că Germania dezamăgește nu numai în sfera militară. Analog, în chestiunile energetice, lipsa ei de solidaritate și jocul ei împotriva restului Europei sunt aproape ostentative. Chiar dacă opoziția ei este învinsă, ea este mereu o frână. Exact așa s-a întâmplat cu plafonul UE la prețul gazului. Atunci Germania s-a comportat ca cel mai bun aliat al Gazpromului.

Berlinul, desigur, știe bine că acțiunile sale descrise mai sus nu arată, ca să o spunem delicat, prea bine. Statutul de „centru moral al Europei”, cum le plăcea germanilor să se creadă, este deci în pericol. Nu e de mirare că, pentru a acoperi rușinea legată de relațiile cu Rusia și de lucrurile pe care nu le fac în ceea ce privește Ucraina, au fost elaborate mai multe narațiuni menite să neutralizeze pe cât posibil „pierderile de imagine”.

Propagandă infantilă

Apare, așadar, în prim-plan, încercarea de a extinde responsabilitatea pentru situația actuală asupra întregii Europe. E adevărat că în acest fel nemții nu își șterg vinovăția, dar totuși se dovedește că numărul complicilor este atât de mare încât nu se mai poate spune cine este „cel mai rău” dintre ei (de remarcat că într-un mod similar Germania joacă de ani de zile, cu succes, problema celui de-al Doilea Război Mondial și a Holocaustului). Această narațiune ia multe forme. Uneori se subliniază responsabilitatea altor politicieni care merg la Putin și fraternizează cu el, de parcă nocivitatea acțiunilor lui LePen sau Orban (indiferent cât de scandaloase sunt atitudinile și declarațiile acestora) ar putea fi comparate cu politica de decenii de susținere a Rusiei de către Germania. Uneori se subliniază că de vină este întreaga Europă, care ani de zile a minimalizat răul care se petrecea lângă ea, nu a reacționat, iar astăzi culege roadele. Astfel, sunt invocate „păcatele” standard ale Occidentului: colonialismul, rasismul, Irakul sau indiferența față de Siria.

La o conferință recentă (ce a avut loc, de altfel, la Berlin) privind crimele rusești din Ucraina, organizată de Institutul Pilecki, la care am avut onoarea să particip, o participantă a afirmat de-a dreptul că nu numai Germania, ci și restul țărilor europene poartă responsabilitatea pentru situația actuală din Ucraina. Mai ales Europa Centrală, pentru că în problema refugiaților a arătat că nu este solidară și nu a fost gata să-i accepte pe acei oameni. Astfel de narațiuni sunt destul de tipice pentru încercările actuale de albire a Germaniei. Trăsătura lor constitutivă este un discurs moral infantil, pseudo-radical, din care rezultă că în această „lume rea” nimeni nu este fără vină. În consecință, în loc să îi arătăm pe vinovați, ni se cere să ne punem noi înșine cenușă în cap și apoi, împreună, să începem cu toții să privim spre viitor. Această boscorodeală ne este, de altfel, servită de cei mai mari aliați ai Germaniei de pe scena publică poloneză, adică de Platforma Civică. Merită să ne amintim că la una dintre ultimele sale întâlniri Donald Tusk a spus următoarele cuvinte: „nazismul nu a început cu camerele de gazare, (…) a început cu o vorbă rea (…) Oricine cunoaște câte ceva despre istoria războiului ruso-ucrainean și despre invadarea Ucrainei de către Rusia știe câte cuvinte de ură disprețuitoare și umilitoare au fost rostite în mass-media publică rusă înainte să se ajungă la acest război”.

Criza refugiaților din 2015 și Ucraina, același vinovat

Declarația fostului premier este de-a dreptul arhetipală pentru modul de gândire descris mai sus. În loc să fie arătați vinovații (atât pentru Holocaust, cât și pentru războiul actual), ne pomenim cu o afirmație școlărească, de nivel de copil, maxim de adolescent, al cărei unic scop este acela de a trezi emoții, apelând doar la acestea. Desigur, cuvintele fostului premier al Poloniei pot fi comentate în multe feluri. În realitate, nazismul chiar nu a început cu o vorbă rea. Nu „o vorbă rea” a fost cea care a permis Rusiei să invadeze Ucraina, ci politica germană, pe care Tusk însuși a susținut-o, de a face Europa dependentă de gazul rusesc și de a pompa miliarde în buzunarele lui Putin. Dar cel mai important lucru aici este altul. Este acest infantilism incredibil (vizibil chiar și în alegerea termenilor), care înlocuiește analiza și citarea faptelor, cu scopul de a crea o imagine copilărească a lumii, în care destinatarul nu va putea recunoaște secvențele elementare cauză-efect. Discursul descris mai sus este necesar germanilor pentru a silui concretul în favoarea unui terci superficial, emoțional.

Se constată, însă, că această infantilizare a dezbaterii este necesară Berlinului nu numai ca să poată din nou să se îmbrace în costumul de „străjer moral” al Europei și să alunge de la sine acuzațiile. Mai mult, în acest fel Germania comite o manipulare deosebit de perversă a opiniei publice a Uniunii Europene. Acest discurs isteric și infantil este transformat în argument pentru ca Germania să continue să joace rolul conducător în UE, pentru a se intensifica „integrarea” acestei entități politice, ceea ce, în consecință, va da Berlinului putere totală.

Să ne întoarcem pentru o clipă la exemplul menționat mai sus, de la conferința de la Berlin. Este simptomatic faptul că femeia care apăra Germania s-a referit la criza refugiaților, declanșată de Merkel. Ea a scos aici în evidență, fără să vrea, o analogie interesantă. Atunci, ca și acum, a trebuit sa ne confruntăm cu o situație fundamental asemănătoare. În ambele cazuri, s-a ajuns la o criză extremă, cauzată de politica iresponsabilă a Germaniei, pe care Berlinul a încercat apoi să o folosească pentru a implementa în cadrul UE mecanisme care să-i dea incomparabil mai multă putere. La vremea respectivă, acest proces a fost împiedicat de acea teribilă „lipsă de solidaritate” (o altă denumire pentru bunul simț) a țărilor UE din Europa Centrală și de Est. Astăzi, nemții încearcă să joace același joc, acoperindu-l din nou cu argumente morale infantile.

Ce-ar fi fost dacă…

Ni se spune așadar că este timpul să „privim în viitor” în loc să căutăm vinovați. „Să implementăm mecanisme care să permită Uniunii să reacționeze mai rapid”, „mai multă eficiență”, „o politică externă mai coerentă”. Polonia, în special, este atacată cu un șantaj ordinar spunându-se: voi ne spargeți unitatea, așa că sunteți de partea lui Putin, vreți să câștige și să continue să ucidă. Este demn de remarcat cinismul crud al Berlinului și a diferiților săi acoliți și agenți (inclusiv al celor din Polonia). Toate aceste atrocități, – care ar fi putut fi evitate dacă nu ar fi existat politica de tărăgănare a Berlinului față de Rusia – Bucea și celelalte crime ale orcilor ruși sunt transformate în combustibil pentru șantajul descris mai sus, în favoarea unor soluții care să conducă la încă și mai multă putere în mâinile țării responsabile de a fi făcut posibil acest război. Mai mult, în ceea ce privește propunerile actuale de „integrare”, Germania și complicii săi de la Bruxelles chiar nu aduc nimic nou. Așa că putem să ne întoarcem înapoi cu aceste câteva luni și să ne gândim ce s-ar fi întâmplat dacă ei fi reușit să pună în aplicare soluțiile propuse.

Răspunsul este simplu. Ucraina ar fi fost nimicită, iar tancurile rusești ar fi staționate lângă Lvov.

În primul rând, pentru că Germania ar fi reușit să-și îndeplinească mult mai repede seria sa de deziderate energetice, în frunte cu faimosul fit for 55, ceea ce ar fi dus la un singur lucru, și anume la lipsa noastră totală de apărare față de Moscova în ceea ce privește energia. De altfel, Berlinul recunoaște aceasta deschis, spunând că a fost forțat să suspende (observați limbajul care implică un caracter temporar al acestei întreruperi!) lucrările la proiectele sale energetice de termen lung, deoarece, ca rezultat al acestora, lui Putin i se acordă prea multă influență asupra politicii europene.

În al doilea rând, având în vedere reacțiile celor mai importante țări ale „vechii” UE, țărilor din regiunea noastră (desigur, Polonia este cea mai importantă aici, dar merită remarcat cât de înțelept și demn s-au comportat de asemenea multe alte țări, în special Țările Baltice) le-ar fi fost mult mai greu să creeze o reacție pro-ucraineană atât de rapidă și de clară, ca cea care a avut loc. Tot acest ajutor incredibil a fost posibil nu datorită Germaniei. Nici cu ajutorul Germaniei. Ucraina a fost salvată ÎN CIUDA acțiunilor acestei țări.

Germania nu este Polonia

Privind la ceea ce a făcut Berlinul în ultimele luni și la ceea ce continuă să facă, discuțiile despre o politică externă a UE „comună”, „eficientă” și „consecventă” trebuie să trezească îngrijorare, dacă nu groază. Pentru asta nu trebuie să privim în viitor, este suficient să privim politica germană față de China din ultimele luni. Există multe indicii că în mai multe domenii cheie (de asemenea, legate de energie) Berlinul a decis să înlocuiască pur și simplu un monstru cu altul. Doar că, având în vedere jocul actual al Beijingului, care este cel mai important aliat al lui Putin, rezultatul este același. Toată problema este că nu putem avea altfel de așteptări de la Germania. Această țară funcționează în continuare în aceeași paradigmă geopolitică pe care a urmat-o în ultimele decenii. Ea este foarte periculoasă pentru noi. Nu vorbesc aici doar de Polonia, ci de toată Europa. De multe ori avem impresia că atunci când vorbim despre Germania, putem să îi aplicăm standardele Poloniei. În realitate este vorba de organisme statale incomparabile (în dezavantajul nostru). Da, în Polonia, după cum a arătat Platforma, este posibilă reorientarea întregii politici externe în câteva luni, așa cum s-a întâmplat în 2007.

În Germania, o astfel de cotitură este de neimaginat. Avem de-a face cu o mașină de stat eficientă, care are un singur scop de zeci de ani. Mai mult, având în vedere că el a fost pus în practică în tot acest timp cu același, neschimbat aliat, adică Moscova, instituțiile politice germane, fie că vorbim de partide, fundații sau oficii, au trebuit să se împletească într-un adevărat păienjeniș de conexiuni, dependențe și aranjamente tulburi cu Rusia. Unul după altul, cei mai importanți politicieni din Germania, a căror retragere la pensie constă în slujirea lui Putin, sunt cel mai bun exemplu în acest sens. Să recunoaștem, numărul de informații compromițătoare pe care probabil le au serviciile rusești trebuie să fie gigantic. Mai mult, acestea au acum mult mai multă putere de lovire decât înainte. Se poate spune că, astăzi, o petrecere cu niște KGBiști este o povară de imagine incomparabil mai mare decât acum doi ani. Nu este de mirare că mulți politicieni germani de frunte preferă să nu aibă probleme cu Moscova. Totuși, chiar făcând abstracție de chestiunea unui posibil șantaj, un lucru este cert. Politica Germaniei față de Rusia nu este un „accident de muncă”, așa cum ar dori să ne-o prezinte astăzi diferiții săi lachei. Ea este un element necesar pentru realizarea viziunii imperiale a Berlinului, adică dominația sa deplină asupra Europei continentale. Acest lucru este cel mai evident în cazul energiei.

Acest război nu este decât un „episod”

Tocmai în cest domeniu se vede clar ceva absolut fundamental în ceea ce privește înțelegerea politicii Berlinului. Ei bine, Germania își poate asigura poziția dominantă în Uniunea Europeană doar cooperând cu Moscova. Atât pe plan intern cât și extern. Proiectele cheie pentru Berlin, menite să-i asigure dominația deplină în UE, erau legate tocmai de sectorul energetic, iar contribuția Rusiei era necesară pentru ca acestea să poată fi realizate. Fie că vorbim de „green deal”, fie de alte și alte gazoducte. Doar binomul germano-rus a făcut din Germania „depozitarul” principal de energie, care îi controlează fluxul și cantitatea, blocând potențiala ei diversificare. O condiție necesară pentru atingerea acestui scop a fost consimțământul german la extinderea radicală a influenței Rusiei în Europa Centrală și de Est și, ceea ce este izbitor mai ales în contextul războiului de astăzi, la slăbirea puternică a poziției Ucrainei. De aici și consecventa politică în construirea Nordstream2, în ciuda atâtor avertismente din partea țărilor din Europa Centrală și de Est.

Un alt element care influențează apropierea germano-rusă este chestiunea SUA. Faptul că Biden, la un moment, „a dat Europa pe mâna Berlinului” nu a schimbat faptul că Germania, de zeci de ani, percepe SUA ca pe un concurent și este conștientă că numai cooperând cu Rusia poate deveni o (micuță, desigur, dar cât de cât) contrapondere pentru influența Americii. Nu e de mirare deci că astăzi, pusă în fața compromiterii totală a Moscovei, Berlinul a început să privească plin de speranță spre Beijing. Din nou. Toate acestea reprezintă o politică de durată, nu doar de câțiva ani.

După cum au arătat documente din 1991 recent desecretizate, Germania pe atunci se opunea deja independenței Ucrainei și a Țărilor Baltice. Nu e de mirare că nemții sunt incapabili de schimbare rapidă. Oricum, ei nu și-o doresc, pentru că știu că planurile lor imperiale pentru Europa pot fi realizate doar împreună cu Rusia, care este un adevărat partener pentru ei, un aliat puternic. De aceea nu vor să slăbească Rusia definitiv. Una dintre trăsăturile cele mai izbitoare ale declarațiilor făcute de politicienii germani este, așadar, aceea că ei tratează acest război doar ca pe un episod. După cum spun ei înșiși, proiectele energetice create împreună cu Rusia nu au fost anulate, ci doar „suspendate”. Acum așteaptă cu speranță finalul acestui episod, care este războiul actual.

Să nu pierdem această șansă

Treaba este simplă. Aceste luni, poate săptămâni, sunt cruciale pentru a se furniza Ucrainei echipamentele care o vor ajuta să reziste următoarei ofensive a orcilor ruși. În acest context, ceea ce face Germania, încercările ei permanente de a torpila ajutorul pentru Kiev, întârzierea acestuia… constituie pur și simplu complicitate la agresiunea rusă. Înseamnă acceptarea unor noi și noi Bucea, noi și noi crime ale barbariei moscovite. Fiecare nouă săptămână de întârziere, pentru care Berlinul este responsabil, înseamnă mii de cadavre ucrainene. Dacă adăugăm la aceasta faptul că Germania a dus la acest război și l-a făcut posibil, că ea continuă să acționeze de parcă ar putea, desigur, peste ceva timp, să revină la modelul anterior de dependență de Rusia (sau încearcă să înlocuiască Moscova cu Beijing-ul), vedem limpede cât de periculoasă, degenerată și patologică este politica acestei țări. Cât de periculoasă este pentru țările din regiunea noastră, mai mult, pentru întreaga Europă. De aceea, a accepta acum ideile sale de federație pentru UE înseamnă moartea Ucrainei și, poate, dependența întregii noastre regiuni de Rusia.

Dacă nu în acest război, atunci în următorul. Mai există în toate acestea un element la care ar trebui să fim atenți. Există destule indicii care arată că, datorită mobilizării mai multor țări (în special a anglo-saxonilor și a Poloniei), dar mai ales datorită eroismului ucrainenilor, ne aflăm în fața unei șanse epocale pentru întreaga Europă de a limita pentru mult timp, cine știe dacă nu pentru totdeauna, amenințarea reprezentată de Rusia lui Putin pentru lumea liberă, pentru noi. De a da cu adevărat acestei barbarii lovituri din care s-ar putea ca ea să nu-și mai revină niciodată, ca să devină iar o astfel de amenințare pentru restul lumii. Occidentul Unit ar putea realiza acest lucru. Dar pentru o asemenea solidaritate, necesară pentru victoria asupra barbariei răsăritene, pentru rapiditatea și eficiența deciziilor militare ale Occidentului, principala amenințare nu este Moscova, ci Berlinul. Prin urmare, sub acest aspect, Germania este astăzi cel mai mare dușman al unei Europe libere.

Articol publicat pe pagina de internet a TVP, televiziunea de stat poloneză, 5 feb. 2023
Tradus pentru ILD cu acordul autorului
traducere: Anca Cernea