The Irish Times a publicat în urmă cu o săptămână, la câteva zile după ce trupele rusești au întrat în Ucrainei, un articol în care analizează despre cum a fost creată și exploatată dependența Europei față de gazul rusesc:

Ani de naivitate, complezență și dependență de combustibil au lăsat UE slabă din punct de vedere strategic

Invadarea Ucrainei de către Rusia a dezvăluit consecințele profunde ale dependenței Uniunii Europene de gazul rusesc, utilizat pentru încălzirea locuințelor, producerea de energie electrică și alimentarea economiei. Acum cetățenii obișnuiți vor plăti pentru asta.

UE este dependentă de Rusia, importând 40% din necesarul cu gaz. Presiune s-a simțit deja în această iarnă. Acționând într-un mod care pare acum să prezică evenimentele viitoare, compania rusă de stat Gazprom a redus livrările de gaz către UE și a hotărât să nu reumple instalațiile cheie de depozitare pe care le deține. Această limitare artificială a aprovizionării este în parte motivul crizei prețurilor care a cauzat deja dificultăți în toată UE, crescând facturile la energie și costul vieții chiar dinainte de invazia din această săptămână.

De îndată ce trupele au trecut granițele Ucrainei și armata rusă și-a început atacurile, prețul petrolului și gazului a crescut în anticiparea unei restricții suplimentare a ofertei și a creșterii cererii. Iar posibilitatea reacție a guvernelor UE a fost redusă, deoarece costurile ridicate ale energiei au provocat deja indignare în rândul electoratelor lor.

There was hesitation over sanctions, as EU reliance on gas constitutes a funnel of money straight into the war coffers of Vladimir Putin.

“We are buying as Europe, as the European Union, lots of Russian gas, lots of Russian oil,” Polish prime minister Mateusz Morawiecki said. “And President Putin is taking the money from us, from the Europeans, and he is turning this into aggression, invasion, he is destabilising the whole of Europe.”

But messing with the gas supply causes big political problems. It’s a trump card that Russia can play too, as it has repeatedly in history, cutting and increasing the supply of gas to punish or reward its neighbours.

Au existat ezitări în ce privește sancțiunile, având în vedere că dependența UE de gaze constituie un conductă de bani direct în visteria de război a lui Vladimir Putin.

„Cumpărăm ca Europa, ca Uniunea Europeană, o mulțime de gaz rusesc, o mulțime de petrol rusesc”, a spus premierul polonez Mateusz Morawiecki. „Și președintele Putin ia banii de la noi, de la europeni, și transformă acest lucru în agresiune, invazie, destabilizează toată Europa.”

Dar jocul cu aprovizionarea cu gaze duce la mari probleme politice. Este la rândul său un atu pe care Rusia îl poate exploata, așa cum a făcut-o de mai multe ori în istorie, tăind sau sporind aprovizionarea cu gaz pentru a-și pedepsi sau recompensa vecinii.

Povestea dependenței UE de gazele rusești este una urâtă și cu multe momente care au avertizat despre riscurile geopolitice timp de decenii, dar care au fost în mare măsură ignorate.

În centrul poveștii se află Germania: o putere importantă a UE cu un sector industrial mare consumator de gaze. În primul rând, aceasta a luat decizia fatidică de a renunța treptat la industria nucleară, iar în al doilea rând – s-a cramponat de convingerea că dezvoltarea legăturilor economice va da un impuls democrației în Rusia și îl va corecta pe Putin.

Marea promisiune

În noiembrie 2011, cancelarul german Angela Merkel, președintele rus Dmitri Medvedev, premierul francez François Fillon și prim-ministrul olandez Mark Rutte au dezvelit o nouă conductă – Nord Stream 1 – care leagă direct Germania și sectorul său industrial mare consumator de gaze cu vastele rezerve ale Siberiei din Rusia.

„Prin acest proiect arătăm… că suntem siguri de un parteneriat sigur și solid cu Rusia în viitor și cred că acest proiect este un exemplu perfect în acest sens”, a spus Merkel la adunarea delegaților în costume, în timp ce li s-a cântat o serenadă de o orchestră de tineri.

Medvedev l-a descris drept un moment de „mare semnificație simbolică” care a marcat „deschiderea unui nou capitol în parteneriatul Rusiei cu Uniunea Europeană”.

A fost un moment de optimism pentru relațiile UE-Rusia, motivat de convingerea că legăturile comerciale mai strânse și prosperitatea economică pot aduce împreună foștii inamici. Conceptul este cunoscut în Germania drept „Wandel durch Handel” sau „schimbare prin comerț”: ideea că, în timp, legăturile comerciale ar putea contribui la promovarea standardelor democratice în alte părți.

Pornind de la această presupoziție, Germania a folosit gazul drept cârjă, în timp ce și-a închis industria nucleară ca reacție la preocupările publice de după dezastrul de la Fukushima din 2011, din Japonia. Ultima [centrală nucleară – n.n.] urmează să fie oprită în 2022.

În timp ce vecinii mai apropiați s-au străduit să se îndepărteze de gazul rusesc, dependența Germaniei a crescut, de la 42% în 2010 la 55% anul trecut.

Avertismentul

La mai puțin de trei ani de la lansarea cu multă fanfară a Nord Stream 1, Rusia a anexat peninsula Crimeea de la Ucraina. De asemenea, a încurajat separatiștii înarmați din zonele Donețk și Lugansk să declare „republicile populare”, aranjând separarea lor de țară, și a început un conflict cu Ucraina care a impus represiunea în regiunile controlate de separatiști și a ucis 14.000 de oameni – până la invazia de săptămâna aceasta.

Teroarea a fost declanșată în urma unei mișcări de masă pro-europene din țară, declanșată de refuzul guvernului de a semna un acord comercial și de cooperare cu UE. Protestele uriașe din centrul Kievului au culminat cu fuga președintelui de atunci Viktor Ianukovici în Rusia.

 Liderii UE au fost întotdeauna gata să ofere o nouă șansă diplomației și deschiderii economice. Și accesul la gaz ieftin – ei bine, nici asta nu era rău.

Anexarea violentă a Crimeei a zdruncinat profund încrederea UE în presupusa nouă renaștere a relațiilor cu Rusia. Uniunea Europeană, Statele Unite și Canada au impus Rusiei sancțiuni economice din cauza anexării.

Dar în culise, multe funcționau ca de obicei. Liderii UE au fost întotdeauna gata să ofere o nouă șansă diplomației și deschiderii economice. Și accesul la gaz ieftin – ei bine, nici asta nu era rău.

Imediat după anexarea Crimeei, guvernul german a permis companiei ruse de stat Gazprom să cumpere un sfert din depozitele sale, unele dintre ele fiind printre cele mai mari din Europa, a amintit europarlamentarul polonez și fostul ministru de externe Radoslaw Sikorski într-un interviu recent acordat Wall Street Journal. Aceste instalații sunt acum în mare parte goale, fiind daune colaterale în problema creșterii prețurilor la energie în UE.

„Am abordat acest subiect la toate nivelurile de guvernare cu germanii, atât în privat, cât și în public, și ei au înțeles argumentul, dar nu le-a păsat”, a spus Sikorski pentru ziar. „Sunt doar afaceri, au spus ei”.

Acesta, de asemenea, a fost un raționament în favoarea dezvoltării Nord Stream 2, încă o conductă care ar dubla fluxul de gaz din Rusia către Germania. O suită de companii au fost de acord să dezvolte proiectul în 2015, iar Germania a dat aprobarea pentru începerea construcției.

Presiunea politică

În tot acest timp, Moscova și-a arătat disponibilitatea de a folosi gazul ca pârghie politică. În mod repetat, Rusia a tăiat livrările către Ucraina în perioadele de tensiune. Și-a arătat în mod repetat disponibilitatea de a întoarce șurubul.

După ce în Republica Moldova a fost ales un guvern pro-UE în iulie 2021, Gazprom a majorat prețurile, un act devastator pentru cea mai săracă țară din Europa, care depinde 100% de gazul rusesc. Pe măsură ce noul guvern se frământa, s-a făcut o nouă propunere: gaz mai ieftin dacă Republica Moldova își slăbește legăturile cu UE.

În tot acest timp, statele membre UE care se învecinează cu Rusia, conduse cândva de Moscova și precaute față de versiunea iredentistă a istoriei a lui Putin, nu s-au sfiit să emită avertismente. La fel și Statele Unite ale Americii, ai cărei diplomați și senatori au mers atât de departe încât au contactat direct contractanții de construcții și operatorii portuari germani pentru a-i amenința cu sancțiuni economice.

„Am avertizat aliații noștri germani că singurul obiectiv al Nord Stream și Nord Stream 2 este tocmai acesta, anume să lipsească Ucraina de veniturile din transmisie și de posibilitatea de a furniza gaz clienților din Europa de Vest”, a declarat Sikorski pentru presa locală în ianuarie.

It was also a way to isolate Ukraine, making it possible to crush the country without Germany feeling so much as a pinprick. But even as Russian troops began massing on the borders of Ukraine, “it’s just business” remained the mantra.

A fost, de asemenea, o modalitate de a izola Ucraina, făcând posibilă zdrobirea țării fără ca Germania să simtă nici cel mai mic efect. Dar chiar și atunci când trupele rusești au început să se adune la granițele Ucrainei, a rămas mantra „sunt doar afaceri”.

„Nord Stream 2 este un proiect din sectorul privat care a fost dezvoltat până la punctul în care a fost construită o conductă”, le-a spus cancelarul Olaf Scholz jurnaliştilor pe 17 decembrie, ultima dată când liderii UE s-au adunat la Bruxelles înainte de a fi forţaţi să se întoarcă pentru un summit de urgență ca reacție la invazia din această săptămână.

Scholz a vorbit la două săptămâni după ce serviciile de informații americane au început să avertizeze că Rusia pare să pregătească o ofensivă militară masivă asupra Ucrainei, făcând predicții care urmau să se manifeste aproape cuvânt cu cuvânt.

În cele din urmă, Germania a schimbat cursul abia în ajunul războiului. Cu conducta Nord Stream 2 acum complet construită și așteaptând doar autorizațiile pentru a începe funcționarea, Scholz a anunțat marți că din cauza „situației dramatic schimbate… aprobarea nu poate avea loc”.

A fost o recunoaștere finală, tardivă, a faptului că conducta avea o semnificație geopolitică profundă. Nu a fost niciodată vorba „doar de afaceri”.

Medvedev, fostul președinte rus care anunța începutul unei noi ere la lansarea Nord Stream 1 în urmă cu un deceniu, a spus clar că UE va plăti. „Bine ați venit în noua lume în care europenii vor trebui să plătească în curând 2.000 de euro per mia de metri cubi!” a scris vesel pe Twitter, sugerând că prețurile se vor dubla acum.

Capturarea elitei

De ce le-a luat atât de mult timp politicienilor să recunoască riscul reprezentat de dependența UE de gaze? Răspunsul se găsește parțial în autoiluzionare; au crezut ceea ce au vrut să fie adevărat.

„De mulți ani, oamenii din Europa care și-au dorit pacea au presupus că și Putin vrea pace. Acest lucru se dovedește a fi vădit greșit”, a declarat jurnaliștilor premierul leton Arturs Krisjanis Karins.

Răspunsul se găsește de asemenea și în interesul economic superficial. Partidul Conservator din Marea Britanie nu numai că a fost susținut de donații rusești în numerar, iar Londra a fost folosită ca spălătorie de bani pentru oligarhii săi, dar personalități de top din politică și industrie din toată Europa au fost curtate cu generozitatea rusă prin posturi generoase de consilieri și în consilii de administrație, inclusiv în companii de stat.

Ei au luat banii, chiar dacă în același timp oponenții lui Putin au fost otrăviți și uciși, chiar dacă mass-media independentă a fost zdrobită, chiar dacă bombardierele rusești au redus orașele siriene la praf și moloz pentru a-l sprijini pe dictatorul Bashar al-Assad.

La începutul invaziei, o serie de foști prim-miniștri și-au dat demisia rușinați din rolurile comerciale de profil înalt. Fostul prim-ministru al Italiei Matteo Renzi a părăsit consiliul de administrație al companiei de car-sharing Delimobil. Fostul premier al Finlandei Esko Aho a demisionat din consiliul de administrație al celei mai mari bănci din Rusia, Sberbank, după șase ani în acest rol. Christian Kern, fostul cancelar austriac, a demisionat din consiliul de administrație a Căilor Ferate Ruse chiar în dimineața de după ce trupele au intrat în Ucraina.

Alții, cum ar fi fostum cancelar german, Gerhard Schröder, au dat puține semne că vor schimba ceva. Social-democratul este un vechi prieteni al lui Putin și ocupă poziții în conducerea Nord Stream și Rosneft. Mai devreme în această lună (februarie, n.ed.) a fost numit în conducerea a nici mai mult nici mai puțin decât Gazprom. Numirea a venit la o săptămână după ce acesta a făcut vâlvă acuzând Ucraina ca ar fi agresorul, în timp ce trupele Ruse se adunau la granița ei.

Fostul ministru de externe al Austriei Karin Kneissl face parte din consiliul de administrație al companiei de energie Rosneft. François Fillon, fostul premier francez care a aplaudat când gazul a început să curgă prin Nord Stream 1, își păstrează rolurile în consiliul de administrație al grupului rus de petrochimie Sibur și al companiei petroliere de stat Zarubezhneft. În timp ce refugiații au început să iasă din Ucraina, Fillon s-a exprimat, condamnând utilizarea forței și blamând NATO pentru aceasta.

Ce se întâmplă acum?

În timp ce agențiile de informații occidentale au început să avertizeze cu privire la o iminentă invazie rusă a Ucrainei anul trecut, UE a știut ce urmează.

Comisia Europeană a început să apeleze alți furnizori de gaze – Qatar, Egipt, Nigeria, Coreea de Sud, Japonia – pentru a asigura aprovizionare alternativă. Cisternele cu gaz natural lichefiat au început să traverseze Atlanticul spre Europa în număr mai mare ca niciodată.

Structura energetică a UE este complexă, cu unele sisteme adaptate pentru anumite tipuri de gaze, conducte care leagă unele țări, dar nu și altele, și provocări logistice, cum ar fi dificultatea de a deplasa gaze naturale lichefiate pe uscat.

Pe termen scurt, UE va continua să cumpere gaz din surse alternative. Deși facilitățile sale de depozitare sunt la niveluri istorice scăzute, cererea este de așteptat să scadă pe măsură ce vremea se încălzește. Apoi, provocarea va fi umplerea rezervoarelor pentru iarna viitoare.

Irlanda are o aprovizionare cu gaz destul de sigură, care provine din zăcământul de gaz Corrib, din Norvegia și din Marea Nordului prin Marea Britanie. Țările sud-europene au acces prin conducte la Azerbaidjan.

Dar blocul va fi lovit oricum de prețuri mai mari, pentru că în UE costul energiei electrice este legat de prețul gazului. Chiar și Spania, care își asigură mai mult de 40% din energie din surse regenerabile, încă plătește prețuri la nivelul gazelor pentru această electricitate, ceea ce motivează guvernul să facă cereri de reformă a sistemului de prețuri al UE.

Criza a generat și alte cereri pentru schimbări. Poate că UE ar putea, așa cum a făcut cu vaccinurile, să achiziționeze gaze în comun, punând astfel capăt capacității Moscovei de a pune statele unul împotriva altuia.

De asemenea, a stimulat în UE hotărârea de a grăbi trecerea la energia regenerabilă, atât din motive climatice, cât și din motive de securitate geopolitică.

Dacă Rusia alege să folosească aprovizionarea cu gaze pentru a exercita presiuni politice suplimentare asupra UE, este de așteptat să facă acest lucru în mod inegal: protejând Germania, să zicem, în timp ce pedepsește națiunile mai mici. Dar în multe privințe a câștigat deja jocul.

În timp ce liderii UE s-au reunit la Bruxelles pentru summitul de urgență de săptămâna aceasta (articol publicat pe 26 februarie n.ed.), ministrul de externe al Ucrainei Dmytro Kuleba a trimis un apel pentru excluderea Rusiei din sistemul internațional de plăți Swift.

„Nu voi fi diplomatic pe acest subiect. Toţi cei care nu înţeleg de ce Rusia trebuie exclusă din sistemul SWIFT trebuie să ştie că sângele bărbaţilor, femeilor şi copiilor inocenţi din Ucriana va păta şi mânile lor”, a scris el pe Twitter. „EXCLUDEȚI RUSIA DIN SWIFT.”

Cancelarul Scholz s-a oprit în fața șirului de steaguri UE când se ducea la summit și s-a adresat jurnaliștilor spunând că țara sa nu va sprijini apelul Ucrainei. UE nu va reduce importurile de gaze din Rusia. Nu va exclude Rusia din Swift.

„Întotdeauna am știut că va merge așa”, a remarcat un oficial. „Au nevoie de el pentru a-și plăti facturile la gaz.”

Naomi O’Leary
Sursa: The Irish Times

Traducere: Cristian Bogatu