Una dintre cele mai bizare evoluții din Europa ultimilor ani a fost politica concomitentă de descurajare a combustibilior fosili în favoarea energiei eoliene și solare, împreună cu  acorduri încheiate cu autocrații, inclusiv Rusia, pentru a importa mai mulți combustibili fosili prin conducte, scriu în Financial Post Mark Milke and Lennie Kaplan de la Canadian Energy Centre, o companie de stat din Alberta, Canada. 

Efectul net al primei politici, evident în ultimele săptămâni, a fost de a forța consumatorii și întreprinderile europene să plătească mult mai mult pentru încălzirea și alimentarea cu curent electric a caselor și afacerilor lor. Acest lucru rezultă din natura intermitentă a vântului și a soarelui: atunci când vântul nu bate și soarele nu strălucește, rețeaua electrică are nevoie de substitute. Aceasta provine din gaze naturale sau cărbune, deși cărbunele, împreună cu energia nucleară, este tot mai mult eliminat. Nevoia de substitut înseamnă că europenii plătesc dublu prețul pentru energie, notează autorii canadieni.

Acum combinați eliminarea treptată a cărbunelui și a energiei nucleare cu disprețul Europei, politic și din punctul de vedere al normelor, pentru explorarea locală a petrolului și gazelor naturale, de exemplu, în 2017, când Franța a interzis, fălindu-se cu acest lucru, explorarea viitoare a petrolului și a fracturării hidraulice pentru gaz atât în ​​interiorul țării, cât și în teritoriile sale de peste hotare. Apoi adăugați încercări paralele de a descrie petrolul canadian ca murdar și, astfel, descurajând viitoarele exporturi canadiene în Europa. Rezultatul este că cererea europeană de energie are o oferta limitată, determinând creșterea prețurilor la energie.

Un exemplu în timp real este ce se întâmplă cu gazul natural folosit pentru a alimenta și suplini rețeaua de electricitate a Europei. În ceea ce privește prețurile la electricitate, de exemplu, gazul olandez TTF (un preț de referință european) a ajuns la 90 de euro pe megawat oră în ultimele săptămâni, de peste cinci ori mai mult decât în ​​ianuarie.

Creșterile bruște de preț au consecințe. Chiar înainte de creșterea recentă a prețurilor la energie electrică, aproximativ 80 de milioane de gospodării din Europa plăteau cu greu facturile de energie, existau 12 milioane de restanțieri. O mărire de cinci ori a prețurilor la energie va face ca aceste cifre să crească la iarnă.

Acum adăugăm și cealaltă tendință: o Europă care devine tot mai dependentă de petrolul și gazele naturale ale regimurilor ostile valorilor europene, inclusiv practica postbelică a Europei de societăți deschise, norme liberal-liberale și toleranța. Cel mai cunoscut exemplu de dependență tot mai mare față de autocrați este gazoductul aproape finalizat Nord Stream 2, care va aduce gaze naturale rusești în Germania și în alte părți din Europa. Inițial, unii politicieni europeni și americani s-au opus conductei, temându-se că va face continentul mai dependent de capriciile Rusiei, inclusiv de utilizarea energiei ca armă geopolitică.

Preocuparea este legitimă. În 2009, Rusia a întrerupt furnizarea de gaze naturale către Ucraina în mijlocul iernii, aparent din cauza unei dispute privind prețurile. În realitate, a fost o încercare de a controla Ucraina. De atunci, Ucraina a cumpărat gaze naturale din surse terțe, mai degrabă decât direct din Rusia.

Luați în considerare cât de dependentă este deja Europa de autocrații și tiranii pentru un alt combustibil fosil: petrolul. Între 2005 și 2019, țările europene au importat peste 61,5 miliarde de barili de țiței, în valoare de puțin peste 4,6 trilioane EUR sau aproximativ 6,9 trilioane de dolari canadieni. Aproximativ două treimi din acestea au venit din țări cu istoric slab în ce privestte libertatea – cu alte cuvinte, tiranii, autocrații sau dictaturi. Erau țări Non-libere” în limbajul folosit de Freedom House, un think tank din Washington DC care monitorizează libertatea în țări din întreaga lume din 1973 și ale căror date le-am comparat cu datele Comisiei Europene privind importurile de petrol în studiul nostru recent pe acest acest subiect.

În schimb, doar 20% din importurile europene de petrol au venit din țări „Libere” și nouă procente din țări „Parțial Libere”, în timp ce patru la sută au venit din țări a căror libertate nu a fost evaluată.

De unde a venit petrolul Non-liber al Europei? Între 2005 și 2019, primii trei furnizori au fost Rusia (1,3 trilioane EUR exporturi către Europa), Arabia Saudită (343 miliarde EUR) și Libia (305 miliarde EUR). Și cine cumpăra? În 2019, cel mai mare client din Europa pentru petrolul autocraților a fost Italia, care a importat 404 milioane de barili, în valoare de 26,1 miliarde de euro. Germania a ocupat locul al doilea, cu 374 de milioane de barili (23,8 miliarde de euro), iar Spania a ocupat locul trei cu 277 de milioane de barili (17,5 miliarde de euro).

Se poate favoriza comerțul liber cu petrol și gaze naturale fără a ignora realitatea că Europa este deja dependentă de autocrații pentru partea leului din importurile sale de petrol și își leagă importurile de gaze și de acestea prin Nord Stream 2. Crescând din ce în ce mai mult prețurile pentru consumatori, politicile Europei privind sursele regenerabile înseamnă nu se vor schimba în viitorul previzibil, încheie Mark Milke și Lennie Kaplan.

Citiți și:

•  Guvernul Poloniei: Încercarea UE de a închide mina de cărbune Turów e o mare operațiune a Germaniei și a Rusiei, nu e apărarea climei

• Traian Ungureanu: Europa a invitat monopolul rus prin politicile verzi de decarbonizare și încurajare a așanumitei „energii curate”

• Alexandru Lăzescu: China, principalul beneficiar al politicilor Green Deal