Suntem cetățeni de opinii diferite și foarte adesea opuse, care au căzut de acord să-și exprime, dincolo de orice evenimente prezente, îngrijorarea față de ascensiunea islamismului.

Nu afinitățile noastre sunt cele care ne aduc împreună, ci sentimentul că un pericol amenință libertatea în general, și nu doar libertatea de gândire.

Ceea ce ne aduce împreună astăzi este mai important decât ceea ce ne va separa mâine.
Noul totalitarism islamist caută să câștige teren prin orice mijloace și să se prezinte ca o victimă a intoleranței. Am putut observa această strategie atunci când Sindicatul Profesorilor SUD Education 93 a propus acum câteva săptămâni un stagiu de formare prin organizarea de ateliere de lucru cu tema „Rasismul de Stat”, care au fost interzise „Albilor”.

Unii dintre organizatori erau membri sau simpatizanți ai Colectivului contra Islamofobiei din Franța și ai Partidului Indigenilor din Republică (două organizații care promovează islamismul – n. trad.).

Asemenea exemple s-au înmulțit în ultima vreme. Am descoperit astfel că cel mai bun mijloc de a combate rasismul este separarea „raselor”. Dacă această idee ne șochează, este din cauză că suntem republicani.

Mai înțelegem și că, de vreme ce religiile sunt disprețuite în Franța de o laicitate „instrumentalizată”, trebuie să i acorde celei care este minoritară, adică Islamului, un loc special, pentru a înceta să fie umilită. O asemenea idee are și o continuare firească: se pare că acoperindu-se cu un văl, femeile se protejează de bărbați și că, izolându-se, de fapt se emancipează.

Punctul comun al acestor afirmații este să ajungem să credem că singurul mod de a-i apăra pe cei „dominați” (nu este termenul nostru, ci al celor de la SUD Education 93) este de a-i izola de ceilalți și de a le acorda privilegii.

Nu a trecut mult timp de când aparteheidul domnea în Africa de Sud. Bazat pe segregarea negrilor, el voia să se disculpe creând bantustane unde le era acordată acestora o falsă autonomie. Din fericire, acest sistem a dispărut.

Și iată că astăzi un apartheid de un tip nou este propus francezilor, o segregație inversă, grație căreia „dominații” și-ar prezerva chipurile demnitatea, fiind puși la adăpost de „dominatori”.

Dar atunci asta înseamnă că o femeie care își scoate vălul și iese pe stradă devine o pradă normală? Asta înseamnă că o „rasă” care cultivă apropierea este umilită? Asta înseamnă că o religie care acceptă să fie la fel ca toate celelalte este umilită? Iar pe francezii musulmani sau de cultură musulmană, fără a fi credincioși, care iubesc democrația și doresc să trăiască alături de toată lumea, islamismul și-a propus să-i izoleze?

Iar pentru femeile care refuză să se lase închise, cine va decide? Iar cu ceilalți, cei care se pare că nu merită să fie protejați, ce facem? Îi punem sub cheie în lagărul „dominanților”?

Toate acestea merg împotriva a tot ce s-a s-a făcut în Franța pentru a garanta pacea civilă. De multă vreme, unitatea țării s-a întemeiat pe indiferența față de particularitățile ce pot deveni motive de conflict.

Ceea ce numim universalism republican nu constă în negarea sexelor, a raselor, a religiilor, ci în definirea spațiului civic independent de ele, pentru ca nimeni să nu fie exclus.

Și cum să nu vezi că laicitatea protejează și religiile minoritare? A o pune în pericol ne expune la riscul întoarcerii războaielor religioase. Așadar, la ce poate folosi acest segregaționism de tip nou? Trebuie el să le permită celor așa-ziși „dominați” să-și păstreze puritatea trăind printre noi? Nu are mai degrabă ca scop să instaureze secesiunea față de comunitatea națională, de legile și obiceiurile sale? Nu este ea expresia urii celei mai agresive la adresa țării noastre și a democrației?

Fiecare să trăiască în legea comunității sale sau a castei sale și în disprețul față de ceilalți? Nimeni să nu fie judecat decât de ai lui? Dar așa ceva este total opus spiritului Republicii.

Republica a fost fondată pe refuzul drepturilor private aplicate categoriilor specifice și exclusive, pe abolirea privilegiilor. Aceeași lege pentru fiecare dintre noi, iată ce, dimpotrivă, ne garantează Republica. Este ceea ce numim simplu Justiție.

Noul separatism progresează mascat. Vrea să pară benign, însă în realitate el este arma de cucerire politică și culturală a islamismului. Islamismul vrea să fie separat, deoarece îi respinge pe ceilalți, inclusiv pe musulmanii care nu îi împărtășesc vederile. Islamismul detestă suveranitatea democratică, deoarece aceasta îi refuză legitimitatea. Islamismul se simte umilit atunci când nu domină. Nu este posibil să acceptăm așa ceva.

Dorim să trăim într-o lume întreagă, în care cele două sexe se privesc fără să se simtă insultate de prezența celuilalt. Dorim să trăim într-o lume întreagă, în care femeile nu sunt judecate ca fiind inferioare prin natura lor. Dorim să trăim într-o lume întreagă, în care oamenii pot să se apropie unii de alții fără teamă.

Dorim să trăim într-o lume întreagă, în care nicio religie nu face legea.

Semnează, printre alții:

Alain Besançon, Rémy Brague, Pascal Bruckner, Chantal Delsol, Alain Finkielkraut, Gilles-William Goldnadel, Bernard Kouchner, Alexandra Laignel-Lavastine, Michel Le Bris, Yann Queffelec, Boualem Sansal, Elisabeth Lévy, Yves-Charles Zarka

PRELUAT DIN   Ștefan Moroșan (Facebook)   Le Figaro