„Poți vorbi despre orice îți place”, mi-a spus Radu, un tânăr membru al corpului academic român, atunci când m-a invitat la o conferință în București. Tema aleasă de mine a fost legată de întrebarea: „Libertate reală sau o nouă formă de servitute?”, temă pe care am ales-o cu ocazia marcării căderii lui Nicolae Ceaușescu, în urmă cu 30 de ani. Publicul era alcătuit din absolvenți români.
Vorbitorul principal, un federalist german, plănuia să susțină ideea liberalismului clasic în favoarea UE, ceea ce a făcut ca titlul inițial al conferinței mele – „Cazul liberal clasic împotriva UE” – să fie de la sine înțeles. Dar am fost emoționat atunci când i-am spus lui Radu despre ce anume vreau să vorbesc. În urmă cu treizeci de ani, românii fuseseră guvernați de un bărbat care literalmente și-a eliminat adversarii cu brutalitate, adversari care se îmbolnaveau subit de cancer…. Oare, mă întrebam, temerile de a-i critica pe cei puternici ar putea cu greu dispărea la București!? Mă și așteptam la o explicație evazivă, de genul că a existat o combinație, că prelegerea mea va fi, până la urmă, anulată și … când colo Radu îmi răspunde promt: „Excelent! Este exact ceea ce avem nevoie!”
O săptămână mai târziu, mă pregăteam să vorbesc în fața unei societăți politice studențesti din cadrul Universității Cambridge și am sugerat că voi aborda exact același subiect. Numai că, de această dată, am primit explicația asteptată… :„Problema este… căutăm, de fapt, ceva mai mainstream.” Mainstream? Dar acesta este, în linii mari, punctul de vedere al 52% din populația Regatului Unit! “Corect. Numai că am avut la un moment dat un vorbitor pro-Brexit și totul a fost un pic incomod, un pic… controversat”. Idei controversate? La o universitate? Ce mai urmează?
Omul a fost destul de sincer în acest sens. Se părea că directorul societății studențeșți respective introdusese o interdicție fată de vorbitorii pro-Brexit. L-am scutit de gândurile care mi se cristalizau în minte despre Cambridge ca inimă savantă a Reformei engleze și a luptei parlamentare împotriva puterii arbitrare… „Poate că, ceva despre China?”, a sugerat el. Un regim autoritar care suprimă libera exprimare! Mda, pot să înteleg de ce ar merge mai bine o asemenea temă la Cambridge.
Revenind la România, ne-am reunit cu toții într-un hotel din Bucureșți. Federalistul german și-a făcut tema lui: Kant, pacea perpetuă, fraternitatea Europei ca în vremurile bune ale Sfântului Imperiu Roman (nu a mai ținut cont de războiul de treizeci de ani…). Studenții l-au întrebat cum se întrepătrunde această viziune cu mizeria în care se află astăzi UE. „Trebuie să strivim aceste state naționale, așa este”, a spus el vesel. Și, a încheiat înfloritor, explicând cum că „în aceste zile, în cadrul sistemului UE, Bratislava este, de exemplu, un mare oraș german, adică… european”. Râs nervos, aplauze politicoase…
Știam că nu pot concura cu abordarea filozofică și trebuie să recunosc faptul că pacea perpetuă, ca idee, părea ispititoare. Așa că am păstrat un discurs simplu: am explicat modul în care UE face legi, ceea ce face de fapt UE. Un Parlament care nu propune legi, căci ele provin de fapt de la legislatori care nu sunt aleși direct, și care este populat cu tot felul de comisii secrete care țin legislația departe de ochiul publicului, etc. (…) Sfântul Imperiu Roman a fost aproape de adevăr, dar doar cu o „armată europeană unică” (cuvintele lui Juncker) atașată. Dacă o atare formulă crede cineva că este liberală, atunci înseamnă că trăiește într-o lume utopică. Cu o ultimă răsuflare, am terminat discursul într-o oră. La început, a fost rumoare.
Apoi, dintr-o dată, toată lumea părea să aibă câte o întrebare, care mai analitică, mai juridică sau mai plină de bună dispoziție. Fără vreo indignare falsă sau vreo desfășurare a falimentului logicii atât de comun în aceast tip de dezbatere (de genul…: „Unor fasciști urâti nu le place UE, ergo, dacă nu-ți place UE, trebuie să fii un …”). A fost, în schimb, o discuție inteligentă, stimulantă, discuție de oameni adulți. (…)
Studenții din București au făcut ceea ce se presupune că trebuie să facă studenții: ascultă fiecare tip de argumentație. Nu au afișat niciunul dintre simptomele de descompunere intelectuală pe care le întâlnesc adesea în rândul studenților din Anglosferă – în special, cele care folosesc disensiunea cuiva de la ortodoxia progresistă pentru a exclude, a curăța, a persecuta sau a-i domina pe ceilalți (vreau să spun fără vreo platformă , social-media, care se manifestă sau care denunță în cine știe ce „scrisoare deschisă”). O boală afectează atât de mulți dintre studenții noștri (britanici – n.n.) și indică, adesea, o mentalitate autoritaristă: sunt atât de plictisitori!
La Cambridge există un eșec continuu în a susține libera exprimare sau în a înțelege ceea ce înseamna să fii cu adevărat liberal. Iar, dacă îmi susțin un asemenea punct de vedere în realitatea unei guvernări dominată de birocrați fără față dintr-o fostă dictatură a Pactului de la Varșovia, dar nu pot să fac același lucru la una dintre cele mai bune universități ale noastre, atunci cultura noastră înseamnă că are probleme grave! În 1975, Saul Bellow avertiza că „universitățile au eșuat dureros”, iar în anii ’80, Allan Bloom sublinia că „spiritul anchetei științifice”, care le-a animat, moare încet.
În universitățile britanice acum, nu puteți vorbi despre anumite subiecte. Asta seamănă, în ceea ce mă privește, cu o „nouă formă de servitute”.
Dr. Radomir Tylecote
Traducere și adaptare – Dan Uncu
sursa, The Spectator: Why is there more intellectual freedom in Bucharest than Cambridge?
2 Comments
Stefan
26 November 2019Conferentiarul nostru sa faca bine si sa fie multumit ca nu i s-a propus sa vorbeasca despre subiectul favorit al “intellighentziei liberale” britanice, lichidarea Statului Evreu si “solidaritatea” cu teroristii islamici si regimul ayatolelor in efortul de a “lichida problema evreiasca” odata pentru totdeauna.
Limbajul “liberalilor” britanici capata clar o coloratura tot mai nazista odata cu situarea ferma a lui Corbyn si a partidului Labour in tabara mostenitorilor ideologici ai lui Hitler.
Ronald
26 November 2019Da, foarte frumos dar eu nu sunt de acord cu ideea de SUE! Mi se pare cam manipulativ articolul