FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Cum poate România evita, foarte ușor, un masacru ca cel din Franța

Un site al guvernului francez listează peste 750 de zone în care legile Republicii Franceze nu se mai aplică, „Zones urbaine sensibles” (Zus).

România are un avantaj și o șansă extraordinară de a putea evita, foarte ușor, cu măsuri minime, un viitor atentat terorist pe teritoriul său. O șansă pe care au irosit-o, de mulți ani, țările din vestul Europei, după zeci de ani de politică a granițelor deschise și de acceptare a unor imigranți care nu pot și nu își dorescs să se integreze.

Cel puțin 128 de morți au fost raportați de autoritățile franceze, până în acest moment, în cele 6 atentate teroriste coordonate din Paris, în strigăte de „Alah Akbar!”. Atacurile au fost revendicate de Statul Islamic. Doi români au fost uciși.

 

În România există o veche minoritate musulmană perfect integrată. Avem și musulmani cu simpatii și afilieri teroriste, veniți mult mai recent, dar aceștia sunt îndeajuns de puțini cât să poată fi ținuti sub observație de autorități, percheziționați și expulzați, la nevoie. Zeci de razii au fost efectuate de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) în ultimii ani la sediile Taiba și domiciliile membrilor unor organizații islamice din România, afiliate Frației Musulmane (gruparea teroristă Hamas e parte a Frației Musulmane).

România mai are un avantaj care îi lipsește Franței: musulmanii cu inclinații teroriste sunt contracarați și de Yusuf Muurat, muftiul oficial al cultului musulman din România.

Autoritățile din Franța și celelalte țări europene lovite de terorismul islmic în ultimii ani sunt, de multă vreme, cu totul depășite, copleșite de numărul potențialilor teroriști care trebuie ținuți sub observație. În ultima perioadă, la Paris s-au dejucat zeci de atentate teroriste, parizienii se obișnuiseră deja cu ideea că unul dintre acestea avea să reușească, mai devreme sau mai târziu. Cred totuși că nimeni nu se aștepta la carnagiul pe care l-am văzut ieri. Criminalii celor de la Charlie Hebdo erau de câțiva ani cunoscuți autorităților ca potențial teoriști, dar se renunțase la supravegherea lor din lipsă de resurse.

Au existat și există avertismente care ne spun că de valul sutelor de mii de migranți care au intrat anul acesta în Europa – fără nici un fel de control sau opreliști și la invitația Angelei Merkel și a lui Francois Hollande – vor profita cei din Statul Islamic, pentru a trimite mii de teroriști islamici pe continent.

În același timp, ar fi absurd să excludem implicarea Rusiei, care, în încercarea de destabilizare a Europei, are tot interesul ca Marine Le Pen, apropiată a lui Vladimir Putin, să ajungă la putere în Franța. „Țările și națiunile europene nu ar trebui să fie surprinse, dacă, să spunem, la anul, în primăvară, apare o masivă mișcare politică islamistă, o primăvară islamică în Europa, care va destabiliza țările europene și va consuma energia și atenția liderilor europeni, în timp ce Putin va încerca să-și ducă la capăt proiectele sale neo-imperiale”, spunea, în urmă cu un an, Andrei Ilarionov, fost consilier al lui Vladimir Putin și membru, în prezent, al CATO Institute din SUA.

România are șansa extraordinară de a putea învăța din greșelile Franței, Germaniei, Marii Britanii, Spaniei, Olandei, Belgiei și a celorlalte țări europene care au avut deja de suferit de pe urma terorismului islamic. Putem evita ce am văzut aseară în Paris fără decretarea stării de urgență, fără a mobiliza mii de polițiști și serviciile secrete. O putem face doar abținându-ne de la greșelile pe care le-au făcut alții.

Noul guvern al Poloniei a declarat deja că, în contextul masacrului de la Paris, va refuza cotele de migranți.

Acceptarea cotelor și primirea în România a câteva mii de migranți neindentificați corespunzător ar copleși autoritățile, serviciile, și ar duce la creșterea riscului de atentate teroriste.

Autoritățile din Grecia au declarat că unul dintre criminalii de la Paris a fost înregistrat ca „refugiat” în octombrie .

P.S. A sosit momentul tăcerii gâștelor. A sosit momentul reflexiei și al introspecției, momentul  renunțării la discursul panicard despre „talibanii mioritici”, momentul tăcerii celor care vor să ducă PIB-ul pân’ la cer sau să echilibreze demografia pe cheltuiala unor oameni ca cei uciși aseară la Paris. Fara măcănitul susținătorilor migrației masive și necontrolate în Europa, vreme de zeci de ani, azi nu ar exista peste 100 de morți în Paris, nu ar fi existat nici Charlie Hebdo, nici 7/7, nici Madrid, nici toate celelalte, nici cele care vor veni.

Și vor veni avalanşă.

 

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

11 Comments

  1. liv stomer
    14 November 2015

    Ma asteptam sa spui/spuneti asta, Costin, si e cel mai de bun simt lucru care putea fi spus in momentul asta. Intrebare: inteleg eu bine ca, deocamdata, se asteapta verdictul CEDO, la care a fost atacata decizia cu cotele, de catre Slovacia si, chiar, Polonia?

  2. Observator
    14 November 2015

    Bunul-simt ar cere primirea de imigranti sa fie stopata iar chestiunea cotelor sa cada in uitare . Ba chiar , ar trebui puse cote de expulzare , nu de primire… Cand un musafir iti da foc la casa, ce faci ? Il primesti si varul sau care este nebun furios ?
    Solutia pentru eradicarea terorismului este una singura; este mai putin politica si mai mult militara . Politic trebuie izolate acele state care finanteaza terorismul . Respectivele state sunt bine cunoscute doar ca unele dintre ele nu numai ca au statut de aliate ale unor puteri occidentale ci, chiar mai mult, au si investitii masive in respectivele ” faruri ale civilizatiei „. Problema o constituie interesele politicienilor. iar politicienii, multi dintre ei- nu toti – sunt o adevarata calamitate in situatiile de criza . Politicienii se agata de ideologii pe care de cele mai multe ori le inteleg intr-un fel denaturat si incomplet ajungand ca in final din respectivele idei politice sa faca simple pretexte perntru acapararea puterii . Acesta este marele necaz cu politicienii . Prostul, daca nu e si fudul, nu e prost destul spune un cunoscut proverb iar necazul e ca politicienii au o parere foarte buna despre ei si nu-si recunosc limitele.
    Deci, solutia trebuie sa fie militara : o riposta dura cu pedepse foarte aspre si urmate de o perioada de suraveghere indelungata a respectivelor state care au recurs la actiuni teroriste sau au sustinut intr-un fel respectivele crime . Dar pentru asta, politicienii ar trebui sa lase militarii sa-si faca treaba . Numai astfel a putuit fi infrant Hitler . Sa nu se amestece ; experienta a demonstrata ca in majoritatea cazurilor in care politicul si-a facut loc in deciziile militare, victoriile de pe campul de lupta au fost anihilate de deciziile unor inepti garagaragii politici . Asa au pierdut USA razboiul din Vietnam ( ca sa nu mai amintesc deciziile luate la Yalta de niste bolnavi obositi precum Roosevelt si Churchill ) .
    Intrebarea care se pune acum este : au politicienii europeni stomacul necesar ( cum spune emglezul ) pentru a lua niste decizii adecvate situatiei actuale ? Oricum, Hollande si Merkell demonstreaza ca sunt prea marunti pentru popoarele pe care le conduc …

  3. Toiu
    14 November 2015

    Nu poate evita.
    Asa cum este configurata Europa in momentul de fata.
    Norocul nostru este ca nu reprezentam o miza pentru ei. Deocamdata.
    Si nici pentru occidentali: dpldv suntem cetateni europeni de mana a doua. A se vedea Ucraina: acolo locuiesc europeni de mana a treia (sic!).
    Au si teroristii aia demnitatea lor: nu pleaca la intalnirea cu cele 70 de araboaice pentru fistecine.

  4. DanC
    14 November 2015

    @Observator: Problema e ca a fost repetata de prea multe ori prostia cu Islam = Religion of Peace. Iar solutia ar fi sa se explice Islam-ului din Vest (imami, centre islamice, scoli etc) ca nu ai voie in secolul 21 sa te comporti ca in Evul Mediu timpuriu. Sa li se spuna clar: daca incerci sa supui/omori ‘necredinciosi’ sau sa emulezi comportamentul unui criminal pedofil care-a trait in desert in secolul 6-7, mai bine du-te inapoi in tarile teocratice de unde ai venit.

  5. Porumb Florin
    14 November 2015

    si eu cred ca e doar inceputul iar in FR s-a dat doar tonul. Vor urma peste tot..In Londra cel putin n ultimul timp, la fiecare colt de strada vezi un politist.Tensiunea se simte. Insa…eu sun convins ca aceste state CULEG ce AU SEMANAT de-a lungul timpului

  6. cristian
    14 November 2015

    O nelamurire si doua intrebari: Dasca avrm o minoritate musulmana perfect intehrata cum de in cadrul sau „avem și musulmani cu simpatii și afilieri teroriste, veniți mult mai recent, dar aceștia sunt îndeajuns de puțini cât să poată fi ținuti sub observașie de autorități, percheziționați și expulzați, la nevoie.” De ce tinuti sub opbservatie si nu tinuti sub cheie? Expulzati ca sa isi faca treaba in alta parte?.

  7. cezar
    14 November 2015

    Fara măcănitul susținătorilor migrației masive și necontrolate în Europa, vreme de zeci de ani, azi nu ar exista peste 100 de morți în Paris, nu ar fi existat nici Charlie Hebdo, nici 7/7, nici Madrid, nici toate celelalte, nici cele care vor veni.

    Teroristii isi fac treaba in voie cu sau fara emigratie masiva.
    Oprirea, chiar si 100%, a emigratiei actuale nu are legatura, din pacate, cu oprirea atacurilor razbunatoare la adresa imperialismului occidental, implicat in Orientul Mijlociu sau mai stiu eu pe unde. Pasapoartele se falsifica ieftin, emigrantii naturalizati sunt usor de utilizat etc.

    Cat despre Romania, a trebuit sa aflam din gura unor prapaditi cat de pe nicaieri suntem… si noi. Ai naibii sirieni nu voiau deloc in Romania, cica in Germania ar avea o… viata.

    Ceea ce nu inseama ca nu ni se poate umfla tartita patriotica. Auxiliarii devin importanti cand cei mari au probleme.

  8. Costin Andrieş
    14 November 2015

    Inca un „refugiat” posibil implicat in macelul din Paris.

    THIRD ‘REFUGEE’ POTENTIALLY LINKED TO PARIS TERROR AS SCHENGEN COMES UNDER ATTACK

    An Algerian ‘refugee’ staying in a German asylum centre has reportedly been arrested in relation to the Paris terror attacks. If confirmed, he would be the third terrorist implicated in the mass murder to have taken advantage of Europe’s open borders by masquerading as a refugee.

  9. Dan Culcer
    14 November 2015

    Ce înseamnă «măcănitul»?? Măcăit, poate. Vine de la onomatopeea «mac-mac» cum se pare că fac rațele la români. În rest, articolul e interesant. Se poate discuta.

  10. Costin Andrieş
    14 November 2015

    @Dan Culcer, cand am citit comentariul Dvs am crezut ca „a macani” e vreun regionalism, dar se pare ca exista si in dex. Multumesc pentru apreciere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *