FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Ghinionul lui Mazăre se numeşte Vladimir Putin

Declaraţia asistentul secretarului de stat american pentru afaceri europene si eurasiatice, Victoria Nuland, ce a arătat că SUA se vor concentra pe lupta împotriva corupţiei în Europa centrală şi de est a părut o surpriză pentru mulţi, în ciuda faptului că și partenerii americanilor din România transmit, de ceva vreme, acelaşi mesaj.

În plus, acesta a fost cel de-al treilea mesaj public pe care americani îl transmit oligarhilor și corupților din România. Am avut, pe rând, o declaraţie extrem de dură din partea secretarului de stat John Kerry, o atenţionare transmisă de raportul Departamentului de Stat referitor la România, şi acum, iată, poziţia Victoriei Nuland. Nici una dintre aceste trei poziţionări nu lasă niciun dubiu asupra mesajului: instituţiile statului român trebuie să-şi intensifice lupta cu marea corupţie şi cu oligarhii sau politicienii ce încearcă să controleze instituţii ale statului român. Dacă nu am venit de câteva ore de pe Marte, știm deja și genul de personaje la care se referă oficialii americani: Sorin Ovidiu Vântu, Dan Voiculescu, Cătălin Voicu sau, mai nou, Adrian Duicu.

Şi totuşi, mesajele venite de peste ocean nu au doar o miză internă. SUA sunt astăzi interesate la fel de mult ca şi în urmă cu trei, şase sau 12 luni de gradul de corupţie din România sau de influenţa nefastă a oligarhilor sau a politicienilor corupţi. Dacă vă întrebaţi totuşi care este noutatea, răspunsul e foarte simplu: noul război rece declanșat de Vladimir Putin.

Dacă privim corupţia nu doar ca pe un joc cu mize interne ci mai degrabă ca pe o componentă a jocului geopolitic regional, este evident că aceasta este o vulnerabilitate la adresa securităţii naţionale. Prima vulnerabilitate este dată de politicienii corupţi ce sunt oricând gata să tranzacţioneze apartenenţa României la valorile sau structurile euro-atlantice pentru a se apăra de justiție pe ei sau pe prietenii lor din politică sau din afaceri. Pentru că da, atunci când un oficial al statului român se arată solidar cu corupţii şi atacă la baionetă procurorii sau judecătorii, doar pentru că aceştia instrumentează şi judecă dosarele unor corupţi, din acel moment nu mai împărtăşim, parţial, la nivel instituţional, aceleaşi valori ca şi aliaţii noştri din vest. O altă vulnerabilitate este dată de acea parte a presei ce a atacat în ultimii ani aproape tot ce înseamnă valoare occidentală, precum piața liberă și statul de drept, dar și politicieni simbol, cum ar fi Barack Obama, Angela Merkel sau Jose Manuel Barroso.

Miza în aceste zile nu este, aşa cum s-ar crede, Duicu sau Mazăre. Adevărată miză este dată de trupele rusești care ocupă teritorii în Europa. În contextul în care tancurile ruseşti au ocupat deja Crimeea, iar mii de militari ucid civili în estul Ucrainei, apartenenţa României la sistemul de securitate trans-atlantic este vitală atât pentru Occident cât şi pentru noi.

În prezent, Rusia încearcă prin orice mijloace să penetreze societatea civilă sau media din România, iar primele uşi la care bat sunt, evident, cele la care răspund persoane nemulţumite de faptul că apropierea de vest a adus, printre altele, o justiţie corectă care îi trimite după gratii atunci când fură. Rememorând anul 2012, vedem cum prin Vocea Rusiei erau transmise mesaje liderilor USL şi erau date indicaţii inclusiv postului Antena 3. Nu avem date care să arate că aceştia ar fi în vreo relaţie cu Moscova, avem însă destule exemple în care aceştia au dansat întocmai cum le cânta domnul Mândrăşescu.

Totuși, dincolo de bănuielile noastre, ne întrebăm de ce Victoria Nuland a ținut să arate caracterul transnațional al oligarhilor care pun în pericol statul de drept. Nuland a atenţionat clar asupra faptului că există o proporţie tot mai mare de oligarhi şi politicieni corupţi care lucrează împreuna, inclusiv dincolo de frontierele naţionale, dispuşi să se susţină reciproc pentru a-şi menţine influenţa şi să îşi conserve banii ce alimentează acest sistem. „Un astfel de sistem corupt nu numai că slabeşte democraţia din interior, însa face o ţară vulnerabilă şi la influenţele din afara graniţelor, care ar dori să exercite o presiune nejustificată asupra politicilor economice, politicilor de stat şi luarea deciziilo”, a arătat Nuland. Dacă ne uităm la declaraţiile recente ale preşedintelui Traian Băsescu şi ale directorului SRI George Maior, vedem că ambii au arătat încă dinaintea crizei ucrainene, însă mai ales după ce ruşii au anexat Crimea, că flagelul corupţiei reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale.

Chiar duminică seară, la Realitatea TV, Traian Băsescu se arăta fericit că „noi nu suntem la nivelul din Ucraina, noi am început procesele în 2005 şi îmi pare rău că nu le am la mine, să vedeţi strategia naţională în care atenţionez două lucruri: corupţia şi, aduceţi-vă aminte că a fost o mare dezbatere, trusturile mass-media din România, care declanşează campanii la comanda patronilor”. Acelaşi lucru a fost arătat recent şi de George Maior, la prezentarea raportului de activitate al DNA pe 2013. „[…] în felul în care percepem noi securitatea naţională, corupţia este o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Este o ameninţare pentru că vulnerabilizează statul, aduce prejudicii economiei, creează dezechilibre în societate şi frustrări şi prin aceasta securitatea naţională a statului este ameninţată. Priviţi şi la regiune, priviţi în jur, unii au observat acest lucrul – revolte ale populaţiilor datorate şi unor sisteme profund corupte”, a explicat Maior.

Ar fi infantil să credem că liderii americani și cei români fac aceleași declarații din întâmplare. Este evident că există o legătură și că ambele părţi fac aceste declaraţii în urma unor analize comune asupra situaţiei din ţară şi a experienţelor trăite recent. În sistemul de putere de la București există din nefericire un personaj care refuză să înțeleagă jocul geopolitic și adevărata miza a luptei împotriva corupților. Este acel personaj care merită să intre în Cartea Recordurilor pentru faptul că nu lasă niciun corupt să treacă pe la DNA fără a se solidariza cu el. Uimitor este însă faptul că după vizita de la Washington, unde a fost primit de Joe Biden, Victor Ponta nu a suflat un cuvințel despre faptul că ar fi discutat despre statul de drept și despre corupție, cu toate că americanii aveau să anunțe exact acest lucru. Comunicatul Casei Albe ar fi trebuit să dea de gândit oricărui politician matur. Cu el însă, n-au reușit.

Ar fi absurd să credem că ofensiva estică are loc doar în mediul politic şi economic. Un spaţiu dominat în anumite locuri de tezele ruseşti este Biserica. Probabil că la nivelul Patriarhiei există instituţii care încearcă să apere Biserica și țara, însă în teritoriu există numeroase cazuri de preoţi ce susţin tezele ruşilor. Am întâlnit numeroşi preoţi, în special în Moldova, ce întreţin un mesaj anti-occidental, anti-capitalist, anti-evreiesc şi anti-catolic, dar pro-rusesc. Unii dintre aceștia au fost extrem de vocali în cazul protestele de la Pungești, acolo unde de altfel și-au mai dat întâlnire filoruși, ONG-urile pro-moscovite,comuniștii moldoveni sau chiar personaje ieșite parcă din manualele de spionaj. Adrian Pătrușcă i-a numit pe toți aceștia conserve ”uitate de Armata Roșie”, însă nu ar fi de lepădat nici noile grupări extremiste, legionaroide sau bolșevice.

În concluzie, deși nu prea le vine să creadă, actualii suspecți de corupție, precum Voiculescu, Mazăre, Duicu ș.a. se confruntă cu un sistem din ce în ce mai decis să elimine orice vulnerabilitate la adresa securității naționale. E oarecum ironic: de ani de zile îi înjură pe americani pentru că au sprijinit înființarea unor instituții puternice precum ANI, DNA sau ICCJ, însă glonțul de argint le poate veni chiar din kalașnikovul lui Putin. Pentru toți aceștia, impresia mea este că vin vremuri tulburi. Noul război rece ne obligă să ne facem curat în propria curte. Iar lupta împotriva conservelor și a corupților e în plină desfășurare.

publicat si pe evz.ro

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

George Rîpă

George Rîpă

9 Comments

  1. paine si circ
    15 April 2014

    Campania americanilor e fix egala cu zero. Acum ca bat la usa europei tancurile rusesti s-au trezit si ei. E doar o campanie de imagine ca mai creasca popularitatea unchiului Sam prin estul europei. Daca paine nu pot sa ne dea (de, nu mai au nici americanii cascaval ca pe vremuri, decat pe datorie, de la chinezi) ne dau putin circ, iar asta cu anticoruptia merge unsa.
    Modul cum a fost arestat Mazare: la restaurant, in direct la tv, de ce nu se putea la hotel si discret, cu mascatii, de ce nu cu politisti in civil, nu face decat sa intareasca senzatia de circ ieftin. Iar cheia de bolta, aresteza-l pe Mazare cu surle si trambite ca sa-i dai drumul a doua zi. Oare chiar atat de dobitoci sa fie procurorii incat sa nu-si dea seama ca nu au un dosar suficient de solid ca sa justifice arestarea; ma indoiesc. Trebuia insa sa se dea prostimii o imagine simbolica: arogantul mazare luat pe sus cu mascatii. Publicul a ranjit cu satisfactie. Nu mai conteaza ca a doua zi i-au dat drumul, ca probabil nu va face o zi de parnaie si ca se va pensiona ca primar al constantei.
    Din nefericire circul ieftin nu tine loc de justitie. Iar ce fac americanii e mascarada nu justitie, comedie cum ar zice conu Caragiale.
    A se slabi!

  2. Daniel Francesco
    15 April 2014

    Am inteles. Americanii ne dau circul cu anticoruptia, painea ne-o da USL-ul prin reprezentantii sai: Duicu, Mariana Campeanu, Mazare, Cosma, Constantinesu etc
    Mai spui ca procurorii sunt dobitoci iar lumea prostime iar circul ieftin nu tine loc de justitie.
    In plus, am mai inteles ca esti antiamerican si ca ai motive legate de Mazare si justitie. Sa-ti fie de bine si saluta-l pe Putin si pe Ilici din partea mea!

  3. Anca Cernea
    15 April 2014

    Mai bine semna „circ” și gata. E mai onorabil să semnezi cu „circ”. Chiar măreț. „Circul de Stat din Moscova”.
    Dar asta cu „să ne dea americanii pâine” e atât de jenantă…
    Pâinea ți-o câștigi singur, pe muncite și pe cinstite. Nu ți-o dau americanii mură-n gură. Iar postatul de comentarii propagandistice pe banii rușilor pe bloguri nu e muncă cinstită – cred că nu e nevoie să mai precizez.

  4. Anca Cernea
    15 April 2014

    Așa cum bine zicea Băsescu, într-adevăr corupția e o problemă de siguranță națională.
    Cine a mai citit despre felul cum funcționează agentura rusească pe planeta asta, din vremea URSS și până la putin, știe că nenumărați politicieni și alți oameni influenți din lumea liberă au fost agățați de KGB cu câte o ispită, recrutați și puși la treabă.
    E singura chestie la care rușii se pricep. În rest, nu sunt în stare de nimic. Exportă doar hidrocarburi, ca orice țară din lumea a 3-a.
    Dar la spionat, urzit scenarii, provocări, manipulări, cu ajutorul cozilor de topor din diferite țări, sunt neîntrecuți.

  5. Adi
    15 April 2014

    Multi Romani nu realizeaza ca americanii sunt probabil singura si cea mai fezabila scapare a Romaniei din ghearele rusesti. La fel a fost si in anii 40 si am vazut ce dezastru s-a petrecut cand nu „au venit Americanii”. Din pacate, pe atunci, Sua era cu adevarat singura scapare avand in vedere in ce situatie se afla Europa de vest. Acuma insa, Europa este intr-o pozitie diferita si sper sa actioneze si sa ajute Romania in lupta pentru combaterea coruptiei. Cine este naiv sa creada ca arestarea lui Mazare (sau cea a lui Nastase, etc.) este un circ pus la punct de americani, este fie complet dezinformat (si ignorant pe deasupra) fie un agent (idiot util) al anti-romanilor din Rusia.

  6. Luca
    15 April 2014

    Un articol bun pentru subrica Monitorul neoficial:
    http://www.gandul.info/puterea…..l-12477762

  7. Cristian Cochisa
    15 April 2014

    Datorita meseriei pe care o am acum, sofer de tir, bat autostrazile USA si Canada în lung si in lat, de la Montreal la Vancouver, la Seattle, la Houston Texas, Atlanta Georgia etc. Pot sa spun ca am vazut toata America, si nu o vad ca un turist ci vad industria si comertul care au dus la dezvoltarea acestor doua tari. Toti cei care propovaduiesc caderea USA sunt niste ignoranti si dezinformati. China nu ar fi ajuns unde este fara USA si civilizatia din vest, iar China e foarte interesata ca vestul sa nu cada pentru ca ea va cadea mai tare. ”paine si circ” spune ca ”americanii nu mai au cascaval ca pe vremuri” , eu va garantez ca au foarte mult, pe autostrazi în afara oraselor sunt mai multe tiruri decât masini mici; în general transport marfa produsa în Canada si USA pentru companii din USA si Canada deci este o piata interna imensa. Am vazut pasunile din Wyoming unde British Petroleum a investit miliarde pentru extragerea gazelor de sist (nu era nici o manifestatie pe acolo), iar vacile pasteau linistite. Am vazut milioane de hectare pline cu eoliene, milioane de hectare pline cu rapita si porumb pentru productia de biodiesel si respectiv etanol, si milioane de hectare goale , simple pasuni, care ar putea fi folosite în orice moment, în concluzie USA este independenta energetic. America este bine-merci pentru ca a fost construita pe baze solide, multa munca , respect reciproc, si credinta în Dumnezeu (sunt biserici la fiecare colt de strada); America a fost contruita cu Biblia într-o mâna, târnacopul si pusca în cealalta. Aici Proprietatea este Sfânta nu garantata si este aparata cu pusca.
    Ma bucur nespus ca USA se implica atât de puternic în societatea românesca, este o sansa uriasa ca România sa se schimbe cu adevarat. În toata istoria românilor nu am avut un aliat atât de puternic si atât de interesat de asezarea României pe o cale dreapta. Toti au tras de noi într-o directie sau alta (Hasburgii, Otomanii, Rusii) si nu au fost niciodata interesati de dezvoltarea noastra ca natiune, dar americanii sunt. Avem nevoie uriasa de constituirea unui lobby românesc puternic la Washington la fel de puternic ca cel evreiesc pentru ai face pe americani sa înteleaga cine suntem si ce dorim sa facem. România trebuie sa devina independenta energetic prin toatre mijloacele posibile iar americanii ne pot ajuta la asta (rusii în nici un caz). Cei care admira Rusia sa faca bine sa emigreze acolo si sa ne lase în pace.
    GOD BLESS YOU AND GOD BLESS ROMANIA AND USA!!!

  8. FI
    15 April 2014

    nu bate nici un tanc rusesc la portile europei. putin isi va lua inapoi ce crede ca-i apartine, iar politicenii europeni nu au curajul sa-l infrunte. au doar de pierdut

  9. Cristian C
    15 April 2014

    Nu cred ca este o directie mai importanta pentru binele Romaniei decat eradicarea corupției sistemice, in afara de principiul egalitatii in fata legii. Pur economic, coruptia ridica costul unui business cu 20-25%. Deci este ca si cu ai plăti orice produs sau serviciu cu 25% mai mult. Sau ai plăti un imprumut cu aceiasi rata, calculata anual. Ridica valorea principalului de cateva zeci de ori.
    Cineva poate sa facă un calcul si poată sa vadă care ar fi fost PIB românesc dupa 25 de ani in lipsa corupției. Faptul ca este cineva din afara, oricine ar fi acela care te trage de urechi, pe merit, nu poate decat sa fie bine pentru Romani. Iar venind de la Americani, cu atât mai bine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *