FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

MAE şi documentul olandez

Ministerul român de Externe a reacţionat neaşteptat la criticile Guvernului Olandei la adresa luptei anticorupţie din Romania şi a managementului fondurilor structurale: anulează vizita ministrului Cristian Diaconescu la Haga, ce trebuia să înceapă miercuri. Anunţă Hotnews.ro

Gestul apare dupa ce MAE olandez a prezentat public un document adresat Camerei Reprezentantilor, prin care portretizează lupta anti-corupţie din România ca fiind ineficienta şi subliniază că fondurile europene au o traiectorie ambiguă. Gestul e considerat de MAE român ca fiind “inamical şi nepotrivit în relaţia dintre două state membre ale UE”, arată un comunicat.

În acel comunicat MAE mai susţine că “Acest gest contravine spiritului şi deschiderii dintre cele două state reliefate de cooperarea economică excelentă, din care rezultă că firmele olandeze obţin profit în România, situându-se pe locul I în ceea ce priveşte capitalul total investit (peste 4,5 miliarde euro)”.

Practic documentul arată concluziile prezentate de o parte din presa românească cu ceva timp în urmă. Criticile nu sunt nici pentru politicieni, nici pentru mass-mesia un şoc. Ce stă în spatele reacţiei ministrului de externe? Ambasada Olandei a fost una din cele mai active de la Bucureşti, din ultimii ani. Cu ajutorul acestei instituţii cât şi a unor ONG-uri olandeze s-au organizat diverse conferinţe pe teme politice privind integrarea României şi lupta anti-corupţiei.

În ce măsura s-a consultat Cristian Diaconescu cu Traian Băsescu? Ce urmări va avea acest gest neaşteptat asupra României în relaţia cu UE?

Documentul poate fi citit în limba engleză aici.

Și reacţia MAE român aici.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Cosmin Cărbunaru

Cosmin Cărbunaru

5 Comments

  1. neinfectat de comunism
    2 September 2009

    documentul e prea bland cu incoruptibilii romaniei si in special cei psdului, se stiu ei care nepoti…pana nu ne ard la fonduri noi nu vom ridica un pai in a pedepsi coruptii de politicieni…

  2. chriscross
    2 September 2009

    link-ul ????

  3. Imperialistu'
    2 September 2009

    Cristian Diaconescu dovedeste niscaiva sensibilitati pesedisto-comuniste (“nu ne pupati in dos, ne luam jucariile si plecam”) de care il banuiam. E posibil sa fie si o mica fapta de arme a la Geoana, doar-doar catindatul Partidului Stat ar castiga cateva puncte pe seama olandezilor.

    Cred si eu ca ar vrea politicienii nostri sa scape de gura Vestului. In tara subiectul aproape a disparut, de ce nu tac naibii nesimtitii astia din Strainezia? Stiti ce, ma, baieti? Daca vreti sa nu va mai critice occidentalii, treceti la Islam, fra’erilor.

  4. Radu Botta
    2 September 2009

    reactia olandezului nu trebuie privita ca avand ceva in spate, poti observa ca in Olanda de multe ori se ridica un nene si spune ce crede in plina sedinta. Olandezii spun ce cred pe un’ se duc.

    reactia insa…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *