FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Aripa pro-rusă a PSD a ajuns să dea tonul în partid

Despre virajul apăsat al PSD-ului spre anti-americanism și, implicit, Rusia, s-a vorbit mult în ultimele zile. Dar acesta n-a fost declanșat de apelul Departamentului de Stat al SUA față de deriva PSD și a aliaților lui din Parlament în privința Justiției. E prea puțin vorba de o reacție defensivă, o chestie de moment, e mai mult o alternativă cultivată de PSD dintotdeauna în subsidiar.

A trecut deja o lună de când declarația pro-sovietică a lui Șerban Nicolae a rămas fără replică din partea mai marilor partidului. A trecut destul de mult timp cât să putem exclude neglijența și accidentul. Pentru că vorbim, totuși, despre descendentul direct și prea puțin reformat al Partidului Comunist Român, PSD a rămas multilateral dezvoltat, iar una dintre laturile care au fost continuu cultivate după ’89 este cea pro-rusă. Celor care ne atrag agenția că, totuși, PSD ne-a băgat în NATO și UE, sau cel puțin nu s-a opus, le putem spune că a făcut-o totuși într-un moment în care beneficiile erau evidente, imediate și consistente (fondurile UE, investițiile și dezvoltarea economiei, adică mai mult de furat), iar riscurile, prea îndepărtate pentru a fi înțelese. Au devenit vizibile abia în 2012,  odată cu arestarea lui Adrian Năstase.

Din subteranele pro-ruse ale PSD, în prim-planul politicii românești

Ținută în adormire, aripa pro-rusă a PSD și-a scos în ultima perioadă tot mai des capul hâd și a ajuns să dea tonul în partid, iar în ajutor au sărit și propagandiștii oficiali ai Rusiei.

Comunicatul Departamentului de Stat al SUA a fost cel mai dur semnal tras de la Washington de când Ceaușescu tăia și spânzura în România, iar reacțiile au fost pe măsură. Tonul și direcția au fost date de liderii PSD-ALDE, Dragnea și Tăriceanu, care au „luat act cu neplăcută surprindere” de „natura și forma  de neînțeles a Declarației Departamentului de Stat al SUA” și au spus că ei, vorbind în numele întregului Parlament, deci și al opoziției, „nu pot face obiectul niciunei forme de presiune”.

Linia odată trasă, au intrat în scenă talibanii anti-anticorupție, din și dinafara partidului:

  • Deputatul PSD Liviu Pleșoianu, apropiat al lui Liviu Dragnea, a avut o reacție isterică: „Ei bine, dragă Departament de Stat, „I urge you” să pricepi un lucru: România nu e nici țară de IDIOȚI, nici COLONIA voastră!”
    Tânărul Pleșoianu, la fel ca Șerban Nicolae, a rămas necontrazis în PSD când cerea în urmă cu câteva luniexpulzarea de urgență a ambasadorului Hans Klemm” pentru că ar fi „jignit poporul român” prin apelurile la respectarea independenței Justiției;
  • Vadimita, suveranismul și independentismul de tristă amintire ceaușistă l-a cuprins și pe deputatul PSD Adrian Solomon, care a tunat că „nu putem să nu ne întrebăm dacă la 100 de ani de la Marea Unire am schimbat „Înalta Poartă” între timp cu Moscova și acum cu altă „Înaltă Poartă”.
    Paradoxal, Adrian Solomon și-a moderat tonul față de acum 5 ani, când a reușit să facă o declarație și mai pro-sovietică decât Șerban Nicolae: „Păi noi am pierdut Războiul Rece, dragii mei. Și cine a câștigat? L-au câstigat americanii, care au venit și ne-au împuiat capul cu reforma instituțională, cu reforma statului, cu reforma… dracu’ să-i ia. … Ce-i asta, teama de a spune că nu-s antiamerican? Ba eu sunt antiamerican!„.
  • Pentru Șerban Nicolae comunicatul e „extrem de bizar”, „ofensator” și „inacceptabil”, ar putea provoca „exacerbare a unor sentimente antiamericane şi nu găsesc că asta este un lucru normal”, „România nu are niciun fel de angajament de servilism sau de slugărnicie
  • Sputnik i-a citat cu încântare pe deputații PNL Cătălin Predoiu și Daniel Gheorghe. „Nu pot să accept tonul […] ce ar putea alimenta un curent anti-american și naționalist, care poate fi manipulat de Rusia” a spus Predoiu. Deputatul Daniel Gheorghe, el însuși unul din preferații Sputnik și un răspândac al propagandei rusești a spus că acest comunicat „va da apă la moară propagandei rusești în România”.

Soțietatea Țivilă pro-rusă, alături de PSD

Iulian Capsali, propagandist al Rusiei și un îndrăgostit de Vladimir Putin și regimul de la Kremlin (mai multe detalii aici), a reacționat pe Facebook vorbindu-ne despre libertate și demnitate: „pe lângă sclavi, mai avem răspunsuri demne ale oamenilor politici: lui Daniel Gheorghe, Cătălin Predoiu, Liviu Pleșoianu”.

Toamna trecută, Iulian Capsali candida la alegerile locare din partea Partidului Alianța Noastră România al lui Marian Munteanu, care a comentat și el pe Facebook, în același stil: „probabil că unii oficiali americani s-au obișnuit să aibă de a face cu politicieni și culturnici lipsiți de demnitate și iute ploconitori„.

Apoi vine Vasile Ernu, unul dintre cei mai conectați români la grupurile care gravitează în jurul Kremlinului, apropiat al teroriștilor care luptă în estul Ucrainei pentru Vladimir Putin. La fel ca Șerban Nicolae și Daniel Gheorghe, Ernu e îngrijorat de acest „comunicat care trezeşte atîta antiamericanism într-o ţară profund pro-americană”. Din activitatea prodigioasă a lui Vasile Ernu în cadrul instituțiilor de stat – alături de ICR, IICMERTVR, Ministerul Culturii și altele – am aflat recent că are o colaborare intensă cu Muzeul Național al Literaturii Române din București (aproximativ 13 colaborări), instituție bugetată de Stat cu peste 12 milioane de lei anul trecut. Doar în 2016, MNLR a primit de la Primăria Capitalei, doamna Firea, 9.122.000 de lei (în 2017, anul începerii colaborării cu Vasile Ernu, bugetul instituției a crescut la peste 18 milioane de lei, pag. 22). Nu am găsit informații publice, nu știu dacă Vasile primește ceva pentru activitatea lui, dar având în vedere că participă la evenimente în calitate de „moderator” și „amfitrion”, probabil nu o face ca voluntar.

Dar poate cel mai interesant exemplu de propagandist apropiat de PSD, care a ieșit în aceste zile cu mesaje anti-americane, este contributorul Sputnik și fostul consilier al lui Victor Opaschi la Secretariatul de Stat pentru Culte, Bogdan Duca. Acesta a scris recent pe blogul lui că protestele din ultimul an împotriva abuzurilor PSD reprezintă o „mișcare neo-fascistă” și nazistă.

Câteva detalii din Bogdan Duca…

De la USL, la Noua Dreaptă, Criticatac, PSD și Sputnik

Bogdan Duca reprezintă tot ce e mai toxic și agresiv în propaganda Rusiei cu țintă România. De-a lungul anilor și-a căutat norocul și recunoașterea în „grupul infacțional organizat” USL, la marșurile Noii Drepte, apoi a sărit gardul la vecinii lor întru revoluție, comuniștii pro-ruși de la criticatac.ro, doar pentru a sfârși pe Sputnik și alte site-uri rusești apropiate de Kremlin.

Tovărășie

De mulți ani Duca e un pesedist sincer, cu tot ce presupune aceasta, așa cum ne dezvăluia în urmă cu 6 ani pe criticatac.ro vorbind despre Ion Iliescu și minariada din 13-15 iunie 1990. Pe scurt, Iliescu e un democrat iar cei bătuți și uciși de mineri erau la fel de vinovați: „Ion Iliescu a dovedit că poate să fie un preşedinte democrat…crimele comise de mineri sunt cel puţin la fel de oribile ca şi cele ale „golanilor””.

„Îmi exprim speranța ca trupele americane să se retragă din România cât mai repede”

Bogdan Duca este, cum era de așteptat, ostil apartanenței României la NATO, garantul securității noastre în fața agresivității și amenințărilor Rusiei la adresa României.

Câteva exemple:

  • la începutul anului 2017, fostul consilier al SCC spunea că e pregătit să își ia „adio de la trupele americane” și „eu doar imi exprim sperante patriotice si trupele dr (sic) ocpatie amrricane (sic) vor fi retrase de aici”:

Exemplele sunt nenumărate și se întind pe multi ani.

Site-ul Sputnik în limba română a fost lansat pe 17 februarie 2017, iar o lună mai târziu, Bogdan Duca publica deja primul articol, un răspuns lui Iurie Roșca, unionist transformat în pro-rus radical, traducătorul cărților lui Alexandr Dughin și principala conexiune a acestuia în Republica Moldova. Dughin l-a avut ca gazdă la București pe Iurie Roșca, pe 5 aprilie 2017 (aveți aici o listă parțială a participanților la evenimentul de la Sala Dalles, instituție ce se află în subordinea Statului Primăriei Bucureștiului, adică a doamnei Firea), deși Dughin are interdicție de intrare în SUACanada și Ucraina, și o interdicție de intrare, neoficială și neaplicată integral, în UE.

Pe 2 martie 2017, Bogdan Duca a participat la lansarea unei cărți a lui Iurie Roșca despre Alexandru Dughin, în Parlamentul României, eveniment în care mesajele transmise de cei prezenți au fost, fără excepție, pro-ruse, anti-americane și anti-NATO.

De altfel, articolele lui Duca sunt publicate de mai multe site-uri rusești apropiate de Kremlin. Printre acestea se numără katehon.com, condus de Konstantin Malofeev, oligarh apropiat de Vladimir Putin, aflat, ca Dughin, pe lista de sancțiuni impusă de Occident apropiaților lui Putin, după invadarea Ucrainei. Dughin, și el în conducerea katehon.com, e unul dintre ideologii noului imperialism și expansionism al Rusiei.
Un alt site rusesc pro-Kremlin pe care e publicat Bogdan Duca este geopolitica.ru, condus de Leonid Savin, un apropiat al lui Dughin.

Bogdan Duca ilustrează perfect tot ce e mai toxic în propaganda folosită de Kremlin împotriva României în ultimii ani.

Dar ce este cel mai îngrijorător și mai greu de înțeles este că, în ultimul an, Bogdan Duca a fost invitat de 6 (șase) ori la televiziunea Patriarhiei Române, Trinitas TV, unde a vorbit, însumat, aproape 6 ore cu Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

click pe imagine pentru emisiuni

P.S. Poate e nevoie să ne reamintim amenințările Rusiei la adresa României din ultimii ani

Acestea au venit de la cel mai înalt nivel:

Vedeți și: Actori din „Lista lui Dughin” & Co

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

8 Comments

  1. Sergiu Simion
    3 December 2017

    Excelenta sinteza asupra amenintarii care planeaza asupra Romaniei si asupra cozilor de topor din Parlament si societatea civila. La toate acestea mai trebuie adaugate vizita patriahului Daniel la Moscova si a patriahului Kiril la Bucuresti care au o mare semnificatie geopolitica si geostrategica.

  2. Costin Andrieş
    3 December 2017

    A inceput deja bataia in PSD dupa comunicatul Departamentului de Stat al SUA:

    Premierul Mihai Tudose a declarat joi ca SUA sunt si trebuie sa ramana un aliat Romaniei, el spunand ca nu a stiut nimic despre raspunsul transmis Departamentului de Stat al SUA, in numele Parlamentului, de catre presedintii Camerei Deputatilor si Senatului, Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu…

    „Sunt foarte multe companii foarte mari care vin si investesc in Romania, anul viitor va fi spectaculos din acest punct de vedere, sper. Tot ce s-a discutat anul acesta, anul viitor va incepe efectiv sa fie implementat. Deci, repet, SUA reprezinta nu numai un partener militar, ci si un partener economic si principalul aliat strategic al Romaniei”

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-22147906-mihai-tudose-sua-sunt-trebuie-ramana-principalul-aliat-strategic-romaniei.htm

  3. […] update dec. 2017: Aripa pro-rusă a PSD a ajuns să dea tonul în partid […]

  4. Hadrian
    3 December 2017

    Aripa KGB-ista a PCR, am numit actualul PSD (care nu are nimic comun cu social-democratia) si-a dat in sfarsit arama pe fata. Ca sa supuna o tara nu e nevoie decat sa-i distrugi elitele. Acestea au fost decimate incepand cu anul 1948, cand rusii au devenit stapanii Romaniei. Acum practica e mai ascunsa, dar la fel de eficienta. In relatiile cu Marele URSS e de ajuns sa pui oameni care sa gandeasca cu propriul creier ca sa treci la index dogmele dreptului celui mai tare ca pretins stapan al gurilor Dunarii. Noi nu avem deocamdata astfel de oameni . Sau au fost pusi pe tusa. Depinde de cat timp vor accepta un astfel de statut. Cand ratiunea va triumfa, elitele noastre vor iesi la suprafata. Numai atunci cozile de topor vor cunoaste binefacerile focului purificator. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

  5. Costin Andrieş
    3 December 2017

    Da, cu mentiunea ca, daca luam ca etalon pentru social-democratie, social-democratia germana, PSD are destul de multe in comun cu ea.

    Schroeder, care a condus ani de zile SPD, este acum platit pe fata de guvernul rus, si nu degeaba. Atata tupeu nici macar pesedistii nostri nu au avut (inca).
    https://usefulstooges.com/2015/12/11/gerhard-schroder-putins-e250000-pal/

  6. Anca Cernea
    3 December 2017

    Шербан Николае e după standard rusesc și la mârlănie

  7. Cornel Dan
    3 December 2017

    Costin, l-ai uitat pe Mircea Geoana, care, drept candidat al PSD la presedintia Romaniei in 2009, a efectuat o vizita la Moscova si sustinea apropierea Romaniei de Rusia. A se vedea: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8445919-wikileaks-vizita-lui-geoana-din-2009-moscova-avionul-lui-vantu-plus-cateva-elemente-profil-britancii-despre-geoana-wobbly.htm – doar ca acum Geoana nu mai reprezinta PSD-ul.

  8. ELYSIUM
    3 December 2017

    Rusii sunt infiltrati puternic in masoneria romana filorusa…ii gasiti pe la PNL mai ales si in PSD….plus nobilimea de peste 50 ani rosie autohtona. Americanismul clamat e doar de fata…NATO iliescienii au pradAt economi si a fost data aliatilor SI PRIETENILOR rusiei…..AUSTRIA-OLANDA-ITALIA…. plus nobilimii filoruse autohtone….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

România a făcut mulți pași în direcția corectă de la revoluția din 1989. Cu toate acestea, revoluția nu a fost niciodată terminată în România. Influența malefică a Rusiei, datorită proximității sale geografice față de România și relația continuă a României cu China comunistă, creează multe probleme care subminează progresele economice și democratice ale României, precum …

adrian zuckerman foto