FUNDATIA IOAN BARBUS

„Așteptați răspuns, nemernicilor!” Rogozin amenință România după ce i-a fost interzis să survoleze spațiul aerian românesc

28 iulie 2017, București – În jurul orei 14.00, autoritățile române au interzis avionului vicepremierului rus, Dministri Rogozin, să survoleze spațiul aerian al României. Acesta urma să participe azi, 28 iulie, la ceea ce el a numit în urmă cu 8 zile, într-o postare pe Twitter, “jubileul operațiunilor de menținere a păcii” de la Tiraspol, Transnistria.

Rogozin se află pe lista persoanelor care au interdicție de intrare în UE, în urma anexăriii Crimeei de către Rusia și a sprijinului pe care Moscova îl acordă trupelor rusești și separatiștilor din Estul Ucrainei.

Conform Mediafax, decizia statului român a fost luată în baza articolului 1(1) din Decizia 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea «Statele membre iau măsurile necesare pentru a împiedica intrarea pe teritoriul lor sau tranzitarea acestuia de către persoanele fizice responsabile pentru acţiuni care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei şi de către persoanele fizice asociate acestora.

Rogozin se află pe această listă, motiv pentru care şi în 2014 a avut interdicţia de a survola spaţiul arian românesc, după ce a asistat la parada organizată pe 9 mai.

 În urmă cu două zile, autoritățile de la Chișinău i-au cerut lui Rogozin să renunțe la venirea în R. Moldova, dar nu a existat o interdicție oficială.

În urmă cu 8 zile, pe 20 iulie, vicepremierul rus scria pe Twitter:

“Transnistria se pregăteste pentru jubileul operațiunilor de menținere a păcii, în ciuda atmosferei nesănătoase”

“Să fiți sigur că vin!”, a declarat acesta citat de o televiziune rusă.

“Să fiți sigur că vin!” sursă imagine și traducere: Siarhiej Pieliasa

Un grup deONG-uri din R. Moldova au cerut azi ca Rogozin să fie declarat persona non grata.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al României a confirmat pentru hotnews.ro că avionul lui Rogozin a primit interdicție oficială din partea statului român.

Avionul s-a învârtit o perioadă deasupra Ungariei, iar după ce i-a fost negată și permisiunea de a ateriza la aeroportul din Budapesta, s-a întreptat spre Minsk, în Belarus.

Ruta avionului vicepremierului rus Dministri Rogozin. sursa: Flightradar24.com. Click pentru mobil.

Ruta ocolitoare a fost aleasă deoarece vicepremierul rus are interdicție de intrare și în spațiul aerian al Ucrainei.

Citat de deschide.md, Rogozin a amenințat România pe contul său de Twitter:

„Autoritățile României a supus pericolului pasagerii avionului S7, femei și copii. Combustibilul era suficient doar până la Minsc. Așteptați răspuns, nemernicilor”.

De asemenea, deschide.md citează declarația vicepremierului rus pentru agenția TASS: „în timpul zborului dispeceratul Român de la București a luat legătură cu dispeceratul avionului, pentru a preciza lista pasagerilor și pentru a se convinge că la bordul avionului se află delegația rusă și liderul ei. După aceasta am fost anunțați că ne este interzis să intrăm în spațiul aerian al României. Piloții au luat legătura cu Budapesta și am cerut ca eu, împreună cu delegația, să coborâm în capitala Ungariei, avionul să plece în Moldova, iar în privința delageției era să se clarifice Ministerul de Externe al Rusiei. Totodată, piloții au vrut să se înțeleagă să alimenteze avionul în Budapesta, însă Ungaria a refuzat să ne lase să aterizăm la Budapesta”, a declarat Rogozin.

Deschide.md amintește că în 2014, România nu a dat drept de survol pentru avionul care ar fi trebuit să îl ducă pe Rogozin de la Tiraspol la Moscova. Acesta s-a văzut silit să treacă Nistrul și să vină la Chișinău cu o limuzină, unde poliția moldovenească i-a confiscat mai multe cutii cu listele de semnături ale transnistrenilor care cereau unirea cu Rusia.

La scurt timp vicepremierul rus a avertizat Bucureștiul că „data viitoare va zbura deasupra României și a Ucrainei într-un bombardier Tupolev – 160”. În replică, președintele Traian Băsescu a declarat că „trebuie să aflăm câtă votcă a consumat Rogozin înainte să facă aceste declarații”.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

6 comentarii

  1. Stefan
    28 iulie 2017

    Sugestie catre ILD: puneti in capul articolului data publicarii.
    Altfel, cum stim daca e actual.
    Doar in fotografie vad, un 20.7; banuiesc ca e 2017.
    Detaliu important!

  2. Costin Andrieş
    28 iulie 2017

    Stefan, ai dreptate, am adaugat.

  3. Kondor
    28 iulie 2017

    Nervos tare… hehehe :)))

  4. stefan
    28 iulie 2017

    Ramane o mare enigma: cum de a permis Polonia survolarea spatiului sau aerian? Tocmai Polonia!

  5. Kondor
    28 iulie 2017

    @stefan: good point, stefan.. very good point.. hai ca de la Slovacia si Ungaria nu aveam prea mari asteptari in sensul asta, dar Polonia..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian