FUNDATIA IOAN BARBUS

Critic Atac atacă şi critică

Președintele Traian Băsescu a participat marți la conferința „Reforma instituțională a statului roman. Statul asistențial, statul minimal sau statul eficient?” organizată de Institutul de Studii Populare împreună cu Fundația Konrad Adenauer.

Observând că „Europa nu mai poate rezista în sintagma de stat social” pentru că „resursele care au stat la baza lui au fost împrumutate și nu produse”, Traian Băsescu a dezaprobat „generozitatea excesivă a formelor de ajutorare socială, mânată de interese politice” ce a dus în România la „stimularea nemuncii” și crearea unei relații de dependență între anumite categorii sociale și partidele politice aflate în competiție electorală. Deoarece „în acest an încă împrumutăm bani ca să plătim cheltuielie sociale”, sistemul social trebuie regândit pentru că în caz contrar „va marca evoluția țării negativ pentru mai multe decade, nu pentru un, nu pentru doi.”

Conform șefului statului, rolul politicilor sociale trebuie să fie acela de a-i ajuta „pe cei care au într-adevăr nevoie” de ajutor și nu pot munci, nu pe cei care refuză își găsească de lucru pentru că beneficiază de forme de într-ajutorare guvernamentală care le oferă destui bani pentru a evita integrarea pe piața muncii. În acest sens, președintele Băsescu a considerat că este importantă și de neocolit definirea sintagmei constituționale „stat social”.

Una peste alta, am putea spune că, în linii mari, președintele României a avut o abordare echilibrată și de bun-simț. Traian Băsescu nu a propus renunțarea la orice formă de politică socială și instaurarea statului minimal de tip libertarian, doar ajustarea sistemului social astfel încât acesta să fie sustenabil, eficient și capabil să îi ajute pe cei care se află cu adevărat în nevoie de ajutor.

Într-o țară de oameni liberi, părerile președintelui nu ar fi fost receptate cu oroare sau dezgust, dar din nefericire, România nu este o astfel de țară. Deceniile de comunism și postcomunism iliescian au creat un tip uman care își caută salvarea la stat și prin stat, fie că este vorba de unul din diferitele programe de ajutor social sau de o slujbă călduță, chiar și foarte prost plătită, în unul din sectoarele publice, iar rezultatele acestui eșec societal se văd cu ochiul liber.

Între clasa politică și electorat s-a creat o relație de dependență ce este atât de nocivă, încât orice dezbatere privitoare la statul asistențial este profund viciată. Televiziunile de propagandă desființează orice idee de reformă, oricât de bună ar fi. Cetățeanul responsabil, cel care cere guvernului să nu mai promoveze infantilizarea națiunii, este considerat un inamic al poporului, un om lipsit de inimă ce nu are altceva mai bun de făcut decât să le ia săracilor până și ultimul fărâmă de pâine. În schimb, cei care susțin permanentizarea înlănțuirii de către stat a unor întregi categorii sociale, la nevoie chiar adăugarea încă a unui lanț, aceștia din urmă sunt oameni de toată isprava, deși marea și singura lor „virtute” pare a fi aderarea la lupta de clasă. În acest ultim tip uman se înscrie redacția online Critic Atac.

Critic Atac, un site al Noii Stângi autohtone ce se mândrește cu un moto „inteligent” precum „este suveran acela care alege în ce capcana să intre”, tratează orice critică la adresa statului asistențial, vaca sacră a socialismului românesc și a politicii făcute cu mici și sacoșe, ca un atac direct la fundamentele drepturilor omului. Astfel, conform corespondentului Critic Atac aflat la fața locului (Costi Rogozanu), părerile exprimate de președintele României în cursul discuției de marți („o întî[l]nire sectantă a dreptei băsesciene”) pot fi catalogate drept „credinţe de tip neoliberal periculos de rudimentar exprimate”. În această lectură a stângii neomarxiste locale, punerea în discuție a mecanismului de funcționare a statului asistențial este doar o altă manifestare otrăvită a „neoliberalismul băsescian” (ignoranța stângii în materie de neoliberalism este uluitoare) ce încearcă să creeze în România un sistem economic și social de pe urma căruia să beneficieze doar bogații.

Dar mai interesant este materialul publicat a doua zi de către același Costi Rogozanu. Articolul „Şefa ştirilor TVR despre cum le dăm părinţilor săraci să bea prin cîrciumi. Cum arată dreapta violentă” este o desființare publică a jurnalistei Rodica Culcer, director al Direcției de Știri al postului TVR1, și o denaturare grosolană, marca Critic Atac, a problemei statului asistențial.

De ce se face vinovată Rodica Culcer? Păi, a susținut transmiterea televizată a conferinței organizate de Institutul de Studii Populare și Fundația Konrad Adenauer, ceea ce se pare că este inadmisibil, întrucât în accepția celor de la Critic Atac, telespectatorul român, fiind prea imbecil pentru binele lui, trebuie ferit de dezbateri, cu atât mai mult atunci când tema lor este sistemul social din România. Apoi, în calitate de moderatoare, a adus în discuție un reportaj emis de TVR1 cu două zile înainte.

Televiziunea română a prezentat acum două seri la reportajele jurnalului cazul unei familii, să zicem familii, unui cuplu din judeţul Brăila, care trăia absolut la marginea societăţii, care avea trei copii, nu lucrau nicăieri, au născut un copil în decembrie şi copilul a murit în luna ianuarie de mizeri şi de lipsă de grijă din partea familiei fără să apuce să fie înregistrat la primărie. Deci acel copil în acte nici nu exista. Această familie primea ajutor social de la primărie. Ei erau finanţaţi. Banii erau băuţi de tînărul tată. Tînărul tată era un om cu două mîini, două picioare şi perfect apt de muncă, dar care nu muncea. Nu este singurul caz. Ştim foarte bine. O astfel de ştire putem s-o facem în mai multe feluri, dacă tot vorbim de ştiri şi de televiziuni. Putem să spunem “o victimă a sărăciei şi a mizeriei în România”, putem să spunem “un om care nu vrea să muncească şi pe care sistemul nu l-a obligat să muncească”. Că nu i-a fost niciodată destul de foame încît să ştie că este obligat să se ducă şi să muncească. Deci sînt două prezentări. Ştiţi foarte bine cine o să se repeadă asupra primei citiri a acestui caz, care este o victimă a mizeriei şi a sărăciei din României să moară de foame, nu-i aşa? Mor copiii neînregistraţi pentru că le dăm bani părinţilor să bea la cîrciumi.

După tov. Costi Rogozanu, fragmentul de mai sus este „o mostră de cum se radicalizează dreapta, de pe o zi pe alta, după ureche şi cu o violenţă din ce în ce mai publică, din ce în ce mai puţin fardată”. Nu știm despre ce violență ar putea fi vorba, numai redactorul Critic Atac putând fi acuzat de limbaj violent, dar cert este că vorbele jurnalistei Culcer l-au deranjat profund pe Rogozanu, nemulțumit tare că până și „ajutorul social mizer” poate fi o „încurajare la băutură și iresponsabilitate”.

Dar, mai grav decât orice altceva, Culcer a vorbit despre neimplicarea economiștilor în discuțiile publice despre viabilitatea statului social și necesitatea ca dreapta să formuleze un discurs coerent.

Vorbeam cu un personaj foarte influent în materie de economie în România şi care mi-a spus “marea trădare în materie de discurs economic şi de susţinere a reformelor pe care guvernul le-a făcut cu unele dificultăţi, dar le-a făcut a venit din partea profesorilor de ştiinţe economice care au tăcut”. Marea majoritate au tăcut. Unde sînt oamenii pe care atunci cînd, să spunem, eu ca ziarist, ca producător de emisiuni, vreau să-i chem să facă legătura între lipsa de demnitate, lipsa de responsabilitate şi crearea unei subclase, pot să vină şi să-mi argumenteze cu convingere? Vă spun din proprie experienţă că este foarte greu. N-aş vrea să spun că partida este pierdută ci vrea să închei citîndul pe Kolakowski care spunea, pornind de la ideea că totuşi cei care susţin dreapta se află într-o minoritate şi trebuie să organizeze o contraofensivă. Deocamdată, victoria este a stîngii.

Costi Rogozanu este revoltat și o acuză pe Culcer de părtinire, dar dacă ar fi puțin cinstit cu sine, ar înțelege de ce jurnalista TVR a vorbit astfel. În România, numai așa-zisa dreaptă a vorbit despre necesitatea reformării sistemului social; în schimb, stânga s-a opus din răsputeri eliberării „negrilor” de pe plantația moșierilor statului asistențial, invocând pretinse drepturi ale omului pentru a perpetua o stare de lucruri.

Culcer ar fi fost lăudată de Critic Atac ca un apărător al demnității umane dacă ar fi:

– renunțat să mai aducă în discuție cazul revoltător din Brăilă;

– respins orice modificare a sistemului social din România ca un atac direct la drepturile omului;

– promovat lupta de clasă și taxarea progresivă a dușmanilor poporului;

– considerat salutară majorarea taxelor pentru susținerea „temporară” a minunatului sistem asistențial românesc;

– atacat marile companii petroliere pentru prețul benzinei (se pare că asta este măreața cauză social[ist]ă a momentului).

Cum însă a refuzat să adopte o gândire de tip socialist, jurnalista de la TVR nu este un ziarist adevărat în ochii neomarxiștilor – firește, toți jurnaliști adevărați – de la Critic Atac, ci „o propagandistă fără scrupule pentru ideile derapate ale puterii”.

În încheiere, aș dori doar să mai atrag atenția asupra mentalității de asistat pe care o expune însăși apostolul săracilor, Costi Rogozanu.

Ca să nu mai vorbim că pe parcursul întregii întîlniri a fost camuflată adevărata întrebare: ce facem cu dreptul la muncă? De unde joburi? dacă tot ne trimiteţi la muncă, daţi-ne şi o idee unde se poate munci onorabil, în condiţii sigure, cu un minimum de drepturi asigurate.

Cu alte cuvinte, domnul Rogozanu așteaptă ca alții să îi propună ori să îi dea ceva. De exemplu, un loc de muncă, cât mai comod și călduț, „în condiții sigure, cu un minimum de drepturi asigurate” sau măcar o idee despre ce ar putea face cu viața lui. Și apoi ne mai mirăm că alții, mai săraci cu duhul, nu văd dincolo de statul asistențial și ajutoarele lui „gratuite”.

Vlad M.

Vlad M.

Comentarii

  1. ghelmeSpune:

    Răspunde
    ianuarie 25, 2011

    domnul rogozanu rostogoleste la vale in mai toate articolele sale aceleasi trei mari teze:
    – nevoia care naste un drept – saracii au nevoie sa fie ajutati, prin urmare saracii au dreptul sa fie ajutati de stat cu variatiunea ca statul are obligatia sa ajute saracii
    – culpa comuna – toti suntem de vina ca un taran de pe cine stie unde e sarac. nu e clar ce am facut, poate am cumparat ceapa de la taraba gresita sau ceva, dar clar este ca toti suntem de vina in egala masura pentru saracia celor saraci. mai mult decat atat, daca eu sunt bogat, acesta nu este un merit al meu ci, cumva, un merit comun al nostru, cu toate ca iarasi nu e foarte clar cum a ajutat betivul in discutie..
    – solidaritatea impusa cu forta – adica legiferarea milei. nu ma opreste nimeni sa dau niste banuti unor saraci, dar asta nu e suficient pentru domnul rogozanu, este necesara o lege care sa ma oblige sa imi fie mila si, vreau nu vreau, sa le dau bani de bautura.

    cum foarte bine a remarcat un comentator pe voxpublica si criticatac, este interesant de vazut daca domnul Rogozanu e angajat sau lucreaza pe drepturi de autor

  2. Vlad M.Spune:

    Răspunde
    ianuarie 25, 2011

    Sentimentalism totalitar

    Lecţia pe care ne-o oferă Europa postbelică este aceea că este uşor a trâmbiţa compasiune, dar greu a suporta costul ei. Viaţa etalării sentimentalismului, în care alţii sunt încurajaţi să te admire pentru virtuţi pe care nu le posezi, este cu mult mai preferabilă vieţii grele în care învăţătura disciplinată, filantropia costisitoare şi ataşasamentul responsabil sunt principiile directoare. Această viaţă a falsei compasiuni este una a costurilor transferate. Liberalii care scriu atâta despre suferinţa săracilor nu îşi dedică timpul şi banii pentru a le prelua din greutăţi. Rezultatul inevitabil al acestei abordări sentimentale a suferinţei este expansiunea statului şi creşterea puterii lui de a ne taxa şi controla vieţile.

    Pe măsură ce statul preia conducerea nevoilor noastre şi eliberează oamenii de poverile care sunt de drept ale lor – poverile filantropiei şi a bunei vecinătăţi -, sentimentul autentic se retrage. În locul lui apare un sentimentalism agresiv care caută să domine spaţiul public. Numesc această sentimentalitate „totalitară” deoarece caută în mod expres opoziţia în toate locurile unde ar putea fi găsită şi o distruge minuţios. Scopul ei este acela de a ne „rezolva” problemele noastre sociale prin impunerea asupra cetăţenilor responsabili a unor greutăţi pe care le ia de pe umerii „victimelor” care au „dreptul” la sprijinul statului. De aici rezultă înlocuirea vechilor probleme sociale, care ar fi putut fi ameliorate prin filantropie, cu noile şi intransigentele probleme cultivate de stat: de exemplu creşterea numărului de copii ilegitimi, declinul ratei de naşteri în cadrul populaţiei indigene şi emergenţa culturii de bandă în rândurile tinerimii lipsite de taţi.

  3. George DanielSpune:

    Răspunde
    ianuarie 25, 2011

    Eu inteleg ca tov. Costin face parte din secta basescienilor, de a ajuns si el pe acolo.

    Aproape nu ai ce comenta. Costin reuseste in doar cateva fraze sa faca o sinteza a discursurilor domnilor Iliescu, Nastase, Ponta, din ultimele doua decenii.
    Costin vrea ca oamenii sa primeasca bani de la stat si sa nu fie trasi la raspundere daca ii beau si bebelusii le mor acasa de foame, vrea ca statul sa dea ajutoare, locuri de munca, butelii, sa le dea locuinta sociala, ajutoare pentru incalzire, gratuitati pe RATB, bonuri de masa, cartele valorice cu care sa plece in concediu, s.a
    Costin uita insa macar doua lucruri esentiale. Primul tine de matematica (cine plateste toate aceste lucruri??), al doilea are o componenta morala (omul este vazut ca un sclav).
    De fapt, asta e principala problema a stangistilor, nu cred ca omul isi poate decide singur soarta, nu cred ca este capabil sa ia singur deciziile cele mai bune pentru el. In schimb, culmea, aceeasi tovarasi cred ca o mana de oameni pot decide pentru cateva zeci de milioane.
    „Government is not the solution, Government is the problem”. Pentru a intelege insa fraza asta trebuie sa-ti mai placa si munca, si nu sa fii obisnuit sa stai doar cu mana intinsa.

  4. DinuSpune:

    Răspunde
    ianuarie 25, 2011

    De ce trebuie bagati in seama astfel de neica-nimeni? Costin nobody probabil scrie dintr-un beci de la sediul PSD ????

  5. George DanielSpune:

    Răspunde
    ianuarie 25, 2011

    Dinu, Costin scrie din beciurile lui Sorin Ovidiu Vantu, „controversatul” om de afaceri care obisnuieste sa mearga la ginecolog cand are probleme cu inima si la cardiolog cand are probleme cu rotula.

  6. Costin A.Spune:

    Răspunde
    ianuarie 25, 2011

    George, e Costi/Costy, nu Costin!

    O poveste cu un asistat social din statul asistential (sau din statul social, ca mi s-a spus pe cirtic atac ca „stat asistential” e barbarism anglo-saxo)

    Horatiu Malaele-Betivul


  7. George DanielSpune:

    Răspunde
    ianuarie 25, 2011

    Scuze, nu i-am retinut numele corect. Uite, ca sa ma revansez fata de el ii fac o declaratie muzicala. Sper sa ma ierte :).
    http://www.youtube.com/watch?v=f2-zzmCmMVI

  8. bellaSpune:

    Răspunde
    ianuarie 25, 2011

    baiatul asta e pe cit de tinar , atit de comunist!!!! pacat de el!

  9. paraSpune:

    Răspunde
    ianuarie 25, 2011

    E o greseala, chiar in articol e scris Costin.

  10. Vlad M.Spune:

    Răspunde
    ianuarie 25, 2011

    Corectat.

  11. emil b.Spune:

    Răspunde
    ianuarie 25, 2011

    Dar critacii aveau pesti mai mari de prajit: era vorba ca desfiinteaza Romania. Rogomenschul s-o fi gandit totusi ca numai un „stat social” durduliu si grijuliu poate asigura o desfiintare placuta.

  12. VicSpune:

    Răspunde
    ianuarie 25, 2011

    Domnul Rogozanu e un tanar jurnalist-literat-creator teribil de interesant…Are si o performanta la activ de invidiat. A fost criticul literar care a reusit sa faca o recenzie la una din partile trilogiei cartaresciene „Orbitor”, la doar cateva zile dupa iesirea din tipografie…Ce inseamna asta, care e spilul aici? Cei care citesc stiu bine ce vreau sa spun…Atat despre puterea creatoare a domnului Rogozanu..Cat despre reforma domnului Basescu, s-a incheiat inainte sa inceapa. CCR i-a ridicat mingea la fileu, si asta a fost suficient sa-l „determine” sa dea inapoi…Omu vrea sa faca ceva da, ce sa-i faci, nu e lasat!..Nu??..Efectul pervers al recalcularii pensiilor militare si al celorlalti bugetari cu trese, dupa primele rezultate, este ca efortul bugetar va creste cu peste 16 milioane de euro, si asta dupa recalcularea a aproximativ 25% din acestea. Deci despre care reforma vorbim?

  13. ThinkAgainRoSpune:

    Răspunde
    ianuarie 25, 2011

    Imi plac enorm ideile acestui blog si voi reveni in fiecare zi!Va astept cu opinii si comentarii dar mai ales cu critici pe http://www.thinkagain.ro !Tineti-o tot asa!(in linie dreapta si in sus)

  14. FlorinSpune:

    Răspunde
    ianuarie 25, 2011

    Rogozanu e un ipocrit. Daca aveti rabdare sa mergeti in urma cu articolele lui de la defunctul Cotidianul, sa zicem 3 ani, veti vedea ca nu era de stinga. Sau daca era nu era radicalul de acum. Virajul asta s-a produs relativ recent, cam in perioada in care Vantu a devenit inamic pe fata al lui Basescu, si e evident ca nu are sursa in convingeri. Convingerile nu se schimba peste noapte. Asadar as paria ca omul e pur si simplu un oportunist fara nici un Dumnezeu. Si nu sint sigur ca argumentele sint cea mai buna replica pe care o poate primi.

  15. dr pepperSpune:

    Răspunde
    ianuarie 25, 2011

    mostra de comentariu de pe blogul rogozanului:

    Florian Liviu spune:
    20 ianuarie 2011 la 23:49

    Dragi oameni buni,

    Statul capitalist nu este decât “o bandă înarmată în apărarea proprietăţii private”, expresia îi aparţine lui Marx, sau mai academic un instrument al dominaţiei de clasă. Notarul ca şi judecătorul sunt înalţi funcţionari publici, indispensabili claselor exploatatoare, pentru că acţionează nemijlocit în sfera circulaţiei şi respectiv apărării proprietăţii burgheze. Ei sunt răsplătiţi pentru eforturile lor cu o parte însemnată din plusvaloarea smulsă muncitorilor, la fel şi poliţia şi serviciile secrete etc.

    Muncitorii trebuie să înţeleagă, cu cât mai repede cu atât mai bine pentru ei şi pentru toată lumea, că nu au ce să aştepte de la statul capitalist decât mizerie, suferinţă, umilinţă. Ei trebuie să realizeze că forţa lor stă în număr, solidaritate, acţiune hotărâtă.

    Etapa revendicărilor economice este depăşită şi infructuoasă, sunt necesare revendicări politice. Ei trebuie să ceară liderilor sindicali să militeze pentru reîntoarcerea la socialism, unica cale de îmbunătăţire reală a nivelului de viaţă a celor ce trăiesc din muncă.

    Iată o serie de măsuri pe care o putere populară le-ar putea lua imediat:

    1. Naţionalizarea tuturor averilor mai mari de un milion de euro.
    2. Impozit pe venit puternic progresiv mergând până la 95% din valoarea acestuia.
    3.Naţionalizarea tuturor terenurilor, inclusiv a pământului agricol.
    4.Imputarea datoriei publice a României persoanelor responsabile de contractarea ei.
    5.Naţionalizări în sectoarele cheie ale economiei.

    interesant, nu?
    costi rogozanu asta e cel care a preluat stafeta lui paunescu si vadim?

  16. Costin A.Spune:

    Răspunde
    ianuarie 25, 2011

    bun, bun, pepper. autorul comentariului de mai sus este Florin Liviu, autorul blogului anticapitalism2.
    va rog foarte multi sa il vizitati si sa il felicitati!

  17. Cristina R.Spune:

    Răspunde
    ianuarie 25, 2011

    Vlad M:
    Superba punere la punct a lui Rogozanu.
    Nu am nimic de adaugat, decit marturia fostului radical negru Walter Williams, prof de economie si intelectual public:

    http://online.wsj.com/article/…..61598.html

    The State Against Blacks ‘The welfare state has done to black Americans what slavery couldn’t do. . . . And that is to destroy the black family.’
    ‘Sometimes I sarcastically, perhaps cynically, say that I’m glad that I received virtually all of my education before it became fashionable for white people to like black people,” writes Walter Williams in his new autobiography, „Up from the Projects.” „By that I mean that I encountered back then a more honest assessment of my strengths and weaknesses. Professors didn’t hesitate to criticize me—sometimes to the point of saying, ‘That’s nonsense.’”
    Mr. Williams, an economist at George Mason University, is contrasting being black and poor in the 1940s and ’50s with today’s experience. It’s a theme that permeates his short, bracing volume of reminiscence, and it’s where we began our conversation on a recent morning at his home in suburban Philadelphia.
    „We lived in the Richard Allen housing projects” in Philadelphia, says Mr. Williams. „My father deserted us when I was three and my sister was two. But we were the only kids who didn’t have a mother and father in the house. These were poor black people and a few whites living in a housing project, and it was unusual not to have a mother and father in the house. Today, in the same projects, it would be rare to have a mother and father in the house.”
    Even in the antebellum era, when slaves often weren’t permitted to wed, most black children lived with a biological mother and father. During Reconstruction and up until the 1940s, 75% to 85% of black children lived in two-parent families. Today, more than 70% of black children are born to single women. „The welfare state has done to black Americans what slavery couldn’t do, what Jim Crow couldn’t do, what the harshest racism couldn’t do,” Mr. Williams says. „And that is to destroy the black family.”
    Government programs and regulations are favorite butts of the professor, who is best known today for his weekly column—started in 1977 and now appearing in more than 140 newspapers—and for his stints guest-hosting Rush Limbaugh’s popular radio program. Libertarianism is currently in vogue, thanks to the election of a statist president and the subsequent rise of the tea party movement. But Walter Williams was a libertarian before it was cool. And like other prominent right-of-center blacks—Clarence Thomas, Thomas Sowell, Shelby Steele—his intellectual odyssey began on the political left.
    „I was more than anything a radical,” says Mr. Williams. „I was more sympathetic to Malcolm X than Martin Luther King because Malcolm X was more of a radical who was willing to confront discrimination in ways that I thought it should be confronted, including perhaps the use of violence.
    „But I really just wanted to be left alone. I thought some laws, like minimum-wage laws, helped poor people and poor black people and protected workers from exploitation. I thought they were a good thing until I was pressed by professors to look at the evidence.”
    During his junior year at California State College in Los Angeles, Mr. Williams switched his major from sociology to economics after reading W.E.B. Du Bois’s „Black Reconstruction in America,” a Marxist take on the South’s transformation after the Civil War that will never be confused with „The Wealth of Nations.” Even so, the book taught him that „black people cannot make great progress until they understand the economic system, until they know something about economics.”
    He earned his doctorate in 1972 from UCLA, which had one of the top economics departments in the country, and he says he „probably became a libertarian through exposure to tough-mined professors”—James Buchanan, Armen Alchian, Milton Friedman—”who encouraged me to think with my brain instead of my heart. I learned that you have to evaluate the effects of public policy as opposed to intentions.” (sublinierea mea).
    Mr. Williams distinguished himself in the mid-1970s through his research on the effects of the Davis-Bacon Act of 1931—which got the government involved in setting wage levels—and on the impact of minimum-wage law on youth and minority unemployment. He concluded that minimum wages caused high rates of teenage unemployment, particularly among minority teenagers. His research also showed that Davis-Bacon, which requires high prevailing (read: union) wages on federally financed or assisted construction projects, was the product of lawmakers with explicitly racist motivations.
    One of Congress’s goals at the time was to stop black laborers from displacing whites by working for less money. Missouri Rep. John Cochran said that he had „received
    numerous complaints in recent months about Southern contractors employing low-paid colored mechanics.” And Alabama Rep. Clayton Allgood fretted about contractors with „cheap colored labor . . . of the sort that is in competition with white labor throughout the country.”
    Today just 17% of construction workers are unionized, but Democratic politicians, in deference to the AFL-CIO, have kept Davis-Bacon in place to protect them. Because most black construction workers aren’t union members, however, the law has the effect of freezing them out of jobs. It also serves to significantly increase the costs of government projects, since there are fewer contractors to bid on them than there would be without Davis-Bacon.
    Analysis of this issue launched Mr. Williams’s career as a public intellectual, and in 1982 he published his first book, „The State Against Blacks,” arguing that laws regulating economic activity are far larger impediments to black progress than racial bigotry and discrimination. Nearly 30 years later, he stands by that premise.
    „Racial discrimination is not the problem of black people that it used to be” in his youth, says Mr. Williams. „Today I doubt you could find any significant problem that blacks face that is caused by racial discrimination. The 70% illegitimacy rate is a devastating problem, but it doesn’t have a damn thing to do with racism. The fact that in some areas black people are huddled in their homes at night, sometimes serving meals on the floor so they don’t get hit by a stray bullet—that’s not because the Klan is riding through the neighborhood.”
    Over the decades, Mr. Williams’s writings have sought to highlight „the moral superiority of individual liberty and free markets,” as he puts it. „I try to write so that economics is understandable to the ordinary person without an economics background.” His motivation? „I think it’s important for people to understand the ideas of scarcity and decision-making in everyday life so that they won’t be ripped off by politicians,” he says. „Politicians exploit economic illiteracy.”
    Which is why, he adds, the tea party movement is a positive development in our politics and long overdue. „For the first time in my lifetime—and I’m approaching 75 years old—you hear Americans debating about the U.S. Constitution,” he says. „You hear them saying ‘This is unconstitutional’ or ‘We need limits on government’—things that I haven’t heard before. I’ve been arguing them for years, but now there’s widespread acceptance of the idea that we need to limit the government.”
    Still, he’s concerned about how far the country has strayed from the type of limited government envisioned by the Founding Fathers. „In 1794, Congress appropriated $15,000 to help some French refugees,” he says. In objection, „James Madison stood on the House floor and said he could not take to lay his finger on that article in the Constitution that allows Congress to take the money of its constituents for the purposes of benevolence. Well, if you look at the federal budget today, two-thirds to three-quarters of it is for the purposes of benevolence.”
    Mr. Williams says that „if there is anything good to be said about the Democratic White House and the [previous] Congress and their brazen attempt to take over the economy and control our lives, it’s that the tea party movement has come out of it. But we have gone so far from the basic constitutional principles that made us a great country that it’s a question of whether we can get back.”
    The place to start, says Mr. Williams by way of advice to the new Republican House, is on the spending side of the federal ledger. „We need a constitutional amendment that limits the amount of money the government can spend,” he says. „Let’s say 18% of GDP to start. The benefit of a spending limitation amendment is that you’re going to force Congress to trade off against the various spending constituencies. Somebody says, ‘I want you to spend $10 billion on this,’ and the congressman can respond, ‘My hands are tied, so you have to show me where I can cut $10 billion first.’”
    Mr. Williams says he hopes that the tea party has staying power, but „liberty and limited government is the unusual state of human affairs. The normal state throughout mankind’s history is for him to be subject to arbitrary abuse and control by government.”
    He adds: „A historian writing 100 or 200 years from now might well say, ‘You know, there was this little historical curiosity that existed for maybe 200 years, where people were free from arbitrary abuse and control by government and where there was a large measure of respect for private property rights. But then it went back to the normal state of affairs.’”
    Hoping to end our conversation on a sunnier note, I pose a final question about race. „A Man of Letters,” Thomas Sowell’s fabulous book of correspondence, includes a letter the Stanford economist sent in 2006 to Mr. Williams, whom he’s known for four decades. „[B]ack in the early years,” writes Mr. Sowell, „you and I were pretty pessimistic as to whether what we were writing would make an impact—especially since the two of us seemed to be the only ones saying what we were saying. Today at least we know that there are lots of other blacks writing and saying similar things . . . and many of them are sufficiently younger that we know there will be good people carrying on the fight after we are gone.”
    Asked if he shares his friend’s optimism, Mr. Williams responds that he does. „You find more and more black people—not enough in my opinion but more and more—questioning the status quo,” he says. „When I fill in for Rush, I get emails from blacks who say they agree with what I’m saying. And there are a lot of white people questioning ideas on race, too. There’s less white guilt out there. It’s progress.”

    Imi pare rau de citatul asta urias, dar mi s-a parut ca reuseste sa capteze perfect re-distriubutionismul neo-comunist al lui Obama, adica taxarea la singe a claselor productive in ideea egalizarii claselor prin „justitie sociala”–simpla manevra a stingii de a-si asigura un bloc de vot perpetuu indatorat la cei care-i „dau” ceva fara munca.

  18. dr pepperSpune:

    Răspunde
    ianuarie 25, 2011

    costin, am citit putin din ce ai recomandat.
    Masacrul de la Katyn
    identic cu parerile tovarsilor de pe aici : milica, vic sau fane.
    monument de prostie, minciuna si propaganda comunista.
    gorbaciov, apoi putin au recunoscut ca: Gesture to Poland on Katyn massacre: Vladimir Putin says Stalin executed POWs out of revenge

    For half a century, Soviet officials claimed that the mass executions had been carried out by Nazi occupiers during the Second World War. But the Soviet Union under Mikhail Gorbachev’s rule admitted in 1990 that the crimes had been committed by Stalin’s NKVD secret police, a precursor to the KGB.

    dar cititi’i articolul si minunati’va nu numai pana unde ajunge cu minciuna si dezinformarea dar si cine il felicita pentru asta: un oarecare „dom’ profesor socio-uman”.

  19. dr pepperSpune:

    Răspunde
    ianuarie 25, 2011

    Panseluta, faptul ca si acum 90% dintre ei il prefera denota faptul ca experimentul marxist a fost incununat de succes.
    ceea ce insa refuza sa accepte este faptul ca banii s’au terminat deja si vor trebui sa dea fata cu realitatea.
    statul illinois este un exemplu concret, in cursa electorala pentru primaria chicago se lupta trei democrati iar republiicanii nu au acces.
    datoriile primariei si ale statului illinois sunt asa de mari incat oricat de mult ar mari impozitele nu ar reusi sa balanseze bugetul.
    iluziile le’au fost spulberate de alegerrea unui congres conservator care sa le tot trimita bani si pana si alternativa de a declara intregul stat falimentar se pare ca va fi sortita esecului.
    experimentul se apropie cu pasi grabiti de realitate – iar aceasta nu va ierta.

  20. Vlad M.Spune:

    Răspunde
    ianuarie 25, 2011

    Multumesc pentru aprecieri si pentru articolul de mai sus. Am citit in cartea lui Nash, The Conservative Intellectual Movement in America, despre discursul conservator impotriva venitului minim garantat si a celorlalte masuri care, chipurile, sunt in favoarea „the workingman”. Astea nu-s pricepute nici astazi.

  21. John GaltSpune:

    Răspunde
    ianuarie 25, 2011

    Eu as vrea sa-l intrebe cineva pe Rogozanu daca o dobanda mai mare de 9% ucide economia..

    ????

  22. bugsySpune:

    Răspunde
    ianuarie 25, 2011

    Nu e scris de Rogozan: http://www.hotnews.ro/stiri-op…..-dacia.htm

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian