FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Horia-Roman Patapievici: Legitimarea anticreștinismului prin redefinirea centrului

De curînd [articolul scris în sep. 2007], Asociația „Solidaritatea pentru libertate de conștiință” a cerut Societății Române de Radiodifuziune să dispună oprirea difuzării rugăciunii Tatăl Nostru, care, împreună cu Imnul Național, este transmisă la începutul și sfîrșitul programelor zilnice ale posturilor publice de radio. Motivul invocat a fost încălcarea neutralității confesionale a statului. Cu acest argument, s-ar fi putut foarte bine cere și interzicerea Imnului Național, deoarece acesta, numindu-se „Deșteaptă-te române”, încalcă fără echivoc neutralitatea etnică a statului român și reprezintă o clară discriminare la adresa tuturor minorităților naționale, inclusiv cea maghiară. Deocamdată, însă, obiectivul pare a fi doar creștinismul.

În trecutul recent (noiembrie 2006), „Solidaritatea pentru libertate de conștiință” și-a legat numele de campania pentru scoaterea icoanelor din școli, inițiată cu câteva luni mai devreme de un profesor de filozofie din Buzău, care reclamă autorităților publice un lucru, pentru mine, straniu: acela că fetița sa (11 ani, elevă la un liceu) suferă traume psihologice ca urmare a faptului că e zilnic expusă imaginilor religioase creștin-ortodoxe. Motivul invocat de tată? Creștinismul ortodox „practică inferiorizarea femeii”, „afectează demnitatea personală a copiilor” și întreține o „atmosferă ostilă și degradantă”, care „periclitează dezvoltarea mentală, spirituală, morală și socială” a elevilor. Pe scurt, creștinismul ortodox ar avea asupra elevilor același efect ca abuzul sexual.

Această comparație nu apare în Petiția înaintată autorităților la 12 august 2006 de către profesorul de filozofie din Buzău, dar apare în mai multe rânduri expresia „abuzați”, atunci când petentul se referă la efectul avut de icoane asupra elevilor: or, întrucît petiția ne plimbă cu luxurianță pe toată harta legală a abuzurilor și discriminărilor, suntem forțați să admitem că termenul de „abuz” este, pentru eruditul autor, un terminus technicus: „abuz” și „copil” se asociază, în această literatură, numai sexual (de aceea mi-am permis asocierea). Oricum, în concepția autorului, precum și a tuturor celor care s-au asociat petiției, inclusiv a autorității numite Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (o instituție care a fost înființată de guvernul Năstase „pe șest”, fără a fi vreodată discutată oportunitatea existenței ei în Parlament, necum să se fi inițiat o dezbatere publică privind rațiunea ei de a fi), e limpede că imaginile religioase creștine îi abuzează pe copii. Pe scurt, icoanele reprezintă o instigare la ceva rău. (Semnatarii nu par să creadă că mesajele sexuale explicite ale aproape tuturor reclamelor ar dăuna elevilor, nici că vulgaritatea agresivă a majorității emisiunilor de divertisment ar constitui o problemă; ei se simt agresați de icoane, care au mesaj spiritual, care le displace, nu de vulgaritate, care are un altfel de mesaj, care însă le e pe plac, întrucît e pesemne în deplin acord cu antropoligia lor reducționistă).

Am dat aceste citate din Petiția care cere eliminarea icoanelor din școli (să reamintim aici că icoanele incriminate se află acolo prin decizia comună a părinților și a profesorilor, fără implicarea ministerului) pentru a sugera cititorilor că acest gen de acțiune spune prin stilistica lui mai mult decît lasă să transpară argumentarea lui. Argumentele sunt din registrul legal și retoric tipic pentru mișcările de drepturile omului din anii ’90 ai secolului trecut. Stilistica, însă, e mai mult decât evident, aparține fanatismului de totdeauna. Suntem încă relativ insensibili la acest tip de fanatism (fanatismul anticreștin, deghizat în militantism de drepturile omului), deoarece mentalul nostru asociază în mod tradițional fanatismul cu religia, iar drepturile omului cu moderația. Or, ceea ce au adus nou anii ’90 ai secolului trecut în configurarea ideologică a modernității a fost legitimarea publică a unor privilegii de atitudine pentru anumite grupuri minoritare, revendicate de activiști în numele drepturilor fundamentale ale omului. De pildă, proferarea de gesturi obscene în public e calificată, potrivit Codului penal, ca atentat la bunele moravuri. Nu și atunci cînd gesturile obscene sunt ostentativ proferate în defilările de tip „Gay Parade”: în aceste cazuri Codul penal se suspendă, pentru că persoanele gay, prin activismul care a asimilat drepturile omului cu dreptul de a fi homosexual, și-au cîștigat dreptul (de fapt, privilegiul) de a fi obscene în public, ceea ce pentru toate celelalte persoane a rămas un fapt pur și simplu penal.

Cum se ajunge aici? Simplu: prin activismul unei minorități care militează în numele drepturilor omului după principii leniniste. Firește, nu este vorba de drepturile fundamentale ale omului, care sunt universale, ci de anumite privilegii de atitudine, discriminatorii în sens invers, care sunt băgate pe gîtul majorităților, spre culpabilizarea colectivă, cu ajutorul unui sofism de tipul următor: acceptați privilegiul pe care îl revendicăm ca drept al omului, facem pace; nu îl acceptați, declarăm război, pentru că violați drepturile omului. Astfel, o atitudine marginală (pentru o stare dată a societății) este promovată ca trebuind obligatoriu să devină centrală; majoritățile cedează șantajului emoțional, eliberează centrul, iar în golul astfel creat se instalează, triumfătoare, atitudinea marginală.

În cazul acestei acțiuni susținute anul trecut de „Solidaritatea pentru libertatea de conștiință” (înlăturarea icoanelor) toate datele stilistice trădează fanatismul. Numai fanaticul reacționează intolerant la simbolurile unei religii care nu este a lui. Numai un fanatic (anticreștin) își poate imagina că imaginea Maicii Domnului întreține o „atmosferă ostilă și degradantă”, și că poate avea drept mesaj subliminal „inferiorizarea femeii”. Numai un anticreștin fanatic poate susține că vederea unei icoane că vederea unei icoane „afectează demnitatea personală a copiilor” și că religia creștină „periclitează dezvoltarea mentală, spirituală, morală și socială” a elevilor. Aceste afirmații nu trebuie combătute, pentru că falsitatea lor istorică, psihologică și socială este totală. Nu poți combate, de pildă, afirmația cuiva care susține că studiul matematicilor prostește ori că logica îngrădește libertatea de gîndire. Neavînd riguros nici un sîmbure de adevăr, aceste afirmații nu pot fi combătute. Singurul lucru care poate fi combătut este pretenția aflată în spatele lor, anume aceea că psihologia din care ele emană ar fi neutră și descriptivă, adică normală. Ei bine, nu e. Psihologia din care emană acest tip de repulsii compulsive este a fanaticului, iar fanatismul, el, trebuie combătut ca periculos pentru pacea socială.

După ce a bifat anul trecut acțiunea „jos icoanele”, anul acesta „Solidaritatea pentru libertate de conștiință” se ocupă de acțiunea „jos rugăciunea Tatăl Nostru”. Scopul, probabil, este eliminarea sistematică a tuturor simbolurilor creștine din spațiul public. Nu le reproșez acțiunea (anticreștinii sunt liberi să fie anticreștini), le contest însă camumfaljul, pentru că își maschează anticreștinismul într-o retorică de tip drepturile omului, ceea ce constituie o fraudă. Căci această asociație nu militează pentru libertatea de conștiință (ceea ce ține de drepturile fundamentale ale omului), ci de libertatea de conștiință împotriva creștinismului (ceea ce face din ea o sectă parareligioasă între multe altele).

În vechime, centrul era fixat prin afirmația „Dumnezeu există”, iar opoziția extremistă prin constatarea „Zis-a cel nebun în inima sa: «Nu este Dumnezeu» Stricatu-s-au oamenii și urîți s-au făcut întru îndeletnicirile lor. Nu este cel ce face bunătate, nu este pînă la unul (Psalmul 13,I). Afirmația „Dumnezeu există” era considerată neutră și normală, iar negarea ei, „Nu este Dumnezeu”, era considerată nu doar greșită, nu doar extremistă, ci nenaturală, adică rezultatul unui proces teoretic de falsificare și distorsionare a realității (noi am spune „de natură ideologică”).

ASTĂZI, lucrurile s-au inversat. Poziția „Nu este Dumnezeu” s-a impus deja în societățile secularizate din Occident ca fiind, ea, neutră și, deci, normală ? ceea ce înseamnă că e singura poziție de la sine înțeleasă, care nu are nevoie de o explicație pentru a fi înțeleasă. A devenit un dat, cum înainte un dat fusese afirmația contrară. Perspectiva afirmației „Nu este Dumnezeu” a ajuns să definească azi normalitatea publică și în funcție de ea se stabilește atît conținutul toleranței, cît și limitele ei. Dimpotrivă, afirmația „Dumnezeu există” a ajuns să fie percepută ca partizană, potențial extremistă și rezultatul unei construcții teoretice ideologizate.

La noi, toată strădania unor asociații precum „Solidaritatea pentru libertate de conștiință” este să prezinte intoleranța față de simbolurile creștin-ortodoxe ca fiind neutralitate. Or, cum poți să faci niște oameni normali să priceapă intoleranța ca fiind neutralitate? Într-un singur fel: redefinind poziția centrală. Adică deplasînd sistemul de referință în așa fel încît atitudinea de excludere a creștinismului să ajungă centrală în raport cu valorile spațiului public, iar intoleranța față de creștinism să poată apărea ca fiind o veritabilă neutralitate. Consecința imediată a aceste „deplasări de sistem de referință” va fi ca simpla prezență a simbolurilor creștine în spațiul public să apară ca fiind un abuz. În acest mod, apărătorii păstrării în spațiul public a simbolurilor care în mod normal, potrivit tradiției, se află deja acolo vor putea fi prezenați ca extremiști, fanatici, adversari ai egalității de tratament și dușmani au drepturilor omului. Adică o mistificare de proporții.

Metoda de acțiune publică este deja verificată. Asociațiile de tipul „Solidarității pentru libertate de conștiință” vor șantaja instituțiile noastre oportuniste și corupte cu „drepturile omului” și cu „legislatia europeană”, folosind sofismul care deja a funcționat în Occident, în practica minorităților leniniste: dacă acceptați privilegiul pe care îl revendicăm ca drept al omului, facem pace; dacă nu îl acceptați, vă denunțăm Europei, cu argumentul că încălcați drepturile omului. Vor încerca, altfel spus, să redefinească neutralitatea ca decurgînd din ateism, iar extremismul din credință.

Așa se face că legitimarea publică a anticreștinismului: cu ajutorul acestui mecanism de punere a opiniei publice, prin manipularea insituțiilor, în fața faptului împlinit; și cu evitarea totală a dezbaterii publice, pe care, în bătălia substituirii creștinismului cu anticreștinismul, asociațiile anticreștine ar pierde-o cu siguranță. Ideea este să ne prefacem că suntem democrați pentru a ocoli cel mai bine democrația.

Articol publicat în numărul 9 (36), din septembrie 2007, al revistei Idei în Dialog

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Redacţia

Redacţia

Conservatori români

21 Comments

  1. Costin Andrieş
    17 September 2014

    În cazul acestei acțiuni susținute anul trecut de “Solidaritatea pentru libertatea de conștiință” (înlăturarea icoanelor) toate datele stilistice trădează fanatismul. Numai fanaticul reacționează intolerant la simbolurile unei religii care nu este a lui. Numai un fanatic (anticreștin) își poate imagina că imaginea Maicii Domnului întreține o “atmosferă ostilă și degradantă”, și că poate avea drept mesaj subliminal “inferiorizarea femeii”. Numai un anticreștin fanatic poate susține că vederea unei icoane că vederea unei icoane “afectează demnitatea personală a copiilor” și că religia creștină “periclitează dezvoltarea mentală, spirituală, morală și socială” a elevilor. Aceste afirmații nu trebuie combătute, pentru că falsitatea lor istorică, psihologică și socială este totală. … Singurul lucru care poate fi combătut este pretenția aflată în spatele lor, anume aceea că psihologia din care ele emană ar fi neutră și descriptivă, adică normală. Ei bine, nu e. Psihologia din care emană acest tip de repulsii compulsive este a fanaticului, iar fanatismul, el, trebuie combătut ca periculos pentru pacea socială.

    „Fanatismul” de care vb Horia Patapievici in 2007 nu s-a stins, a continuat, consecvent, cu precadere la fiecare inceput de an scolar, in fiecare an, cand toata tara este obligata sa isi aduca aminte ca este inapoiata, indoctrinata, intoleranta, fanatica, „cre(s)tina”, cum le place „fanaticilor” sa spuna.

    6 ani mai tarziu de la actiunea „umanistilor”, Mircea Toma, parte, la acea vreme, din asociatia „Solidaritate pentru libertate de constiinta”, dupa citirea unui studiu din care reiesea ca romanii au incredere cel mai mult in biserica si armata, facea educatie ne-religioasa in scoli, in cadrul unei vestite deja conferinte de la facultatea de istorie din 2012, in care mobiliza studentii cam lipsiti de chef cu strigatul de lupta: “O solutie imediată pentru a inviora publicul, este să inlocuim cu curaj sloganul “Jos Băsescu!” cu “Jos Dumnezeu!”” http://inliniedreapta.net/colonizarea-culturii-de-intelectualii-marginali-antonio-gramsci-si-falsa-societate-civila/

    Cei prezenti acolo au fost, acea perioada, 2011-2012, extrem de activi in protestele care au dus la caderea guvernului si la ajungerea lui PSD la putere si izolarea Romaniei de Occident, aproape aruncarea ei in bratele Rusiei, deocamdata nereusita.

    Horia Roman Patapievici scrie militantismul anticrestin inselator face din asociatie „o sectă parareligioasă”.

    O secta. Asta spune insusi parintele spiritual al acestui tip de fanatism, care isi propune dislocarea si ocuparea centrului culturii, ganditorul comunist Antonio Gramsci (la conferinta din 2012, jumatate din timp a fost petrecut pentru a disloca crestinismul, cealalta jumatate pentru a disloca ideea de economie de piata (in cuvintele lui Mircea Toma, parafrazand pe unul dintre participanti, „raul vine de la new York”), deci despre socialism este vorba:

    “Socialismul este religia care trebuie sa distrugă creșinismul, religie în sensul că tot o credință cu martiri și credincioși este; și e religie pentru că a înlocuit pe Dumnezeul transcedental al catolicilor cu credința în om și energiile lui ca singură realitate spirituală.”

    Luciano Pelicani scria in cartea “Gramsci, La questione comunista (1976):

    “Comuniștii trebuie să imite pe primii creștini. Trebuie să erodeze ordinea existentă din interior, prin cuceriri discrete, metodice, infiltrînd suprastructurile ideologice pînă cînd au capturat sprijinul claselor subordonate din mîinile clasei dominante. Lenin teoretiza cucerirea societății prin cucerirea violentă a statului, Gramsci a propuse procedura inversă: cucerirea statului prin ocuparea culturală a societății. ”

    Socialism. Inlocuim crestinismul cu credinta in Stat, care sa ne faca si sa ne dreaga tot ceea ce „prietenul imaginar” nu poate, pentru ca nu exista, si daca exista, oricum nu vrea, pentru ca e rau.

    Ce s-a spus la conferinta, cateva exemple:

    Mircea Toma: “O solutie imediată pentru a inviora publicul, este să inlocuim cu curaj sloganul “Jos Băsescu!” cu “Jos Dumnezeu!””
    Alfred Bulai (profesor SNSPA): “…luati de exemplu niste manuale de religie si vedeti ce scrie p-acolo.. deci, Evul Mediu timpuriu[…] Cind ai incredere in Romania, si la nivel de intreaga populatie, si la tineri, in armata, institutia protestului, nu?… in Biserica, e cam greu. E foarte greu! Asta ne spune, ce? Ca avem o societate cu un model cultural in care s-a inoculat obedienta la nivele profunde, repet, nu la nivel public, unde toata lumea poa’ sa vorbeasca, la nivel profund al angajarii.”
    Dan Trifu (Eco Civica): “De ce Biserica si armata sunt pe primele locuri?! Asta este prostia romaneasca!”
    Petru Dandea (președinte Cartel Alfa, era acolo în primul rînd pentru a explica beneficiile socialismului și pentru a diaboliza capitalismul și SUA…“răul vine de la New York”): “Anomalia, pentru ca este o anomalie, incredere, armata, Biserica, e Romania! Original. Ai incredere in egala masura, sau foarte aproape, intre cel care trage cu tunul si ucide oameni si in cel propovaduieste credinta in Dumnezeu, altruismul, bunatatea. E o tâmpenie!”
    Înapoi la Alfred Bulai, o lecție de teorie critică. O critică de dragul criticii, dar care are ca scop zdruncinarea încrederii în instituțiile fundamentale ale societății și cîștigarea hegemoniei culturale, despre cum să te transformi într-o babă care bombăne trecătorii, și să te crezi elită facînd-o: “Din pacate exista o orbire a societatii romanesti de 20 de ani, vis a vis de asemenea fenomene, o cirdasie intre clasa politica si biserica…. In aceste conditii e foarte, foarte greu sa apara cultura civica din… din ce?! Secretul pentru care noi avem institutii de incredere mare, e tocmai faptul ca nu se discuta si nu exista dialog public. Increderea scade vis a vis de orice fel de institutie care e supusa criticii sociale. […] Am facut un experiment in care am “rationalizat” increderea, inainte de intrebarea cu increderea in institut am pus o intrebare de rationalizare, de genul “credeti ca toti preotii sint corecti? …sau mai stiu eu cum? […] Datorita acestor doua tipuri de intrebari inaintea intrebarii de incredere, increderea a coborit cu 25-30%, adica s-a pabusit…”

    mai multe declaratii si filmarea de la conferinta http://inliniedreapta.net/colonizarea-culturii-de-intelectualii-marginali-antonio-gramsci-si-falsa-societate-civila/

    Cum spuneam, cei care tineau acea conferinta au fost foarte activi in protestele care au adus la putere PSD/USL, in 2012. Din asociatia „Solidaritatea pentru libertate de conștiință” faceau parte Remus Cernea, fostul viitor candidat al premierului cheguevarist, care a descoperit crestinismul, pt ca e campanie, Victor Ponta, dar si cei de mai jos:

    Mihai AGAPIE
    Gabriel ANDREESCU
    Liviu ANDREESCU
    Liviu ANTONESEI (oare acel Liviu Antonesei care, acum, este un crestin relativ fervent pe facebook, numit de Ponta in IICCMERUl iliescizat?)
    Péter BANYAI
    Remus CERNEA (consigliere Primo Minstro vvp)
    Smaranda ENACHE
    Matei GULEA
    Cristian Emil LASCU
    Domnica MACRI
    Emil MOISE
    Adrian NICULESCU
    Anton NICULESCU
    Coriolan Ovidiu PECICAN
    Dan PETRESCU
    Leonida-Aurel POP
    Mircea TOMA
    William TOTOK
    Paul TUMANIAN
    Daniel VIGHI
    Dinu ZAMFIRESCU ( oare e vorba de acel Dinu Zamfirescu, numit tot de Ponta la IICCMER-ul iliescit?)
    Vasile Dem ZAMFIRESCU
    http://www.humanism.ro/pages.php?page=6

    Pe ceilalti nu ii mai stiu, dar cei pe care ii stiu, toti au gravitat in ultimii 2-3 ani in jurul PSD/USL.

    Apropo de „minoritatea leninista”, un alt detaliu interesant este ca ASUR (mai libertarieni, de felul lor, dar coerenta nu a fost niciodata punctul lor forte), cei care au urmat asociatiei din 2006 in lupta cu „indoctinarea crestina” si care organizeaza o dezbatere cu toti candidatii la presedintie, lunea care vine, au, azi, o retorica cel putin asemanatoare cu propaganda bolsevicilor impotriva crestinismului.

    Aici sunt cateva exemple in oglinda:

    http://inliniedreapta.net/criza-morala/#comment-91895

    Secta de fanatici ????

  2. eugeni
    17 September 2014

    „Bărbatul este cap femeii, precum Hristos este cap Bisericii… (Efes.5,23). ” .
    „……femeia se canoniseste dacă a fost cu voia ei; iar dacă a fost silită (adică fară voia ei), 6 ani să nu se împărtăsească”
    „Dacă va intra cineva ca să se roage cu ereticii: catolicii, protestantii, adventistii, pocăitii, tudoristii, baptistii si altii de acest fel, dau dacă va mânca la praznicele lor, unul ca acela să se afurisească si dacă nu.se va căi să se taie cu totul de la Biserica lui Hristos, ca unul ce a căzut din har”

    Out of curiosity…..Este Patapivici pro sau contra teoriei lui Darwin?

    BOR nu si-a facut mea culpa pentru „vanzarea” si lipsa de rectitudine din timpul comunist. Nu indreapta lucrurile acum cand avaritia este pe primul loc si mandria desearta este un mod de viata. Modul ei de actionare este specific comunist.(leninist). Nu esti cu noi esti impotriva noastra. Si asta nu este sofism.

    Pe scurt , iata de ce nu pot sa acord incredere BOR si modului primitiv de a privi lumea.

    In Quebec erau francezi catolici. In restul Canadei catolici dar majoritari protestanti anglofoni. In Quebec, datorita Bisercii catolice populatia era de departe cea mai neinstruia si cea mai saraca. Preotii catolici dirijau viata francofonilor in toate aspectele.
    Dupa 1970 lumea s-a revoltat (revolta linistita) si au inceput sa refuze complet aspectele religioase spirituale. In Quebec foarte putini se mai duc la slujba. Au trecut de la o rata foarte mare de religiozitate la una foarte scazuta. In zona anglofona siuatia a rama calma si , norml, dezvoltarea este mai mare.
    Acesta este si pericolul care paste BOR daca nu sunt atenti.
    PS.
    Si comunismul suna bine si au fost multi care si-ar fi data viata pentru el, nu? Stiu o groaza de cazuri de oameni credinciosi care a fost dictatori care au omorat si violat. Faptul ca au fost basisti sau nu, nu schimba cu nimic situatia. Si eu am fost si sunt basist. Argumenteaza ce?. Cat despre oameni de cultura care NU sunt bigoti, har Domnului sunt multi. Sa nu amestecam lucrurile.

  3. Vlad M.
    17 September 2014

    Eugeni, bagi un citat din Biblie, apoi sari la exagerari pentru a da in BOR, dupa care, ca un adevarat intelept ce nu esti, treci la catolicism si faci comparatii aiuristice. Protestantismul are virtutile sale, dar a acuza crestinismul catolic de inapoiere este cel putin ridicol si denota nu doar neintelegerea lumii in care traiesti, ci si o mare ignoranta in privinta istoriei. Quebecul a fost o societate agrara – toate societatile au inceput la fel. Ulterior schimbarile aduse de anii 60 – caracterizati in tot Occidentul ca o epoca de tulburari stangiste – nu au fost intotdeauna bine gandite. Astazi intreaga regiune este produsul politicilor de stanga – economia (socialista), atitudinea fata de religie (ostilitate deschisa in stil progresist), atitudinea fata de infractori (liberalism) etc.

  4. Alex
    17 September 2014

    Articolul de fata scapa un mic amanunt din vedere. Si anume ca anumite pozitii radicale ale ateistilor sunt iscate ca raspuns la anumite pozitii radicale a Bisericii Ortodoxe Romane.

    Eu am mers la liceu timp de 3 ani in Germania unde am participat la orele de religie catolica. Am avut parte de 2 profesori exemplari insa nici unul dintre ei nu era preot, nici macar absolvent al facultatii de teologie. Ambii terminasera facultatea de Pedagogie, erau in primul rand educatori, si nu propovaduitori.

    Am invatat despre istoria religiei, despre impactul ei asupra societatii, despre binele (si raul) cauzat de religie, despre valorile morale promovate de religie, cum se pozitioneaza catolicismul fata de alte religii, ce inseamna toleranta religioasa. Chiar si mie ca ateu imi placea ora de religie.

    Insa in Germania unde se preda religia de atata timp in scoli nu am vazut nicaieri cruci, icoane si alte simboluri religioase. Nu am vazut preoti predand. Nu am vazut rugaciuni in manuale. Nu a fost niciodata predat ceva ce contravenea regulilor ratiunii si analizei stiintifice.

    Catehizarea se facea strict la scolile de duminica in cadrul ordinelor religioase, organizate de biserici cu sprijinul si spre beneficiul enoriasilor. Asa trebuie sa se intample si in Romania. Pana cand BOR nu va invata ca atributiile ei inceteaza la usa bisericii nici protestele umanistilor nu vor inceta.

  5. Costin Andrieş
    17 September 2014

    Alex, dincolo de parereile tale si experienta din Germania, iti scapa ideea articolului care mie mi se pare principala: toata miscarea asta e bazata pe frauda. toate pozitiile radicale, tot fanatismul, nu e reactie.

    Numai un anticreștin fanatic poate susține că vederea unei icoane că vederea unei icoane “afectează demnitatea personală a copiilor” și că religia creștină “periclitează dezvoltarea mentală, spirituală, morală și socială” a elevilor. Aceste afirmații nu trebuie combătute, pentru că falsitatea lor istorică, psihologică și socială este totală. Nu poți combate, de pildă, afirmația cuiva care susține că studiul matematicilor prostește ori că logica îngrădește libertatea de gîndire. Neavînd riguros nici un sîmbure de adevăr, aceste afirmații nu pot fi combătute. Singurul lucru care poate fi combătut este pretenția aflată în spatele lor, anume aceea că psihologia din care ele emană ar fi neutră și descriptivă, adică normală. Ei bine, nu e. Psihologia din care emană acest tip de repulsii compulsive este a fanaticului, iar fanatismul, el, trebuie combătut ca periculos pentru pacea socială.

    Am impresia ca nu te-ai obosit sa citesti articolul, sa vezi ce vrea sa spuna, inainte sa comentezi despre altceva.

  6. Pr. Al.
    17 September 2014

    Draga Alex, uite cum stau lucrurile: in Romania, la momentul actual, Religia e predata de absolventi de Universitate si doar prin catune indepartate unde nu sunt cadre specializate, de preoti.

    In Germania, in landul Bavaria, gasesti peste tot in scoli si institutii publice crucifixul catolic. Daca ai locuit intr-un land cu populatie predominant protestanta nu ai cum sa vezi simboluri religioase de vreme ce acestea nu sunt cultivate sau macar acceptate de catre protestanti.

    Despre regulile ratiunii si analiza stiintifica ???? … Sa inteleg ca acolo se preda Religia fara sa se vorbeasca despre minunile din Sfanta Scriptura?

    In ultimul rand, inteleg ca tu vrei ca oamenii iesind din biserica sa devina pagani si doar in interiorul cladirii de cult sa fie crestini.

    Numai prostii ai scris domnule! Si inca din cele mai mari!

  7. C Sampalean
    17 September 2014

    „Este necesara intelegerea principului libertatii de constiinta, care este garantata tuturor cetatenilor Republicii Socialiste Romania prin Constitutie. Potrivit acestui principiu , prin libertatea de constiinta nu trebuie inteleasa numai libertatea de care se bucura slujitorii cultelor de a-si desfasura nestingherit activitatea in cadrul institutionalizat al religiilor respective, ci – in primul rand – indatorirea intregului sistem educativ faurit de oranduirea noastra socialista de a desfasura o activitate permanenta, deschisa cu scopul de a slabi continuu influenta religiei, a sectelor religioase asupra tineretului, de a le forma conceptia materialist-dialectica despre natura, societate si gandire”.

    „Libertatea de constinta in ceea ce priveste credintele religioase nu poate fi in nici un caz si sub nici o forma inteleasa ca o impacare a conceptiei materialist-dialectice cu ideologia religioasa, ca o renuntare la educatia ateist-stiintifica. Libertatea de constiinta nu inseamna numai libertatea cultelor, ci si dreptul cetatatenilor de a nu adopta nici o religie, de a se elibera de idei si sentimente religioase, mistice, obscutantiste”.

    „In socilaism elementul nou, calitaliv superior al libertatii de constiinta consta in aceea ca se recunoaste libertatea fiecarui cetatatean nu numai de a alege si impartasi o comceptie relogioasa sau alta, ci si dreptul de a avea o conceptie stiintifica, materialist-dialectica, de a fi ateu, adica de a nu adopta nici o conceptie religioasa si de a face propaganda materialist-stiintifica”.

    „Trecerea unor culte religioase pe pozitii loiale fata de stat – atitudine necesara institutiilor religioase – creaza unor oameni confuzii pe plan ideologic, printre care si aceea ca socialismul se impaca cu religia. O asemenea parere nu are nici un temei, deoarece intre conceptia materialist-dialectica despre lume si conceptiile religioase nu poate exista impacare sau armonie”.

    Citatele de fata sunt extrase din volumul „stiinta, religie, societate”, care este o „culegere de lectii” pentru „invatamantul de partid” (ed. pol. 1972), ca raspuns al propagandistilor comunisti „indicatiilor cuprinse in programul elaborat de Plenara Comitetului Central al PCR din noiembrie 1971 si insusit de in intregime de Conferinta Nationala a partidului, din iunie 1972 – bla, bla, bla … „. Lectii, pe care cum se vede au fost perfect insusite de tovarsii pomeniti si nepomeniti de domnul Andries.

  8. C Sampalean
    17 September 2014

    Scuzati exprimarea negljenta de la sfarsit.

    „Lectii care au fost perfect insusite de … „.

  9. Alex
    17 September 2014

    Eu vad ca tot n-ati priceput miezul comentariului de mai sus. Eu am fost in Germania si am vazut cum se face religie in mod inteligent. Ce facem aici in Romania nu se aproprie nici pe departe de ce am vazut prin Germania.

    Abuzurile BOR si a prea-putin pregatitilor dascali de religie sunt cele care genereaza iesirile poate exagerate de care pomenea Patapievici. Ele nu se vin asa din neant si sa le dai laoparte ca un nonsens cum face Patapievici e de-a dreptul periculos. Iesirile nefondate si exagerate sunt doar varful iceberg-ului unei nemultumiri cat se poate de rationale a unei paturi mult mai largi de elevi si parinti.

    Daca as fi cinic, ca ateu m-as bucura de aceasta stare de lucruri. O clasa de religie obligatorie, cu catehizare excesiva, profesori abuzivi si rupta de nevoile elevilor este metoda perfecta pentru a-i convinge pe oameni sa renunte la religie. In numai douazeci de ani de astfel de religie predata in scoli ateii vor fi majoritari si in Romania.

    Am doar o mica problema: aceasta cale le induce viitoarelor generatii impreuna cu o lipsa de respect totala fata de biserica si o lipsa de respect fata de valori morale, fata de raspundere civica si va fi extrem de dificil sa se dezvete de asta cand sunt mari.

  10. Daniel Branzai
    17 September 2014

    O dezbatere din care n-avem cum să ne retragem! Ce preferați? O Românie seculară în care Statul să nu favorizeze Biserica ortodoxă majoritară? Sau un Stat ,,creștin“ în care se preferă și se susține prioritar ,,un anumit fel de creștinism, legat istoric cu evoluția poporului român“? (Deja se aud glasurile celorlalte confesiuni din România care spun: ,,Am dus-o mai bine sub comuniști“) Nu este ușor să trăiești într-o asemenea dilemă.

    O anticipare a concluziei: ,,Nu cumva dilema este falsă? Există o a treia cale posibilă? Ce ziceți de un Stat care să prefere civilizația ,,iudeo-creștină“ bazată pe experiența și identitatea comună europeană?

    Pentru cei ce se tem de o asemenea … a treia cale: ,,Nu cumva este singura alternativă care poate ține în balans civilizația musulmană exclusivistă care cucerește anual noi teritorii geografice? Care este alternativa preferabilă: promovarea secularismului cu speranța că el îi va convinge și pe arabi că aceasta este calea progresului comun și a unei noi ordini mondiale sau promovarea spiritualității iudeo-creștine în societăți care nu pot funcționa fără împliniri (și) pe plan religios?

  11. Vlad M.
    17 September 2014

    Alex

    Eu am mers la liceu timp de 3 ani in Germania unde am participat la orele de religie catolica. Am avut parte de 2 profesori exemplari insa nici unul dintre ei nu era preot, nici macar absolvent al facultatii de teologie. Ambii terminasera facultatea de Pedagogie, erau in primul rand educatori, si nu propovaduitori.

    Am invatat despre istoria religiei, despre impactul ei asupra societatii, despre binele (si raul) cauzat de religie, despre valorile morale promovate de religie, cum se pozitioneaza catolicismul fata de alte religii, ce inseamna toleranta religioasa. Chiar si mie ca ateu imi placea ora de religie.

    Eu vad ca tot n-ati priceput miezul comentariului de mai sus. Eu am fost in Germania si am vazut cum se face religie in mod inteligent. Ce facem aici in Romania nu se aproprie nici pe departe de ce am vazut prin Germania.

    Super-tare! Hai sa vedem ce a inteles Alex din orele de religie din Germania.

    Nimeni nu neaga contributiile istorice ale religiei si nimeni nu zice ca credinciosii sunt oameni rai, ba din contra, dar a venit timpul sa creeam un framework moral adaptat timpurilor noastre si bazat pe ratiune. Ateismul asta este. Poate ca nu e atat de dezvoltat inca si atat de raspandit dar bazele sunt mult mai solide decat superstitiile de acum cateva mii de ani pe care se bazeaza majoritatea religiilor. Dupa o perioada de tranzitie de cateva generatii ateismul va inlocui crestinismul nu pentru ca crestinismul este ceva rau ci pentru ca este ceva anacronic, imperfect adaptat cerintelor curente ale civilizatiei.

    … si apoi sa vedem care ii sunt stramosii ideologici…

    Crestinismul va disparea din Germania asa cum a disparut din Rusia. […] Rasa germana a existat si fara crestinism mii de an […] si va continua si dupa ce crestinismul va disparea.” – Adolf Hitler

    „O moarte lenta are in ea ceva reconfortant. Dogma crestina incepe sa se macine in fata progreselor stiintei. Religia trebuie sa faca din ce in ce mai multe concesii. Incet-incet,miturile se spulbera. Tot ce ramane de facut este sa se demonstreze ca in natura nu exista nici o frontiera intre organic si anorganic.” – Adolf Hitler

    … dupa care sa ne aducem aminte mostenirea ateismului, Auschwitz si Kolîma.

    Tare folositoare au fost orele alea de religie facute in Germania cu educatori, nu cu nenorociti de preoti care indoctrineaza amaratii copii.

  12. Alex
    17 September 2014

    Super tare Vlad, da-i cu nazismul, da-i cu lagarele de concentrare. Doar se stie, toti ateistii sunt automat nazisti, sunt periculosi, n-au nici o busola morala si nicio masura. Doar credinciosii au monopol asupra moralitatii. Fara credinta in Dumnezeu ne vom prabusi in haos si societatea se va auto-distruge.

    Atat doar ca fara ateisti azi nu am avea internetul, nu am avea computere, automobile, agricultura performanta, medicina moderna, si multe altele. De ce? Pai 90+% dintre marii cercetatori sunt atei. Din aia nazisti care vor sa gazeze pe toata lumea care nu-i ca ei.

  13. Vlad M.
    17 September 2014

    Hehe, singura problema e ca stai cam prost cu manipularea. N-am zis ca toti ateii ar fi nu stiu cum. Am zis ca ideile tale sunt rasuflate. Da, fara credinta in Dumnezeul crestin astazi ai fi avut o lume de cosmar.

    Atat doar ca fara ateisti azi nu am avea internetul, nu am avea computere, automobile, agricultura performanta, medicina moderna, si multe altele. De ce? Pai 90+% dintre marii cercetatori sunt atei.

    Ce comic esti. N-ai citit mare lucru la viata ta din moment ce poti sa spui ca marii cercetatori din istoria umanitatii nu credeau in Dumnezeu.

  14. franzkafka
    17 September 2014

    Vlad M. – hop si eu cu un citat: ca raspuns la afirmatia „urechista” a lui Alex „Atat doar ca fara ateisti azi nu am avea internetul, nu am avea computere, automobile, agricultura performanta, medicina moderna, si multe altele. De ce? Pai 90+% dintre marii cercetatori sunt atei. Din aia nazisti (sic!) care vor sa gazeze pe toata lumea care nu-i ca ei.”

    „I want to know how God created this world, I am not interested in this or that phenomenon, in the spectrum of this or that element. I want to know His thoughts, the rest are details.” Einstein Albert
    Alti ganditori credinciosi fara de care lumea nu ar fi fost asa cum o stim azi? uite o lista sa-i dea de gandit ipochimenului : Rene Descartes (1596-1650), Blaise Pascal (1623-1662), Johannes Kepler (1571-1630), Sir Francis Bacon (1561-1627), Max Planck (1858-1947), Nicholas Copernicus (1473-1543), William Thomson Kelvin (1824-1907), Gregor Mendel (1822-1884), Michael Faraday (1791-1867), Robert Boyle (1791-1867), Isaac Newton (1642-1727)…

  15. Dinny
    17 September 2014

    Extraordinare citatele pe care le aminteste dl. Sampalean! Ar trebui puse pe undeva la vedere, e scris acolo asa de clar incta doar un om de rea credinta nu intelege!

  16. Costin Andrieş
    17 September 2014

    Dinny, da, excelente citatele dlui Sampalean. Un alt exemplu, mai recent, de cum se face treaba:

    Ceasca ar fi fost incantat.

  17. Contra
    17 September 2014

    Ma mir ca Patapievici gandeste asa! Am crezut ca el este „pro’. Si-a mai spalat din pacate!

  18. Costin Andrieş
    17 September 2014

    Contra, fara suparare, dar toti, din cei pe care i-am vazut eu (am vazut destui) care au o aversiune mai mare sau mai mica despre HRP, nu au citit mai nimic din ce a scris. Observ fenomenul asta de peste 12 ani, la acea vreme mai ales printre studentii la ‘umanoide’ care erau ‘vaccinati’ cu anti-Patapievici din primele cursuri. Intre timp, datorita lui Vadim, Antena3 si marlanii fara studii au acces la dispret pentru HRP.

  19. Costin Andrieş
    17 September 2014

  20. mercenar
    17 September 2014

    Costin, excelent comentariul tau la articolul lui Patapievici. Great comment, dude. Ai dreptate suta la suta cand spui ca socialismul sau secularismul este o religie. Ce ma enerveaza pe mine, este ca ateii si socialistii care fac propaganda impotriva credintei, sustin ca ei sunt neutri din punct de vedere religios, ca sunt „laici”, cand de fapt, sunt niste fanatici religiosi, ideologici.

    Alex, nu te obliga nimeni in Romania sau in vreo alta tara din lumea libera, ca sa-i zic asa, sa fii ortodox, baptist, penticostal sau greco catolic. Nu e adevarat ca ora de religie iti impune automat sa crezi in Dumnezeu si sa accepti Biblia. Cred insa ca ar fi bine, ca religia sa fie o materie optionala, nu obligatorie. Dar fii sigur ca activistii extremisti de Stanga nu ar fi multumiti nici atunci. Nu o sa se opreasca, pana nu o sa scoata religia din scoli. Asa au facut in Statele Unite ale Americii. Astfel incat s-a ajuns astazi la o dictatura seculara a corectitudinii politice in scoli. Au fost cazuri in Statele Unite, in care unii profesori au fost mustrati sau concediati, pentru ca au raspuns la un email cu continut religios trimis de elevi sau au postat convingeri personale „incorect politice” pe facebook, in afara orelor de serviciu.
    Sa-ti mai spun inca ceva. Cum iti explici ca liberalii atei si socialisti, care urasc religia si promoveaza cele mai imorale lucruri, devin asa de piosi si reverenti cand este vorba de islam? ei cer ca toti sa respectam islamul si tot ei impun uneori studierea islamului in scolile publice din Occident, sub pretextul multiculturalismului.
    Islamul este agresiv si pretinde drepturi speciale peste tot, unde nu este religie majoritara si cei care ii sustin sunt ateii si socialistii. Asta nu te deranjeaza?
    Cat despre oameni de stiinta, chiar aberezi cand spui ca 90% au fost atei. Faci acelasi lucru de care ii acuzi pe conservatorii crestini. Ca ei cred ca detin un monopol asupra moralitatii. Tot asa cred ateii ca ei detin un monopol asupra stiintei si inovatiei tehnologice. Ai auzit de Michael Faraday sau de Blaise Pascal? Cauta-i pe Google. ????

    eugenie, e adevarat ca unii ierarhi ortodocsi au o atitudine de habotnici, dar astfel de oameni exista in toate religiile, inclusiv in religia socialismului. Doar pentru ca unii ierarhi sunt cum sunt, nu inseamna ca trebuie sa nu mai fie predata religia in scoli.
    In ce-L priveste pe Dumnezeu, religia inseamna impacarea cu El, prin Fiul Sau, Isus Hristos, adica Mesia. Dar totul nu se opreste la impacare si vindecare interioara, ci continua prin relatia cu Dumnezeu si o relatie schimbata in bine cu oamenii. Iti pun aici un cantec crestin de pe youtube. Versurile acestui cantec explica bine sensul credintei si al acestei relatii cu Dumnezeu. Pentru mine, asta este religia sau credinta adevarata.
    https://www.youtube.com/watch?v=yjgioXrnEME Chris Crowder „Come as you are”

    Daniel Branzai, cea mai buna sugestie este a dvs, cu a treia cale. Trebuie ca oamenii obisnuiti, mai ales crestinii din toate denominatiile sa ceara dezbateri, sa provoace la dialog. Sa nu asteptam asta de la politicieni, politicienii nu fac asta. Asa cum spune si Horia Patapievici in articol, extremistii evita dialogul pentru ca atunci ar fi demascati. Din cauza corectitudinii politice, orice dialog cu musulmanii exclude intrebarile dificile pentru ei, pentru ca asa dicteaza asa-zisii intelectuali de Stanga, cu corectitudinea politica. Sa nu cumva sa-i ofensam pe musulmani cu intrebari si comentarii despre religia lor. Asta este, indiferenta si ignoranta oamenilor a contribuit la starea aceasta, si eu pot sa spun ca am contribuit pentru ca am fost indiferent si ignorant intr-un timp. Sa ne rugam lui Dumnezeu si sa facem binele, in speranta ca daca ne facem partea noastra, batalia o va castiga Domnul, Isus.

  21. mari
    17 September 2014

    unde era această grupare să apere elevii traumatizați de începerea orelor cu un Tricolor modificat și având în față tabloul unui președinte a cărui existență o simțeau din plin și fizic și psihologic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

România a făcut mulți pași în direcția corectă de la revoluția din 1989. Cu toate acestea, revoluția nu a fost niciodată terminată în România. Influența malefică a Rusiei, datorită proximității sale geografice față de România și relația continuă a României cu China comunistă, creează multe probleme care subminează progresele economice și democratice ale României, precum …

adrian zuckerman foto