Pe 31 august, patriarhul Kiril al Bisericii Ruse a avut programată o vizită la patriarhul ecumenic Bartolomeu I, vizită despre care se crede, cu bun temei, că a făcut-o pentru a încerca, într-o misiune cumva imposibilă, să îl convingă pe patriarhul ecumenic să nu permită ca Biserica Ucrainei să devină o biserică autocefală, separată de Patriarhia Moscovei.
Cei doi patriarhi s-au mai văzut și cu alte ocazii, ultima fiind în Elveția, în 2016, înainte de Sinodul de la Creta, fără ca asta să îl determine pe Kiril să participe la sinodul ce urmă să se țină mai târziu în acel an, sau cel puțin să nu îl saboteze, așadar fără ca întâlnirea lor să producă efecte. Mai mult, Patriarhia Rusiei a atras de partea sa atunci și Biserica Bulgariei, Biserica Georgiei și cea a Antiohiei, care au susținut poziția Moscovei și nu au participat de asemeni la Sinod, făcând astfel ca în acel an la Creta să fie orice numai un Sinod al întregii Ortodoxii nu.
Disputele dintre Patriarhia Rusiei și cea Ecumenică de la Constatinopol sunt prezente de mai multă vreme în Biserică, în special din cauza Moscovei care ține captivă aproape jumătate din toată populația ortodoxă a lumii și pretinde primatul asupra întregii Ortodoxii pe temeiul unei total neortodoxe concepții că ar fi A Treia Roma, lucru absolut neacceptabil pentru oricine oricine cunoaște ceva din istoria și canoanele Bisericii. Iar faptul că Rusia ține cu mână de fier Biserici din fostele republici sovietice, de cele mai multe ori împotriva voinței creștinilor din acele țări, este o problemă ce nu poate fi trecută cu vederea de restul Ortodoxiei, chiar în condițiile în care orice potențială intervenție e contracarată de complicitatea dintre Kremlin și capii Bisericii Ruse.
Susținerea politică, financiară și prin intermediul serviciilor secrete oferită de Kremlin pentru Biserica Rusă e naturală, câtă vreme Patriarhia Moscovei funcționează mai mult că un departament de susținere și propagandă al regimului Putin, în neagra tradiție inaugurată de Stalin personal.
Inființarea unei patriarhii a Ucrainei despărțită de cea a Rusiei, ar reduce pretențiile Moscovei la primat asupra întregii Ortodoxii, din vreme ce ar pierde dintr-o dată aproape o treime din credincioși, adică aproximativ 40 de milioane de oameni. O Biserică ucraineană autocefală ar anula de asemenea influența politică și culturală rusă obținută prin canale ecleziale din regiune, iar contribuția financiară a ucrainenilor pentru Biserica Rusă ar înceta.
Așadar pentru Kremlin e cât se poate de important să împiedice cu orice mijloace înființarea unei Patriarhii a Ucrainei și lucrează intens la asta. Associated Press a făcut publică, pe 27 august, activitatea de spionare a corespondenței, din ultimii ani, a 4700 de adrese de email a ierarhilor ortodocși de către un grup de hackeri ruși implicați și în alte activități de spionaj cunoscute, cum ar fi cele care privesc politica, industria de apărare și armata Statelor Unite. Mai mult, anul acesta, pe 13 mai, însuși sumbrul Serghei Narishkin, șef al SVR (serviciul de informații externe al Rusiei) și coordonator al partidelor de extremă dreapta și de stânga din Europa, subordonate Moscovei, l-a vizitat pe Patriarhul Bartolomeu la Istanbul pentru discuții care priveau, evident, Ucraina, cu propuneri rusești greu de refuzat …
Numai că toate eforturile rușilor nu par să fi dat rezultatele așteptate, câtă vreme, pe 24 august, Patriarhul Bartolomeu a avut o convorbire telefonică cu președintele Ucrainei, Petru Poroșenko, pe care l-a felicitat și prin care a transmis poporului ucrainean binecuvântările patriarhale, cu ocazia aniversării a 27 de ani de la declararea independenței Ucrainei. Patriarhul i-a îndemnat pe ucraineni, cu ocazia asta, să rămâne perseverenți în credință și în continuarea reînoirii spirituale a Ucrainei.
E drept că Patriarhul Bartolomeu îl felicitase pe Putin cu ocazia realegerii sale ca președinte, dar la câteva zile, pe 9 aprilie, l-a primit personal pe Poroșenko la reședința patriarhală pentru discuții, dând un semnal foarte puternic în ceea ce privește partea pe care o susține în disputa dintre ruși și ucraineni.
Lucrul acesta nu e deloc surprinzător având în vedere biografia Patriarhului ecumenic, care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții sale în Occident. Având studii în Italia, Elveția și Germania, după care a ajuns să slujească ca mitropolit al Philadelphiei din 1972 până în 1990, cu doctorate de onoare primite de la mai multe universități, între care și unele din Statele Unite (Georgetown și Yale), fiind distins cu Medalia de Aur a Congresului Statelor Unite, având declarații publice favorabile NATO și Statelor Unite, e ușor de intuit cum privește acesta propunerile Kremlinului și Rusia la modul general.
Mai mult, Patriarhul ecumenic a avut și are o presă favorabilă în Statele Unite, unde este prezentat ca întâistătătorul întregii ortodoxii, un papa ortodox care are în ascultare 300 milioane credincioși, așadar rușii incluși. A doua Biserica Ortodoxă, după numărul de credincioși în momentul de față, Biserica nostră, cea română, are de asemeni în frunte un patriarh cu studii în Occident, la Strasbourg (Franța), la Universitatea Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau(Germania), fost lector la Institutul Ecumenic din Bossey (Elveția) unde a fost o vreme și director adjunct al instituției, apoi profesor asociat la Geneva și Freiburg (Elveția). De asemeni, ierarhul nostru, care conduce Biserica Ortodoxă Română știe foarte bine cine sunt rușii – avem o istorie densă în confruntări cu Partriarhia Moscovei, după 1990, generate de violența cu care rușii vor să își mențină administrația eclezială din perioada sovietică în Republica Moldova, până în momentul de față.
Și chiar dacă Patriarhul Daniel a încercat să găsească o cale de dialog cu patriarhul Moscovei, pe care l-a invitat anul trecut în România, alături de alți ierarhi ortodocși, Patriarhul Kiril a răspuns insultand poporul român și iritandu-i pe bulgari la câteva luni după vizită, când a declarat că Bulgaria a fost eliberată sub comanda armatei ruse, în 1877-1878, de către ruși în special. De asemeni, sunt cunoscute și relațiile bune pe care Patriarhul Daniel le are cu reprezentanții Statelor Unite în România. În condițiile astea e clar că și aici, la noi, rușii încearcă să intervină în viața Bisericii cu toate mijloacele subterane pe care le au la dispoziție, pentru a încurca buna funcționare a marii aliațe a Patriarhiei Ecumenice și a o împiedica să ia hotărârile cele mai corecte măcar în ceea ce privește diplomația ecleziastică.
În acest timp, în ceea ce ar fi tabăra pro-rusă din Ortodoxia europeană, încep să apară problemele mari pe care rușii nu par să le poată rezolva. Astfel, Biserica Ortodoxă Sârbă a trimis o delegație la Sinodul din Creta din 2016, ceea ce a venit direct împotriva intereselor ruse, iar Biserica Ortodoxă Bulgară a lovit interesele celei sârbești susținând Biserica Ortodoxă a Macedoniei, care dorește obținerea autocefaliei și separarea de jure de autoritatea Bisericii Serbiei. De asemeni, nici Biserica Rusă nu dorește ca Biserica Macedoniei să fie recunoscută, pentru a nu există un precedent folositor pentru declararea autocefaliei Bisericii Ucrainei.
Dacă prin diplomație nu reușește nimic, Kremlinului i-a mai rămas doar să își folosească la limită rețelele subterane și mijloacele murdare pentru a găsi o breșă prin care să saboteze pe mai departe viața Ortodoxiei, ce este din ce în ce mai departe de interesele statului condus de Putin. Însă, în același timp, Ortodoxia nu respinge slujitorul ori credinciosul rus, dovadă fiind întâlnirile irenice pe care patriarhii ortodocși le-au avut cu ierarhii ruși, dar acestă Ortodoxie nu dorește să se subordoneze intereselor întunecate ale Kremlinului și să se pună împotriva învățăturii de credință și popoarelor cărora le slujește.
ACP
