FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Londonistan Calling – Multiculturalism cu peripeții | România face aceleași greșeli

De curînd, multiculturalismul a fost declarat mort în Franța, Olanda, Marea Britanie, Germania, Belgia și alte țări europene. O ideologia utopică ale cărei origini sînt identificate de unii în SUA anilor ’60 (importată mai apoi în Europa), de alții în marxismul studenților ’68-iști care au crescut fără să se maturizeze și au ajuns în posturi de conducere în țările lor și structurile Uniunii Europene.

Clasa muncitoare s-a îmburghezit, a ajuns prosperă și educată (paradoxal pentru unii, datorită capitalismului) iar asta a însemnat pentru Stînga pierderea obiectului muncii. Ca să-și justifice existența în continuare, Stînga avea nevoie de o nouă clasă de oropsiți pe care să-i ocrotească, de fapt în spatele cărora să se baricadeze în lupta cu valorile occidentale și nu în ultimul rînd, care să le asigure un flux susținut de voturi. Au fost cumpărate voturi din cele mai exotice locuri de pe glob pentru a înlocui proletariatului devenit păcătos,  adică îmburghezit. Mare parte dintre noii năpăstuiți vin din cultura cea mai greu asimilabilă Europei, islamul. Cu zecile de milioane.

Decenii la rînd discursul multicultural a încurajat ghetoizarea musulmanilor prin necondiționarea prezenței lor de acceptarea legilor și cutumelor locului. De aici, multiculturalismul a evoluat simultan în două universuri paralele. Un univers este cel imaginar, din mediul academic, birocrație și mass media, al doilea univers, numit și realitate, e cel de pe străzile marilor orașe ce încep să semene tot mai mult cu Orientul Mijlociu. Realitatea este o chestie deșuetă pentru progresistul care se respectă, un construct cultural, o născocire sterilă, în cel mai bun caz, sau o conspirație albă/imperialistă/rasistă/capitalistă, în cele mai multe din cazuri. Realitatea mai are o însușire condamnabila: e reacționară. Se încăpățînează să existe și nu ascultă de delirul unei autoproclamate elite din ce în ce mai ruptă de realitate.

O privire în ograda Bruxelleză, capitala Belgiei și a UE, laboratorul multiculturalismului european: Ghetourile din Bruxelles.

În continuare un articol despre Londra, o pepinieră de islamiști, unde aceștia sînt lăsați să se desfășoare în voie.

Londonistan Calling

Articol scris de Hal G.P. Colebatch publicat în The American Spectator – 7 iulie 2011

Poliția britanică — descrisă sarcastic drept organul de presiune al publicației de stînga Guardian, din cauza zelului cu care sancționează incorectitudinea politică — a fost acuzată că ascunde informații despre un val de amenințări, abuzuri și violențe în zonele care se islamizează din Londra, în special cartierul Tower Hamlets.

Victimele spun că poliția din cartier, temîndu-se de acuzația de rasism, a ignorat sau a minimalizat cazurile în care oameni — musulmani sau nemusulmani, în aceeași măsură — au fost amenințați sau bătuți pentru încălcarea „normelor islamice”. Una dintre victime, Mohammed Monzur Rahman, a fost orbit parțial după ce a fost bătut pentru că a fumat de Ramadan. Conform unui militant antiextremist local, Rahman a făcut plîngere la poliție dar i s-a spus că nu se poate face nimic pentru că nu există martori — absurd, strada e împînzită de camere de supraveghere și era plină de oameni.

Deja imigrația musulmană concentrată în „Londonistan” și alte zone ale marilor orașe a atins punctul în care femeile engleze nu mai pot merge în siguranță neacoperite pe multe străzi, sau evreii să nu se poată aventura purtînd însemne după care pot fi identificați ca evrei, cum ar fi kippah. O secvență video circulă pe internet, în care poliția pare că fuge pe străzile Londrei de o gloată cu pancarte pe care scrie DECAPITAȚI-I PE CEI CARE INSULTĂ ISLAMUL și alte semne similare. Chiar și comedianul liberal John Cleese a declarat recent: „Londra nu mai este un oraș englezesc.”


ianuarie 12, 2009 · Din Londonistan
Preluarea controlului de către extremiști islamiști în zone extinse din interiorul orașelor, concomitent cu terorizarea musulmanilor care respectă legea și nu numai, s-a petrecut ca rezultat al politicii „ușilor deschise” a precedentului guvern laburist. Ca și alte politici laburiste, „uși deschise” pare să fi avut ca scop modificarea deliberată a demografiei votanților. (în multiculturalism, se pare, conducătorii își aleg poporul, nu invers n.t.) A reușit, probabil, în mai mare măsură decît și-ar fi putut închipui. De cînd Partidul Laburist a pus în aplicare această politică în 1997, peste 5,2 milioane de imigranți au venit în Marea Britanie. Dacă sînt luați în considerare și cei care pleacă din țară, „uși feschise” a făcut ca numărul oamenilor născuți în afara Angliei să fie cu 3,2 milioane mai mare, într-o țară cu o populație totală de 60 de milioane. Chiar dacă numai 1 din 100 dintre cei 3,2 milioane este un musulman extremist, asta ar rezulta într-un total de 320.000 de noi radicali — de cîteva ori mai numeroși ca întreaga armată britanică.

Marea Britanie nu a mai suferit o asemenea invazie din antichitate. După mai bine de un an la conducere, prim ministrul conservator Cameron a semnalat doar de cîteva ori și tardiv problema. Dar după cum a spus jurnalistul Iain Martin: „Devine înfricoșător de clar că nici Cameron nu va putea să reducă numărul de imigranți anuali nici măcar la mai puțin de 100.000, dacă luăm în considerare evoluțiile prezente.”

Deși Cameron a făcut anumiți pași pentru a curba nebunia laburistă în alte domenii (inclusiv reducînd salariile umflate din sectorul public), nu a demonstrat că este capabil de acțiuni decisive cu efect pe termen lung — de genul celor de care problema imigrației în UK are nevoie cu disperare.

Timpul e pe terminate. Identitatea și instituțiile Marii Britanii și poate chiar poziția ei ca parte a occidentului, dispar. Este nevoie să se înceapă monitorizarea granițelor cu seriozitate și repatrierea mai multor imigranți ilegali, chiar dacă va fi nevoie de sfidarea Uniunii Europeane și respingerea Human Rights Act.

Cît despre Human Rights Act, Daily Mail a dezvăluit că există 3.200 de criminali, azilanți respinși și turiști care nu pot fi dați afară din țară din cauza dreptului lor protejat de justiție la viață de familie. Un hoț din Sri Lanka a cîștigat dreptul de a rămîne pentru că are o prietenă în Marea Britanie. Un criminal bolivian a argumentat cu succes că nu poate fi forțat să plece pentru că va fi astfel despărțit de pisica lui britanică.

Între timp, imigranți ilegali neidentificați continuă să intre în Regatul Unit, inclusiv, așa cum s-a prezis acum mai bine de un secol, prin Channel Tunnel. Membrii coaliției dintre Tories și Liberal-Democrați par complet îngenunchiați standardului stîngist de legi internaționale și cel mai probabil nu fac nimic care ar putea jigni stînga.

Pentru a putea face ceva Cameron va trebui să organizeze alegeri generale, chiar dacă există un foarte mic risc de a le pierde (neînțelegerile interne din Partidul Laburis sînt din ce în ce mai profunde și nu vor constitui un pericol electoral pentru Cameron). Dacă va cîștiga destule locuri pentru a conduce fără Liberal Democrați, atunci ar putea fi capabil să inverseze unele din politicile distructive ale erei Blair în reforma imigrației. Semnele sînt, totuși, că nu numai îi lipsește curajul să facă asta, de fapt nici nu dorește.

În 1930, fără funcție și fără viitor, Winston Churchill s-a apucat de scris o istorie a popoarelor vorbitoare de limba engleză. Cînd a ajuns la Alfred cel Mare a remarcat geniul Angliei de a produce mari conducători în vremuri de confuzie și decădere.
Nu putem decît să sperăm.

România face aceleași greșeli

În octombrie 2010 Germania a fost nevoită să recunoască la cel mai înalt nivel că multiculturalismul e o idee eșuată. Cîteva săptămîni mai tîrziu a venit rîndul Belgiei. În februarie anul acesta Marea Britanie a spus același lucru prin David Cameron alături de Franta, prin Sarkozi. Pe 17 februarie, multiculturalismul a fost declarat o greșeală în Olanda.

O lună mai tîrziu, conform unui document al MAE datat 10 martie 2011, multiculturalismul declarat mort în occident capătă o nouă viață prin Alianța Civilizațiilor (un alt mod de a spuns „Alianța dintre stînga internaționalistă și popoarele islamice”) în România, unde eforturile de promovare și implementare abia acum încep cu seriozitate.
(via riddick )

România a devenit membră a Grupului de Prieteni ai Alianţei Civilizaţiilor în luna martie 2007, desemnând în acelaşi timp un coordonator naţional din cadrul MAE.
România a fost printre primele state membre ale Grupului de prieteni care au adoptat un plan naţional de acţiune pentru Alianţa Civilizaţiilor (25 martie 2009).

Principalele acţiuni realizate

Acţiunile cele mai semnificative organizate sub auspiciile Alianţei Civilizaţiilor pe parcursul anilor 2009-2010:

− acţiuni emblematice (flagship) realizate de Departamentul pentru Relaţii Interetnice (Şcoala de vară cu tema „Tineretul şi dezvoltarea de oraşe multiculturale” în cooperare cu PNUD, „Plurilingvismul în educaţie şi rolul său în formarea unei culturi a comunicării şi dialogului”, în cooperare cu Ambasada Turciei şi MAE, seminarul naţional interdisciplinar „Istorie şi educaţie multiculturală”, editarea manualului auxiliar pilot „Istoria Minorităţilor Naţionale din România”), adăugate finanţării a zeci de proiecte iniţiate de Departament sau de organizaţii ale societăţii civile;

− conferinţele tematice susţinute în străinătate şi în ţară de profesorul George Grigore, ambasador onorific pentru Alianţa Civilizaţiilor („Acceptarea „celuilalt” în viziunea lui Ibn Arabi” – Islamabad, „Dialogul între religii în România” Riad, „Liderii în miezul comunităţilor”, Erbil, Irak, „Dialogul Islam – Creştinism: succes sau eşec?”Bucureşti);

− conferinţe realizate de organizaţii ale societăţii civile („Dialogul Orient-Occident” Universitatea din Cluj, „Enabling youth in a multi-cultural community”PATRIR Cluj, „Dezvoltare durabilă la Marea Neagră”Liga Studenţilor Români din Străinătate”, „1000 de ani de la naşterea lingvistului uigur Mahmud Kaşgarli”Tuna Foundation);

Festivalul de muzică pentru copii dedicat diversităţii religioase, etnice şi lingvistice;
− semnarea unei „Carte a Alianţei Civilizaţiilor în România” de către 50 de personalităţi publice şi reprezentanţi activi în domeniu ai mediului guvernamental şi neguvernamental;
− realizarea unor interviuri şi prezentări pe tema Alianţei Civilizaţiilor în mass-media (publicaţii scrise, TV, Internet);

Principii de elaborare a Planului cadru 2011-2013

Cel de-al doilea Plan cadru de acţiune pentru Alianţa Civilizaţiilor este conceput în spiritul principiilor transparenţei, deschiderii spre societatea civilă, cooperării şi comunicării.
Obiectivele generice ale Alianţei Civilizaţiilor, precum şi cele reflectate în primul plan de acţiune pentru România, rămân valabile şi pentru cel de-al doilea Plan naţional cadru.
Agenda activităţilor păstrează aceeaşi structură ca şi planul precedent şi reflectă acţiunile tuturor membrilor Comitetului Director precum şi ale altor parteneri interesaţi din societatea civilă, care vor prezenta contribuţii în etapa de dezbatere publică a proiectului.

Acţiunile propuse nu reprezintă o listă exhaustivă ci un minimum de direcţii de interes cărora li se pot adăuga
orice alte iniţiative care corespund obiectivelor, principiilor şi domeniilor prioritare ale Alianţei Civilizaţiilor,
într-un orizont de timp de 3 ani (2011-2013).
(promovarea multiculturalismului în România, am selectat cîteva subpuncte…)

− Organizarea anuală a unui Forum naţional pentru Alianţa Civilizaţiilor, sub auspiciile Parlamentului
României.
– Iniţierea unei campanii sistematice de informare a mass-media în legătură cu obiectivele şi acţiunile Alianţei Civilizaţiilor
Introducerea sistematică a temelor specifice Alianţei Civilizaţiilor în programele de radio şi televiziune
− Introducerea pe agenda pregătitoare şi a discuţiilor din cadrul modelelor de conferinţe ale Naţiunilor Unite a principiilor şi obiectivelor Alianţei Civilizaţiilor
− Atragerea sub auspiciile Alianţei Civilizaţiilor a contribuţiilor unor noi organizaţii, cu precădere din domeniul universitar şi mass-media
− Organizarea de evenimente publice cu participarea ambasadorilor naţionali ai Alianţei Civilizaţiilor.
− Desemnarea de puncte de contact în principalele centre universitare din România pentru organizarea de activităţi consacrate Alianţei Civilizaţiilor
− Identificarea în rândul publicaţiilor cotidiene şi săptămânale a unor ziarişti interesaţi în specializarea tematică specifică Alianţei Civilizaţiei
− Realizarea unor parteneriate cu edituri româneşti pentru publicarea unor volume semnificative sub logo-ul Alianţei Civilizaţiilor
− Continuarea programelor de pregătire pe tema dialogului intercultural cu tinerii la nivel regional.

− Programul de pregătire „Standarde de excelenţă în pregătirea profesorilor în / din medii interculturale”, destinat formatorilor din Europa de Sud – est, organizat de CEPES UNESCO.
− Conferinţa internaţională Spania – România pe tema „Contribuţia Alianţei Civilizaţiilor la ameliorarea climatului de securitate”
− Crearea unui stand special al Alianţei Civilizaţiilor în cadrul „Salonului de carte, presă şi muzică” (Muzeul Naţional de Istorie)
− Iniţierea unei campanii privind introducerea în programele instituţiilor de învăţământ preuniversitar a unor discipline opţionale privind diversitatea culturală
− Organizarea de vizite de documentare în lăcaşuri culturale şi de cult reflectând diversitatea religioasa din România.

https://www.mae.ro/sites/default/files/2011_plan_national_ac.pdf

2011 Plan National Ac

„Alianta Civilizațiilor” este de fapt o inițiativă a Organizației Conferinței Islamice (OIC), cel mai influent grup din ONU. Cu ce se ocupă OIC la ONU, puteți vedea aici.

P.S. alte cazuri – Sărbătorind diversitatea: În pas de dans, spre disoluţia totală (multiculturalism în Franța, Suedia, Olanda, Belgia)

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

16 Comments

  1. calehari
    10 July 2011

    Un articol binevenit, care dirijeaza atentia spre un subiect ce ar trebui sa faca zilnic prima pagina, nu numai in Occidentul ce : “ a atins suprematia si forteaza sfarsitul “, ci si in estul Europei , ce-si asteapta disciplinat randul, la abandon si capitulare.
    Indiferenta cetatenilor, complicitatea afisata electoral de elitele europene cu reprezentantii IDEOLOGIEI DE PRADA ISLAMICE- cum o numea Traian Ungureanu- ii fac pe multi sa creada ca razboiul- pentru ca in realitate dusmanul s-a infiltrat si lupta chiar pe teritoriul nostru- este pierdut.
    Il citez din nou pe TRU care spunea : “ Demografia bate Democratia “, si putinii cetateni englezi, francezi, sau belgieni, care n-au fugit inca din teritoriile cucerite de valul migrator islamic, stiu cat adevar este in aceste vorbe.In anii 50, Iosip Broz Tito, a facut greseala sa primeasca pe teritoriul provinciei Kosovo, mii si mii de albanezi musulmani ce fugeau de stalinistul Enver Hodja. Astazi , 90% din cetatenii provinciei Kosovo sunt musulmani, si sarbii, au pierdut o provincie istorica.In Muntenegru, sarbii crestini au devenit minoritari in doua generatii, urmeaza Macedonia, ca sa nu mai vorbim de Bosnia-Hertzegovina care a fost cucerita de mult .
    Puternica Rusie si al sau, Pan-slavism colonizator , se vor prabusi in doua generatii, minate de dezastrul demografic rus si de” arma demografica “ musulmana ce se abate asupra Rusiei din sud. “ Populatia RUSA- nu a spus populatia Rusiei – albeste si se cocarjeaza “, declara in urma cu doar cativa ani, Vladimir Putin si situatia nu s-a inbunatatit, ci dimpotriva.
    Vladimir Popov, trimisul special al presedintelui la Organizatia Conferintei Islamice, declara in 2007 la o conferinta de presa: “ Astazi traiesc in Rusia aproape 20 de milioane de musulmani . In douazeci de ani vor depasi o treime din populatie iar in 2050 vor fi mai numerosi decat orice alt grup de credinciosi. “
    Daca in fruntea Angliei este , si este , o clasa politica ce nu cunoaste istoria fostului teritoriu sarb Kosovo, nu-i nimic, in urmatorii 20-30 de ani, o va invata fara sa deschida vreo carte! Si asta o va face, numai uitandu-se ce se va intampla cu Bradford, Dewsbury,Tower Hamlets si alte teritorii ocupate de musulmani, teritorii pe care statul englez : “ Va trebui sa le tolereze fara sa le mai controleze “ si asta, pana cand isi vor obtine, legal, intai autonomia si apoi independenta !
    De pe malurile Volgai pe malurile Tamisei, de la Kazan, capitala Tatarstanului, la Londonistan, capitala inca, a Angliei si Regatului Unit, pericolul principal poarta acelasi nume, Islam !
    Michael Sturmer spunea : “ In 1986, cand presedintele Reagan l-a intalnit pe secretarul general Gorbaciov la Reykjavik, intr-un moment oarecum filozofic, s-au intrebat daca conflictul dintre Est si Vest va lua sfarsit vreodata . Au avut si un raspuns : atunci cand Terra va fi invadata de martieni. Intre timp, martienii, cei mai multi venind din Orientul Mijlociu, sunt deja la portile cetatii, iar unii chiar inauntrul zidurilor. “

  2. Riddick
    10 July 2011

    Cu search: MAE Alianţa Civilizaţiilor sau cu search: [nume ministru – Funeriu, de ex.] Alianţa Civilizaţiilor
    se mai găsesc şi alte chestii – reuniuni, etc.

    E îngrijorătoare chestia asta, Alianţa Civilizaţiilor. Israelul nu participă, şi (parcă) nici SUA. S-a lansat în 2005: New U.N. Scheme: Alliance of Civilizations şi caută să prezinte ca „extremism religios” şi creştinismul („don’t let religious extremists to hijack the media” – aluzie la radiourile conservatoare din SUA):

    Alliance of Civilizations: Extremism & New Religion

    AoC-Cordoba Initiative Declares War


    PILLARS OF THE „ALLIANCE OF CIVILIZATION” THE EARTH CHARTER

    KAREN ARMSTRONG AND THE ALLIANCE OF CIVILIZATIONS

  3. Riddick
    10 July 2011

    Soetoro just joined New U.N. Scheme: Alliance of Civilizations [NWO Religion]

    http://forum.prisonplanet.com/index.php?topic=171053.0

  4. Costin A.
    10 July 2011

    Originally proposed by Spain and Turkey, both of which have contributed funding, the Alliance was announced by Annan in July as a kind of one-year talking shop to ease tension between Islamic nations and the West. In a Sept. 2 letter soliciting money for the Alliance from member states, Annan described the program more generally as an initiative meant to bridge the divides “between different cultures and religions.”

    But one lane of the bridge is a lot wider than the other: the panel of 18 “eminent persons” whom Annan named to the Alliance (a 19th, representing all of East Asia, has yet to be named) is weighted heavily on the side of Islamic states, including representatives of Egypt, Qatar, Tunisia, Morocco, Pakistan and the former president of Iran, Mohamed Khatami. There are two representatives from the U.S., but none from Israel.

    the most striking things about the Alliance are the close aides Annan has used to organize and supervise the venture.
    Two names in particular stand out: Iqbal Riza, Annan’s former chief of staff from 1997 to 2004, and Giandomenico Picco,

    Riza, a native of Pakistan, is currently the most important U.N. figure involved with the Alliance, aside from Annan himself. Since last spring, he has been deeply involved in creating the Alliance, as the main selector of personnel and chief go-between to the secretary-general’s office.

    Riza’s close ties with Annan go back at least to the early 1990s, but were clearly underlined when he became the secretary-general’s chief of staff in 1997, a position in which he was deeply involved in the management of the now disgraced Oil-for-Food program.

    Giandomenico Picco’s connection with the Alliance is more nebulous, but also problematic. Earlier this year, Picco was involved in helping Riza set up the Alliance, but his ties date back to his key role in a closely related predecessor U.N. program, called the Dialogue Among Civilizations, initially centered around the year 2001 (a dialogue that evidently failed to avert Sept. 11) but which lingered on for years in the form of various U.N. conferences and panels. Picco’s role in the Dialogue finally dissolved into a new role in the Alliance this spring, which he then relinquished amid a welter of questions about his outside business connections and their relation to the U.N. procurement department.
    The Dialogue Among Civilizations was first proposed in 1998 by the Islamic Republic of Iran and launched by Kofi Annan in 1999. Picco, the head of his own consulting company at the time, was tapped by Annan to work on a part-time basis as the secretary-general’s personal envoy responsible for the dialogue, a slot that gave him the U.N.’s third-highest rank of under-secretary general.

    http://www.foxnews.com/story/0,2933,176362,00.html

  5. calehari
    10 July 2011

    Ce vreau sa scot din nou in evidenta este ca, Europa de Est, este deja amenintata si ca nu mai poate privi din postura comentatorului degajat si echidistant sau a celui cocotat pe o colina departata, cum este supusa asediului Europa Occidentala, cum dusmanul comun cucereste rand pe rand : ziduri, turnuri sau intra nestingherit pe porti lasate inadins deschise.
    “ Elitele Occidentului pregatesc minutios, dogmatic si somnambulic un rit funerar de la care asteapta ultima satisfactie. Autoimolarea. “ spunea Traian Ungureanu . “ Elitele “ din estul european se comporta asemenea unei maimute, care-si priveste dresorul taindu-si gatul cu un brici, in timpul asta fiind urmarite cu mioapa indiferenta de popoarele pe care le conduc.
    Citesc siderat astfel de randuri : “ In dec. 2005, televiziunea ceha a difuzat un documentar filmat , cu camera ascunsa, intr-o moschee din Praga. Imamii au explicat pe larg, ca ISLAMUL ESTE SINGURUL VIITOR CEH SI EUROPEAN. La doua luni dupa difuzarea filmului grupul ambasadorilor arabi la Praga a reactionat cu un protest energic.”
    Intr-o moschee din Anglia, intr-o moschee din Suedia, intr-o moschee din Praga sau Varsovia, imamul englez, imamul suedez, francez sau german, imamul praghez si sofiot. Ma gandesc ca este prea mult , ca ajunge. Nu, nu este pentru ca, peste nu mai mult de zece ani, vom vorbi despre imamul bucurestean si vom scrie despre musulmanii care se roaga ziua in amiaza mare, blocand una din arterele sau intersectiile importante ale Bucurestiului. Ce se va intampla in rest ne este cunoscut din schema occidentala.
    In primavara asta, la Piata Unirii, pe trotuarul unde altadata se ridica spitalul Brancovenesc, am putut vedea, la una din zecile de tarabe cu martisoare,un tigan in blugi si cu haina de piele purtand mandru pe cap un… keffieh si jucandu-se cu un sirag de matanii. Cine imi va spune ca exagerez , il invit sa –mi spuna asta si in 2021, dar inainte de asta, il invit sa se plimbe pe strazile Bucurestiului timp de o saptamana, nu mai mult si sa-mi spuna daca vede ceva, ceva, ce in urma cu un an sau doi , n-ar fi vazut.

  6. John Galt
    10 July 2011

    Un mic offtopic:

    Principii de elaborare a Planului cadru 2011-2013:

    Cel de-al doilea Plan cadru de acţiune pentru Alianţa Civilizaţiilor este conceput în spiritul principiilor transparenţei, deschiderii spre societatea civilă, cooperării şi comunicării.

    Obiectivele generice ale Alianţei Civilizaţiilor, ???? precum şi cele reflectate în primul plan de acţiune pentru România, rămân valabile şi pentru cel de-al doilea Plan naţional cadru.

    Agenda activităţilor păstrează aceeaşi structură ca şi planul precedent şi reflectă acţiunile tuturor membrilor Comitetului Director precum şi ale altor parteneri interesaţi din societatea civilă, care vor prezenta contribuţii în etapa de dezbatere publică a proiectului.
    bla bla

    Hari Seldon pusese la cale o metoda matematica prin care demonstra ca este posibil din punct de vedere matematic sa prevezi comportamentul unor mase mari de oameni, pornind de la conditii initiale corecte. El a numit aceasta noua stiinta psihoistorie. Prin aceasta noua stiinta, el putea practic prezice evolutia omenirii la scara galactica, cu o precizie matematica rezonabila.

    Conform calculelor lui, marele Imperiu Galactic se prabusea, un proces lung, care, conform teoriei lui, avea sa dureze cateva sute de ani. Mai departe, concluziona el, urma sa existe o perioada extrem de neagra pentru omenire, lunga de aproape 30.000 de ani (!), perioada in care omenirea avea sa se afunde in barbarie, revenind la un mod de viata foarte asemanator celui de la inceputul secolului 20 pe care il cunoatem noi astazi. Abia dupa 30,000 urma sa se inalte un nou Imperiu, care sa aduca din nou bunastarea si progresul omenirii.

    Concluziile lui aratau, ca, in ciuda faptului ca prabusirea Imperiului nu putea fi impiedicata, ceea ce se putea reduce este perioada de barbarie, de la 30,000 la doar 1,000 ani (!). In acest scop, el pune bazele a doua fundatii: una de savanti si o a doua de psihologi, cu deosebite puteri telepatice si control mental. Prima fundatie avea menirea de a strange si pastra toate cunostintele omenirii, pe cand cea de-a doua urma, prin control mental, sa gestioneze evolutia omenirii pe parcursul punerii in aplicare a Planului Seldon.

    Isaac Asimov – A Doua Fundatie

    Pam paam! Alianta Civilizatiilor vs Imperiul Contraataca. ????

    Sa vedeti acum Razboi Intergalactic. Psihotronicii aia bugetari sper sa vorbeasca 27 de limbi in acelasi timp si la perfectie ca altfel ramane Psihoistoria neschimbata si incep sa apara distorsiuni in spatiu timp. Mi-e sa nu cada cineva de pe harta, sa alunece prin gaurile de vierme direct in Viitor, si sa vina inapoi cu cine stie ce arma cu pozitroni cu aplicare directa in REAL si in cultura tuturor incat sa poata modifica cu „forta gandului” ???? pana si ADN-ul dinozaurilor. S-ar duce pe apa Sambetei toate planurile Seldon sau Aliantele Intergalactice facute pana atunci. Nu de alta insa ar fi pacat.. Timp irosit..

    ????

  7. Lucian
    10 July 2011

    Bun, si ce propuneti? ????
    Multiculturalismul a aparut in primul rand ca o nevoie a capitalismului, si va ramane in continuare pe tapet, fie ca va place sau nu, deoarece capitalismul contemporan are nevoie de multiculturalism ca pestele de apa.
    Atunci cand a aparut, era nevoie ca omul obisnuit din occident, cetateanul simplu, sa fie pacalit sa-i accepte pe mexicanii, turcii, pakistanezii etc. veniti pe acolo la sters veceuri. Sa-i accepte cum or fi, dar numai sa-i accepte, fiindca in caz contrar nu mai avea cine sa stearga veceurile si, pe cale de consecinta, nici cine sa aduca profit dintr-o nisa de business destul de importanta. Zic generic „sters veceuri”; inlocuiti voi cu miile de domenii si joburi prost platite pe care muncitorii occidentali nu mai vroiau sa le practice inca din anii ’50, tocmai pentru ca stanga, si nu capitalismul in general, asa cum sugereaza articolul, ii ajutase sa se emancipeze.
    Stanga traditionala nu are nevoie de conceptul de multiculturalism pentru ca el nu ajuta cu nimic rezolvarea problemei oprimarii. Emigrantii sunt oprimati si acasa, si in deplasare, dar ridicarea nivelului lor de viata nu tine de acceptarea etnicitatii lor, ci de imbunatatirea mediului economic din care provin (in general, cel de acasa). ln plus stanga traditionala e in primul rand internationalista, ceea ce inseamna ca ar fi ultima prostie a cuiva de stanga sa spuna ca problemele cuiva tin de faptul ca nu poate purta turban sau burqa.

  8. Ratonu
    10 July 2011

    Pare extrem de riscant sa te opui, pare hilar ce ti se poate intampla .
    Florin Gavrila a salvat o femeie atacata si injunghiata de un african, in fatza operei din Frankfurt. Prezint un extras din EVZ de azi cu urmarile acestei fapte:

    „Sunt zile când Gavrilă stă cu scrisoarea de recomandare a poliţiei într-o mână şi cu mandatul de arestare pentru datorii în cealaltă. Şi mai-mai că nu-i vine să creadă că totul se petrece în realitate. „Stau şi nu-mi vine să cred… Dar aici aşa este: poliţia e una, justiţia alta. Nu au prea multe în comun una cu alta, decât după lege. Şi nu este nicio lege care să spună ce poţi să faci cu un om care are o diplomă de onoare dar a intrat şi în datorii”, zice Florin.

    La o scurtă analiză, „politica şi sistemul” sunt de vină. „De exemplu, eu nu aveam bani să plătesc chiria şi mâncarea, eram bolnav, fără asigurare, cu datorii, iar agresorul se află la o puşcărie tip hotel, singur în cameră, cu televizor, cu canalele TV din ţara sa (că doar e lege, sunt drepturile omului), are sală de sport, bazin de înot, bibliotecă şi cabinet medical. Totul gratis. Iar statul îi plăteşte o mică sumă în cont, pentru pensie”.

    Florin Gavrilă e dezamăgit. Dar nu plănuieşte totuşi să se întoarcă prea curând în România. Nu acum, când, spune el, e pe punctul să mai clarifice situaţia. „Am trecut piscul muntelui, ca să zic aşa”, îi place să zică. „Acum trebuie să văd cum cobor din nou jos şi merg mai departe. Măcar că au rămas urme adânci. Mă socotesc un caz norocos ca sunt întreg. Poate puţin „demolat”, dar întreg, când alţii sunt la ora asta sechestraţi pe undeva şi suferă mai mult ca mine”. „

  9. calehari
    10 July 2011

    Lucian@7. La ce enormitati debitezi, nu vreau sa le zic prostii ca sa nu te simti jignit, nu merita sa-ti raspund pentru ca ar fi inutil.

    Toavarasa Martine Aubry, primarul orasului Lille si primul secretar al Partidului SOCIALIST Francez este maritata cu domnul avocat, si el socialist, Jean Louis Brochen, convertit la Islam si salafist convins. Jean Louis Brochen este cunoscut in Franta pentru fanatismul neobosit cu care apara cauza femeilor care poarta burqua si a bandelor de tineri musulmani care intra in conflict cu legea.
    Sotia sa, tovarasa Martine Aubry, prim secretarul Partidului SOCIALIST francez si primarul orasului Lille, nu este o filo-islamista. Nu, Allah pazeste ! Dupa aparitia legii anti-burqua, tovarasa Martine Aubry a declarat : ” Sunt mandra de a primi la mine femei franceze imbracate in burqua ” !!! Impreuna cu bunul ei prieten, Amar Lasfar, conducatorul Ligii Islamice de Nord, au luptat si au reusit in cativa ani sa impuna in Lille : un orar special pentru femeile musulmane la piscina municipalitatii, crearea unui ” liceu ” musulman in interiorul marii moschei din Lille ( de fapt o scoala coranica mascata ). Tot impreuna cu bunul ei prieten Amar, Martine organizeaza anual la Lille, congrese islamiste, unde Tariq Ramadan, Hani Ramadan si alti conducatori si simpatizanti ai organizatiei teroriste musulmane ” Fratia Musulmana”, isi expun in fata unei sali pline de musulmani si tovarasi francezi ( barbatii separati de femeile imbracate in burqua ) ideile anti semite.
    Fara sprijinul fascistilor musulmani, de stanga franceza s-ar cam alege praful !

  10. Ratonu
    10 July 2011

    Lucian, nu stanga ii ajutase sa se emancipeze, pur si simplu societatea lor ajunsese la un nivel la care oricine putea trai fara sa spele WC-uri ….

  11. Costin A.
    10 July 2011

    Britain now a “hub for the development of terrorists” Daily Express July 9

    MOST Islamic terrorists convicted in Britain spend less than three and a half years in prison, a shock report has revealed.

    A third go free after no more than 16 months. And Britain is now a “hub for the development of terrorists”, the survey found.

    Seven out of 10 Islamic fanatics are “home-grown” British nationals, according to the Henry Jackson Society.

    The think-tank analysed 138 Islamic terror convictions from 1999 to 2010.

    It found 54 per cent of the terrorists were given sentences of between one and nine years – and that those defendants spent a maximum of three and a half years in jail.

    Incredibly, eight of them avoided prison altogether. The report gave examples of soft justice including the case of Mohammed Kabashi who was sentenced to nine years for helping the failed 21/7 London bombers but walked out of jail after just two years and three months.

  12. helene
    10 July 2011

    Am sa va dau acum un exemplu despre modul in care stinga conjuga propriile sale aspiratii cu modelul multiculturalismului ,dar si al interculturalismului.Extrasele sint din raportul comisiei Bouchard-Taylor din Canada:Dans la section portant sur l’interculturalisme, les auteurs rappellent que la force du néonationalisme porté par la Révolution tranquille a été de conjuguer la lutte identitaire avec l’égalitarisme social et la défense des droits.Mai departe in acelasi raport se spune:Le rapport de la commission Bouchard-Taylor met l’accent sur deux approches à la citoyenneté: un pôle identitaire principal à affaiblir et une approche identitaire cosmopolite à encourager.Ce se urmareste este cred foarte clar.

  13. Costin A.
    10 July 2011

    comentariu dilema veche

    gandirea „romaneasca” si acceptarea violentei
    adăugat de Horia Marinescu la data de 31 Iulie 2011 12:07:07

    Impresia mea e ca privirea unora dintre romani (cati oare?) asupra acestor probleme e extrem de primitiva, involuata, si dispusa sa preia prejudecatile extremei drepte fara a chestiona lucrurile. Iata de ex. un articol dintr-un blog romanesc, despre „esuarea multiculturalismului” in Europa:

    http://inliniedreapta.net/londonistan-calling-multiculturalismul-si-consecintele-lui/

    cat de periculoase sunt aceste viziuni care frizeaza fascismul, aflam si dintr-un comentariu pe marginea articolului, in facebook:”eu nu sunt incadrat politic ,desi simpatizez dreapta, dar in toată Europa in cadrul xenofobiei existente islamofobia câștiga foooarte mult teren si nu pe degeaba. Occidentul asimileaza mulți străini dar cei de religie musulmana nu asimileaza Occidentul asa ca mi-e teama ca următoarele atentate nu vor mai fi împotriva propriilor conationali ( vezi Oslo ) ci împotriva musulmanilor si a celor care ii sprijină . Nu e chiar ciudat faptul ca norvegianul cu pricina a exprimat , printr-un gest tragic ideile multor ( mai mulți decât s-ar putea crede ) europeni.”
    (textul apartine unui anume Cezar O. S., care traieste in… Italia. Nu e primul roman emigrat care se plange de existenta „arabilor” sau a „coloratilor” in tarile europene. Complet caraghios, intra si el intr-un sistem de gandire prin care se dezvinovateste de propria natura de „strain” prin faptul ca latra mai tare decat ceilalti extremisti impotriva strainilor!)

    iata cum stilul legionar infloreste treptat din nou, pe alte coordonate, dar esenta e aceeasi: o gandire simplista si primitiva, inzorzonata cu o aparenta rationalitate, care ascunde tocmai o profunda lipsa de ratiune a acestor pozitii.

    Cat de comod este românul: inclusiv cand e vorba de gandire! ????

    nu cred ca mai e nevoie de comentarii din partea mea.

    banuiesc ca acesta e autorul http://www.dilemaveche.ro/taxonomy/term/605 , http://www.tvr.ro/articol.php?id=103933

  14. Costin A.
    10 July 2011

    Cezar OS, cel citat de Horia mai sus, ne-a contactat:

  15. Riddick
    10 July 2011

    Cred că (virgulă) confundă site-ul cu un salon de frizură, neapărat fascistă. :mrgreen:

    Ce persistenţă au clişeele astea marxiste…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *