FUNDATIA IOAN BARBUS

Nu sunt la fel, nici măcar nu seamănă

Cu siguranță, mulți au auzit pe vreo bancă în vreo piață pe careva zicând: „ucrainenii și rușii sunt la fel”, sau într-o conversație la o cafenea – în timp ce știrile de la televizor prezintă efectele bombardamentelor din ziua respectivă – ceva de genul: „de ce se luptă între ei dacă la urma urmei sunt la fel?” Se pare că istoriografia totalitară a fost mai sofisticată decât mușterii cafenelei și a reușit să instaleze în societate narațiunea „popoarelor frățești”, chiar dacă în zilele noastre nu a mai rămas din ea decât o imitație jalnică în stil Cain și Abel. Nu întâmplător Bacon a scris „calumniare fortiter aliquid adhaerebit”, pe care posteritatea îl va populariza traducând liber: calomniați, calomniați, ceva tot va rămâne!

Am putea expune aici o lungă și profundă hermeneutică, deopotrivă istorică și antropologică, pentru a infirma pseudo-argumentul acestei presupuse frății, dar se spune, pe bună dreptate, că o imagine face cât o mie de cuvinte.

În această imagine spontană este rezumată istoria unui imperiu care a fost și care tânjește să fie din nou. Sunt aici victimele: individualizate, fragile, omul de carne și oase, cum ar spune Unamuno; și umbra făptașului: anonim, omnipotent, sângeros și înfiorător.

În zorii zilei, Kievul a s-a trezit în vuietul sirenelor și al exploziilor de rachete, în zgomotul de geamuri sparte și în fumul irespirabil al incendiilor, cu sclipirile luminilor ambulanțelor și oamenii care alergau cu disperare, unii încercând să se salveze pe ei înșiși, iar alții să-și găsească pe cei dragi; în mijlocul acestei scene dantești, când unii utilizatori ai rețelelor de socializare rusești nu-și ascundeau jubilația, ba chiar erau unii care cereau mai mult sânge, găsim această imagine, cea a unor simpli cetățeni ucraineni care tocmai au pierdut totul în câteva secunde, care, fără să știe unde vor dormi în acea noapte și în nopțile următoare, sunt emoționați la culme știind că animăluțele lor de companie sunt în siguranță, că vor auzi din nou ciripitul papagalilor lor, lătratul câinilor lor sau mieunatul pisicilor lor. Este imposibil să nu te emoționezi în fața lacrimilor acestei doamne care, deși a fost bombardată cu câteva momente în urmă, găsește energia necesară pentru a le mulțumi acelor îngeri în uniformă – pompierii și echipele de salvare – pentru gestul de a le fi salvat, chiar cu riscul propriei vieți.

În acest videoclip sunt expuși, pe de o parte, criminalii ruși (înțelegându-se că e vorba aici de cei care în mod direct sau indirect săvârșesc sau aplaudă acțiunile criminale, nefiind incluși cetățenii acestei țări care nu sunt absolut deloc de acord cu ideologia dominantă) care au ales calea urii, a morții și a distrugerii și, de cealaltă parte, poporul ucrainean care rămâne atașat de cele mai nobile sentimente, de solidaritate, de eroism, pe scurt, de viața însăși!

Kant a spus odată că Hume l-a trezit din somnul său dogmatic, cred că acest videoclip va trezi pe mai mulți dintre noi din naivitatea de a crede încă în chimera că acestea sunt „popoare frățești”.

Și da, poate că a venit timpul ca lumea să înțeleagă că orice asemănare între aceste două popoare este pur întâmplătoare, dacă nu o are o cauzalitate malefică și nenorocită!


click pentru imagini de la protest

Don Quijote de La Kyiv

Don Quijote de La Kyiv

Un comentariu

  1. Stefan
    8 ianuarie 2024

    Regimul de la Moscova deja a perpetrat acum aproape 100 de ani genocidul prin infometare care a ramas in istorie sub numele de Holodomor.
    Acum inca o data isprava prin acelasi imperialism si cu aceeasi sete neinfranata de dominatie si exercitare a puterii brute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian