FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

O sută de ani de pedofilie

Peste tot unde s-a redus practicarea pedofiliei, cea care i-a eliberat pe copii de sub aceasta tiranie înspaimântatoare a fost influenta – practic, singura – a Crestinismului. Dar aceasta a avut un pret. E ca si cum un curent ascuns de ura si resentiment a strabatut doua milenii de istorie asteptând ceasul razbunarii. Acesta moment a sosit.

  • Olavo de Carvalho, O Globo, 27 aprilie 2002

In 2002, când a izbucnit cu putere scandalul preotilor pedofili, din America ganditorul conservator Olavo de Carvalho a scris un articol de opinie pentru O Globo – „Cem anos de pedofilia”.

Publicatii liberale se folosesc acum de acest flagel, un flagel provocat tocmai de libertinismul impus societatii de „progresisti” si care a atins si institutia Bisericii, pentru a-si canaliza ura împotriva actualului Papa. Intr-un dispret pentru adevar si pentru normele jurnalismului, Benedict XVI a ajuns sa fie acuzat astazi de toate relele, desi e chiar clericul care, pe când era Prefect al Congregatiei pentru Doctrina Credintei, a facut cel mai mult pentru descoperirea, investigarea si curatarea Bisericii de acest flagel.
Va recomandam si doua postari din blogurile Daily Telegraph:

Pâna atunci, iata o traducere a textului lui Olavo de Carvalho din 2002. E la fel de actual.

In Grecia si în Imperiul Roman, folosirea minorilor pentru placerea sexuala a adultilor era un obicei tolerat sau chiar considerat laudabil. In China, castrarea baietilor pentru a-i vinde pederastilor bogati a fost un comert legitim timp de mii de ani. In lumea islamica, nu de putine ori morala rigida care guverneaza relatiile dintre barbati si femei a fost compensata de toleranta fata de pedofilia homosexuala. In unele tari, aceasta din urma a dainuit pâna la începutul secolului 20, facând din Algeria, de exemplu, o gradina a placerilor pentru calatori depravati (cititi memoriile lui Andre Gide, “Si le grain ne meurt”).

Miscarea de inducere catre pedofilie începe când Sigmund Freud creaza o parodie erotica a primilor ani ai vietii umane.

Peste tot unde s-a redus practicarea pedofiliei, cea care i-a eliberat pe copii de sub aceasta tiranie înspaimântatoare a fost influenta – practic, singura – a Crestinismului.

Dar aceasta a avut un pret. E ca si cum un curent ascuns de ura si resentiment a strabatut doua milenii de istorie asteptând ceasul razbunarii. Acesta moment a sosit.

Aparitia anti-conceptionalelor si prezervativelor, pe care guvernele încep sa le distribuie cu veselie prin scoli, suna ca o chemare la eliberarea totala a erotismului infantile si juvenil.

Miscarea de inducere catre pedofilie începe când Sigmund Freud creaza o parodie erotica a primilor ani ai vietii umane, o versiune care este foarte usor absorbita de cultura secolului. De atunci, în imaginarul Occidental, viata de familie apare din ce în ce mai mult ca o oala sub presiune plina de dorinte reprimate. In filme si literatura, copiii par sa nu aiba altceva de facut decât sa spioneze prin gaura cheii viata sexuala a parintilor, sau chiar sa se dedea ei insisi la cele mai uimitoare jocuri erotice.

Potentialul politic exploziv al ideii este folosit imediat de Wihelm Reich, psihiatru comunist care organizeaza în Germania o miscare pentru “eliberarea sexuala a tineretului”, transferata apoi în Statele Unite unde avea sa devina, probabil, principala idee-forta a rebeliunilor studentesti din anii ‘60.

Sub pretextul combaterii discriminarii, reprezentantii miscarii gay sunt autorizati sa predea copiiilor în scoli beneficiile practicii homosexuale. Oricine care li se opune e stigmatizat, persecutat, concediat.

In acelasi timp, Raportul Kinsey, despre care stim astazi ca a fost o frauda de la cap la coada, demoleaza imaginea de respectabilitate a parintilor, înfatisându-i noilor generatii fie drept niste ipocriti bolnavi sexual, fie ca niste libertini prefacuti.

Aparitia anticonceptionalelor si prezervativelor, pe care guvernele încep sa le distribuie cu veselie prin scoli, suna ca o chemare la eliberarea totala a erotismului infantile si juvenil. De atunci, erotismul copilariei si adolescentei se extinde din lumea academica si cercurile literare în cultura claselor mijlocii sau joase, printr-o infinitate de filme, programe TV, “grupuri de discutii”, cursuri de consiliere familiala, reclame, si naiba stie mai ce. Educatia sexuala în scoli devine o initiere directa a copiilor si tinerilor în a practica a tot ceea ce au vazut în filme sau la TV.

Dar pâna aici, legitimarea pedofiliei apare doar insinuata, strecurata printre revendicari generale care o cuprind ca pe o consecinta implicita.

Organizatiile feministe contribuie la dezarmarea copiilor fata de pedofili si la înarmarea lor contra familiei, propagând teoria monstruoasa dupa care cel putin una din patru fete este violata de propriul tata.

In 1981, totusi, “Time” anunta ca argumente în favoarea pedofiliei sunt pe cale de a castiga teren printre specialistii in consiliere sexuala. Larry Constantine, terapeut familial, proclama “dreptul copiilor de a se exprima sexual, ceea ce înseamna ca pot sau nu sa aiba contacte sexuale cu persoane mai în vârsta”. Unul dintre autorii Raportului Kinsey, Wardell Pomeroy, decreteaza ca incestul “poate fi uneori benefic”.

Sub pretextul combaterii discriminarii, reprezentantii miscarii gay sunt autorizati sa predea copiiilor în scoli beneficiile practicii homosexuale. Oricine care li se opune e stigmatizat, persecutat, concediat. Intr-o carte laudata de J.Elders, fost ministru al sanatatii în SUA (the surgeon general – acelasi care lanseaza avertismente apocaliptice împotriva tigarilor), jurnalista Judith Levine afirma ca pedofilii sunt inofensivi si ca relatia sexuala dintre un baiat si un cleric poate fi chiar un lucru benefic. Cu adevarat periculosi, spune Levine, sunt parintii, cei care proiecteaza “temerile lor si propria dorinta de prospatura în acest agresor mitic al copiilor”.

Publicatia Asociatiei Psihologice Americane recomanda ca termenul de pedofilie, “încarcat de conotatii negative”, sa fie schimbat cu cel de “intimitate inter-generationala”.

Organizatiile feministe contribuie la dezarmarea copiilor fata de pedofili si la înarmarea lor contra familiei, propagând teoria monstruoasa a unui psihiatru argentinian, dupa care cel putin una din patru fete este violata de propriul tata.

Cea mai înalta consacrare a pedofiliei se petrece în editia din 1998 a “Buletinului Psihologic”, publicatie a Asociatiei Psihologice Americane. Revista afirma ca abuzul sexual în copilarie “nu cauzeaza un rau intens într-un mod patrunzator”, si, mai si recomanda ca termenul de pedofilie, “încarcat de conotatii negative”, sa fie schimbat cu cel de “intimitate inter-generationala”.

Ar fi de neimaginat ca o atât de vasta revolutie mentala, raspândita în întreaga societate, sa ocoleasca miraculos o parte speciala a societatii: preotii si seminaristii. In cazul lor, pe lânga presiunea din exterior, a existat un stimul special, bine calculat ca sa actioneze din interior.

Ar fi de neimaginat ca o atât de vasta revolutie mentala, raspândita în întreaga societate, sa ocoleasca miraculos o parte speciala a societatii: preotii si seminaristii.

Intr-o carte recenta, “Goodbye, good men”, reporterul american Michael S. Rose arata ca, timp de trei decenii, organizatiile gay din Statele Unite si-au pus oameni în departamentele psihologice ale Seminariilor pentru a face mult mai dificila accederea seminaristilor daruiti cu vocatie preoteasca si a forta o intrare masiva a homosexualilor în cler. In cele mai importante Seminarii, propaganda homosexuala a devenit ostentativa iar seminaristi heterosexuali au fost fortati de catre superiori sa se supuna unor comportamente homosexuale.

Incoltiti si sabotati, indusi in eroare si indemnati, este inevitabil ca, mai devreme sau mai târziu, multi preoti si seminaristi sa ajunga sa cedeze dezmatului general cu copii si adolescenti. Si, când asta se intampla, toti cei care vorbesc in numele culturii moderne “eliberate” , tot establishmentul “progresist”, toata media “avansata”, in fine, toate puterile care, timp de o suta de ani, i-au despuiat pe copii de aura protectoare a Crestinatatii pentru a-I da prada poftelor unor adulti perversi, deodata se bucura, pentru ca au gasit un nevinovat asupra caruia sa arunce vina.

Incoltiti si sabotati, indusi in eroare si îndemnati, este inevitabil ca preoti si seminaristi sa ajunga sa cedeze dezmatului general cu copii si adolescenti. Si, când asta se intampla, toti cei care vorbesc in numele culturii moderne “eliberate” , tot establishmentul “progresist”, toata media “avansata”  deodata se bucura, pentru ca au gasit un nevinovat asupra caruia sa arunce vina.

O suta de ani de cultura pedofila sunt iertati deodata, albiti, rascumparati inaintea Celui Preainalt: singurul vinovat pentru toate este … celibatul preotilor. Crestinatatea plateste acum pentru tot raul pe care ne-a oprit sa-l facem.

Nu va indoiti: Biserica este acum acuzata si umilita pentru ca e nevinovata. Detractorii ei o acuza pentru ca ei însisi sunt vinovati. Nicicând pâna acum, teoria lui Rene Girard, privind persecutarea tapului ispasitor ca un expedient pentru restabilirea unei iluzorii unitati a colectivitatii în criza, nicicand aceasta teorie nu si gasit o confirmare atât de manifesta, de evidenta, generala si simultana.

Cine nu realizeaza asta, acum, e în divort cu propria constiinta. Are ochi, dar nu vede, are urechi dar nu asculta.

Dar Biserica însasi, daca în loc sa-si denunte atacatorii, prefera sa se plece în fata lor într-un grotesc act de cainta, sacrificand oficial câtiva preoti pedofili pentru a nu trebui sa se confrunte cu fortele care i-au injectat in ea ca pe un virus, va face cea mai dezastruoasa alegere din ultimii 2000 de ani.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Olavo de Carvalho

Olavo de Carvalho

2 Comments

  1. dr pepper
    31 March 2010

    via newsbusters: Where’s the Media? L.A. Att’y Declares Many Abuse Accusations Against Catholic Priests Are ‘Entirely False’

    In a stunning ten-page declaration recently submitted to the Los Angeles County Superior Court, veteran attorney Donald H. Steier stated that his investigations into claims of sexual abuse by Catholic priests have uncovered vast fraud and that his probes have revealed that many accusations are completely false.

    Counselor Steier has played a role in over one hundred investigations involving Catholic clergy in Los Angeles.In his missive Mr. Steier relayed, „One retired F.B.I. agent who worked with me to investigate many claims in the Clergy Cases told me, in his opinion, about ONE-HALF of the claims made in the Clergy Cases were either entirely false or so greatly exaggerated that the truth would not have supported a prosecutable claim for childhood sexual abuse” (capital letters are his).

  2. Theo Hahn
    31 March 2010

    O rezervă la articol, totuși:

    „Mișcarea de inducere către pedofilie începe când Sigmund Freud creează o parodie erotică a primilor ani ai vieții umane, o versiune care este foarte ușor absorbită de cultura secolului. De atunci, în imaginarul Occidental, viața de familie apare din ce în ce mai mult ca o oală sub presiune plină de dorințe reprimate. În filme și literatură, copiii par să nu aibă altceva de făcut decât să spioneze prin gaura cheii viața sexuală a părinților, sau chiar să se dedea ei înșiși la cele mai uimitoare jocuri erotice.”

    Freud a fost folosit ca paravan pentru aceste tâmpenii. Dar el nu a propovăduit dezmățul. Constatarea lui că la copii are loc o erotizare primară este incontestabilă. Dar aceasta e legată de modul de constituire a structurii psihice și de apariția limbajului, deci, de apariția dorinței. Este ceva normal și de dorit dacă e să avem subiecți bine constituiți. De aici și până la susținerea pedofiliei e o cale foarte lungă pe care Freud n-a pășit niciodată.

    Și ideea centrală a lui Freud privitoare la sexualitate nu e aceea că interzisul ne falsifică, deturnează și anulează dorințele. Ideea centrală a lui Freud este că, tocmai dimpotrivă, interzisul este ceea ce structurează și susține dorința. Fără interzis, adică fără lege, nu ar exista dorință. Pentru că nu ar exista lipsa care să se înscrie ca inconștient în psihic și să articuleze locul nedeterminării subiective în care se dau atât dorința, cât și limbajul și conștiința.

    Ideile vehiculate în articol în privința lui Freud sunt confuze, din păcate. Și urmează tocmai reprezentările false și nedrepte construite pe seama acestuia de către vulgata pozitivistă și marxistă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *