FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

ONU: „Fidel Castro este cel mai bun discipol al lui Iisus”

Preşedintele Anunării Generale a ONU, Miguel D’Escoto din Nicaragua, a spus astăzi [5 spetembrie] în Havana că liderul cubanez, Fidel Castro, este „cel mai bun discipol al lui Iisus”. „Fidel este pentru mine, astăzi, cel mai bun discipol al lui Iisus. Am avut privilegiul de a fi lîngă el, de a-l observa, a-l vedea, şi este un bărbat îndrăgostit de justiţie, fraternitate, solidaritate”, a spus fostul preot sandinist.

Conform D’Escoto ONU trebuie „reinventată”. Acesta a prezentat în Havana cartea lui „Anti-imperialism şi non-violenţă” preşedintelui parlamentului cubanez, Ricardo Alarcon, şi ministrului Culturii Abel Prieto, printre alte oficialităţi.
Miguel D’Escoto:”Fidel Castro es el mejor discipulo de Jesus”

În timpul aceluiaşi eveniment, Cuba a acordat un premiu lui D’Escoto:

D’Escoto a spus că se simte oarecum stînjenit pentru că i-a fost acordat un premiu pentru a fi făcut ceea ce orice preot şi militant din Frontul Eliberării Naţionale Sandiniste ar trebui să facă. A menţionat şi solidaritatea ca principala virtute a unei mişcări critice ca cea pe care lumea o trăieşte în ziua de azi din cauza egoismului, lăcomiei şi a altor anti-valori ale culturii dominante.

„Acept cu umilinţă acest premiu şi îmi iau angajamentul de a continua să apăr acest popor, Revoluţia lui şi toate cauzele drepte”, a spus D’Escoto şi a adăugat că onoarea e cu atît mai mare cu cît premuiul „vine din partea surorii şi eroicei Cuba, o paradigmă a solidarităţii şi o pavăză a speranţei”.

[…]Vizibil mişcat, şi-a exprimat gratitudinea pentru a fi trăit în timpul Revoluţiei Cubaneze a lui Fidel Castro şi pentru că a apucat să fie „martorul celor mai bune vremuri ale Americii Latine, cînd visul lui Simon Bolivar devine realitate şi Alianţa Bolivar pentru Popoarele Americilor Noastre (ALBA) creşte.”
Cuba Grants Solidarity Order to Miguel D’Escoto

Alte curiozităţi despre Organzaţia Naţiunilor Unite:
Preşedintele Adunării Generale a ONU: “Fidel Castro e aproape un sfînt!”
Drepturile universale ale omului islamului
ONU a hotărît: Israel = Genocid + Apartheid

via Barce Pundit prin Gateway Pundit

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

3 Comments

  1. Manjusri
    6 September 2009

    Nu cumva Fidel Castro este cel mai bun discipol al lui Obama? Ca doar el este „Salvatorul”, „Mantuitorul” cel ce va scapa lumea de capitalism, razboaie, imperialism, saracie, inechitate, bigotism etc. ????
    Despre Che nu ne spune nimic tovarasul Miguel D’Escoto?

  2. Riddick
    6 September 2009

    Dezgustător…
    Mă întreb cum vor fi votând reprezentanţii (?) României prin comitetele şi comiţiile ONU.

  3. costin
    6 September 2009

    Riddick,
    cum sa voteze? cum au fost obisnuiti: corespunzator ????

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

România a făcut mulți pași în direcția corectă de la revoluția din 1989. Cu toate acestea, revoluția nu a fost niciodată terminată în România. Influența malefică a Rusiei, datorită proximității sale geografice față de România și relația continuă a României cu China comunistă, creează multe probleme care subminează progresele economice și democratice ale României, precum …

adrian zuckerman foto