Previziunile și avertismentele lui Petru Bogatu despre Rusia

Etichete:

Mai bine de trei decenii, regretatul analist politic basarabean Petru BOGATU a avertizat în presa scrisă și audiovizuală, în cărțile pe care le semnează asupra marelui pericol pe care-l reprezintă Rusia revanșardă pentru omenire. La doi ani de la plecarea în lumea celor drepți a lui Petru Bogatu, el continue să ne dea lecții de …

Mai bine de trei decenii, regretatul analist politic basarabean Petru BOGATU a avertizat în presa scrisă și audiovizuală, în cărțile pe care le semnează asupra marelui pericol pe care-l reprezintă Rusia revanșardă pentru omenire. La doi ani de la plecarea în lumea celor drepți a lui Petru Bogatu, el continue să ne dea lecții de o profundă și complexă clarviziune politică.

***

Restabilirea Imperiului Sovietic, înainte de a fi un caz psihiatric, este totuși un obiectiv politic

„În paralel, doi oameni politici exotici, Aleksandr Lukașenko și Vladimir Jirinovski, au afirmat că în actualele împrejurări, când Rusia se îndepărtează din nou de Occident, e cu putință refacerea Uniunii Sovietice. În opinia lor, noua URSS ar urma să fie constituită, în afară de cele trei republici slave – Rusia, Ucraina și Belarus –, și de Moldova, Georgia și Armenia.

La o privire superficială, s-ar putea crede că cei care lansează astfel de proiecte sunt duși cu sorcova. Unii analiști de la Chișinău și București chiar fac bășcălie pe seama acestor planuri, susținând că filipicele revanșarde și antioccidentale ale unor politicieni exaltați de la Moscova și Minsk n-ar trebui luate în serios. Eroare. Cei care tratează astfel lucrurile sunt pur și simplu depășiți de evenimente.

„Restabilirea imperiului sovietic, înainte de a fi un caz psihiatric, este totuși un obiectiv politic.”

„Apele se despart”,
Țara, 23 aprilie 1999


 „Rusia își dorește măreția de altădată. Pentru asta ea are nevoie, bineînțeles, nu numai de bani mulți, ci și de o idee națională care, fiind prin excelență una radical-naționalistă, ar umple golul lăsat de doctrina bolșevică. Iată de ce, după cum scria la 3 mai a.c. fostul premier estonian, Mart Laar, Kremlinul induce în mințile oamenilor o nouă conștiință mesianică și imperială, folosind în acest scop victoria asupra nazismului, fapt speculat, pe timpuri, și de puterea sovietică pentru a legitima astfel URSS. Pornind de la această idee, rolul jucat de armata roșie în cel de-al Doilea Război Mondial este idealizat și chiar într-un fel sacralizat în Rusia lui Putin, iar toți cei care încearcă să vadă lucrurile ceva mai nuanțat, sunt demonizați. Mitul așa-zisului război pentru apărarea patriei este un fel de combustibil ideologic pentru Moscova care urmează să pună toate resursele sale umane în slujba noii politici de mare putere mondială.”

„RSSM, o producție sovieto-nazistă”,
Jurnal de Chișinău, 8 mai 2007


„Ne ucide diferența maladivă impusă aici de-a lungul deceniilor de Moscova. Nicolae Chirtoacă, ambasadorul Chișinăului la Washington, cântându-i în strună lui Voronin, susținea deunăzi cum că, deși suntem etnici români, am fi deosebiți de ei pentru că am fost peste 100 de ani împreună cu Rusia. De parcă atașamentul pentru propriul călău, numit și sindromul Stockholm, ar fi stare de normalitate, nu o psihoză.

Consecințele privării de libertate a unei persoane, ca și cele ale colonizării unei națiuni, sunt un diagnostic. Sindromul Stockholm, de care suferă încă destui concetățeni de-ai noștri, e o boală. Aceasta trebuie tratată. Nicidecum zgândărită ca să ia forma unui stat în care sunt iubiți cotropitorii și desconsiderați patrioții.”

„Unde-i libertatea grupului Ilașcu”,
Jurnal de Chișinău, 8 iunie 2007


„…regimul Putin a demonstrat, în repetate rânduri, că este răzbunător și nu uită nimic.”

„Putin ne pregătește o lovitură de stat?”,
Radio Vocea Basarabiei, 23 mai 2010


„Oricare ar fi cauzele accidentului aviatic în care și-a pierdut viața președintele Lech Kaczinski, vina pentru moartea sa o poartă Kremlinul. Nu poate fi exclusă ipoteza, potrivit căreia liderul de la Varșovia este victima unui asasinat. Dar chiar și în situația în care avionul prezidențial s-a prăbușit în urma unei erori de pilotaj sau a unei defecțiuni tehnice, responsabilitatea morală pentru cel de-al doilea Katyn îi revine Moscovei. O inculpă istoria. (…)

Refuzând să-și ceară scuze pentru crimele bolșevismului, să-și pună cenușă pe cap pentru atrocitățile de lângă Smolensk, să condamne totalitarismul roșu, Kremlinul nu face altceva decât să mențină în raporturile cu Polonia, dar și cu alte țări din fostul bloc sovietic, duhul revanșard al șovinismului velicorus.

Atâta timp cât poftele imperiale și toanele comuniste încă mai persistă, primejdia unui nou Katyn planează asupra lumii. Și Republica Moldova nu-i o excepție.”

„Kaczynski a fost ucis de Putin?”,
Radio Vocea Basarabiei, 12 aprilie 2010


„Ca și în cazul Poloniei slave, care, prin fronda ei față de Rusia, periclitează conceptul panslavist, România ortodoxă, prin înregimentarea sa în tabăra occidentală, atentează la fundamentele pravoslavnice ale proiectului „Eurasia”.
În Europa Centrală și de Est, Bucureștiul este la ora actuală cel mai mare os în gât pentru Kremlin. Aderarea sa la NATO și UE a dat peste cap planurile Rusiei pentru sudul continentului, a diminuat influența ei în Bulgaria, Grecia și Serbia, alte state ale fostei Iugoslavii. Oricum ai da, România este un obstacol de netrecut în calea strategiilor geopolitice ale Moscovei.  (…)

Deși Bucureștiul nu a intervenit direct, diplomația și serviciile de inteligență române, în colaborare cu partenerii lor occidentali, au împiedicat coloana a cincea rusă și agenții de influență ai Kremlinului să-și facă de cap în voie și să se simtă în largul lor în Republica Moldova. Ca rezultat, competiția politică de la Chișinău s-a desfășurat anul trecut în condiții relativ normale, fapt care s-a soldat cu înfrângerea comuniștilor și victoria partidelor proeuropene.

În aceste condiții, rușii au astăzi senzația că au pierdut și Balcanii, și spațiul dintre Prut și Nistru din cauza României și de aceea acționează adesea împotriva ei din impuls, din spirit de contradicție şi din nevoia viscerală de răzbunare.

„Războiul secret ruso-român”,
Romanian Global News, 24 August 2010


„Moscova nu degeaba își iese din țâțâni când undeva la Vilnius sau Tallinn sunt demontate statuile sau sunt închise memorialele legate de războiul din anii 1941-1945. Simbolurile URSS sunt un element-cheie de care se folosește propaganda putinistă pentru a menține în fostele teritorii ocupate sau controlate de Kremlin sindromul Stockholm, adică atașamentul victimei pentru călăul care a împilat-o, înfometat-o și deportat-o.”

„De ce așa-zisul „marele război pentru apărarea patriei” nu este războiul nostru”, deschide.md, 6 februarie 2020

***

O politică atlantistă consecventă exclude flirtarea cu Moscova

„Prin 1992-1993, republicile baltice „erau atunci presate și șantajate de Rusia, care încerca astfel să le determine să renunțe la ideea aderării la NATO și UE. Estonia, Letonia și Lituania, însă, nu au cedat. Nu s-au cantonat în defensivă. Dimpotrivă, s-au mobilizat exemplar, au recurs la acțiuni diplomatice ofensive, dejucând în consecință uneltirile Kremlinului care s-a văzut constrâns să se resemneze.”

„Putem învinge doar înaintând, nu retrăgându-ne”,
Jurnal de Chișinău, 30 octombrie 2006


„Chiar dacă nu și-a refăcut măreția de altădată, Moscova încearcă deja să joace pe plan global ca o mare putere mondială. Pentru a slăbi pozițiile inamicului numit NATO sau UE, rușii se căznesc să facă breșe în întăriturile lui, să provoace discordii. Altfel spus, se conduc de principiul „dezbină și guvernează”. Speculând factorul energetic, ei corup unele elite din statele membre ale comunității euroatlantice, încurajându-le disidența față de aliații și camarazii lor de arme. În Franța, Germania, Ungaria, în alte țări europene există destule forțe politice, unele dintre ele aflate la guvernare, care flirtează cu Moscova. Din acest punct de vedere, politica atlantistă consecventă a președintelui polonez Kaczyński sau a celui român Băsescu trezește furia Kremlinului. Tocmai de aceea, Putin profită de orișice ocazie pentru a băga strâmbe împotriva unor astfel de lideri.”

„Maimuța din copac”,
Jurnal de Chișinău, 12 decembrie 2006


„Moscova are nevoie de un adversar de temut în persoana SUA pentru a-și ține în priză propriul popor. Sindromul cetății asediate este singura acoperire a derapajului autoritarist din Federația Rusă.”

„Republica Moldova pe agenda discuțiilor Obama-Medvedev”,
Radio Vocea Basarabiei, 7 iulie 2009


„Dacă în 2003 nu intervenea SUA, Voronin ar fi semnat cu Putin memorandumul Kozak. Dacă în aprilie 2009 nu-și spunea cuvântul Casa Albă, comuniștii aveau să instaureze o dictatură rusească sângeroasă la Chișinău.”

„Obama sau Romney”,
Jurnal de Chișinău, 2 noiembrie 2012


„SUA, spre deosebire de Rusia țaristă sau cea sovietică, nu au rămas în niciun teritoriu ocupat în urma războaielor purtate.”

„Socialismul proștilor pentru Siria și Uniunea Vamală”,
Radio Vocea Basarabiei, 6 septembrie 2013

***

Statutul de neutralitate și-a dovedit ineficiența

„Statutul de neutralitate, de exemplu, și-a dovedit ineficiența. Din contra, evenimentele din Ucraina demonstrează că pretinsa neutralitate face orice țară din fostul bloc sovietic vulnerabilă în fața unei eventuale agresiuni ruse, de aceea poate am avea nevoie de asigurări, de tratate bilaterale, pentru a ne proteja țara.”

Radio Europa Liberă Moldova, 8 aprilie 2014


„Jumătățile de măsură se răzbună în viața politică.”

„O țoapă sub acoperire politică”,
deschide.md,
24 iulie 2017


„Arătam pe la mijlocul lui aprilie 2014 (vedeți aici ) că Moscova folosește Autonomia Găgăuză drept un poligon pentru exersarea unei noi invazii împotriva Ucrainei. Se aștepta doar momentul potrivit pentru a băga la înaintare Comratul. Când linia frontului s-ar fi apropiat de frontierele Republicii Moldova, poligonul ar fi fost lesne transformat de ruși în câmp de luptă.


„Tot atunci atrăgeam atenția asupra faptului că alipirea Crimeii și destabilizarea Ucrainei au început în urma referendumului clandestin din Autonomia Găgăuză de la începutul anului 2014.”

„Privește înapoi cu mânie”,
deschide.md,
4 mai 2018


„Pretinsa neutralitate a Chișinăului e un fenomen desuet. Celebra mișcare de nealiniere a mareșalului Iosip Bronz Tito și-a dat obștescul sfârșit și nimeni nu dă astăzi două parale pe ea.

Elveția este excepția care înfrumusețează regula. Neutralitatea astăzi e o fosilă provincială care nu-ți dă de mâncare, nu te încălzește și nu te apără. Dimpotrivă. Te împinge pe tușa jocului politic internațional. Te coboară la condiția de chibiț silit să urmărească de pe margine spectacolul lumii.

Georgia e invitată să adere la NATO. Au crescut și șansele Ucrainei de a se integra în alianță. Republica Moldova rămâne pe dinafară în bătaia vântului.”

„Summit-ul NATO între interesul național și suficiența provincială”,
deschide.md, 16 iulie 2018


„Nu este populist nici Donald Trump, nici Jaroslaw Kaczyński, oricâte enormități s-ar debita despre ei. Este adevărat că și unul, și altul sunt colerici, spun lucrurilor pe nume, critică oponenții fără menajamente, sfidează corectitudinea politică. Dar tot atât de adevărat este faptul că ambii sunt niște conservatori adevărați și perseverenți care abordează probleme reale desconsiderate de elite, încercând să le soluționeze cu persistență și tenacitate.

Președintele american, de exemplu, a reușit să convingă partenerii din NATO să-și sporească bugetele de apărare. Tot el caută să readucă acasă marile companii americane care au emigrat în Asia. Guvernul de la Varșovia, în ciuda unei campanii internaționale de defăimare, își propune să decomunizeze puterea judecătorească a Poloniei care nu fusese reformată de la căderea totalitarismului roșu încoace.”

„Între doi populiști, Chișinăul trece printre Scila și Caribda”,
deschide.md, 28 mai 2018

***

Transnistria și Republica Moldova – doi vectori geopolitici diametral opuși

„Orișice cedare în fața unui șantaj exercitat de un comando de teroriști sau de o gașcă de separatiști provoacă în cele din urmă o reacție în lanț. Iată de ce democrațiile avansate nu acceptă să coopereze sub nicio formă cu aceste elemente. Poziția intransigentă a Londrei și Madridului, bunăoară, față de grupările extremiste din Irlanda de Nord sau Țara Bascilor este grăitoare în acest sens. Practica internațională dovedește fără putință de tăgadă că până și cele mai mici concesii făcute ultraradicalilor violenți sunt contraproductive. Le dai un deget și ei îți iau mâna toată.” [Această idee, potrivit căreia este greșită menajarea entităților separatiste și teroriste, este valabilă și în cazul dușmanilor geopolitici, precum Rusia și China. – n.n.]

„Lucinschi cedează Transnistria”,
Țara, 13 februarie 1998


„Sincer vorbind, nici nu știu cum să reacționez când unii actori politici se arată încrezători în ceea ce privește soluționarea grabnică a conflictului transnistrean. Lucrurile iau o turnură și mai năstrușnică atunci când aceștia argumentează optimismul prin faptul că sunt bine informați de la prima sursă.

Atitudinea lor îmi amintește de premierul britanic Chamberlain din perioada interbelică. Frapat de Hitler, de întâlnirea față în față cu acesta care a durat nu mai puțin de patru ore, șeful guvernului de la Londra a semnat acordurile de la München din septembrie 1938. Era convins că, acceptând anexarea germană a regiunii Sudete, nu numai că a oprit invadarea întregii Cehoslovacii, ci și a salvat lumea de un război mondial. În realitate, el doar a întărit apetitul führerului pentru expansiune. Un an mai târziu, Germania nazistă, secundată de Rusia sovietică, a dezlănțuit cel de-al Doilea Război Mondial.

În situația noastră, Putin acționează precum Hitler, iar Chișinău și în capitalele europene sunt destui chamberlaini incapabili să învețe lecțiile istoriei. Retorica liderului de la Kremlin despre suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova este pentru propagandă, iar Dmitri Rogozin cu avertismentul său: „Dacă sunteți români – rămâneți pentru Transnistria” este pentru fapte reale.”

„Noul Hitler și chamberlanii lui creduli”,
Jurnal de Chișinău, 15 maitie 2012


„Stânga de la Berlin, și nu numai de acolo, este singura care nu a înțeles ceea ce știu cu exactitate americanii, dar și dreapta europeană. Federalizarea Republicii Moldova ar fi o cale sigură spre legitimarea regiunii separatiste și recunoașterea internațională a enclavei ruse în stânga Nistrului. (…)

Se destramă toate federațiile încropite contra naturii. Împotriva evidențelor. Federalizarea în condițiile noastre ar echivala cu distrugerea Republicii Moldova ca stat democratic și înlocuirea lui cu un conglomerat ruso-moldovenesc, cea ce ar însemna, de fapt, apariția la Prut a celui de-al doilea stat rus. Al clonei regimului lui Putin. Asta vor germanii? Mă îndoiesc.”

„Russian? Davai, do svidania!”,
Jurnal de Chișinău, 29 iunie 2012


„Precizez din capul locului: în viitorul previzibil recuperarea regiunii separatiste nu este fezabilă. Acest lucru trebuie spus pe șleau și fără echivocuri în preajma vizitei cancelarului german la Chișinău.

De două decenii prin părțile noastre bântuie o vrăjeală numită reîntregirea teritorială a Republicii Moldova. Această făcătură generatoare de iluzii puerile este întreținută, din motive diferite, și de Occident, și de Rusia. În realitate, toate discuțiile pe tema așa-zisei probleme transnistrene sunt simple descântece fără niciun suport real. Niște farmece făcute de dragul corectitudinii politice.

Aș vrea să fiu bine înțeles. Transnistria este teritoriul legal și istoric al Republicii Moldova. Spațiul geografic din stânga Nistrului a fost întotdeauna majoritar românesc. Pe vremea domnitorului Duca-vodă, acesta fusese administrat de Principatul Moldovei. Însă ocupația rusească și cea sovietică au lăsat urme adânci, zona fiind supusă de-a lungul deceniilor unei purificări etnice nemiloase. (…)

În aceste împrejurări, pretinsa reîntregire teritorială ar însemna o tentativă de a aduce sub cupola unui singur stat nu românofonii și rusofonii, ci două lumi paralele. Doi vectori geopolitici diametral opuși. În condițiile doctrinei Putin, care aruncă mănușa comunității euro-atlantice și zidește în spațiul post-sovietic Uniunea Euroasiatică, a încerca să unești cele două maluri e ca și cum ți-ai propune să împaci oaia cu lupul sau să amesteci focul din sobă și gazul din balon. (…)

Să nu ni se spună povești că Germania sau UE, pompând bani în Transnistria reunită, îi va converti pe rusofonii de acolo la europenism. Fabulații naive. Acest lucru nu reușește nici măcar în prosperele țări baltice, chit că acestea fac parte din Uniunea Europeană, necum în Republica Moldova.

Astfel stând lucrurile, o eventuală cuplare forțată între teritoriul controlat de autoritățile legale de la Chișinău, pe de o parte, și regiunea secesionistă, pe de alta, s-ar constituit într-un adevărat dezastru pentru ambele maluri. Acest soi de „reîntregire” nu va face altceva decât să toarne gaz în foc.

O soluție rezonabilă ar fi o tutelă internațională de durată asupra malului stâng care să-și propună demilitarizarea și democratizarea treptată a Transnistriei, idee lansată, de altfel, acum câtva timp de cancelarul Angela Merkel. Mă îndoiesc însă că Putin ar accepta un protectorat în care Germania sau UE să fie vioara întâi.”

„O vrăjeală: reintegrarea Transnistriei”,
Jurnal de Chișinău, 14 august 2012


 „Să nu-mi spuneți însă că un gest de condamnare a Kremlinului îl va înfuria pe Putin. Că nu trebuie să repetăm greșeala lui Saakașvili a cărui gură mare ar fi provocat invazia Rusiei din august 2008.

Moscova acționează împotriva noastră pornind de la propriile planuri, nu în funcție de capul plecat sau nu al Chișinăului. Putin n-are nevoie de pretexte ca să te lovească sub centură sau chiar în moalele capului.”

„Referendumul nepedepsit riscă să provoace o reacție în lanț”,
Ziarul Național, 3 februarie 2014


„…pretinsa federalizare pe care o revendică Moscova nu este altceva decât o tentativă de dezmembrare a Republicii Moldova.”

Radio Europa Liberă Moldova, 8 aprilie 2014

***

UE nu are un antidot mai puternic împotriva expansiunii Kremlinului în Republica Moldova decât cetățenia românească

„Așadar, datorită lui Traian Băsescu, Republica Moldova e din nou privită dinspre București drept cel de-al doilea stat românesc. Nu e de mirare că declarațiile sale despre relațiile României cu teritoriul de la est de Prut fac valuri. (…) După ce fosta putere de la București, când venea vorba de Basarabia, a tot scăldat-o, gesturile lui Băsescu par niște piruete politice senzaționale. De bună seamă, cuvintele sale, la o privire superficială, creează impresia că sunt izvorâte nu atât din rațiuni politice, cât din niște impulsuri de moment. Eroare.

Orice s-ar spune, Băsescu e un politician serios și un președinte puternic. (…) Are fler, imaginație, talent oratoric, dar și un acut simț al măsurii.”

„Drumul lui Traian Băsescu la Chișinău”,
Moldova Azi, 17 ianuarie 2005


 „…fapt de netăgăduit că România este acum singura poartă a Europei prin care poate intra Basarabia în lumea bună… azi UE e sinonim cu România.”

„Fii mândru că ești român!”,
Jurnal de Chișinău, 5 ianuarie 2007


„UE nu are un antidot mai puternic împotriva expansiunii Kremlinului în Moldova decât cetățenia românească.”

„Milionul care va opri Rusia”,
Radio Vocea Basarabiei, 25 aprilie 2009


„…Traian Băsescu pune degetul pe rană abordând o serie de probleme extrem de nevralgice. Privite din acest unghi, declarațiile sale, făcute la un dejun de lucru cu ambasadorii țărilor UE, acreditați la București, se constituie poate în cel mai important demers politic românesc de la 1989 încoace.

Pentru prima oară sunt spuse pe șleau niște adevăruri aspre. Referindu-se la Republica Moldova, Băsescu invocă exemplul unificării Germaniei, subliniind că țara sa a fost divizată după cel de-al Doilea Război Mondial. Atâta doar, zice liderul de la București, că „României nu i s-a acordat dreptul de a vorbi de două state, o singură națiune”.

El formulează astfel o revendicare politică. Băsescu cere, de fapt, ca României să i se aplice standardul german. Nici mai mult, nici mai puțin. Inclusiv în ceea ce privește cetățenia. Berlinul le oferă pașapoarte tuturor etnicilor germani care doresc să se repatrieze. Tot astfel, potrivit lui Băsescu, va proceda și Bucureștiul cu etnicii români.”

„Adevărurile lui Băsescu”,
Radio Vocea Basarabiei, 19 mai 2009


„Lansând lozinca „Să ne apărăm patria”, regimul Voronin insinuează, de fapt, că cine-i împotriva lui ar fi nu un concurent politic, ci un dușman al patriei. Guvernarea pretinde astfel un monopol asupra patriotismului și îl folosește ca bâtă pentru țeasta opoziției. Dar și împotriva tuturor celor care au altă opinie decât cea comunistă asupra limbii, istoriei sau unității naționale. (…)

Nu degeaba scriitorul englez din veacul al XVIII-lea, Samuel Johnson, spunea că „patriotismul este ultimul refugiu al lichelei”. Or, patriotismul autentic nu poate fi decretat, așa cum nu poate fi impus cuiva cu forța un sentiment de iubire. Dragoste cu de-a sila nu se poate.

Forțând o ușă deschisă, Voronin și ortacii săi incită „patriotismul” lor ideologizant împotriva patriotismului luminat al celorlalți. Ei opun afecțiunea lor față de Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească prețuirii noastre pentru istoria tuturor românilor, de la Nistru până la Tisa, vorba poetului.

Ei sunt patrioții unui „stat” al familiei Voronin, oligarhic, clientelar, resovietizat, îndoctrinat, izvorât din miturile țariste și stalinist-comuniste. Noi suntem patrioții Republicii Moldova ca cel de-al doilea stat românesc. Patria lor e mică, înghesuită în limitele unor făcături, dogme și prejudecăți de sorginte țaristă și stalinistă. Patria noastră este mare, cuprinzând întreg pământul în care, de-a lungul secolelor, se vorbește și se simte românește.

Altfel nu poate fi. Dacă ne-am lua după obtuzitatea lui Voronin și a tovarășilor săi de drum, am rămâne fără geniul lui Eminescu și Caragiale. Am renunța la moștenirea noastră istorică care, în cea mai mare parte a ei, își are sediul dincolo de Prut.”

„Patriotismul de carton, ultimul refugiu al lichelei”,
Jurnal de Chișinău, 28 iulie 2009


„Bucățile dintr-o țară care au fost colonizate de o putere străină nu produc o cultură nouă, deosebită de cea originară. Și comuniștii din RDG pretindeau că în Germania răsăriteană s-ar fi constituit o altă națiune. Istoria a râs de ei. Așa va proceda ea și cu exponenții moldovenismului vulgar de la noi. Unii dintre aceștia, simțind asta, încep să se dezmeticească. Până și comunistul Stepaniuc a acceptat până la un anumit punct că reprezentanții etniei majoritare de pe ambele maluri ale Prutului sunt frați „de același neam”.”

„A cui e Ziua Unirii?”,
Jurnal de Chișinău, 1 decembrie 2009


„În 1998, Chișinăul, precum bine se știe, era mai aproape ca oricând de o antrenare efectivă în procesul de integrare europeană. Dacă nu ar fi fost debarcat, cu rea-voință, guvernul Sturza, acest lucru ar fi avut sorți de izbândă.

Se știe, de asemenea, că încă la începutul deceniului trecut emisarii europeni îndemnau cu insistență Chișinăul să prindă trenul european al României și Bulgariei. Dacă comuniștii nu ratau atunci această ocazie, Republica Moldova azi s-ar fi numărat cel printre candidații la aderare. Numai că PCRM a dat binelui cu piciorul.

De la 2001 încoace, n-a fost an în care puterea comunistă să nu fie taxată fără menajamente de UE sau alte instituții paneuropene pentru încălcarea drepturilor omului și îngrădirea libertății de exprimare. Numai în 2002, bunăoară, APCE a adoptat două rezoluții în care condamna derapajul antidemocratic din Republica Moldova. Cât privește Parteneriatul Estic, acesta, în ultimii ani de guvernare comunistă, a fost ignorat și chiar obstrucționat de Voronin. Pretinsul curs european al PCRM a fost doar o cursă întinsă Europei.”

„De ce ne încalță Kalman Mizsei?”,
Jurnal de Chișinău, 1 februarie 2011


„Până la urmă, orice sufragiu popular, ca și întreaga luptă politică în Republica Moldova, are o miză geopolitică. Ne place sau nu, așa a fost și așa va fi atâta timp cât va exista primejdia unei revanșe ruse.

Europenizarea, combaterea corupției și lupta pentru o justiție independentă nu pot fi concepute în afara contextului geopolitic, deoarece fără modelul occidental și principiile democrației liberale nu există stat de drept.” („Cine, în afară de Dodon și PSRM, a fost înfrânt la referendum”, deschide.md, 20 noiembrie 2017)

„Ziua de 1 decembrie trebuie să devină o sărbătoare națională cu acte în regulă pentru ambele state românești. Adoptarea ei urmează să facă parte dintr-un proces european de sincronizare politică, economică și legislativă. Vom avea, deci, etaloane și priorități ajustate, o piață și o monedă unică. Dar și o Zi Națională comună.”

„A cui e Ziua Unirii?”,
Jurnal de Chișinău, 1 decembrie 2009


 „Faptul că nu orașele, nu Chișinăul, ci satele votează reîntregirea românească este un mare miracol politic, demonstrând că sondajele din ultimii ani nu mint.” („Ce au de făcut unioniștii ca să nu supere Maica Rusia”, deschide.md, 5 martie 2018)

„Națiunea civică…, ca s-o spunem pe șleau, este o invenție teoretică fără nicio legătură cu practica. Avem de a face cu un enunț abstract și postmodernist al unor cercuri progresiste sau neomarxiste care urmăresc crearea unei utopii cosmopolite și supranaționale debarasate de tradiție și originile creștine ale civilizației occidentale. Națiune, popor, ethnos.

Deși este utilizat în discuțiile politice, termenul „națiune civică” lasă loc de multiple interpretări în toată lumea. Unele state, precum Spania, Italia sau Grecia fac diferența între națiune și popor. Altele, ca Polonia și Slovacia, de exemplu, deși au specificat în Constituție că emană de la națiunea civică, sunt de fapt construite cu precădere pe elementul etnocultural.

Mai pe scurt, „națiune civică”, oricum ai întoarce-o, nu există în realitate. RFG acceptă ideea de „popor” care poate locui nu doar în interiorul granițelor Germaniei, ci și în afara lor, ignorând sintagma „națiune civică”.”

„Alternativa Republicii Moldova: unirea cu România
sau realipirea la Rusia”,

deschide.md, 3 septembrie 2019

***

Autocefalia Bisericii Ucrainene lovește greu în mentalitatea imperială a Moscovei

„Refacerea Scaunului Mitropolitan de la Kiev și ridicarea lui la rang Patriarhal spulberă mitul medieval al celei de-a treia Rome. Odată cu emanciparea Bisericii Ucrainene, își va da obștescul sfârșit și proiectul imperialist al „Lumii Ruse”.

Pierzând Ucraina, Biserica Ortodoxă Rusă scapă din mână nu doar teritorii, lăcașe sfinte și enoriași, ci și o istorie milenară pe care și-o revendică. Creștinarea de acum 1000 de ani a Kievului de către cneazul Vladimir nu mai aparține Rusiei, ci Ucrainei. Autocefalia Bisericii Ucrainene se constituie astfel într-o lovitură grea pentru mentalitatea imperială a Moscovei, riscând să-i provoace o criză existențială.”

„Decizia Patriarhiei de la Constantinopol de a cataloga ca fiind nelegitimă anexarea Mitropoliei de la Kiev în secolul al XVII-lea de către Patriarhatul de la Moscova are valoarea unui precedent care trimite în ilegalitate și Mitropolia Chișinăului afiliată Bisericii Ruse. Cum BORu a pus mâna pe teritoriul canonic al Basarabiei cu sila, profitând de conjunctura politică, dominația ei în Republica Moldova constituie o infracțiune.”

„Precedentul ucrainean trimite în ilegalitate Biserica Rusă din Basarabia. Singura entitate ortodoxă legală la est de Prut este BOR”,
deschide.md, 15 octombrie 2018

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

 

Redacţia

Redacţia

Conservatori români

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *