Trăim vremuri pe care nu ni le-am fi dorit. Suntem obligați să suportăm consecințele deciziilor politice ale unor grupuri de oameni pe care îi unește mediocritatea, trecutul tulbure, interesul personal și apetența pentru crearea unei societăți docile, amorfe, lipsite de repere morale. Din cauza acestor oameni, orice încercare de a rupe zidul suficienței s-a lovit de o rezistență ostentativă, guralivă și dură. Atunci când și-au dorit, rezistența la schimbare a devenit chiar violentă. Ulterior au predicat voluptatea uitării și satisfacțiile traiului în neadevăr, unind violența cu minciuna.

Începutul s-a făcut în anul 1990, când s-a pus pentru prima dată problema lustrației, rămasă nerezolvată până în ziua de astăzi. Meritul nu îi aparține doar lui Ion Iliescu și clicii sale, doar atâția alții și-au adus propria contribuție la perpetuarea stării de fapt, învinși de propriile lor neputințe.

Lovitura de stat din vara anului 2012 este ultimul exemplu din acest șir lung de uitări programate. Nu putem să-i învinuim doar pe autorii ei pentru că nu-și recunosc fărădelegea, ci trebuie să îi privim în ochi pe toți ei care ar trebui să fie port-drapelul luptei pentru adevăr și justiție și refuză să ridice steagul din țărână.

O nouă conspirație a tăcerii i-a adus alături de alianța socialistă USL pe cei mai mulți dintre actorii politici din România. De la unii dintre ei era de așteptat ca rezistența să fie cuvântul de ordine, dar paralizia conștiințelor este prețul pe care îl plătesc cei care și-au făcut o meserie din troc și minciună.

Sorin Frunzăverde, Cristian Boureanu, Mihaela Popa, Vasile Blaga, Cezar Preda

Ciubucarii, găunoșii și găinarii tip Frunzăverde, Popa și Stânișoară nu au apărut din neant, fac parte dintr-o cultură a corupției. Prin aderarea la USL, ei și-au regăsit locul de drept în marea familie păstorită de Ion Ilici Iliescu și Felix. Acum se află într-o companie selectă, alături de liberatul Adrian Năstase, răsgânditul Tăriceanu, inconsistentul Petre Roman, penalul Cătălin Voicu, condamnatul Mischie, josnicul pro-rus Andrei Marga, învinsul Emil Constantinescu și alte mii de amploaiați și răzgâiați ai USL-ului. Iubiți și apărați de presa vândută – laolaltă cu fostul și noul lider al PDL, Vasile Blaga -, sunt feriți de tratamentul anticonstituțional care este rezervat dușmanilor politici ai PSD și PNL.

Principiile Dreptei nu pleacă de la negocierea scaunelor, ci sunt cuprinse într-o viziune generală despre lume și viață bazată pe credință, stat de drept, justiție, proprietate privată și adevăr. Dacă ai principii și conștiință te înhami la un drum greu, în care îți propui să învingi stânga USL-așa, făcând-o să platească prețul cuvenit pentru aruncarea țării în căruța unei alte epoci. Te comporți precum Monica Macovei, luptând pentru adevăr și Dreapta, opunându-te curajos barajului de minciuni, insulte și calomnii care va ridicat împotrivă-ți.

Răfuială neconstituțională cu cei care se mai împotriveau tsunami-ului USL-aș nu s-a mărginit doar la atacarea politicienilor cu principii, ci a fost acompaniată de marginalizarea și ostracizarea intelectulilor de frunte ai țării, mai ales dacă erau la conducerea unor instituții reprezentative ale României. Imediat ce USL a pus mâna pe putere, ICR și IICMER au devenit anexe ale bun-gânditorilor Antenei 3. Horia-Roman Patapievici și Vladimir Tismăneanu nu erau de ieri sau de azi pe primele locuri din lista noilor dușmani de clasă ai puterii USL. Gestul de protest al lui Andrei Pleșu, Mircea Cărtărescu, Neagu Djuvara și Gabriel Liiceanu de a nu participa la Salonul Cărții de la Paris nu a suscitat nici emoție și nici sprijin politic în rândul mass-media, ci s-a reflectat doar în mediul cultural. Puțin și dezamăgitor, o altă consecință a reflexului de a uita, îndelung pregătit de presa ce îndobitocește.

Exemplul intelectualilor români nu a fost urmat de PDL. Este puțin probabil ca o construcție politică să fie o entitate pură, dar nimeni nu îi obliga pe pedeliști să se îndrăgostească de lada de gunoi pe care scrie USL. Demnitatea a fost lăsată la o parte. Pentru a se aranja material, Blaga și oamenii săi au făcut o opoziție de paradă. Un non-combat total colorat cu declarații de dragoste pentru partidul isteric PNL a netezit drumul către neantul aservirii. Nu au înțeles că o sluga nu devine domn când își schimbă hainele, cu atât mai puțin un om politic.

Vasile Blaga și Crin Antonescu

Cârciuma La Buldogu’ Siliconat este plină de separeuri unde se face troc cu conștiințe și se semnează adeziuni la PNL și PSD. S-au alăturat grupului liberal-socialist fără nici o jenă, acceptând de la bun început ideea că nu se poate face nimic împotriva lor. Această atitudine împăciuitoare față de rău, această mizerabilă încurajare a înțelegerilor și a mismașurilor cu puterea PSD-PNL, nu este nimic mai mult decât o pactizare cu josnicia. Lașitatea a devenit virtutea de căpătâi a noilor convertiți la belșugul obținut prin vânzare și compromis. Pedeliștii lui Blaga nu se luptă, s-au predat în schimbul promisiunii că vor fi parte a guvernării. Aprobările individuale sau în grup pentru a li se permite să sărute papucii noilor stăpâni vin în contrapartidă cu scuiparea rituală a ceea ce au fost mai înainte.

Marea descoperire a stângii românești este că nu mai are nevoie de Marx, Lenin sau Mao pentru a cuceri puterea și a guverna, ci este de ajuns să producă mii de activiști locvaci, capacitați de mediul televiziv pentru a-și identifica și a sări asupra prăzii. Sirenele și-au făcut datoria, șobolanii cei noi se alătura celor vechi. Victor Ponta, plagiatorul mitoman, și Crin Antonescu, non-valoarea mereu în criză, sunt oameni puternici, dar nu albesc biografii și nu reprezintă repere morale, ci tocmai contrariul.

Biletele de iertare se acordă cu cât abjură mai din rărunchi și cu cât înjură mai colorat. Culoarele puterii seamănă cu galeriile săpate la temelia societății și sunt pline de furii pricinuite de citațiile venite din zona Justiției. Cu toate acestea, încă este mare înghesuială la noua împărțeală pentru că statul mai are încă larghețea și inconștiența bine orientată de a da unora ce-și doresc, nu ce merită. Când aleșii neamului sunt guzganii roșii, se sapă alte și alte galerii ale fărădelegii și jafului.

Spiritul de turmă e mai tare și nici măcar realitatea că guvernarea USL-așă se îndreaptă către un eșec nu-i poate opri pe chițăitorii lași. Pentru ei alergarea într-o galerie descendentă li se pare o superaccelerare-levitație și nu-și dau seama că este doar o iluzie produsă de efectul drogurilor minciunii.

Faptul că acum este greu de luptat cu șobolanii roșii este o realitate, dar războiul nu s-a sfârșit încă. Nu mai este mult până când se va da semnalul începerii bătăliei finale. Șobolanii vor continua să alerge în galeria descendentă, până la fund.

Lor nu li s-a dat un bilet dus-întors.