FUNDATIA IOAN BARBUS

Toronto 4 Israel

Cum spuneam, azi a avut loc o manifestaţie de sprijin pentru Israel în downtown Toronto. Piaţa Dundas, la intersecţia dintre Dundas Street şi Yonge. Pe trotuarul de vizavi se aflau cîţiva evrei anti-israelieni protestînd împotriva celorlalţi evrei şi ne-evrei. Pentru Gaza. Fain. Nu am văzut totuşi nici o pancartă care să menţioneze Hamas. M-am gîndit, poate au existat şi evrei care în ’44 manifestau pentru nemţi, dar fără să îl menţioneze pe Hitler. Improbabil, dar se pare că aceşti urmaşi de azi corectează această scăpare. Lîngă ei, un grup ecvestru de poliţişti. A nins dar nu a fost prea frig, doar -12. În mulţime, o sumedenie de tineri. Mi-am adus aminte că organizatorul principal a fost o coaliţie de studenţi. Un cubanez ia microfonul şi se adresează scurt şi la obiect celor din piaţă: „Nu vorbesc prea bine engleza, dar mă pricep la libertate. Cuba libre e solidară cu Israel!” Consulul israelian din Toronto ia şi el cuvîntul; tema majoră a mini-discursului său se referă la obligaţia singurei democraţii din Orientul Mijlociu să îşi apere cetăţenii şi la regretul că palestinienii sînt prizonierii unui sistem care nu are nici un interes să construiască ceva pentru palestinieni. Organizatorii prezintă pe un ecran mare şi un mesaj din partea lui Barack Obama… e un clip video de anul trecut, cînd Obama a vizitat Israel şi a declarat că şi el, dacă i-ar fi casa asediată de rachete şi copiii în pericol, ar face orice posibil să îşi apere familia. O mişcare isteaţă din partea organizatorilor. Se cîntă, se spun rugăciuni şi nimeni nu urăşte pe nimeni. Nimeni nu strigă „moarte palestinienilor”, nici măcar „moarte Hamas”. Nimeni nu se bucură de moartea nevinovaţilor din acest conflict. Ştim toţi însă cine e responsabil de acest război, cine urăşte şi există cu scopul de a distruge cu orice preţ, inclusiv al distrugerii propriei populaţii.

Poliţia a estimat demonstraţia la 1000 de persoane.





















































Emil Borcean

Emil Borcean

Comentarii

  1. FrancescoSpune:

    Răspunde
    ianuarie 18, 2009

    Emil, demonstraţia din laToronto-Canada a fost civilizata, nişte oameni cu bun simţ şi-au spus părerea, au fost ascultaţi sau nu, apoi au plecat acasă.
    La Roma – oraşul etern? – pe 17, o mulţime de 200000 de pro-(Hamas)/palestinieni au purtąt drapele cu steaua lui David peste care era desenată zvastica nazistă. Au participat şi comuniştii italieni, oficial, cu steaguri etc.
    La sfârşit, o parte din manifestanţii musulmani si-au făcut rugăciunea colectivă de seară …în faţa Colosseumului.

  2. bugsySpune:

    Răspunde
    ianuarie 18, 2009

    Ce oameni frumosi la Toronto (si in general la toate mitingurile de support pentru ISR), cata decenta in tinute, manifestare si pancarte, ce patibulari la mitingurile proHamas! (si atat de agramati!!!!!)

    ciocnirea civilizatiilor este „live”!!!

  3. israeliancaSpune:

    Răspunde
    ianuarie 18, 2009

    Francesco, tv Israel a anuntat astazi ca seful parlamentului italian a hotarit ca de acum inainte preidicile din moscheile italiene sa se tina in limba italiana si si interizece orice indemn la jihad impotriva evreilor si a Statului Israel. E adevarat?

  4. FrancescoSpune:

    Răspunde
    ianuarie 18, 2009

    Gianfranco Fini, presedintele Camerei Deputatilor in parlamentul italian e de părere ca predicarea Coranului in moschei trebuie sa se faca in italiana pentru a se evita riscul de instigare la violenta si la ura.

    Fini si-a expus aceasta parere aflandu-se intr-o vizita in Emiratele Arabe Unite.

  5. IsraeliancaSpune:

    Răspunde
    ianuarie 18, 2009

    Emil, ce s-a cintat la Toronto? La Moscova s-a cintat imnul si s-a scandat „Israel, sintem cu tine!”. Asa sint evreii si suporterii Israelului, violenti peste masura:

    La citeva demonstratii pro-Israel am auzit ca se cinta cintecelul asta (e parte dintr-o rugaciune), in varianta romana/ebraica. Mie mi-a placut:

  6. emilSpune:

    Răspunde
    ianuarie 18, 2009

    Israelianca. Da, Hatikva s-a cintat. S-ar putea sa se fi cintat si ce ai pus in al doilea clip… in orice caz, a fost o melodie mai ritmata. In final a fost un fel de melanj, au sarit repede de la o melodie la alta timp de 3-4 minute… eu unul m-am simtit ca la un recital de klezmer, cu toate ca nu cred ca a fost muzica de klezmer.

    PS
    Bugsy, da, oameni frumosi. As fi spus chiar asa in articol, dar m-am codit. Insa exact acesta a fost si gindul meu la acel moment.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Intră în scenă oștirea recrutată de Moscova. În România e destul să te uiți expeditiv în jur și vei descoperi șoșocisme la orice nivel, la orice televiziune, pe site după site. Sunt formatori de opinie care, sistematic, strâmbă realitatea de acasă, unde atacă metodic repere românești autentice, mai ales dacă mai sunt în viață, cum …

Totul se plătește… Gratuitatea nu e pentru negustorii de idei numiți cândva sofiști, imuni la adevăr și la plata Domnului, vibranți însă la plățile și polițele pământești. Inclusiv comunicarea publică a „adevărului” despre marea neutralitate, orbirea altora prin manipulare patetic autovictimizantă, încâlcirea programatică a lucrurilor până la confundarea călăului cu victima și a Occidentului cu …

Ambasadorului rus de la Chișinău i s-a ridicat tensiunea și a dat un comunicat despre criminalii care au trimis tancul sovietic după nava rusească. A făcut trimitere la faptele eroice ale criminalilor care ne-au ocupat și omorât, a plâns un pic despre soarta grea a ocupanților și a lăsat sa se înțeleagă că nimic nu …

CândOrbán sau Putin critică Occidentul, o fac de pe poziții revizioniste (halucinante, fiindcă Ungaria Mare și URSS sunt cadavre istorice). În schimb, conservatorii polonezi, care denunță cu egală vehemență ingineriile sociale “progresiste” și cârdășia iresponsabilă cu Putin în UE, au dreptate pe toată linia, cum recunosc acum doar pe jumătate oficialii UE (să vedem când …

A demoniza, în numele unei credințe care se recomandă mincinos „creștină” și neapărat „ortodoxă”, muzica clasică, arta autentică, adică arta cu spirit, gândirea minții creștine care a absorbit fertil în siajul Revelației rigoarea spiritului grecesc și înțelepciunea romană, minte creștină roditoare de înaltă știință și cultură umanistă universale, iată expresia ignară, dar precisă a non-creștinismului …

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian