Aldo Sterone este un umorist de origine algeriană ce trăieşte în Marea Britanie. El a cunoscut islamismul din interior şi, în acest articol, îi pune pe francezi în gardă în privinţa acestei ideologii criminale.

Iată un francez de origine algeriană cu mai mult de 15 condamnări, adunate cât timp a fost minor.

Este ceea ce în mod obişnuit numim o canalie. O persoană care se află pe pământ dintr-o eroare şi al cărui comportament poate fi rezumat la un singur concept: această persoană încearcă să îi facă pe ceilalţi să plătească pentru greşeala care a permis ca ea să se afle printre noi; de aici provine această atracţie pentru moarte, monstruozitate, vandalism şi distrugere. Când adăugaţi unei canalii islamul din Franta şi un sejur în Afganistan, obtineţi un amestec exploziv.
Franţa se remarcă când este vorba să lanseze sateliţi, să păstreze un patrimoniu istoric sau să construiască Renault Megane. Din contră, există o sfidare pe care francezii o acceptă din orgoliu şi în faţa căreia vor eşua lamentabil. Aceea de a hrăni în ţara lor islamismul şi de a trăi în pace. În Algeria, sugarilor li s-a tăiat gâtul sau au fost zdrobiţi de ziduri. Fetuşi au fost scoşi din pântecele spintecate ale mamelor şi s-au întâmplat şi alte lucruri pe care nu vreau să vi le povestesc. Deci, folosiţi-vă superlativele cu zgârcenie, pentru că n-aţi văzut încă nimic!

Aţi declarat că nazismul este răul absolut. Era adevărat acum 70 de ani. Bine aţi venit în 2012! Dacă nu vă treziţi, veţi pleca spre abator fără să vă daţi seama. Am avut zeci de ocazii să văd sute de mii de morţi în Algeria din cauza terorismului islamic. Veţi crede că asta ni s-a întâmplat pentru că suntem nişte brute. Vă credeţi mai buni decât noi şi vă închipuiţi că puteţi creşte Bestia în ţara voastră şi să trăiţi liniştiţi. Astăzi plătiţi preţul păcatului mândriei şi nu este decât începutul.

Cu islamiştii, prizonierilor li se taie gâtul. Cu islamiştii, ostaticilor li se taie gâtul. Localităţile, monumentele, fermele sunt distruse. Este implacabil. La Ben Talha, în noaptea de 22 spre 23 septembrie 1997, la 400 de femei, copii, nou născuţi, bărbaţi, tineri, bătrâni, li s-a tăiat gâtul în doar patru ore, şi nu a fost măcar o anchetă. Şi la noi, deasemenea, terorismul islamic a început cu o persoană, apoi 3, apoi 4… şi într-o zi am încetat să mai numărăm. Ne bucuram să ne sculăm dimineaţa în viaţă.

De zeci de ani, Franţa votează consecvent pentru partide care au transformat cartiere întregi, şi curând oraşe întregi, în enclave unde Republica nu-şi mai găseşte locul. Islamiştii controlează aceste zone care devin un amestec hibrid şi periculos.

Când o canalie care i-a dat foc unei fete într-o cârciumă ordinară este adusă pentru reconstituirea faptei, cartierul său îl aplaudă. Câţi îl aplaudă discret pe Mohammed Merah în această seară? El a ucis arabi, da, dar fata care a fost incendiată era deasemenea arabă. În lumea aceasta, ucigaşul are întotdeauna dreptate!

Prin votul vostru vă impuneţi singuri aceasta “diversitate”, care nu este altceva decât o experienţă socială criminală al cărui scop este tocmai de a şterge diversitatea umană. Astăzi, cei care o propovăduiau, vă lasă baltă, spunându-vă că, până la urmă, nu merge. Experimentul a dat greș, dar voi sunteți cei care va trebui să strângeți resturile și să suportați consecințele.

Aldo Sterone sur l’aveuglement de la France face à islamisme

“Câţi îl aplaudă discret pe Mohammed Merah în această seară?” se întreabă Aldo Sterone. Răspunsul a venit fulgerător: Claude Gueant, ministrul de interne francez, a intervenit joi, 22 martie, pentru a închide un “fan-page” pe Facebook, “omagiu” în cinstea lui Mohammed Merah, deschis puţin după moartea teroristului, unde 435 de persoane apucaseră, în doar câteva ore, să-şi prezinte omagiile ucigaşului!

Ceva obişnuit: “cartierul” musulman aplaudă canalia! Cu o zi înainte, Jean Luc Melenchon, comunistul care conduce Frontul Stângii, spunea în faţa alegătorilor din Bobigny, localitate aflată în zona musulmană ce poartă încă un nume francez, Seine-Saint Denis: “Nu cred că vreun musulman are ceva de-a face cu un asemenea degenerat”.

A doua zi 435 de persoane, considerând că degeneratul le seamănă şi îi reprezintă, îl omagiau, în timp ce aberaţia comunistului îl făcea pe acesta să crească brusc în sondaje cu 5%, deoarece “nu a exploatat politic tragedia”, după cum remarcau cu “obiectivitate” ziarele franceze!

În martie 2012, Le Monde, Liberation şi celelalte al-Jazeere franceze, Melenchon, Francois Bayrou, Lionel Jospin, SOS-Racisme şi ceilalţi muezini ai islamismului francez, au bătut în cuie cu reflexă spontaneitate : xenofobia, rasismul, extrema-dreaptă şi pe neo-nazişti; asta până când s-a aflat că tot un mohammed este ucigaşul. Când s-a aflat adevărul, Francois Bayrou a arătat vinovatul: ”Extrema-dreaptă face surf profitând de situaţie”, iar Mohammed Moussaoui – preşedintele Consiliului Francez al Cultului Musulman – a spus ceea ce toţi liderii musulmani din occident s-au învăţat să spună atunci când “martirii” lui Allah fac să curgă sângele necredincioşilor: “aceste crime sunt în contradicţie totală cu fundamentele islamului”.

În septembrie 2001, degeneraţii au fost tot de-alde: Mohammed, Khalid, Ziad, Ahmed, Saeed sau Marwan. Şi în timp ce turnurile se prăbuşeau, iar sute şi sute de mii de musulmani care, normal, “nu aveau nici o legătură cu ucigaşii”, răcneau bucuroşi “Allah Akbar” din Maroc şi până în Indonezia, manifestându-şi astfel ataşamentul faţă de preceptele şi fundamentele islamului, Le Monde -să rămânem în Franţa- a dedicat două pagini, “Islamului- Religie a Păcii”! Şi-a regurgitat astfel pe pagini întregi, zi de zi, colaboraţionismul islamic greţos alături de celelalte “entităţi” gemene ale mass-mediei franceze – adevărate “Al-Jazeera intra-muros” – drapate în chador-ul ideologic al corectitudinii politice şi multiculturalismului.

Azi se prosternează în faţa Islamului, demni urmaşi ai “bravilor” înaintaşi – Le Matin şi Je Suis Partout – ce îşi pocneau călcâiele şi-şi zvâcneau braţul în faţa Nazismului într-un mimetism genetic ce îi dezonorează istoric.

Aşternandu-se şi el, ca atâţia alţii, covoraş de rugăciune la picioarele degeneraţilor lui Allah, compozitorul german Karlheinz Stockhausen, psalmodia în transă un imn de slavă în cinstea asasinilor, atunci când uriaşul rug din centrul New-York-ului încă mai fumega: “…Avem în faţă cea mai mare operă de artă a tuturor timpurilor. Gândiţi-vă: tipii ăia au reuşit, într-un singur act, lucruri la care noi nici nu îndrăzneam să visăm. Au repetat timp de zece ani, cu fanatism, un concert la capul căruia au murit. E cea mai mare opera de artă a Universului! Mă simt neputincios. În faţa unei asemenea opere, noi, compozitorii suntem zero”. (“Războiul Timpurilor”- Trăian Ungureanu)

Cu islamiştii, compozitorilor li se taie gâtul, chestia asta Stockhausen nu o ştie!

În 2004, degeneraţii au fost tot: Mohamed, Fouad, Hamid, Hassan, Othman, Rachid, Youssef… deşi, după ce moartea a venit cu trenul pentru 200 de oameni la Atocha, presa spaniolă, guvernul şi primul ministru Aznar strigau bisilabic – “E-TA!”.

Când s-a aflat adevărul, Spania a spus primitoare: Bine ai revenit Islam!

În 2005, degeneraţii au fost tot: Mohammed, Shehzad, Hasib si Eliaz. Musulmani cumva?
Da, dacă nu au făcut nimic! Nu, dacă au sfârtecat 54 de oameni în metroul londonez! Atunci, ei sunt “artişti” în varianta Stockhausen sau “militanţi” în varianta BBC-ului, ceea ce, dacă ucizi în numele Islamului, este de fapt acelaşi lucru.

Pe 19 august ‘91, ruşii au rămas cu gura căscată atunci când şi-au deschis televizoarele. Televiziunea sovietică a difuzat ore întregi baletul Lacul Lebedelor, timp în care tancurile puciştilor ocupau străzile Moscovei. Peste ani, mulţi englezi ar fi ales baletul, dacă ar fi fost liberi să aleagă… s-au ales însă cu rugăciunea.

Pe 21 iulie 2005, un important canal de televiziune englez şi-a anulat programul de ştiri şi a transmis în direct slujba ce avea loc în prezenţa a 3.000 de musulmani în Marea Moschee din Birmingham! Era la două săptămâni după măcelul de la King Cross. Cu puţin timp înainte, 4 artişti-militanţi îşi rataseră opera: să spulbere alte staţii de metrou şi alte autobuze din Londra. Vremuri frumoase când londonezii se bucurau să se scoale dimineaţa în viaţă şi când fiecare ştia ce are de făcut: musulmanii se rugau, televiziunea informa, adică îi filma, iar artiştii- militanţi ucideau sau măcar încercau sa o facă.

Nu în aceeaşi situaţie se află însă cei ce ucid in numele oricărei alte cauze. Aţi auzit de militantul Timothy McVeigh sau aţi urmărit vreo slujbă de la biserica al cărui enoriaş a fost artistul Anders Brevik în timp ce acesta îşi “definitiva opera” cu puşca, pe insula Utoyea? Nu, deoarece fiind poate laici sau aparţinând altei religii decât cea musulmană, ei nu sunt nici artişti nici militanţi. Sunt “monştri” şi “asasini în masă”.

“Mohammed Merah lupul solitar” sau “Un act izolat”, titrează presa franceză administrând sedative celor ce hrănesc toleranţi Bestia islamistă.

În Statele Unite, încă din luna octombrie 2011, Hussein Obama, cel ce a decretat “…suntem una dintre cele mai mari ţări musulmane din lume”, a început “să-şi sedeze” agenţiile de securitate. Şi asta nu o spune fiştecine, ci chiar procurorul general James Cole, ce a confirmat că administraţia Obama a dispus retragerea tuturor materialelor de pregătire utilizate de forţele de ordine şi agenţiile de securitate în scopul îndepărtării tuturor referinţelor la Islam. De Ce? Unele asociaţii ale musulmanilor le-au considerat ofensatoare!

După câteva zile, agenţiile de securitate dejucau a 14-a tentativă de atentat islamist în New York din ultimii 10 ani, împiedicându-l să devină artist pe Muhammad Yusuf, pasionat făuritor de bombe. “Poliţia ne urmăreşte! Cine urmăreşte poliţia?” şi “Nu Statului Poliţist!” strigau chiar în timpul ăsta în Foley Square, sute şi sute de musulmani de-abia ridicaţi de pe covoraşele de rugăciune.

Bieţii oameni! “Intoleranţa”, “xenofobia” şi “rasismul” societăţilor ce-i găzduiesc îi împiedică pe aceşti copii ai lui Allah, pe aceşti misionari blânzi ai nevinovatului profet Mahomed, pe aceşti mesageri ai Religiei Păcii, să ocupe locul de cinste stabilit de Coran: acela de stăpâni ai mulţimilor de câini necredincioşi.
Sunt ajutaţi însă în demersul lor “paşnic” de oameni pentru care identitatea, cultura, tradiţiile şi istoria sunt ziduri ce ne încorsetează civilizaţia milenară. Şi trebuiesc dărâmate!

Jean Luc Melenchon – cel născut pe malurile Mediteranei, dar nu la Marsilia, ci la Tanger- comunistul ce şi-a găsit în musulmani un nou “proletariat”, spunea cu doar două luni înainte ca Mohammed Merah să predice religia Maghrebului pe străzile unor oraşe încă franceze: “Civilizaţia noastră este mai apropiată de cea a Maghrebului, decât de cea a ţărilor Europei de Est”! Şi, văzând cum a urcat în sondaje imediat după Bobigny, se pare ca are dreptate.

În timpul acesta, “zidurile cartierului musulman” rămân intacte. Din spatele lor, conform proverbului arab devenit principiu “Eu, fratele meu şi vărul meu împreună contra străinului”, încă o voce se aude în sprijinul degeneratului.
Tariq Ramadan, profesor universitar şi scriitor considerat de catre al-jazeera americană Time Magazine “unul dintre cei mai importanti 100 reformatori ai secolului XXI”, spune despre fiul traficantului de droguri, despre ucigaşul Mohammed Merah: ” Un biet băiat… el însuşi victima unei ordini sociale care l-a condamnat deja, pe el şi pe milioane alţii, la marginalizare, la nerecunoşterea statutului său de cetăţean la egalitatea de drept şi de şansă”!

Societatea franceză este deci vinovată că salafistul Mohammed Merah îşi flutura războinic sabia pe străzile cartierului musulman Izards strigând: “Al-Qaida, Al-Qaida!” Ar fi trebuit să-i ofere posibilitatea să-si înşiruie abulic mătăniile, răsturnat pe sofale în salonul Pompadour al palatului Elysee, timp în care, Carla Bruni, în burqă, să îi toarne supusă cafeaua în filigean! Asta înseamnă, în versiunea musulmană, o adevarată recunoaştere a “statutului său de cetăţean”.
Societatea franceză şi nu gruparea şi doctrina salafistă la care a aderat, l-a facut pe Mohammed Merah să le “recunoască egalitatea de drept şi de şansă” copiilor de 3, 6 şi 7 ani şi celorlalte victime, trăgându-le câte un glonte în cap!

Cautati în altă parte cauzele Jihadului, numai in Jihad nu! Tariq Ramadan îşi merită locul şi titlul dat de Time Magazine!

Că religia islamică este la fel de nevinovată ca şi cei ce o predică cu sabia, pistolul şi bomba, ne-o garantează în interviul dat al-jazeerei Liberation şi Tareq Oubrou, marele imam al Bordeaux-ului. El îi “trage de urechi”, fără ca cineva sa reacţioneze, pe cei care n-au apucat încă să urmeze cursurile sutelor de şcoli coranice din Franţa, avertizându-i asupra greşelilor făcute: “Politicienii şi media au deasemenea o responsabilitate mai ales în folosirea propriilor cuvinte. Când spun „salafism” trebuie să știe ce vorbesc. Nu putem să-l asociem cu teorirismul. Jihadul, el însuși, este încscris în Coran ca o luptă pentru o cauză dreaptă”!

Da, Aldo Sterone ştie ce spune! Într-o societatea ca aceasta, o societate in care imamii au ultimul cuvânt, ucigaşii au întotdeauna dreptate!