FUNDATIA IOAN BARBUS

Votul josnic al PDL în cazul Monica Iacob Ridzi

Am crezut că zilele glorioasei conspiraţii a tăcerii se vor încheia în momentul în care Parlamentul ţării se va pronunţa cu privire la cererea DNA de extindere a urmăririi penale pentru fostul ministru al tineretului. Din acest punct de vedere PDL-ul este pe o treaptă mai jos decât PSD-ul lui Adrian Năstase. Acesta din urmă fusese preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PSD-ului, ministru de externe şi prim-ministru al României între 2000 şi 2004, dar doamna Ridzi a ocupat doar pentru câteva luni fotoliul de ministru până la debarcarea sa în condiţii umilitoare. În seara zilei de 14 decembrie, la câteva ore distanţă de discursul preşedintelui Traian Băsescu în care îşi exprima speranţa că PDL-ul va vota pentru continuarea acţiunii în justiţie, la cele două cereri ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-a răspuns prin vot negativ. Solicitării DNA de continuare a urmăririi penale i s-au alăturat 99 de parlamentari iar 109 s-au împotrivit. La cea de-a doua cerere, aceea de percheziţie informatică, scorul a fost mai strâns, 110 contra, 109 pentru.

Mai nou se vorbeşte despre o boală de care ar suferi, doamna Ridzi folosindu-se în persoană de la tribuna Parlamentului de acest mijloc nevrednic de apărare înainte de a fi formal acuzată sau judecată. Sper ca acest lucru să nu fie adevărat şi că, bucurându-se de o sănătate perfectă, mai devreme sau mai târziu să răspundă în faţa legii. Oricum în Parlament Monica Iacob Ridzi s-a arătat vioaie, foarte bătăioasă şi s-a năpustit în discursul său asupra procurorilor pe care i-a acuzat de abuzuri. Mârşăvia pe care a făcut-o prin vot PDL-ul în această seară este de natură să conducă România pe ultimul loc în materie de luptă contra corupţiei. Parlamentarii aplaudaci care îl înconjurau pe Băsescu la mitingurile unde era alături de Monica Macovei şi-au dat măsură imoralităţii şi imposturii, ei sunt ciracii lui Cătălin Voicu şi nu colegi cu Cristian Preda sau ai lui Trăian Ungureanu. Nu mă interesează cum au votat PSD-iştii, voiam ca PDL-ul să arate că doreşte să fie alături de justiţie în mod real, nu doar declarativ.

Omerta. Perdele de fum. Boli incurabile gen Omar Hayssam. Amânări, reexaminări, comisii lungi cât Comisia Warren, orice. Mai mult decât hoţii şi vulgarii de tot soiul, parlamentul ne face să ne ruşinam de cetăţenia pe care o avem. Aţi vrut în Schengen? Când ni se va spune NU va fi şi pentru cei 109-110 de susţinători ai Monicăi Iacob Ridzi. Transpartidul Corupţiei Naţionale a învins din nou!

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Daniel Francesco

Daniel Francesco

12 comentarii

  1. Riddick
    15 decembrie 2010

    Parchetul poate relua solicitarea, iar Biroul Permanent, cu acordul plenului, poate cere vot nominal.

    Nu îmi dau seama ce se mai poate găsi într-un calculator după un an şi jumătate (presupunqnd ca nu a fost sigillat de la începutul anchetei).

    Nu cred că este Cristian Preda un reper, nu detaliez acum.

  2. Rosu
    15 decembrie 2010

    @Riddick
    Nu cred ca e vorba de accesul la calculator (cred ca s-a accesat deja – si Basescu zicea la fel) ci de admiterea acelor date prelevate in instanta. Daca perchezitia e admisa (ce ironie si ce aiuritor: in Romania Parlamentul are atributii specifice puterii judecatoresti – pentru unii cetateni) atunci procurorii pot pune in dosar ce au gasit. In caz contrar trebuie sa „uite” de acele probe.
    Pe langa asta s-a votat mult mai clar impotriva principiului. Adica e si ironic cum au votat unii: pentru extinderea perchezitiei, dar impotriva continuarii urmaririi penale… Cu alte cuvinte sa se perchezitioneze, dar sa nu se faca nimic. Este nedemn si cinic.

  3. George Daniel
    15 decembrie 2010

    Preda avea dreptate, fie ca ne place sau nu: coruptii nostri sunt mai buni decat coruptii lor.

  4. Sare'n Ochi
    15 decembrie 2010

    porcaria este justitia paralela pe care o poate aplica Parlamentul. restul tine de ticalosenia individuala. daca s-ar abroga legea discriminatorie cu provire la parlamentari, acestia sa fie protejati doar pentru declaratii politice nu si pentru fapte penale, atunci s-ar face un pas inainte in directia unei justitii aplicate corect. altfel numai ne lamentam. hai sa pornim o petitie prin care sa cerem egalitate de sanse in fata justitiei – ea sa se aplice egal fiecarui cetatean roman.

  5. TANO
    15 decembrie 2010

    imi tai mana daca voi mai stampila vreodata acest PD-L

  6. George Daniel
    15 decembrie 2010

    Tano, nici mie nu imi place acest PDL. Insa, a vota cu social-liberalii domnilor Castro-Guevara, nu e o alternativa mai buna. Deci, ce facem? Militam pentru un PDL curat, stam acasa sau plecam in Suedia (scuze, acolo e periculos) Danemarca?

  7. Daniel
    15 decembrie 2010

    Votul de aseara este o palma pentru Basescu din partea PDL. Solidaritatea cu fostul minisitru a slabit ascendetul moral al acestui partid asupra opozitiei. Identitatea si solidaritatea nationala va fi si ea afectata, dand apa la moara celor care critica Romania din interior.

  8. calehari
    15 decembrie 2010

    Parlamentul Romaniei – Intrunirea Mafiei de la Appalachin- New York . Grupari mafiote , numite oficial partide , se afla intr-o simbioza profunda si durabila cu Justitia , confruntandu-se deseori pentru controlul Politiei . Fiecare dintre ele are ca aliat unul sau mai multe Emitatoare mass-media (in realitate oficine de propaganda ) , cu ajutorul carora controleaza si manipuleaza marea majoritate a electoratului . Din cand in cand , idealisti naivi , din ce in ce mai rari , incearca ” din interior ” sa faca curat :). O minoritate educata , cu convingeri de dreapta , cu repere morale , lipsita insa de conducere , de strategie , de coeziune dar nu si de vointa sau credinta ii priveste evoluind pe asa zisa ” scena politica ” , punandu-si sperante desarte , intr-o reusita utopica .
    Continuam sa votam . CE ? , DE CE ? si PENTRU CE ? Raspuns : Pentru RAUL mai mic .

  9. calehari
    15 decembrie 2010

    Era sa uit . Scuze . BRAVO FRANCESCO !

  10. noradamian
    15 decembrie 2010

    Francesco, salut! Transpartidul Corupţiei Naţionale, devenit acum, total transparent, ar trebui măturat din politica românească. Electoral, desigur. Posibil să-nceapă o astfel de orientare doar dacă o s-apară repede o formaţiune fundamentată pe criterii de integritate. Dacă nu, o să rămânem cu reţeaua dumnealor. Tot un fel de totalitarism, mai sulemenit ????

  11. Fini
    15 decembrie 2010

    „Opţiunea sentimentală” a PDL este o gafă urâtă.Păcat de noi cei care totuşi am crezut în ei.

  12. Vlad
    15 decembrie 2010

    Jalnic acest partid PD-L, trebuie sa dispara din tara asta.. nu credeti la fel?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian