FUNDATIA IOAN BARBUS

Cîteva întrebări pentru Mihai Răzvan Ungureanu

Am votat ARD-ul domnului Mihai Răzvan Ungureanu, mi-am sunat familia și le-am spus să meargă neapărat să-l voteze. Le-am spus că e tot ce putem face ca să împiedicăm USL-ul, acest “grup infracțional organizat”, să capete o majoritate zdrobitoare în parlament. Am trimis mesaje alarmate și penibile prietenilor, mesaje în care îi rugam să meargă la vot și să susțina ARD-ul lui Mihai Răzvan Ungureanu, chiar dacă este plin de traseiști gen Ciocâlteu, care ani de zile a activat în PRM-ul lui WC Tudor. Mulți oameni erau descumpăniți de frauda gigantică de la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu, care promitea să se repete pe 9 decembrie, iar lovitura de stat parlamentară și izolarea României de Occident aveau să primească parafa legitimității parlamentare, asta în timp ce opoziția nu și-a făcut campanie electorală și s-a purtat mereu ca și cum ar fi plănuit să piardă la un scor cît mai dezastruos. Ceea ce s-a și întîmplat. Am încercat să îi conving să voteze chiar în ciuda bezelelor trimise în plină campanie electorală de MRU și Vasile Blaga, liderii opoziției, către cel mai anti-occidental și violent segment al “grupului infracțional”: PNL.

Au existat oameni care au spus că, dezgustați, refuză să voteze. Credeam că e o greșeală majoră, am încercat să-i conving că MRU trebuie votat pentru a ține, pe cît posibil, PNL-ul și PSD-ul departe de noi și justiție. Acesta a fost probabil și singurul motiv pentru care Mihai Răzvan Ungureanu și ARD au primit voturi, în ciuda dezamăgirilor care se țineau lanț – calitatea lor cea mai mare era că NU erau USL, și România avea, și are, nevoie ca de apă de o opoziție puternică.

Între timp, cum era de așteptat, MRU și ARD au obținut 16%, jumătate din cît ar fi putut obține dacă ar fi luptat.

L-am votat și regret. Mai bine stăteam acasă, mai bine economiseam minutele de telefon, nervii, energia, nu mă făceam de rîs în fața prietenilor. Mai bine plecam la munte fără telefon. Mihai Răzvan Ungureanu face acum exact ceea ce a fost votat să NU facă – se apropie de o aripă desprinsă din PNL-ului care a speriat Occidentul sub îndrumarea directă și atentă a Rusiei prin “Vocea Rusiei”.

Proximități care maculează

Acum, la Fundația Dan Cristian Popescu, înființată de membrul cu același nume al partidului Forța Civică condus de Mihai Răzvan Ungureanu, Bogdan Duca, unul dintre cei mai posedați băsescofobi din cîți am văzut, ține “cursuri de politologie”. Cu Bogdan Duca mă știu relativ bine din online.

Facebook
Facebook

În ultimii 3 ani am avut cu el conversații nenumărate pe internet. Pentru a vă face o idee, în una dintre discuții de acum 2 ani, Bogdan Duca spunea, nici mai mult, nici mai puțin, că Vladimir Tismăneanu și toată “gașca” de băsiști sînt responsabili de “dezastrul economic” (ce avea să fie dat ca exemplu de Merkel întregii UE) și moartea unor oameni.

“Toata gasca adunata in jurul lui Basescu […] sunteti responsabili de dezastrul economic al Romaniei, de moartea unor oameni care s-au sinucis din disperare sau au facut infarct cand au vazut consecintele politicilor voastreă[…] De asta va dispretuiesc, fie ca va chemati Tismaneanu, Neamtu, Liiceanu sau va ascundeti dupa pesudonime [cum fac cei de la ILD n.m.]”. (Bogdan Duca, facebook, ianuarie 2011)

Pe blogul lui Bogdan Duca se găsesc zeci de articole în care Tismăneanu, Patapievici, Pleşu și Liiceanu, dar în primul rînd Vladimir Tismăneanu și Horia Roman Patapievici, sînt atacați folosind argumente similare sau identice cu cele create în laboratoarele văranului sau pe blogurile legionare (argumente care de multe ori coincid). Duca citează aprobator blogul crîncen antiamerican, antisemit, antioccidental și evident, filorus, al legionarului Victor Roncea, și este la rîndul lui citat aprobator de Roncea cînd îl acuză pe Horia Roman Patapievici de “lipsă de caracter și ticăloșie”. Cît despre Vladimir Tismăneanu, Bogdan Duca spunea tot în timpul unui schimb de replici pe care l-am avut cu el ca că, citez, “il dispretuiesc.. pt ca e vinovat de moartea unor oameni care s-au sinucis din disperare”.

Dincolo de aceste atacuri josnice îndreptate, ani la rînd, împotriva celor mai importanți inamici ai lui Dan Voiculesu, Crin Antonescu și iliescu, cel mai semnificativ mi se pare demersul lui de rescriere a istoriei revoluției din ’89 și a mineriadelor, din perspectiva PCR-ului, a lui iliescu și a minerilor! Pe un site comunist care are printre autori negaționiști ai holocaustului (despre unul voi vorbi mai jos) și diferiți înflăcărați leniniști(Criticatac).

Din tastatură, Bogdan Duca transformă protestul studenților din Piața Universității împotriva eșaloanelor inferioare ale Partidului Comunist Român, cele care au confiscat puterea după revoluția din ’89, în simplă fandoseală ilegitimă, o “revoltă de dragul revoltei”. Tinerii care aveau să fie schilodiți și uciși de minerii lui iliescu sînt puși de Bogdan Duca în aceeași oală cu studenții lui mai ’68, care protestau pe străzile Europei Occidentale cu cărticica lui Mao la piept. Mai mult, Bogdan Duca întărește ideea și spune că protestul răzgîiaților din Piața Univerității nu era totuși o simpla fandoseală benignă, ci și o dovadă de lipsă de respect față de “voința națiunii române”, care votase în proporție cuvîrșitoare cu iliescu. Studenții au fost cei care “nu a respectat voinţa naţiunii române”, nu minerii: “Un grup de oameni nu a respectat voinţa naţiunii române. Şi aceşti oameni nu au fost minerii, ci o parte dintre manifestanţii din piaţa Universităţii[…] o manifestaţie ilegală, sancţionabilă aspru de autorităţile oricărei ţări democratice, oamenii din piaţa Universităţii au creat o permanentă dezordine nejustificabilă.” Puteți găsi o singură diferență între această “lectură dinspre Dreapta”, cum o numește Bogdan Duca chiar în titlu, și varianta născocită de iliescu pentru a justifica chemarea minerilor la București și crimele săvîrșite? Eu nu reușesc.

“Toţi vorbesc despre „mineriada” din 13-15 iunie, dar uită că cei care au distrus, au asediat instituţii ale statului, au cucerit televiziunea, au agresat şi au ameninţat cu moartea erau…. „studenţii” din Piaţa Universităţii”… un protest ilegal al unor “elemente drogate” și vandali, care mai avea și neobrăzarea de a nu respecta voința națiunii române. Datorită manipulărilor, românii au ales ca președinte un comunist care a ales să batjocorească morții de la revoluție, și a adăugat unii noi — “Dacă 85% din populaţia României a decis să nu îl „lustreze” pe Ion Iliescu, cine îi îndreptăţea pe cei din piaţa Universităţii să o facă?”

Dar să nu rămînem cu impresia greșită că minerii au fost un simplu grup civic care nu a făcut decît să îndrepte o “permanentă dezordine nejustificabilă” și să restaureze definitiv respectul pentru “voința națiunii române”, prin plantarea panseluțelor în parcurile din Bucureștiu și în capetele studenților și ale trecătorilor. Nu, nu doar studenții au fost criminali, chiar și minerii au săvîrșit crime oribile: “Desigur, crimele comise de mineri sunt cel puţin la fel de oribile ca şi cele ale „golanilor”, ne spune Bogdan Duca.

Și iliescu oricum nu are nici o vină dincolo de faptul că a reprezentat voința poporului, pentru că, spunea Bogdan într-o altă conversație pe facebook, Băsescu e cel care a chemat minerii la București.

Acum domnul doctor în Științe Politice, Bogdan Duca, conferențiază despre politologie la sediul unui candidat ARD, Dan Critian Popescu, loc în care a avut ocazia să îl întîlnească și pe Mihai Răzvan Ungureanu, cel mai probabil pentru a discuta reconstrucția dreptei.

Unul dintre cei mai violenți și josnici denigratori ai lui Vladimir Tismăneanu, Horia Roman Patapievici și Traian Băsescu, și în trecut un la fel de entuziast susținător al lui Crin Antonescu, Victor Ponta și Adrian Năstase, este primit de Mihai Răzvan Ungureanu în zona ARD pentru a pune umărul la reconstrucția dreptei “curate”! Și asta fără ca Bogdan Duca să își ceară vreodată scuze, sau să retragă măcar din neroziile și mojiciile emanate public la adresa lui Vladimir Tismăneanu, Horia Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu, Mihail Neamți, Traian Băsescu.

Întrebări pentru Mihai Răzvan Ungureanu

Traiasca si-nfloreasca!
(detalii Monarhia salvează România! … și “Grupul Infracțional Organizat” și Adrian Năstase: “Guvernul Boc e de extrema stângă”)

1. Nu știe Mihai Răzvan Ungureanu că există proximități care maculează?

2. ARD a fost votat în primul rînd pentru a se(ne) ține cît mai departe de PNL și/sau PSD. Prin direcția pe care o induce ARD-ului, acceptînd în interiorul alianței personaje ca Bogdan Duca, direct implicate în derapajul democrației românești din vară, nu doar că trădează votul primit, dar îl batjocorește!

Întrebarea e, cine i-a oferit lui Mihai Răzvan Ungureanu legitimitatea ca în loc să își facă datoria, și anume, să fie opoziție și să minimalizeze daunele făcute de USL, să apropie ARD de PNL-ul care a pus osul la tentativa din vară de a arunca România în afara lumii civilizate?

3. Care sînt motivele pentru care MRU nu își face datoria în fața celor care l-au votat, și anume, opoziție zgomotoasă și hotărîtă?

4. Domnule Mihai Răzvan Ungureanu, și-a cerut Bogdan Duca scuze pentru zoaiele aruncate în Horia Roman Patapievici și Vladimir Tismăneanu timp de ani de zile?

5. Public nu a retras nimic, și chiar dacă ar fi făcut-o public, zgomotos și insistent, ba mai mult, să spunem că Horia Roman Patapievici și Vladimir Tismăneanu ar decide să accepte scuzele insistente ale lui Bogdan Duca (ceea ce nu sînt cîtuși de puțin datori să facă!), o minimă exigență a bunului simț nu i-ar impune lui Bogdan Duca un timp de tăcere autoimpus, după tot ce s-a întîmplat, domnule Mihai Răzvan Ungureanu? Nu este același lucru valabil și pentru îndelung membru PRM, ulterior candidat ARD, Ciocâlteu?

Negationistul Holocaustului și apologetul comunismului, Claude Karnoouh și Bogdan Duca
Negationistul Holocaustului și apologetul comunismului, Claude Karnoouh, cu Bogdan Duca

6. Domnule Mihai Răzvan Ungureanu, Bogdan Duca se mîndrește cu prietenia sa cu un negaționist al Holocaustului (poziție interzisă prin lege în România, apropo) și apologet al comunismului (poziție care, părerea mea, ar putea la fel fi interzisă) Claude Karnoouh, un personaj nociv și periculos. Ceea ce îi unește este ura dezlănțuită pentru “intelectualii lui Băsescu”, în primul rînd pentru Vladimir Tismăneanu și Horia Roman Patapievici. Vă rog să citiți acest articol care conține cîteva detalii biografice interesante despre Claude Karnoouh: Claude Karnoouh şi noul fascism de stînga-dreapta.

Ce părere aveți, domnule Mihai Răzvan Ungureanu despre Claude Karnoouh, dar despre faptul că cel acceptat de dumneavoastra, Bogdan Duca, consideră prietenia cu un astfel de individ un motiv de mîndrie?

7. Vă asumați, domnule Mihai Răzvan Ungureanu, punctul de vedere exprimat de Bogdan Duca privind mineriada din 13-15 iunie? Dacă nu, va simțiți confortabil avînd în proximitatea Dvs, în construcția Dvs “de dreapta”, un individ care susține punctul de vedere al lui iliescu și crede că crimele făcute de mineri sînt dacă nu îndreptățite, cel puțin justificate de alte crime echivalente săvîrșite de studenți?

Aceleași întrebări sînt valabile și pentru Gabriel Biriș și Iulian Crăciun.

Cîteva cuvinte de la Anca Cernea:
(acest fragment a fost editat de Anca Cernea, cu anumite completări; inițial, postasem o ciornă care nu era destinată publicării ca atare)

Nimeni nu are dreptul să ierte în locul altuia.

MRU nu are dreptul să ierte în numele lui Vladimir Tismăneanu, Horia Patapievici, Traian Băsescu și al celorlalți ploaia de murdării cu care i-a împroșcat Bogdan Duca. Nici nu poate să treacă peste ea fără să clipească, pentru că este obligat moral la solidaritate cu aceștia.

Iar Bogdan Duca știe ce are de făcut, dacă vreodată va simți remușcări pentru vorbele și scrierile lui din ultimii ani. Păcatele publice trebuie mărturisite public, acela care le-a comis trebuie să ceară iertare și să încerce să îndrepte răul, atât cât se mai poate. Și chiar dacă cei pe care i-a ponegrit i-ar da iertarea, asta ar fi doar un act generos din partea lor, nicidecum o obligație. Și tot nu ar însemna neapărat că se cuvine ca Bogdan Duca să revină imediat să vorbească în spațiul public.

Dar el nici măcar nu a schițat vreo retractare sau cerere de scuze.

Nici nu am auzit să se fi explicat vreodată alegătorilor ARD ecuația traiectoriei politice a Prof. Ciocâlteu: fost membru PNȚCD, secretar de stat CDR 1998-1999, trecut apoi la PRM (!!!!), devenit membru al Consiliului Director PRM, pus pe listă și ales deputat PRM, apoi independentizat (că se schimbase trendul în țară) și aterizat la PD/PDL, iar în dec 2012 candidat ARD/FC. Poate și-o fi explicat-o MRU, dar el nu are dreptul moral de a absolvi pe nimeni de răspunderea publică a unei asemenea evoluții politice, și de a ne forța pe noi, electoratul anti-USL, să punem ștampila pe numele acestui candidat, neavând drept alternativă decât statul acasă.

De vreme ce Bogdan Duca, resp. Alexandru Ciocâlteu, au fost luați în brațe de MRU fără măcar să se fi lepădat de activitatea din USL, resp. PRM, și, de vreme ce nu dau nici cel mai mic semn că ar avea de gând să-și asume un timp de stânjeneală (cf. celebrului apel al lui Gabriel Liiceanu, mai actual ca oricând) avem dreptul să considerăm că MRU subscrie la tot ce au făcut/spus aceștia. Și nu prea mai avem cum să-l deosebim de ei.

Pentru că MRU este cel care le dă tribună să conferențieze, resp. loc pe listă.

Poate că în cazul Bogdan Duca, MRU poate invoca prezumția de neștiință, omul nefiind chiar o celebritate; dar nici asta nu rezolvă lucrurile, pentru că, având în vedere istoria recentă a României, oricărui convertit de la PNL ar fi trebuit să-i fie studiată puțin opera, înainte ca acesta să fie reciclat și să i se pună microfonul în față. (Pe ILD, MRU ar fi putut găsi o fișă consistentă a analistului politic în chestiune.)

Dar asumând asemenea reprezentanți, MRU își asumă toată campania pro-USL, toată ponegrirea unor oameni decenți și curajoși, toată slujirea adusă cauzei mafioților și Vocii Rusiei, respectiv toată încărcătura de excremente a PRM, natura sa securistă, ceaușismul, antisemitismul cel mai nerușinat…

Trebuie să luăm act de această realitate. Că noi suntem realiști. Includerea unor intelectuali criticspanac-compatibili sau PRM-like nu lasă loc, alături de MRU, pentru intelectuali de nivelul moral și academic al lui Vladimir Tismăneanu. MRU a optat. Cu regret, MRU va trebui tratat de acum înainte cf. clasei în care a ales să se încadreze.

Eu mi-am exprimat deja acum câteva luni temerea că, oricât ar încerca MRU să fondeze un partid nou, curat, luminat, o să-i iasă tot un PNL, ținând cont de ingredientele doctrinare și de resurse umane pe care le-a pus în cratiță. Și, într-un viitor îndepărtat, dar previzibil, formațiunea liberală rezultată va sfârși în concubinaj cu postcomunismul, securisto-marxismul, stângismul, whatever, you name it, adică s-ar termina prost și rușinos, ca orice PNL.

Dar iată că MRU a făcut mai mult. A dat istoria fast forward. Forța Civică nici nu atinsese vreodată gloria din vremurile vechi a PNL. Nu se ridicase niciodată la nivelul PNL-ului Brătienilor. Ci a pornit mult mai de jos, de la momentul PNL Câmpeanu 1990: un partid aparent spălățel, prooccidental, cu oameni isteți, dar, de fapt, alcătuit mai mult din speranțe și expectative, decât din realități, un partid care nu a făcut, concret, nimic altceva decât să țină riguros linia de centru între răul total, reprezentat de Iliescu și un bine relativ, reprezentat de PNȚCD.

MRU și-a trecut rapid, ca un Făt-frumos superdotat, Forța Civică, doar în câteva luni, prin toate etapele parcurse de PNL în 20 de ani, de la marea speranță la marea prostituție politică.

P.S.

Poze cu Duca la Fundatia Dan Cristian Popescu
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.333821480068276.77042.224811410969284&type=1
MRU linga Dan Cristian Popescu, la fundatie, pe canapeaua pe de pe care a “conferentiat” duca, 23 ian 2013
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=322413961209028&set=a.224844837632608.48166.224811410969284&type=1 si aici, pe blog https://fdcp.ro/ghid-de-inspiratie-pentru-dependentii-de-succes/
Tipul gras, cu tricou in dungi din dreapta canapelei, e acelasi tip din a doua poza de aici
https://inliniedreapta.net/insemnare/adrian-nastase-guvernul-boc-e-de-extrema-stanga/ la conferinta lui Adrian Nastase la “Cafeneaua liberala”.
A fost cu Duca aproape la toate protestele uslamiste impotriva lui Basescu. Era sa fiu luat la bataie de el si prietenii lui, in vara in Piata Universitatii.. Duca nu era atunci acolo.
Aici e dan cristian popescu, cel cu tricou gri, intors spre stinga
https://sphotos-f.ak.fbcdn.net/hphotos-ak-ash3/576150_449306578436872_1935338819_n.jpg (in fundal se vede o pancarta cu “demite-l pe basescu”. Poza e de pe 26 iulie 2012)
aici e tot el, in acelasi loc
https://sphotos-f.ak.fbcdn.net/hphotos-ak-snc6/268289_449306418436888_297583288_n.jpg
era un miting USL pentru demiterea lui basescu, pentru a indemna lumea sa mearga la vot pe 29 iulie
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=449305541770309&set=a.325628077471390.86036.100000726010532&type=1&permPage=1
Dan Cristian Popescu, 15 ian, Piata Universitatii, la protestele lui Hrebenciuc si Voiculescu
https://sphotos-e.ak.fbcdn.net/hphotos-ak-snc7/396321_325752024125662_1832072210_n.jpg
Biris, tot la fundatia lui Dan Cristian Popescu, tot pe canapeaua de pe care “conferentiaza” Duca,
https://sphotos-d.ak.fbcdn.net/hphotos-ak-prn1/551434_536731066361089_1162521234_n.jpg
Iulian Craciun, in acelasi loc, pe 6 februarie 2013
https://sphotos-d.ak.fbcdn.net/hphotos-ak-prn1/46720_533600603340802_1522907049_n.jpg
MRU, 23 ianuarie 2013, acelasi loc
https://sphotos-a.ak.fbcdn.net/hphotos-ak-ash4/208346_523718767662319_637749110_n.jpg
Aici Bogdan Duca si Biris il ascultau pe MRU vorbind la fundatia lui Dan Cristian Popescu
https://sphotos-f.ak.fbcdn.net/hphotos-ak-snc7/397517_523717587662437_1176809076_n.jpg
Dan Cristian Popescu, cîteva luni mai tîrziu, candidat ARD(1 dec 2012)
https://sphotos-h.ak.fbcdn.net/hphotos-ak-ash3/530872_499401953427334_1095274938_n.jpg
Bogdan Duca si Dan Cristian Popescu, 1 sep 2012
https://sphotos-g.ak.fbcdn.net/hphotos-ak-ash3/528000_463103850390478_477813782_n.jpg
O sapt mai tirziu, poze facute cu acelasi telefon, de aceeasi doamna care a facut pozele cu Duca, MRU si DCP, face o poza cu Tariceanu la sediul PNL din Eforie, Constanta (asa apare la descrierea pozei)
https://sphotos-a.ak.fbcdn.net/hphotos-ak-ash3/644388_465682423465954_2069568488_n.jpg

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

36 de comentarii

  1. Mih
    18 februarie 2013

    La naiba! ????

    Costin, ma regasesc in ipostaza descrisa de tine (si cred ca suntem destul de multi in situatia asta),
    de sustinatori ai votului pt ARD/FC/MRU.
    E drept, mesajele pe care MRU le-a dat spre liberali m-au contrariat, in primul rand pt ca PNL-ul a fost varf de atac
    in puciul din vara, este “bratul” politic al unui securist dovedit si il asociez, pe scurt, cu tradarea tarii, a statului roman si al romanilor.
    M-am gandit (si am sperat) ca e vorba de o tactica politica de a atrage electoratul liberalilor (ceea ce, ar mai fi de inteles).
    Dar ai dreptate, prezenta in FC/ARD si/sau doar apropieri de oameni ca aceia despre care faci vorbire, maculeaza, indiscutabili.
    MRU are obligatia sa dea explicatii, indiferent de concluziile pe care noi le putem trage.

  2. Bogdan Calehari
    18 februarie 2013

    M-am numarat printre cei putini care s-au jurat sa nu mai voteze javre, ci oameni adevarati; atunci cand ei isi vor face aparitia…si numai atunci! Si asta pentru ca stiam ca dupa ce vor primi votul nostru javrele vor pactiza, din nou, cu dusmanul. Lucru care s-a intamplat, se intampla si se va mai intampla…pentru ca n-am invatat si nu vom invata nimic din experientele nenorocite pe care le-am avut si pe care, din vina noastra si numai a noastra, le vom mai avea. Trebuiau ajutati/ lasati sa se aleaga praful si pulberea de ei, astfel incat nici la redistribuirea redistribuirilor, neam de neamul lor sa nu mai intre in parlament. Atunci, iudele, nu s-ar mai fi putut vinde pe cativa arginti si, la fel de important, n-ar mai fi atras, ca hoiturile mustele, alte javre in jurul lor ( cazul MRU- Duca). Nu poti construi ceva solid, stabil , de viitor, dintr-o ruina. Ea trebuie daramata! Si trebuia sa punem umarul la demolarea ei! Numai ca ne-a fost frica: “Aoleo! Le lasam pe javre (alealalte) fara opozitie!” Intreb acum: Care opozitie?
    Am ajuns ca in Rusia lui Putin, unde asa zisa opozitie parlamentara este o facatura ordinara creata de specialistii lui Putin. Pot fi contrazis, dar asta nu va schimba cu nimic realitatea.
    Suntem doar la inceputul filmului. Vom mai urmari scene (ma refer la tradari si aliante contra naturii) la vederea carora ne vom face cruce cu limba in gura. Nu plecati din sala! Nici nu stiti ce pierdeti!

  3. Viq
    18 februarie 2013

    Nu e de bine.
    Ba chiar pare ca e de rau as putea spune.

    Dar daca nu ma inseala memoria tot in FC era o filiala care a cerut public reinstaurarea monarhiei !!!!

    Ca person usurel trecut de varsta cosurilor de pe fata as opta pentru un dialog pe tema asta cu MRU. Drept petnru care “intrebarile” de mai sus ar trebui sa fie puse real nu doar oratoric.
    Contact cu reprezentantii FC, mail la MRU, contactat la telefon daca e cazul, sau in extremis intrare in direct la vre-o emisiune la care e invitat.

    Si tot din motivul de mai sus, sugerez a face totul dupa un plan. Unul gandit rational, pentru adulti.
    MRU puscat in capul ideologic e mort politic.
    Caz in care vom avea de ales intre a sustine una din variantele Blaga/Udrea sau Neamtu….. sau sa ne tragem un baros in cap… ????

    Cel mai bun prieten al meu spunea cu putina vreme in urma :
    “…..ai noștri nu sunt poate cei mai buni politicieni din lume. Nu sunt poate cele mai bune formațiuni politice. Nu sunt desigur ceea ce ne-am fi dorit. Deși, între noi fie vorba, am mari îndoieli că ne poate mulțumi cineva prea curând ????
    Dar sunt punctele noastre de sprijin. SINGURELE puncte de sprijin.
    Sunt buștenii pe care putem încerca să trecem de partea cealaltă a râului. Instabili, scufundați 75% sub oglinda apei, ba se mai și rotesc ca naiba … dar e tot ce avem.
    Încercăm să țopăim artistic pe dânșii sau ne aruncăm în vâltoare și gata.”

    Personal nu-l “omor” pe MRU pana cand nu pasesc pe alt “bustean”.

  4. Mih.
    18 februarie 2013

    test

  5. George Daniel
    18 februarie 2013

    In ultimele doua campanii electorale (pentru primaria sector 1 si pentru Parlament), oamenii platiti de Chiliman l-au inconjurat pe Toader Paleologu. T P nu a facut nicio miscare fara stirea alora. Oriunde s-a aflat, aia erau langa el. Unul dintre cei care sar in ochi este domnul cu ochelari, din poza cu bogdan duca. L-am vazut in vara, in fata la ICR, injurandu-l pe Patapievici, Basescu, Tismaneanu s.a. si huiduindu-l pe MRU, cand a ajuns acolo. Un intelectual, fara nicio indoiala!
    Exemplul cu Paleologu nu este singular, din pacate. Nu discutam de regrupari intamplatoare. Faptul ca si acum, cei platiti de atatia ani de PNL Sector 1, au ajuns in cercurile FC – MRU, ma face sa cred ca baietii aia gandesc foarte bine anumite miscari. Pe de alta parte, observam, si nu cu foarte multa bucurie, ca unii sunt extrem de prosti, iar asta, oricum ar fi, nu e deloc salutar.

  6. Costin Andrieş
    18 februarie 2013

    DCP cu Bogdan Duca la un banchet al Fortei Civice

    DCP la un banchet al Fortei Civice

    Poza e de pe pagina de facebook “Forta Civica Sector 2” pe 18 decembrie 2012 http://www.facebook.com/photo.php?fbid=317326791714102&set=a.317324711714310.75601.280736755373106&type=3&theater

    Pe situl FC sectorul 2 ( http://fortacivica2.ro/mihai-razvan-ungureanu-in-vizita-la-sectorul-2/ )

    Sâmbătă, 13 octombrie, tinerii din organizaţia Forţa Civică Sector 2, participanţi la un seminar despre funcţionarea Uniunii Europene, au avut parte de o vizită surpriză. Răzvan Ungureanu, preşedintele partidului, însoţit de domnul Ştefan Pirpiliu, secretarul general al Forţei Civice, a vizitat sediul din Colentina al organizaţiei Sectorului 2 şi a ţinut să îi felicite personal pe tinerii atât de implicaţi în normalizarea politicii de la noi.

    Cu această ocazie, Mihai Răzvan Ungureanu s-a întâlnit cu preşedintele organizaţiei Sectorului 2, domnul Marian Raiu, cu doamna Amelia Boroş şi cu alţi membri ai conducerii filialei.

    Domnul Ungureanu a mulţumit organizaţiei şi mai ales preşedintelui de la organizaţia de tineret, Damian Sultănoiu, pentru acţiunea “Încurajăm traseismul civic în forță”.

    De asemenea, a promis să participe personal la acţiunile de precampanie şi campanie ale organizaţiei noastre.

  7. Vlad M.
    18 februarie 2013

    Viq

    Personal nu-l “omor” pe MRU pana cand nu pasesc pe alt “bustean”.

    Viq, intrebarea este: ce a facut MRU pentru a putea sa avem incredere in el? Daca ma intrebi pe mine, nici PDL, nici MRU nu merita efortul de a-i sustine. I-am votat, din lipsa de alternativa, dar situatia-i foarte proasta, e ca si cum nici nu exista.

  8. George Daniel
    18 februarie 2013

    Vlad Modoran, gresit. Intr-un fel, era bine ca anumiti oameni asa-zis de dreapta sa nu existe in politica si punct, pentru ca dau impresia ca ar fi ceva si tin locul ocupat ????

  9. Mih.
    18 februarie 2013

    @George Daniel
    “(…) tin locul ocupat ”
    Exista cineva/ceva care VREA si MERITA acel loc?
    Zi-mi si mie sa-mi dreg ziua ????

  10. Costin Andrieş
    18 februarie 2013

    Mesaj de la BOgdan Duca publicat ieri pe facebook. El vrea reconstructia dreptei, o dreapta curata si adevarata, dar fara Monica Macovei, fara justitie.

    Cu ce politicieni de dreapta cu notorietate cred că s-ar putea construi ceva rezonabil de dreapta în România?

    De la PNL: Andrei Chiliman, Varujan Vosganian, Vlad Moisescu, Călin Popescu Tăriceanu
    De la PDL: Sever Voinescu, Toader Paleologu, Cristian Preda, Theodor Bacoschi
    De la PFC: Răzvan Ungureanu, Cristi Popescu
    De la PNŢ: Aurelian Pavelescu (l-am reevaluat- tipul a avut curajul de a spune unor chestiuni de dreapta pe nume, ceea ce nu au făcut-o mulţi “dreptaci”)
    De la NR: sorry, niciunul. Adică nu Neamţu pentru că doar nu o să mă gândesc la Guşă.
    Dintre cei retraşi: Valeriu Stoica

    Notă:
    Cred că această listă scurtă cuprinde cam unicele nume “mari” frecventabile din actuala clasă politică prăbuşită în derizoriu.
    Aceşti domni nu trebuie să fie liderii ci doar parte a unui proiect în care majoritatea să fie formată din oameni noi.
    Sunt sigur că, în echipă, aceşti domni sunt mult mai eficienţi decât luaţi separat.

    Un cititor il intreaba pe Bogdan Duca:

    La PNL nu intra si Orban? La PDL nu intra si Macovei daca tot l-ai pus pe Preda? Ca par asemanatori ca profil. Si ce treaba are Gusa cu Neamtu?

    La care Duca raspunde ca nu, nu intra, Monica Macovei este prea de stinga pentru gusturile lui conservatoare:

    Bogdan Duca Orban e un tip simpatic dar nu il vad nici la dreapta, nici de echipa. Macovei e de stanga mult mai mult decat Preda (care macar are cultura politica pentru a intelege cu ce se mananca) iar Neamtu era-este consiliat de Gusa.

    Intrebarea 8.
    Ce părere are domnul Mihai Răzvan Ungureanu despre ideea lui Bogdan Duca, proaspăt venit de pe tărîmuri “infracțional organizate”, ca într-o construcție de “centru-dreapta” Monica Macovei să nu aibă loc? Dacă, dupa cum cu tristete am putut vedea, Monica Macovei, singura reformista este pusa astfel in discutie, dar sint acceptati oameni ca Bogdan Duca, nu va semana constructia Dvs (+Blaga) pina la identificare cu USL?
    Va semana!

  11. John Galt
    18 februarie 2013

    Viq, cred ca e o confuzie aici. Nu e vorba de busteni, ci de pietre de moara vopsite ca busteni. Ele nu imping in sus ci din contra, trag in jos tot timpul. Ca dovada, daca ar fi pusi pe un cantar, oricare din ei si-ar da arama pe fata imediat. E o iluzie ca acestia confunda directiile, de fapt toti ajung pana la urma sa traga NUMAI in jos.

  12. Vlad M.
    18 februarie 2013

    George Daniel

    era bine ca anumiti oameni asa-zis de dreapta sa nu existe in politica si punct

    De acord, George. Vorba ta, ocupa locul, dau impresia ca stau pe scaun cand nici macar nu se afla prin preajma lui.

  13. Bogdan Duca
    18 februarie 2013

    În contextul în care am fost iar victima unui atac stupid şi calomnios din partea grupării extremiste din jurul site-ului inliniedreapta.ro, simt nevoia să fac câteva precizări:

    1. Nu sunt membru al Partidului Forţa Civică şi nu mai sunt nici membru al Partidului Naţional-Liberal. Sunt dispus să mă implic activ într-o construcţie nouă şi autentică de dreapta.

    2. Deşi nu mi-am ascuns simpatiile personale faţă de domnul Mihai Răzvan Ungureanu, nu mi-am ascuns niciun moment şi opiniile critice faţă de acesta şi faţă de Partidul Forţa Civică. Există un dialog incipent şi purtat doar la nivel personal între mine şi Mihai Răzvan Ungureanu pe teme foarte generale. Nu sunt nici consilier, nici „om de încredere” al domnului Ungureanu şi dacă va exista o colaborare instituţionalizată între noi doi, aceasta va fi publică.

    3. Nu am făcut niciun moment vreun secret din prietenia mea sinceră cu Dan Cristian Popescu, Amelia Boroş şi echipa foarte faină din jurul lui Cristi.

    4. Sunt, spre deosebire de grupul care m-a transformat într-un soi de ţintă a sa, un om al dialogului şi nu un extremist. Evident, în linie dreaptă se poate merge doar cu ochelari de cal, iar grupul respectiv s-a castrat intelectual şi şi-a pus ochelarii de cal pentru a merge pe linia indicată de site-ul lorn (unde? Nici ei nu ştiu, probabil). Eu, om de dreapta, sunt un om al dialogului şi înţeleg să am prieteni, amici şi parteneri de dialog indiferent de orientările lor politice şi religioase.

    5. Nu am ascuns niciun moment antipatia mea faţă de Traian Băsescu şi modelul nociv de politician propus de acesta. La fel, nu am fost niciodată inconstant în credinţa mea că România are nevoie de Monarhie şi de un regim politic parlamentar.

    6. Am fost în Piaţa Universităţii din anul 2012 pentru a cere încheierea unui fel nociv de a face politică în România. Când USL a făcut dovada că nu va schimba felul de a face politică în această ţară, am fost la fel de categoric contra USL aşa cum am fost categoric şi împotriva PDL.
    În vara lui 2012, conştient că sunt martorul unei tentative de lovitură de stat, am trecut peste antipatiile mele personale şi, făcând un calcul pragmatic (mai bine încă 2 ani cu Băsescu lângă Bruxelles decât 5 cu Antonescu pe lângă Moscova) am fost cât de activ am putut în campania de susţinere a boicotului referendumului pentru suspendarea lui Băsescu.

    7. Nimeni, nici măcar gestapoviştii cu ochelari de cal de la ILD, nu pot să identifice la mine vreo inconstanţă la nivelul principiilor.

    8. Critica adusă lui Horia Patapievici şi lui Vladimir Tismăneanu (cu care de altfel am şi fost timp de mai bine de 2 ani prieten) este una argumentată, publică şi dacă domnii respectivi o consideră calomnioasă, pot să mă dea în judecată. Aş fi chiar foarte curios să văd în tribunal ce ar putea fi considerat „calomnie” în cele scrise de mine.
    Cei care mă cunosc şi mă citesc ştiu foarte bine că nu am o părere fixistă şi unilaterală despre aceşti intelectuali şi operele lor. De exemplu, tocmai respectul faţă de scrierile lui Horia Roman Patapievici a acutizat reacţia mea faţă de comportamentul politic şi instituţional al funcţionarului HRP.
    În rest, amintirile absurde şi false ale domnului Andrieş cu privire la o aşa-zisă acuzare a lui Tismăneanu că ar fi cauzat crime şi sinucideri, sunt mai degrabă dovada castrării intelectuale a domnului respectiv decât a „calomniilor” mele.
    Amintesc încă o dată faptul că cei de la ILD au făcut cunoştinţă cu Vladimir Tismăneanu în urma insistenţelor mele. La fel a fost şi întâlnirea lor cu Mihail Neamţu.

    9. Îmi menţin, argumentat politologic, părerea despre Piaţa Universităţii (ediţia 1990) şi punctul de vedere echilibrat cu privire la evoluţiile politice post-comuniste. Moderaţia şi fermitatea sunt atribute mai necesare Dreptei decât ochelarii de cal ideologici pentru a merge „în linie dreaptă”.

    10. Spre deosebire de grupul de fanatici de la inliniedreapta.ro, eu şi prietenii mei din cele două structuri la care sunt afiliat (Clubul Bloggerilor Liberali şi grupul România Liberală) muncim efectiv pentru a contribui la însănătoşirea dezbaterii publice.
    Acţiunile noastre, reflecţiile noastre, analizele noastre, întâlnirile noastre cu diverşi politicieni, indiferent de orientarea politică sunt menite să ne ajute să înţelegem şi să putem să construim ceva pertinent şi benign în societatea civilă românească şi în dialogul social real dintre societate şi Stat.

    Nu închei înainte de a atrage atenţia asupra unui aspect: nu am fost niciodată cel care a atacat grupul inliniedreapta.ro ci am fost victima constantă a atacurilor şi calomniilor venite din partea lor. Acestor atacuri le-am răspuns prin invitaţii sincere şi deschise la dialog, invitaţii refuzate virulent şi violent de către aceste personaje pitoreşti dar şi periculoase din pricina fanatismului lor.
    Mai grav, un jurnalist, Toma Roman Jr., datorită unei vagi asemănări între noi (avem amândoi ochelari şi barbă) era să fie agresat fizic vara trecută, fiind confundat cu mine de către membri ai acestei grupări extremiste.

  14. Dorelian Bellu
    18 februarie 2013

    MRU este un oportunist care are un singur reper: să fie acceptat de diplomaţia vestului. Deocamdată. Îmi pare că poate renunţa şi la asta. A ajuns la putere cu dreapta? A tras discursuri cu dreapta. Simte că merge şi cu hipsterimea-eco-socialistă? Defilează şi cu aştia. Ideologic, MRU n-are mamă, n-are tătuc, ci doar flexibilitate. Cum ar zice el, încă nu şi-a spus ultimul cuvânt în istoria oportunismului.

  15. Vlad M.
    18 februarie 2013

    Ca sa nu mor prost, am vrut sa vad si eu cine este acest Toma Roman Jr. pe care cica l-au atacat hoardele „gruparii extremiste”. Pare-se ca a scris pentru Jurnalul National o multime de prostioare.

    De la Sfârșitul unui destin spectaculos. A murit omul care a complotat împotriva lui Ceaușescu! pana la Clipuri pentru sado-masochişti, made in Romania. “Cetăţeanul călcat pe cap” – vandut cu 8 dolari pe net . :))

    Sa nu uitam si productia Il vreau pe Basescu in casa din Mihaileanu!

    Marius Oprea, cu care sunt amic, a tinut neaparat sa mearga cu cartea pe care a publicat-o impreuna cu Jurnalul National fix in fata vilei (pardon, etajului) pe care a luat-o Traian Basescu pe strada Stefan Mihaileanu”

    Ce frumos. Si ta-daaaa!!! Scrie si la Grivei.

    Productii: Cadavrul Poporului, Falimentul Basistilor Subtiri, Batalia Nucleelor Dure, Caruselul Nebunilor, Pisica Rupta Agonizeaza, Crin – Agentul lui Basescu.

    Un erou national. Si un intelectual rasat.

  16. emil borcean
    18 februarie 2013

    Duca. Extremiști, fanatici, gestapoviști? Asta e tot ce poți?! Bagă capul mai adânc în sacul cu nevroze și vei găsi chestii și mai extravagante: ocultiști, malagambiști, dodecafoniști. Te rog să politologești mai creativ.

  17. Costin Andrieş
    18 februarie 2013

    @all are cineva idee de ce Bogdan Duca se baga in discutie? Articolul nu e despre el, este despre MRU. Nu ma intereseaza ce are acum de spus despre MRU, FC, PNL, DCP, Piata Universitatii, Basescu, VT, HRP etc. Articolul este bazat exclusiv pe manifestari publice ale lui Duca. Nu ma intereseaza nici parerea lui despre ILD sau despre mine. Daca era dupa mine, eu nu-i publicam comentariul. Gresesc?

  18. Vlad M.
    18 februarie 2013

    Io cred ca poate mai mult. :mrgreen:

  19. Dorelian Bellu
    18 februarie 2013

    Să spunem şi cum “şi-au dat seama” mai mulţi domni, în frunte cu Dan Cristian Popescu, că democraţia e în pericol, la momentul loviturii de stat din iulie 2012. Nu ştiu dacă e şi cazul blogărului despre care vorbiţi pentru că nu l-am urmărit, dar istoria trebuie spusă şi cine doreşte poate să caute punctele de inflexiune în discursurile diverselor personaje.
    Acum vreun an, Piedone lăsa UNPR-ul şi se întorcea la Felix. El devenea astfel candidatul PNL-PC pentru sectorul 4. Cum algoritmul USL limita la 3 candidaturile acestei coterii, pentru primăriile de sector, iar celelalte două locuri erau deja ocupate de Mănescu şi de Chiliman, a rămas pe afară Dan Cristian Popescu, care băgase mulţi bani, de ceva ani în candidatura sa. Pe Ştefan cel Mare erau deja corturi şi bannere despre cum va schimba el sectorul 2, pliante, conferinţe, promisiuni etc. Deci omul a fost destul de nervos după ce a fost pus pe tuşă (nu spunem investiţia pe care zicea că ar fi pierdut-o, dar nu e mică). După ce a făcut tărăboi a fost exclus din PNL. El n-a recunoscut, ci a zis că şi-a dat demisia, chiar înainte să se lipească de Forţa Civică. Odată cu el, a plecat şi soţietatea ţivilă pe care o hrănea şi care astfel s-a prins subit că e jale cu Căcărău şi ai lui.
    Concluzie: Dacă Piedone rămânea cu UNPR-ul până la alegerile locale, DCP şi susţinătorii lui ar fi tras-o cu suspendarea şi delirul penelist până în ziua de azi.

  20. emil borcean
    18 februarie 2013

    Vlad. Tocmai, doar a arătat că știe să politologească creativ… vezi interpretarea imaginativă, echilibrată, fermă, dar și plină de moderație a manifestației Piața Universității din 1990. De aceea sunt dezamăgit că a recurs la clișee facile în ce ne privește. Am însă convingerea că e vorba de un blocaj mental temporar. Sper ca micile mele sugestii să il ajute să depășească acest impas.

  21. Bogdan Calehari
    18 februarie 2013

    @13 Dorelian Bellu

    Excelenta caracterizare!

    @16 Costin

    Nu gresesti cu nimic! Niciodata nu am inteles comportamentul frumos fata de o cotarla care, iesita jumatate printre scandurile gardului, te latra turbata.

  22. Costin Andrieş
    18 februarie 2013

    Astia sint oameni ca Alina Mungiu Pippidi, Cristian Pirvulescu, Mircea Toma.. isi creeaza o imagine, un prestiugiu, invata sa construiasca un argument (daca e artificial si mincinos, cu atit mai bine, pt ca oricum asta ajung sa faca), invata sa vorbeasca pe loc pe o tema data, dupa care se vind cui da mai mult.

    Deocamdata, cum s-a vazut, ogranizatia infractionala da cei mai multi bani. Asta e motivul pentru care “societatea civila” a fost pulverizata si acum prin asta se intelege aproape mereu impostura si oportunismul josnic. Cei ca Duca nu sint platiti sa gindeasca, ci sa execute. E evident din raspunsul lui ca nu se pricepe, la fel cum e evident din toate articolele lui ca domnu doctor sta f prost. Cam tot atit de prost ca doctor Platon. Ei se pricep sa mimeze gindirea, sa inventeze minciuni, sa dezinformeze, sa calomnieze, sa intimideze.

    Vara trecuta era cit pe ce sa fiu batut de gasca lui Duca in Piata Universitaii, si nu in gluma cum i s-a intimplat lui Toma Roman. Ma impingeau pentru ca eram in mijlocul unui protest uslamist pe 4 iulie pt demiterea lui Basescu!, m-au recunoscut si nu aveam ce sa caut acolo. Lilick a jucat rolul militianului bun.

    Piata Universitatii la protestul USL - m-au prins ca sint basist
    Piata Universitatii la protestul USL – m-au prins ca sint basist.

    Ei urlau la mine si ma imbrinceau, eu rideam de ei. Dar nu va lasat pacaliti, eu sint extremistul, ei sint aia moderati si echilibrati. Ei, Karnoouh, Roncea, Vadim, Nastase, Crin, Ponta…

    ma cam distrez ????

  23. radu
    18 februarie 2013

    /
    ||
    ||

    “În vara lui 2012, conştient că sunt martorul unei tentative de lovitură de stat, am trecut peste antipatiile mele personale şi, făcând un calcul pragmatic (mai bine încă 2 ani cu Băsescu lângă Bruxelles decât 5 cu Antonescu pe lângă Moscova) am fost cât de activ am putut în campania de susţinere a boicotului referendumului pentru suspendarea lui Băsescu.”

    mincinos patologic, anyone? ????

  24. Costin Andrieş
    18 februarie 2013

    da, in vara lui 2012 cind a inteles ca a fost definitiv spitat de la orice sansa de a prinde ciolan uslamist, si-a dat seama ca ani de zile a spurcat pe Tismaneanu, Patapievici si pe Basescu degeaba. Dar nu imediat, pt ca au mai avut timp sa protesteze impotriva lui Patapievici la ICR, cind marga il tranforma in oficina Ceausista. Atunci pe mercenarul Duca il apucase libertarianismul, si s-a dus sa il mai injure o ultima data pe Patapievici, ca tot si-a dat seama ca e lovitura de stat. Ha-ha.

    (Contramanifestația PRM şi USL de la ICR)

  25. Costin Andrieş
    18 februarie 2013

    uitasem partea asta..
    Duca apara dreptul minerilor din 13-15 iunie de a desfigura si omori stundentii care intretineau ilegal “dezordinea nejustificata” in Piata Universitatii acum 23 de ani, iar acum 3 ani, cind politistii adunati cu miile urlau obscenitati, ilegal (fara autorizatie), in centrul Bucurestiului ( https://inliniedreapta.net/sistemul-dictatorul-si-turma/ ):

    “Noi aplicam legea!”
    “Moarte lu’ Boc, piticu’ pupincurist!”
    “Moarte tiranului!”.
    “M… Blaga!”
    “La puscarie cu Blaga!”
    “Un pitic si un chior ne-au lasat in curu gol!”
    “Iesi afara, javra ordinara!”

    Duca avea asta de zis…

    Va multumesc, domnilor politisti! Si sper sa ma aparati pe mine, ca si pe oricare alt cetatean, cu demnitatea cu care va aparati si drepturile. Cat despre domnul Basescu, cel mai mare dusman al domniei sale este el insusi…. Asa ca e firesc sa nu aiba nevoie de protectia dumneavoastra.

    Bineinteles, pt Duca faptul ca niste studenti protestau fara autorizatie impotriva comunistului iliescu, care batjocorea mortii de la Revolutie prin simplul fapt ca exista pe scena publica, e un lucru aproape la fel de criminal ca omorurile minerilor. Duca apara dreptul unui comunist de a ucide pe cei care i se opun.

    Dar niste politistii care demonstreaza ilegal ( “Respectam legea asa cum o respecta si Guvernul. L-am autorizat noi”.) si striga obscenitati in public, in Romania democratica a lui 2010, tara in UE, NATO, stat de drept, se comporta ca o masa de manevra a acelorasi comunisti care acum 23 de ani chemau minerii la Bucuresti pentru a ineca in singe opozitia. Acesti politisti sint demni, nu ca criminalii de stundenti.

    Iata cine ne da lectii de moderatie si echilibru.

  26. Mih.
    18 februarie 2013

    Costin, in cazuri de tipul lui Duca, se dau lectii altora, se ataca persoanele identificate ca inamici, nu mai comentez ton, vocabular, (non)argument, se construiesc din vorbe statui proprii, poleite gros cu multe straturi de referiri la intentii, intotdeauna bune, necesare, super-onorabile si extremement nobile, dar nu se vorbeste despre FAPTE CONCRETE, deja produse (cu consecintele lor cu tot). Cel mult, realitati evidente, care nu pot fi nici dosite, nici negate, sunt maltratate, schingiuite, desfigurate in discursuri patronate de lasitate, resentimente, ura si, mai presus de toate, MINCIUNA! Asumare? Haida de! Crimele Stangii (la figurat sau la propriu) sunt mereu justificate si foarte…generoase, altruiste, “umaniste”… Cei care vor altceva decat ce ofera Stanga (si ea ofera exclusiv “binele” tuturor, nu-i asa?), cu atat mai mult cei care opun rezistenta “binelui” rosu, trebuie si merita eliminati, inclusiv fizic. Nu e asta partitura din totdeauna a Stangii?

    PS In ’90, imediat ce a aparut “pericolul” democratiei reale, in primul rand prin conditiile favorabile renasterii pluripartidismului, respectiv a partidelor istorice (reprezentand, in fond, Dreapta) acestea au fost atacate, asaltate si infiltrate (dupa caz) de oamenii sistemului “emanat” de esaloanele 2, 3…n ale PCR (astia s-au grupat langa tov. Ilici, in special) si de securitate (cei mai multi din aceasta categorie au devenit “liberali”). Asta vedem si azi, pentru ca asta se intampla si azi.

  27. Toiu
    18 februarie 2013

    Respingatori oameni! Toata gasca lui MRU este o adunatura pestrita de parveniti si frustrati lipsiti de cel mai elementar bun simt si de un minim comportament moral in politica. Incepand chiar cu MRU, un individ umflat cu pompa care, prin actiunile politice execrabile la care ia parte, se afla intr-o evidenta contradictie cu principiile pe care le afirma si pe care le postuleaza la fiecare colt de strada.
    Ne-am pricopsit cu o noua garnitura de politruci! Pe langa acesti neica-nimeni, imi pare rau, dar cadrele PDL-ului sunt, fara indoiala, mai mult decat frecventabile!
    Reconstructia dreptei trebuie sa inceapa, cu necesitate, in primul rand printr-o debarasare totala si rapida de acest balast urat mirositor!
    Cel mai mare bine pe care l-ar putea face MRU ar fi sa se carabaneasca cu toata aceasta clientela de acolo de unde a venit: undeva din zona USL-ului. La PNL unde, sunt convins, s-ar simti ca pestele in apa sau, de ce nu, la PSD partid care a mostenit atat structurile de seniori cat, mai cu seama, generatia tanara a PCR (cu siguranta si-ar redescoperi vechi prietenii).

  28. soare constantin
    18 februarie 2013

    propun dreptei un candidat neutru la presedintie :CATALIN PREDOIU!!! pierderea acestei functii in stat va insemna RESTAURATIA NEOCOMUNISMULUI!,mult mai perfid decat comunismul insusi…

  29. Costin Andrieş
    18 februarie 2013

    Mih, persoana lui Duca nu ma intereseaza, el e un simptom. Pentru el, un oportunist fara scrupule, e firesc sa vrea sa se lipeasca de orice noua constructie politica, din moment ce a fost spitat afara de la USL, a ramas in fundul gol si altceva nu stie sa faca. Problema nu e ca Duca a batut la usa ARD/FC, problema e ca i s-a deschis, problema e ca i s-a deschis in numele meu, pe banii si pe votul meu, pentru ca eu l-am votat si l-am sustinut pe MRU, nu Duca. Duca o ardea in papusoi cind cu Crin, cind cu Ponta, cind cu Nastase. De asta spun ca articolul nu e despre Duca.

  30. ioana h
    18 februarie 2013

    Un singur amendament Costin: nu trebuie sa-ti fie rusine si nici sa crezi vreodata ca e penibil faptul ca ai incercat sa convingi oameni sa voteze ARD, cata vreme ai inteles, rational si temeinic, principiul si necesitatea pluralismului politic si faptul ca majoritatile absolute ( mai ales cele zdrobitoare, ca cea de acum) sunt periculoase chiar si pe mana celor mai dedicati civic politicieni. Caci puterea corupe pe oricine ( intr-o oarecare masura) si predispune pe oricine la abuz, cand devine absoluta. Ai incercat ( eu la fel) chiar daca am esuat lamentabil. Poate ca trebuia sa incercam si sa prevenim asupra pericolului de principiu si de fond, mai din timp.
    Eu, spre deosebire de tine, n-am utilizat ( in nici o incercare de a convinge, scrisa sau orala) nume de politicieni ARD. Doar principiul ( care e corect si pe care il voi sustine pana la moarte) ca majoritatile absolute ( mai ales cele mari) sunt periculoase, si am explicat si de ce. De ce n-am folosit nume? Pentru ca nu aveam nume de folosit ( candidati plauzibili ARD). Iar de la MRU eu n-am avut niciodata asteptari ( in timp ce asta vara, sau in toamna , multi imi spuneau ca e marea speranta a opozitiei – cred ca si unii dintre voi, mi-au spus ca lasa, nu-i perfect, nu stie cum, dar are timp sa invete; mai tii minte discutiile? eu n-am insistat, pentru ca stiam dinainte ce stiam despre el, dar oricum n-aveam spor).
    Prin urmare, din acest punct de vedere eu am avantajul ( fata de tine) ca nu-s nici suprinsa, nici dezamagita de aliantele si preferintele lui. Dar inteleg de ce tu esti. Si subscriu, rational, motivelor dezamagirii tale. Din pacate, vei avea si altele in ce-l priveste.

    Unde nu subscriu, repet, e in abordarea sentimentala si irationala a atitudinii fata de votul din 9 decembrie – regretele tale, faptul ca-ti pare rau ca ai votat ARD, ti se pare penibil ca ai incercat sa-i convingi pe altii, samd. Data fiind situatia cumplit de periculoasa dpdv institutional in care riscam sa ne aflam, iar acum, iata, deja ne aflam ( in dictatura parlamentara adica; pentru ca asta este), erai dator sa o faci. De ce? Uite de aia: http://ihincu.wordpress.com/2012/11/23/fara-subtilitati-despre-votul-din-9-decembrie/
    Si daca data viitoare ne vom afla tot in situatia de a vota dintre doua rele, pe cel mai mic, doar ca sa mai avem oarecare libertate si oarecare pluralism politic, chiar daca departe de idealul politic pe care il am eu sau tu, sper ca pana atunci sa lasi dezamagirile personale si legate de X sau Y personalitate, si sa-ti aduci aminte aceste argumente ( cele de pe linkul de mai sus), care sunt legale , constitutionale si cat se poate de REALE. Pt ca asta e realitatea in care ne aflam acum si careia sper, cumva, sa-i supravietuim ( desi e greu de spus cum0. Si sper de asemenea, ca atunci cand vei fi inteles acest principiu ( vei avea ocazia sa traiesti cel putin cativa ani dictatura parlamentara a USL) , sa mai avem o constitutie minim democratica si un sistem electoral care sa permita pluralismul politic. Adica sa nu fie prea tarziu. Nu gluemsc catusi de putin.

    Remember: n-a fost deloc penibil ce ai facut in decembrie. Poate ca ar fi fost mai util insa, sa o faci din timp si pe baza acestui principiu, nu punandu-ti speranta si asteptarile in diverse personaje gen MRU. Iti repet asta, pentru ca e foarte posibil ca peste 4 ani ( sau pentru mult mai multi ani de acum incolo) sa ne gasim in fata unei alegeri cel putin la fel de dificile si nesatisfacatoare. Dar daca dintre doua rele, unul se va dovedi a fi totusi mai mic, va trebui sa-l alegem, pentru ca altfel, pasul urmator este sa nu mai putem alege deloc si nimic. Stii de ce? Pentru ca unii ( chiar daca din ce in ce mai putini) tot se vor prezenta si vor alege. Si vom fi in dictatura unei majoritati parlamentare si mai crancene decat acum, aleasa de o minoritate si mai restransa. Democratic. Nu uita ca asa au ajuns bolsevicii ( minoritari) la putere si inainte. N-as vrea sa se repete. Eu am trait 22 de ani in aceasta dictatura desavarsita. Tu nu. Nu-i o gluma, sa stii, ca diferentele intre cum era inainte de 89 si cum e acum ( desi e rau) , INCA exista si sunt importante. Ca exista si sunt. Si daca azi insist asupra lor si asupra principiului ( necesar) al pluralismului politic ( chiar si cu partide care nu te satisfac) e pentru ca n-as vrea sa trebuiasca sa le traiesti si tu ( diferentele) ca sa le intelegi. Ar fi pacat. Si socant totodata, te asigur, caci erai mic inainte de 89; acum le vei resimti cu totul altfel).
    Prin urmare, in caz de necesitate, sa-ti aduci aminte, te rog, de ce scrie pe linkul de mai sus.

  31. Ghita Bizonu'
    18 februarie 2013

    Si totusi atmosfera din Pta Universitatii 1990 era foarte 68 ista… Prea dupa gustul meu. In 1990 revista 22 publica si un mesaj de solidaritate a unui derbedeu 68 ist iar maoistu Glucksmann (alt derbedeu) ne invata ce si cum prin aceiasei 22 ..
    A da.. eu sunt un admirator al acelor CRS (Ceux qui la Republique obt Saueve!) sei mai tin minte oroarea cu care am privit la tembelizgor cum “studentii” indenciau ID es si DeeSses pe Champs Elysee devenite Boulevar de l.Enfer. Si tin minte apoi hectarele de pagini pline de laegatii cica ca cum de fpat incendiatorii erau “provocatori” si politisti.
    Si in final PIata si 68’u au avut acelasi efect : inarirea aripii conservatoare. In Frnata dupa marele “succes” al retragerii lui De Gaulle (se pare ca totuis a cam manarit .. ca sa poa tranti usa “nu ma meritati!” in loc sa zica “scuzati da nu mai pot ca ma ramolesc” ) a fost ales triumfal Pompidou – si va las pe dvoastra ca oameni culti samd sa ziceti ce parerea a avut Sartre despre “succes”.. la noi a dat un scor nesperat FSN ului si lui Ion Ilescu .
    Ma rog eu sunt mai batran … si nu venit cu pluta la Bucale.
    Scuati si permiteti-mi sa ma inclin in fata CRS (CRS – SS!!) care au imperdicat ca Franta sa devina un soi de Cuba si la le urez CRS istilor “Pour la Republique une et indivisible matraquez-les tous!!!”

  32. Costin Andrieş
    18 februarie 2013

    c’est ca!

    “Cursurile” lui Bogdan Duca continua la Forta Civica Sectorul 2

    Mâine, la ora 13,00, vă aştept la cea de-a treia întâlnire a “Cursului de politologie” (Şoseaua Iancului, 110, sediul Partidului Forţa Civică Sector 2 şi al Fundaţiei Dan Cristian Popescu)

    Tema este: “Cum poţi fi de dreapta în ziua de astăzi?”

    Trebuie să vorbim despre “cultura gay”, despre multiculturalism, religie şi putere, Biserică şi Stat şi alte subiecte care fac destul de complicată viaţa unui om de dreapta în lumea contemporană.

    Deci dacă ploaia nu vă sperie, ne vedem la un ceai ????
    http://www.facebook.com/FortaCivica2/posts/353563671423747

    SUS INIMA!

  33. claus web
    18 februarie 2013

    Toata vanzoleala aceasta care se numeste ‘politica’ la noi ne demoralizeaza si ne buimaceste. Consider ca ar fi imoral sa sustii un lider reprobabil a.k.a. presedintele tarii noastre care a calcat, la propriu peste cadavre. In perioada asa-zisei crize au existat sinucideri in numar ingrijorator de mare, daca nu pot sa o numesc in masa, in tara noastra. Disperarea, umilinta si dezamagirea au cuprins o mare parte a populatiei, mai ales in perioada pdl. Sau am fost si eu manipulata de tv si presa?! Ce stiu cu siguranta, e ca si eu am fost si foarte multi oameni cunoscuti au fost afectati de masurile de austeritate a.k.a. de furturile presedintelui si ale partidului sau. Nu poate fi nici macar ‘debatable’ faptul ca populatia tarii este tarata si batjocorita. De vina este si ea, sau noi, insa un lider de tara cu o constiinta umana, ar fi avut grija de compatriotii sai. Era evident, deja, de mult timp ca aceste ‘clan’ isi doreste o apropiere zdrobitoare, pentru Romania, de altfel, spre Rusia. Limbajul propagandistic, minciunile spuse, fara scrupule, la vedere erau evidente din momentul in care, in scurt timp lucrurile s-au intamplat exact pe dos, decat ‘ciripea’ frenetic presedintele si al sau puci.
    Tinerii sunt debusolati, si foarte multi isi cauta locul sau rostul, si ajung invinsi de sistem inainte sa se bucure de un proces de experiente demne de o dezvoltare profesionala si personala sanatoasa.

  34. Daniel Francesco
    18 februarie 2013

    OK, te inteleg Claus Web, asta se intampla cu toti propagandistii USL-asi sau afiliati. Sunt buimaci dar nu inteleg de ce ar fi si demoralizati. Poporul a votat USL in proportie de 70%, PDL 16% si PPDD 12% si este evident ca votul resentimentar a schimbat viata romanilor intr-una perfecta!

    Te rog sa ne aduci dovezi materiale, palpabile, fotografii, filmulete, declaratii sub juramant in privinta unei afirmatii categorice pe care ai facut-o: ca presedintele “a calcat la propriu peste cadavre”.

  35. Toiu
    18 februarie 2013

    @Claus Web
    Niciodata nu am inteles oamenii care vorbesc de dragul de a fi auziti. Oricate prostii si ineptii ar debita ei sunt foarte multumiti ca cineva (oricine ) ii baga in seama. Asa si dumneavoastra: sunt absolut convins ca sunteti foarte multumita de nimicul de comentariu pe care l-ati produs mai sus. Nu conteaza ca absolut toate informatiile din comentariul dumneavoastra nu au nimic de-a face cu realitatea. Nu asta este scopul final: ca interlocutorii dumneavoastra sa fie informati pe o anumita problema. Nu, scopul este sa va auziti vorbind vrute si nevrute.
    Sa trecem acum la informatiile adevarate. Va propun sa comparam guvernarile din ultimii 16 ani:
    astfel, in perioada 1997-2000-guvernarea CDR- varful de sinucideri a fost in anul 2000: 3967
    in perioada 2001-2004 -guvernarea PSD, Nastase- varful a fost in anul 2002: 3486
    in guvernarea Tariceanu, 2005-2008 anul cu cele mai multe sinucideri a fost 2006: 3187
    si in fine in guvernarea Basescu-Boc (aia pe care o incriminati dumneavoastra) varful a fost atins in 2010: 3050
    Acuma orice om de buna credinta vazand aceste cifre ar spune: dom’le cea mai buna guvernare din punct de vedere al sinuciderilor a fost Basescu-Boc. Nu insa si pentru Claus Web care vede munti de cadavre pe care calca Basescu
    Sa luam altfel problema: cumulat in anii 1997-2000 s-au sinucis 13973; 2001-2004 au fost cumulat 12681 de sinucideri; in guvernarea Tariceanu, 2005-2008 au fost 11607 iar in 2009-2012 au fost 11716 (aici am facut urmatorul calcul: neavand datele pe 2012, desi atentie! in 2012 am avut timp de noua luni guvernare USL., am luat media pe anii 2009-2011 care a fost de 2929 de sinucideri si am adaugat-o la numarul de 8787 de sinucideri pe cei trei ani amintiti).
    Ce intelegeti Claus Web din datele pe care vi le-am pus la dispozitie? Intelegeti ceva? Eu inteleg ca vorbiti in plus. Probabil sunteti sub socul asa-ziselor tentative de suicid din partea lui Nastase si Zavoranu dar, stati linistita, am o veste buna pentru dumneavoastra: amandoua asa zisele tentative de sinucidere au fost un simplu circ numai bun de impresionat fraierii!

  36. Costin Andrieş
    18 februarie 2013

    un an mai tarziu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian