O luptă veche de peste 100 de ani, dar mai puțin știută, începe să se vadă din ce în ce mai bine în zilele noastre. Un semn vizibil al acesteia este ofensiva generală a propagandei stângii care pretinde că îi susține pe homosexuali încercând a impune în tot discursul public o recunoaștere unanimă a unor repere din agenda proprie – oprimații trebuie eliberați, aduși în fruntea vieții publice, recompensați. Iar acum, „oprimații” cei mai promovați sunt homosexualii.
Inițial, propaganda organizațiilor stângii homosexuale viza schimbarea conduitei instituționale întâi în instituțiile de stat, cerându-se acordarea si recunoașterea oficială a unor drepturi noi ori reafirmate pentru categorie de oameni care se identifică strict după cum a ales să își trăiască viață intimă. Lungul marș prin instituții făcut de stânga neomarxistă fost destul de eficient, astfel că în prezent mai toate organizațiile internaționale cer imperativ ca instituțiile de stat din toate țările să îi ocrotească în special pe cei care declară că fac sex într-un fel diferit de majoritatea populației și condamnat de morala creștină. Propaganda din universități a dat rezultate foarte serioase și stabile în timp, bine vizibile în ultimii ani. Tinerii care au fost îndoctrinați în facultăți au intrat în slujbe peste tot, atât la stat cât și în instituții private, unde și-au făcut treaba de agenți de multe ori involuntari ai promovării discursului homomarxist, astfel încât trecerea de la punerea sub presiune a instituțiilor statului la schimbarea conduitei firmelor private s-a făcut fără probleme foarte mari. Dacă anii trecuți erau făcute cunoscute cazurile firmelor private care erau condamnate pentru că aveau probleme în a răspunde clienților care se identificau homosexuali, acum suntem martori ai unui val de propagandă prohomosexualitate venită tocmai din partea unor firme particulare, care nu pot justifica în nici un fel practic, comercial, noua lor direcție.
Cazul firmei Converse, care a ales să își promoveze imaginea folosind o temă care nu e nimic altceva decât o afirmare a pedofiliei, e lămuritoare – firma particulară merge împotriva intereselor ei, scandalizând pe bună dreptate pe orice om decent, numai ca să dea satisfacție unora care pretind ca apără drepturile homosexualilor. Aici merită menționat că o mulțime de oameni dintre cei care au patima în discuție au fost scandalizați de alegerea celor de la Converse, anume promovarea obiectificarii sexuale a unui copil. Între timp, o serie de alte firme au anunțat că vor recunoaște prin produsele lor temele propagandei homosexuale ca fiind foarte importante pentru ele și vor face cunoscut asta și consumatorilor lor. Și firma Disney a trecut o limită a decenței când a început să producă și să ofere urechi de jucărie Mickey Mouse cu culorile propagandei homosexuale, iar anul acesta va găzdui propriul eveniment de celebrare a lunii Mândriei de a fi homosexual, pe 1 iunie, după cum au anunțat oficialii companiei cunoscute că a marcat atât de frumos imaginația copiilor din toată lumea vreme de zeci de ani. Asta până acum, când a ales să susțină public un curent politic ce promovează promiscuitatea unei „culturi” în care indecenta și scandalul sunt elemente esențiale.
https://www.gaystarnews.com/article/first-time-ever-disney-is-hosting-its-own-pride-event-at-disneyland-paris/#gs.dfvigj
Altă firmă mare, Starbucks, a lansat un pahar refolosibil inscripționat cu cuvântul „iubire” colorat în culorile propagandei LGBTQ+, motivând că astfel va celebra „mândria, blândețea, dragostea și diversitatea”. Oficialii Starbucks au mai declarat că acesta este numai începutul susținerii celebrării a celei de a cincizecea aniversare a lunii Pride, ei vrând să creeze „o cultură a incluziunii și diversității”.
https://www.pinknews.co.uk/2019/05/16/starbucks-pride-cup-rainbow/
Firma nu este la începutul promovării pretențiilor organizațiilor homosexuale, dar acum revine împreună cu alte firme pentru a impune acceptarea în viață publică a lunii Mândriei (homosexuale).
Ikea este altă firmă care a lansat un produs ce va promova celebrarea lunii iunie ca lună „Pride”, o pungă refolosibilă decorată în culorile mișcărilor homosexualilor. Firma are un manager pentru incluziune și diversitate care a declarat că de la 1 iunie toate locațiile Ikea vor arbora steagurile care celebrează homosexualitatea, pentru a arăta angajamentul pentru promovarea egalității și incluziunii celor care suferă de LGBTQ+.
https://www.pinknews.co.uk/2019/05/22/ikea-releases-rainbow-version-of-its-classic-bag-for-pride/
Listerine, cunoscută pentru produsele sale de igienă bucală, a lansat o sticlă cu apă de gură decorată de asemeni în culorile știute ale propagandei stângii homosexuale, tot pentru susținerea impunerii unei luni iunie pe care vrea să o facă cunoscută ca luna a mândriei homosexuale, în cadrul actualului val propagandistic. Dacă produsul ar fi făcut numai pentru homosexuali, ar face bine să conțină și o doză mare de antibiotice deoarece un număr din ce în ce mai mare de homosexuali iau boli cu transmitere sexuală numai prin sărut.
https://www.lgbtqnation.com/2019/05/gay-bi-men-catching-gonorrhea-kissing-guys/
Adidas va lansa o serie de produse însemnate cu elemente în culorile mișcării homosexuale, la 1 iunie, tot pentru a celebra începutul lunii mândriei de a fi homosexual. De asemeni va organiza o strângere de fonduri prin licitații făcute pentru încălțările unor vedete, pentru a susține financiar organizații caritabile care se adresează homosexualilor tineri.
https://www.pinknews.co.uk/2019/05/09/adidas-pride-pack-2019-rainbow-colours/
Nici Reebok nu stă în afara valului de promovare a mișcărilor homosexuale, lansând colecția „Pride”, „în onoarea lumii Mândriei (de a fi homosexual)”, colecție ce va cuprinde mai multe tipuri de încălțări marcate cu elemente decorative în culorile curcubeului homosexual. De asemeni și Reebok, la fel ca celelalte firme menționate mai sus, va dona bani pentru fundațiile care se ocupă de îngrijirea persoanelor homosexuale, de starea de bine a acestora, după cum scrie pe pagina oficială a firmei. https://news.reebok.com/GLOBAL/LATEST-NEWS/reebok-introduces–pride-collection–in-honor-of-pride-month/s/898fe648-625b-4a75-b008-31540448e0e9
Vor mai marca luna iunie ca lună a homosexualității și Volvo, H&M, Skittles, Absolut Vodka, pe lângă alte firme cunoscute.
E interesant de văzut cum vor face față toate aceste firme reacției majorității clienților care nu vor vrea să fie identificați ca susținători ai unei stângi ce se pretinde eliberatoare dar promovează un stil de viață imoral și nesănătos, absolut contrar învățăturii creștine. Dar pentru că oamenii să poată avea repere morale solide, pe care să le urmeze și să respingă nebunia homomarxista, trebuie apărate în primul rând Bisericile și școala de infiltrarea cu agenții acestui curent politic aflat în ofensivă continuă de mai bine de 50 de ani.
ACP
4 Comments
Cristi
25 May 2019Chestia asta se intampla si in alte corporatii decat cele care livreaza bunuri de larg consum.
Deutsche Bank (banca de investitii, cu active si capitaluri astronomice, nu are divizie de retail) procedeaza oarecum la fel promovand in fiecare an valorile LGBT in randurile angajatilor si incurajand-i sa se imbrace in violet pt a-si arata sustinerea pt LGBT.
Desigur, nimeni nu se imbraca asa, si pe la colturi multi se arata scarbiti de noua limba de lemn. Dar nimeni nu iese in fata sa spuna ceva contra.
Stanga a stiut bine sa terorizeze populatia prin aruncarea etichetelpor de rasist si „ceva-fob”. Si nimeni nu misca in front.
Mai exact…
Citesc acum „Necredincioasa” de Ayaan Hirsi.
In carte, Ayaan povesteste cum o refugiata somaleza, Hasna, ii spune lui Ayaan (scandalizata ca mai toti compatriotii ei nu fac decat sa se planga de ospitalitatea gazdelor olandeze) ca nu are rost sa munceasca. „Daca ii spui unui olandez ca este rasist, iti va da tot ce doresti, mi-a spus odata Hansa cu satisfactie”
cineva
25 May 2019Tot stanga pune la zid homosexualii care indraznesc sa nu impartaseasca aceleasi opinii:
Brandon Straka e homosexual si initiatorul miscarii #walkaway
https://www.youtube.com/watch?v=51UGcghHZsk
Cri
25 May 2019Asertiunile scrise de „contributorul” ILD sunt perfect reale si cu mult bun simtz. Am insa doua amendamente:
1. Propaganda pentru homosexuali nu este nicidecum apanajul marxismului; popularii europeni sunt cei mai feroci promotori ai acestei anomalii sexuale. Daca facem un recurs la Istorie, ne putem aminti ca homosexualii au fost la fel de persecutati atat de nazisti cat si de comunisti. Iar faptul ca in ultimii douazeci de ani homosexualii au fost „promovati” de partidele de dreapta malformate gen PPE este de domeniul evidentzei. Nu ca stanga ar fi compusa din „ingerasi”, dar in conttemporaneitate, real-politic-ul a fost apanajul dreptei ( dreapta malformata, pentru ca dreapta adevarata, crestina si pro-familie, a disparut din peisajul politic al lumii democratice ).
2. „Contributorul” anonim care a scris acest excelent articol putea sa aiba curajuul sa-si semneze articolul, nu doar pentru ca ideile sale sunt cu sigurantza impartasite de majoritatea oamenilor, ci si pentru ca a-ti asuma deschis o opinie denota caracter puternic si onestitate.
Anca Cernea
25 May 20191. Propaganda pentru promovarea homosexualității a pornit de la marxismul cultural.
Primele gay – parades din istorie au avut loc în Rusia Sovietică, prima țară care a legalizat homosexualitatea. Prima organizație gay-rights a fost Mattachine Society, înțiințată în SUA, în 1950, de un mic grup de persoane, 90 % dintre care făceau parte din Partidul Comunist din SUA – despre care se știe că nu era altceva decât o agentură sovietică, dirijată direct de la Moscova.
G. Lukacs, care, alături de Willi Munzenberg și însuși Lenin, au pus de „Școala de la Frankfurt”, Lukacs, zic, a fost creierul din spatele revoluției sexuale din Ungaria, implementate de Bela Kuhn. N-am aici loc și timp, să merg pe firul Școlii de la Frankfurt, al „teoriei critice”, al lui Horkheimer, Wilhelm Reich, Marcuse, Foucauld, până în anii 60. Și până astăzi, la Judith Butler, care scrie azi partitura gender ideology, fiind profesoară de teorie critică.
Dar e clar că pedigree-ul marxist al promovării homosexualității nu are nevoie să mai fie descoperit.
Partea cu homosexualii persecutați nu e inexactă, dar e incompletă. E adevărat că regimurile comuniste clasice, stalinoide, au băgat la închisoare homosexualii – pentru că sex-lib nu era pentru Blocul Estic, era pentru Occident, ideea fiind că, dacă occidentalii se gândesc numai la sex, nu vor mai fi în stare să se apere de comuniști; în interiorul Blocului Estic însă, astfel de chestii erau tratate ca dovezi de decadență burgheză, total nepotrivite cu planurile militariste ale acestor regimuri, care se pregăteau să cucerească lumea întreagă și numai de așa ceva nu aveau nevoie.
Cât despre naziști, da, și ei au băgat mulți homosexuali în lagăre, dar nu trebuie uitat că printre liderii NSDAP erau foarte mulți homosexuali, ca să nu mai vorbim de Liebling-ul lui Hitler, Ernst Rohm, comandantul SA.
În Parlamentul European nu PPE este sursa proiectelor de legislație care promovează homosexualitatea, astea de obicei sunt lansate de socialiști, verzi, susținute de ALDE, dar, din păcate, PPE le votează cam pe toate.
Desigur, e regretabil că marxismul cultural a pus stăpânire pe creștin-democrați, pe PPE, întinzându-și hegemonia cam peste tot PE. Dar și asta face parte din scenariu, Gramsci i-a învățat pe tovarăși să ocupe spații.
Asta nu justifică lașitatea și prostia PPE, doar că totuși, nu e drept să-i indicăm ca fiind chiar sursa politicilor UE de promovare a homosexualității.
2. Fără supărare, dar e oarecum paradoxal ca cineva care semnează „cri” să reproșeze cuiva că nu semnează cu numele din buletin.