FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Închinarea lui Victor Ponta la Soci

Dorind să arate lumii că este o țara puternică și în plin avânt, Rusia a cheltuit colosala sumă de 50 de miliarde de dolari pentru a organiza Jocurile Olimpice de Iarnă la Soci, localitate aflată pe coasta de est a Mării Negre. Președintele rus a făcut din întrecerea sportivă evenimentul central al celui de-al treilea mandat, convingând pe mulți că există un motiv pentru denumirea neoficială de Jocurile lui Putin pentru cea de-a 22-a ediție a întrecerilor sportive.

Efectul propagandistic al mobilizării unor resurse materiale depinde de anvergura răspunsului politic pozitiv la stimulentele și intențiile rusești, menite să marcheze revenirea geopolitică a urmașului URSS pe fondul retragerii SUA din zona europeană și est-asiatică. Nefiind în stare să intre în competiție tehnologică și antreprenorială pe piață mondială, Rusia își impune politica prin forța armelor la care adaugă celebra viclenie a școlii diplomatice rusești. Cumpărarea slugărniciei cu banii obținuți prin vânzarea de hidrocarburi și manevrele de culise întregesc arsenalul rusesc, iar Gazpromul a preluat locul diviziilor de tancuri rusești.

Țarul Vladimir Vladimirovici Putin.

Țarul Vladimir Vladimirovici Putin.

După ce a blocat accesul Georgiei la NATO prin atacarea republicii caucaziene și întărirea Transnistriei locale, Osetia de Sud, Rusia lui Putin și-a concentrat agresivitatea în partea central-răsăriteană a Europei. În prezent, Moscova folosește toate cărțile pe care le are în mână pentru a se impune în Moldova și în Ucraina, cărora le-a pregătit aderarea „benevolă” la Uniunea Economică Eurasiatică.

Ucraina este într-o fierbere continuă declanșată de decizia președintelui Ianukovici de a nu semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Euromaidanul înseamnă forma de protest activ a populației ucrainene sătule de limitările nedemocratice, de corupția, de injustiția și de sărăcia asociată cu Rusia. Uniunea Europeană și Statele Unite au început să înțeleagă că numai printr-o abordare mai fermă pot să ajute poporul ucrainean în realizarea aspirațiilor sale.

România a fost ținta unui lung război diplomatic și economic rusesc contra instalării scutului anti-rachetă american de la Deveselu, Moscova insistând că decizia SUA este în contrast vizibil cu politica obamică de resetare a relațiilor dintre cele două țări. Venirea la putere a USL în 2012 a fost o binecuvântare pentru ruși. Afirmațiile anti-occidentale ale liderlor social-liberali au fost în general interpretate în cheie pozitivă la Rusia.

Republica Moldova se află în centrul unei ofensive rusești. Accentuarea tendințelor separatiste ale zonei găgăuze (organizarea pe 2 februarie a unui referendum pentru independență) și provocările din zonă transnistreană, zone unde identitatea românească este cauză de persecuții, sunt semnele acțiunilor Rusiei.

Pe data de 5 februarie, directorul Liceului românesc Lucian Blaga din Tiraspol, Ion Iovcev a fost arestat împreună cu contabila liceului și cu șoferul pentru o presupusă contrabandă. Reacția președintelui Băsescu din aceeași zi de sesizare a OSCE a fost acompaniată pe data de 6 februarie și de un comunicat de condamnare din partea Ministerului Afacerilor Externe. Documentul MAE a reușit performanța de a nu menționa că școlile hărțuite de transnistreni sunt școli românești unde învață copiii românilor din Transnistria.

În evident contrast cu învățămintele istoriei, cu realitatea și cu sensibilitatea a numeroși români, premierul Victor Ponta a decis să meargă pe 7 februarie la Soci pentru a se încolona în spatele trenei conducătorului imperial rus. Pentru el nu are importantă neparticiparea ostentativă a președintelui Franței Francois Hollande, a președintelui american Barack Hussein Obama, a cancelarului german Angela Merkel sau a premierului britanic James Cameron.

Între Viktor Ianukovici și Victor Ponta, doi trădători de țară, este greu de spus care este mai de condamnat. Totuși, ucraineanul încearcă să își vîndă țara rușilor pentru 15 miliarde de dolari și o reducere cu 30% a prețului la gaz, în vreme ce Ponta încearcă să ne vândă pe nimic.

Insensibil la suferința unor oameni care gândesc și vorbesc românește, Victor Ponta nu se confruntă cu niciun fel de opoziție în cadrul USL, socialiștii PSD și stângiștii PNL-iști nu văd nimic rău în această închinare în fața celui mai puternic. În definitiv, sentimentele anti-americane și anti-occidentale au stat la baza ideologiei USL din momentul în care a pus mână pe putere. Afirmațiile lui Ponta că „Merkel nu votează la București” au fost acompaniate de amenințarea din 2012 că va folosi telefoanele contra lui Băsescu și probabil a Occidentului. Până la urmă, poate că telefonul – eventual unul cu firul roșu ca pe vremea lui Ion Ilici Iliescu, – i-a folosit că să-și capete biletul la deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă 2014.

Putinizarea României are o istorie care începe cu vizita secretă la Moscova a lui Mircea Geoană și sigur nu se va termina cu gestul slugarnic al prezenței la Soci a lui Victor Ponta. În 2009, vizita rusească i-a adus lui Geoană o blocare electorală a accesului la Cotroceni. Însăși actualul președinte al Senatului, Crin Antonescu, a făcut scandal pe tema vizitei – cel puțin până în turul 2. Acum este foarte probabil că participarea la olimpiadă a actualului președinte al social-democraților să fie considerată un moment de mândrie pentru colegii săi de partid și pentru cei de alianță.

În Ucraina vecină oamenii sunt răpiți pe stradă de comandouri care vorbesc cu accent rusesc. În Republica Moldova milițiile transnistrene își fac de cap sub protecția reprezentanților Rusiei. În schimb, România lui Ponta e o țărișoara veselă, zburdalnică, drăgălașă și fără memorie, gata să țopăie de bucurie și să facă sluj în fața împăratului Vladimir, maestrul-păpușar al separatiștilor din Transnistria. Impostura și lipsa de demnitate a acestui om sunt de neoprit.

Trecutul și viitorul PSD: tovarășii Ion Iliescu și Victor Ponta.

Trecutul și viitorul PSD: tovarășii Ion Iliescu și Victor Ponta.

Rămâne să vedem cum va răspunde opoziția la această provocare, dar mă tem că sunt slabe speranțe ca Ponta să fie înfruntat așa cum se cuvine. Doar Eugen Tomac a avut tăria să-i ceară prim-ministrului să nu meargă la Soci. O speranță vine și dinspre Parlamentul European care spune pe șleau ceea ce Victor Ponta nu vrea să înțeleagă, că Rusia este răspunzătoare pentru situația din școlile românești din zona transnistreană a Republicii Moldova:

Parlamentul European “invită Federația Rusă să pună în aplicare pe deplin hotărârea Curții Europene pentru Drepturile Omului care a decis că Rusia a încălcat dreptul la educație în cazurile școlilor cu predare în limbă română aparținând Republicii Moldova, situate în regiunea Transnistria”.

Adevărul este că Ponta face ce vrea, nu ce trebuie. El înțelege funcția de prim-ministru ca pe un cumul de atribuții extra-constituționale din care să beneficieze el și apropiații. Îl lasă rece promovarea intereselor țării și responsabilitatea față de soarta tuturor românilor, indiferent de zona în care se găsesc. În față unui vânător teribil cum este Putin, cârlanul nu poate decât să sară și să se încline la comandă. Normal, cnutul este la țar, spinarea este a celui care se încovoaie.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Daniel Francesco

Daniel Francesco

9 Comments

  1. Bogdan Calehari
    7 February 2014

    Aflu ca in satul olimpic lipsesc pernele in dormitoarele sportivilor. Banuiesc ca Ponta a avut o perna pe care sa-si odihneasca capul la sosirea in Rusia. Totusi, tinand cont de criza de perne, ce se alatura celorlalte lipsuri ce macina imperiul rus, ar fi fost bine ca „prea-plecatul” sa-si fi luat o perna cu el la plecarea din tara. Asta ca sa si-o puna sub genunchi cand va ingenunchea in fata maritului tar.

  2. Daniel Francesco
    7 February 2014

    The Guardian a raspuns la intrebarea oare cine va fi pe langa Victor Ponta la receptia oficiala si da ca sigura prezenta lui Leonid Tibilov, prezidientul „republicii” Osetia de Sud, rupta de rusi din Georgia.

    http://www.theguardian.com/wor…..r-olympics

  3. Bill
    7 February 2014

    Buna seara,

    Aud ca grajdanul cel mai infect, recte Liviu Pop spunea ca s-au informat ei de la ambasada Rusiei (?!?!?) si ca au fost asigurati de diplomatii rusi ca stirea despre arestarea directorului de la Lucian Blaga este falsa… E bine ca stim sa ne informam de la sursele cele mai demne de incredere.
    Maine aud ca Opozitia organizeaza un protest. Ar trebui sa faca o vizita si ambasadei Rusiei si sa protesteze impotriva atacurilor din Transnistria, Gagauzia, Georgia si imptriva slugarniciei USL-ului la adresa Rusiei.
    Ponta si-a pus pe facebook poza asta: http://www.blogary.ro/wp-conte…..kovici.png
    Ar merge pe pancarte!
    Opozitia si mass media neinregimentate au subiecte berechet. In schimb, le rateaza acordand atentie prea mare rocadelor si piruetelor care au loc in USL.

    P.S. Nu cred ca e neaparat o greseala sa ne referim la bibliotecarul din Isaccea cu pronume de gen feminin. „Însăși actualul președinte al Senatului, Crin Antonescu”. Ea insasi!

  4. Daniel Francesco
    7 February 2014

    Multumim Bill, colosala fotografia de pe Blogary!

    ponta_ianukovici-nggid03346-ngg0dyn-0x0x100-00f0w010c010r110f110r010t010

    Cum s-o fi numind? Poate „In asteptarea ciorbei”.

  5. Bill
    7 February 2014

    Are consilieri atat de cretini ca inca nu au scos poza de pe Facebook. Si descrierea pozei e ceva de genul: „Premierul Victor #Ponta, alaturi de lideri importanti de stat si de guvern, la dineul oficial organizat cu ocazia deschiderii Olimpiadei de Iarna 2014 de la Soci”. Asta e de coma!!!
    Din celelalte poze se deduce ca, de fapt, Viorel si Daciada au stat cam singuri la o alta masa, mai la margine.

    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=700913086615248&set=a.700889836617573.1073741984.150967671609795&type=1&theater
    Am pus si originalul, dar sunt sigur ca pana maine se trezeste purtatorul de cuvant Turambar Dagnir Glaurunga (avem aici de-a face cu o fantezie juvenila usor matrafoxata si psihanalizabila in sens oedipian), zis si Mirel Palada pentru profani, si sterge pozele absolut jenante.

  6. Silvapro
    7 February 2014

    Daca lipsesc pernele, Crin Antonescu n-are ce cauta acolo….

  7. Mih
    7 February 2014

    Cel care a facut publica delaratia lui Liviu Pop a fost Eugen Tomac (PMP). Acesta a relatat (la B1), ca in pauza unei alte emisiuni tot la B1, Pop l-a contrazis cu privire la retinerea directorului Lic. Lucian Blaga de catre autoritatile trasnistriene, argumentand ca s-a dus la ambasada sov…pardon, rusa pentru a lua informatii. In emisiunea de aseara, un alt pesedist, Catalin Ivan a negat evenimentele din Transnistria si a afirmat ceva de genul ca nu e problema guvernului sa apere demnitatea romanilor din afara tarii.

  8. Mih
    7 February 2014

    Trebuie sa-mi fac mea culpa: Ivan nu a spus explicit ce am afirmat eu, ba dimpotriva. Totusi, sensul real al declaratiilor, usor decelabil printre „randuri”… Declaratiile lui Ivan, de la 01:14:54

    http://inregistrari.b1.ro/view…..d-117.html

  9. Vlad M.
    7 February 2014

    Sensul declaratiilor este „ni se rupe de romanii din Transnistria, Ponta trebuia sa mearga la Soci pentru a sustine sportivii”. Nu-i de mirare. Cand a inceput a to’ar’su’ Catalin Ivan sa vorbeasca tarile la care s-a ratoit USL-ul pentru a apara, chipurile, romanii, s-a putut observa ca toate erau state occidentale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

România a făcut mulți pași în direcția corectă de la revoluția din 1989. Cu toate acestea, revoluția nu a fost niciodată terminată în România. Influența malefică a Rusiei, datorită proximității sale geografice față de România și relația continuă a României cu China comunistă, creează multe probleme care subminează progresele economice și democratice ale României, precum …

adrian zuckerman foto