Sunt singur în biroul meu. Am pus deja la o parte documentele lui Iulian. S-a terminat. Lumea pe care Iulian voia s-o apere și s-o restaureze s-a dus. Eu nu voi scrie însă „pentru totdeauna” căci cine poate cunoaște viitorul? Între timp barbarii sunt la porți. Când vor sparge însă zidul nu vor găsi decât relicve goale. Spiritul a ceea ce am fost a dispărut demult.

L-am citit toată seara pe Plotin. Doar el mă poate liniști, și îi găsesc tristețea foarte mângâietoare. Chiar și atunci când scrie că „viață aici, pe pământ este o scufundare, o pierdere și o slăbire a aripii”.

Aripa e într-adevăr slabă. Ne scufundăm. Înfrângerea e sigură. În timp ce scriu aceste rânduri fitilul lămpii se apropie de final iar lumina se micșorează. În curând mă voi afla în întuneric. Ne-am temut că moartea va arăta la fel, dar ce ne-a mai rămas? Cu Iulian s-a dus lumina și doar timpul ne va aduce o nouă zi dacă există într-adevăr o dragoste a omului pentru adevăr.

Textul de mai sus putea fi scris de un om prins în etajele superioare ale World Trade Center-ului, putea fi scris de orice om care a văzut cum pică zidurile din Constantinopole, știind că urmează un măcel din care nimeni nu va scăpa. A fost scris în iulie 381 AD și aparține lui Libanius (*via Andrei Bontas căruia îi mulțumesc). Textele din 381 sunt ghidate de pesimism senin și tristețe pe măsură ce și sănătatea i se subrezește. Aceeași sănătate șubreda ca a lui Pergolesi când a scris Stabat Mater, știind că va muri în cateva luni, e aceeași suferință ca a celor din orașele Europei și Bizanțului capturate de islam, a celor născuți ca cetățeni de rang doi sub otomani, a creștinilor ce sunt uciși acum în Siria, sau a celor prinși în turnurile atacate și doborate de barbarii orientali.

Tot în 11 septembrie a fost atacată și Viena, în 1683. La fel a picat și Constantinopolul, acum 600 de ani. Roma a picat în fața hunilor și vandalilor veniți din același orient sălbatic acum 1700 de ani. În toată istoria omenirii vorbim de fapt despre același lucru, despre același atac neîntrerupt al totalitarismului și barbariei, al hoților, populiștilor, al celor fără nici un fel de lege sau Dumnezeu. Vorbim despre același Barabas care atacă civilizația constant, neîntrerupt, și despre o gloată ipocrită și imbecilizată care îl va apăra și va alege întotdeauna minciuna, falsitatea, idolatria, chiar dacă întreaga lume se prăbușește în jurul lor.

În Viena a lipsit foarte puțin, doar curajul a 3000 de oameni și Providența au decis soarta întregii lumi civilizate. În US la fel, aceeași excepție. Doar așa a fost asigurată o pauza de câteva sute de ani în care omenirea a reușit să respire, și să se dezvolte în acele locuri, cu rezultate vizibile cu ochiul liber inclusiv în ziua de azi. Însa nu e o regulă. Regula este și a fost intotdeauna întunericul, s-a văzut în istorie mereu.

Aici e semnificația zilei de azi.

Radu Oleniuc

PRELUAT DIN   Facebook