FUNDATIA IOAN BARBUS

Adrian Papahagi: Ce-ar fi zis pseudo-conservatorii noștri dacă rușii bombardau România, dacă gropile comune erau la Otopeni, nu la Bucea?

Mi-e și frică să mă gândesc ce-ar fi zis toți imparțialii, AURarii și pseudo-conservatorii noștri dacă rușii bombardau România, dacă gropile comune erau la Otopeni, nu la Bucea, dacă rădeau de pe fața pământului Constanța în loc de Mariupol, dacă violau mame în fața copiilor la Iași și puneau pe fugă milioane de bravi români. 

Ne vorbeau ei despre vina egal împărțită între Rusia și SUA, despre cum i-a provocat NATO pe bieții ruși, primindu-ne sub umbrelă, făceau glumițe, ne puneau muzică clasică, socotind că e prea visceral sau nedemn de intelectuali să se preocupe de realitate, se bucurau că în sfârșit Putler pune capăt decadenței occidentale care amenința sfânta noastră tradiție, argumentau isteț și documentat că totul e o conspirație a lui Schwob cu fiul lui Biden, și că de fapt ne autobombardăm, considerau că nu-i chiar frumos ce face Putin, dar Trudeau e mai rău etc.?

Împingeau abjecția pe care le-o vedem azi până la trădarea de țară, sau, puși în fața suferinței propriei națiuni, își recăpătau rațiunea și decența?

Adrian Papahagi

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

 

Monitorul Neoficial

Monitorul Neoficial

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Campania pentru “alegerile” la președinția Rusiei programate pentru 15-17 Martie se înfierbântă. Nu încape îndoială că Vladimir Vladimirovici va fi “reales la al N-șpelea congres”, dar întrebările pasionante care rămân sunt: 1) Câți contracandidați vor fi lăsați în cursa electorală măcar așa, de ochii lumii? 2) Cine va mai fi aruncat din tren înainte de …

Putin-stalin-1000x600-11

Comunitatea ucraineană din București invită publicul și presa să participe la un marș care marchează doi ani de la invazia Rusiei din Ucraina – „un moment greu, 24 februarie 2024, comemorarea unei zile negre din istoria noastră și din istoria Europei, momentul declanșării invaziei pe scară largă de către Federația Rusă și generarea celei mai …

protest ucraina arcul de triumf
Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian