A demoniza, în numele unei credințe care se recomandă mincinos „creștină” și neapărat „ortodoxă”,
muzica clasică, arta autentică, adică arta cu spirit, gândirea minții creștine care a absorbit fertil în siajul Revelației rigoarea spiritului grecesc și înțelepciunea romană, minte creștină roditoare de înaltă știință și cultură umanistă universale,
iată expresia ignară, dar precisă a non-creștinismului și a non-Ortodoxiei, expresie întunecată chiar de umbra aruncată de diavol peste zona credinței reduse la o zgomotoasă ideologie religioasă.
Una care poate compromite grav Biserica, chiar dacă, desigur, nu o reprezintă.
Tăcerea în fața acestei toxice ideologii religioase numită „ortodoxism”, ideologie care parazitează lacom Ortodoxia și care e promovată de figuri descompuse de ura neputincioasă față de imensa cultură creștină care a rodit Europa, devine o tăcere complice, vinovată în mod direct proporțional cu înălțimea înțelegerii martorilor muți din interiorul comunității Bisericii.
Unul dintre lucrurile esențiale care ne onorează în calitatea noastră de creștini este împlinirea inteligentă a datoriei de a mărturisi fidel Adevărul, nu complicitatea la muzeificarea Lui în numele luat în deșert al Domnului.
A uita sau ignora că orice ideologie, deci inclusiv ortodoxismul filetist, se situează totdeauna eretic la polul opus adevărului și în total răspăr cu realitatea, este în sine un păcat, deci o foarte costisitoare și adesea fatală ratare.
Adevărul este ne-uitare, manifestată prin fidelitate memorială față de rostirile lui temporale, iar Adevărul întrupat este Hristos, „ieri şi azi şi în veci acelaşi”.
Cel al cărui chip desăvârșit de frumos este urâțit de „credincioși” închipuiți, de hirsuți guralivi care bat câmpii și nu numai, de spilcuiți logoreici gesticulând profitabil în jurul Logosului, de autozăvorâți în certitudini, de mercenari în slujba propagandei și fanatici de toate confesiunile, mustind de ura față de cultură, furioși chiar pe Scriptură când aceasta, nu rar, îi contrazice.
Din fericire, Cuvântul va avea ultimul cuvânt.
Vasile Bănescu
