FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Administrația Trump ar urma să includă Frăția Musulmană pe lista organizațiilor teroriste

Președintele Donald Trump s-a întâlnit la începutul acestei luni cu președintele egiptean anti-islamist Abdel Fattah el-Sisi și, scrie Daily Wire, pregătește desemnarea în mod oficial a Frăției Musulmane – grupul islamist internațional care inspiră o mare parte a extremismului sunnit care afectează lumea arabă – drept o organizație teroristă Măsura va aduce Statele Unite în linie cu mulți aliați arabi anti-islamiști care au desemnat deja în mod oficial Frăția Musulmană drept organizație teroristă.

Casa Albă a cerut oficialilor din domeniul securității naționale și din diplomație să găsească o modalitate de a da sancțiuni grupului după vizita la Casa Albă din 9 aprilie a președintelui Abdel Fattah El-Sisi din Egipt, pentru care Frăția Musulmană reprezintă o sursă de opoziție politică, scrie NYT. Într-o întâlnire privată, fără reporteri și fotografi, domnul El-Sisi l-a îndemnat pe dl Trump să facă acest pas și să se alăture Egiptului pentru a desemna mișcarea drept organizație teroristă.

O asemenea de desemnare impune sancțiuni economice și de călătorie pe scară largă companiilor și persoanelor care interacționează cu grupul vizat. Președintele a răspuns afirmativ domnului el-Sisi, spunând că ar avea sens. Unii dintre consilierii domnului Trump au interpretat acest lucru ca un angajament, au spus oficiali.

The Wall Street Journal afirmă că nu este “cunoscut imediat dacă desemnarea administrației Trump se va aplica numai Frăției Musulmane egiptene sau și mișcărilor islamiste din întreaga lume la care se face referire în mod informal ca Frăția Musulmană.”

Oponenții Frăției Musulmane – pentru care Hamas, grupul jihadist genocidal, antisemit sunit reprezintă ramura palestiniană – vor spera cu siguranță pentru o desemnare mai largă, care nu se limitează doar la Egiptul lui El-Sisi. El-Sisi, care a preluat conducerea în Egipt după guvernarea de scurtă durată a Frăției lui Mohamed Morsi, este cunoscut ca un adversar ferm al Frăției și al islamismului, în general.

Militanți Hamas sărbătoresc în Gaza câștigarea alegerilor prezindențiale din Egipt de către candidatul Frăției Musulmane, Mahomed Morsi, în 2012.

Desemnarea, desemnarea ar putea submina relațiile SUA cu Turcia – nominal un “aliat al NATO” și odinioară un stat laic, care a alunecat într-o direcție puternic islamistă sub actualului dictator Recep Tayyip Erdogan. Împreună cu Qatar, emiratul pro-islamismt și pro-Frăția Musulmană, Turcia este în prezent unul dintre principalii susținători regionali ai Frăției și ai Hamasului.

Mulți conservatori americani, cum ar fi senatorul Ted Cruz, au susținut timp îndelungat desemnarea Frăției Musulmane ca organizație teroristă. Proiectul Counter-Extremism descrie Frăția, al-Qaeda și Statul Islamic ca împărtășind “mai mult decât fundamente ideologice profunde” și notează în continuare că “similaritățile grupurilor depășesc cu mult diferențele lor”.

Puteți citi și 20 de milioane de demonstranți în Egipt. Obama e de partea islamiștilor, iulie 2013.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

1 Comment

  1. Stefan
    3 May 2019

    Dupa ce administratia americana a declarat Garzile Revolutionare Iraniene ca organizatie terorista, e absolut necesar sa se declare si Fratia Musulmana ca organizatie terorista.

    Trebuie retezate ambele brate ale hidrei islamiste, cea sunita si cea shiita.

    Cei care fac comert si sprijina Ayatolele si Islamo-Nazismul shiit si sunnit trebuie loviti in rarunchi si anihilati, fie ei capitalisti nemti, oligarhi rusi su monopolisti chinezi.

    SUA incepe sa demonstreze ca este serioasa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

România a făcut mulți pași în direcția corectă de la revoluția din 1989. Cu toate acestea, revoluția nu a fost niciodată terminată în România. Influența malefică a Rusiei, datorită proximității sale geografice față de România și relația continuă a României cu China comunistă, creează multe probleme care subminează progresele economice și democratice ale României, precum …

adrian zuckerman foto