În ciuda ideii împărtășite pe larg în anii `90 precum că dizolvarea Uniunii Sovietice ar fi determinat încetarea practicii de infiltrare a agenților în presa occidentală, serviciile rusești de intelligence nu și-au retras agenții, ba mai mult – probabilitatea ca aceștia să-și fi continuat extinderea capabilităților în cadrul acelor instituții de presă este foarte mare, scrie platforma ucraineană de știri unian.info.
Expunerea jurnalistului Claas Relotius, de la revista germană Der Spiegel, care a falsificat relatări în articolele sale, a reprezentat un adevărat șoc, determinând necesitatea de a dezvolta instrumente și mai eficiente de a combate dezinformarea în sânul comunității media.
La începutul anilor `60, revista a publicat o serie de investigații semnate de jurnalistul Conrad Ahlers, care criticau aspru și acuzau ministrul german al Apărării de la acea vreme, Franz Josef Strauss, de neprofesionalism și corupție. Consecințele scandalului, cunoscut ca „Afacerea Spiegel”, au condus la reformarea coaliției parlamentare și la demisia ministrului, așa cum amintește International Policy Digest.
Ofițerul Serviciului Sovietic de Informații Externe, Ilia Djirkovelov, care defectase în Occident, a relatat adevărata natură a conflictului dintre Strauss și Der Spiegel: întreaga poveste mediatică a fost parte a unei operațiuni speciale sovietice de discreditare a lui Strauss, care avea șanse să ajungă următorul cancelar al Germaniei Federale.
Acest caz nu a fost unic. URSS a căutat în mod consistent oportunități de a infiltra mass-media occidentală, utile pentru desfășurarea eficientă a operațiunilor de influență în cadrul așa numitelor „măsuri active” („activnîie meropriatia” în jargonul serviciilor speciale sovietice – nota red.). În cadrul KGB activa chiar și un departament special, destinat recrutării și infiltrării mediatice, creat în Occident de imigranți ruși și sovietici.
Totuși, prioritatea serviciilor speciale sovietice, așa cum recunoaște fostul șef al Serviciului de Informații Externe, generalul Oleg Kalughin, a fost infiltrarea Radio Liberty.
Numărul important de agenți sovietici expuși doar din rândul jurnaliștilor Radio Europa Liberă e dovada dimensiunii industriale a infiltrării. Cea mai eficientă infiltrare o reprezintă cea a lui Oleg Tumanov, care până în 1986 a lucrat ca editor-șef a serviciului de limbă rusă al Radio Europa Liberă și care avut un impact important nu doar în ceea ce privește politica editorială, dar și în chestiuni de natură personală. Soția acestuia, Olga Tumanova, fostă jurnalistă la BBC, care a devenit mai târziu profesor de limbă rusă la o școală a serviciilor secrete americane în Europa, a colaborat de asemenea cu serviciile secrete sovietice.
E de notat faptul că Oleg Tumanov, ca și Iurii Marin, un alt agent sovietic angajat al Radio Europa Liberă, nu au fost deconspirați de către serviciile americane de contrainformații, iar colaborarea lor cu KGB a ieșit la iveală doar după reîntoarcerea lor în URSS.
Infiltrarea Radio Europa Liberă a fost și preocuparea serviciilor secrete ale altor state din Blocul de la Varșovia. Sunt de amintit cazurile lui Andrzej Chekhovich, Pavel Menarzhyk și Khristan Khristov, care au lucrat la radio în favoarea serviciilor sovietice din partea Poloniei, Cehoslovaciei și respectiv Bulgariei. După întoarcerea acestora în țările de origine ale blocului sovietic, mărturiile lor cu privire la spionaj și natura manipulatorie a activității Radio Europa Liberă au devenit bază pentru o largă campanie internațională de discreditare a postului de radio.
În ciuda ideii împărtășite pe larg în anii `90 precum că dizolvarea Uniunii Sovietice ar fi determinat încetarea practicii de infiltrare a agenților în presa occidentală, serviciile rusești de intelligence nu și-au retras agenții, ba mai mult – probabilitatea ca aceștia să-și fi continuat extinderea capabilităților în cadrul acelor instituții de presă este foarte mare.
Au existat destule scandaluri asociate cu cotituri subite ale unor jurnaliști angajați în mass-media occidentale din fostele țări sovietice. Spre exemplu, Anna Herman, fosta directoare a biroului Radio Liberty din Kiev, s-a alăturat într-un mod neașteptat taberei autoritare pro-ruse a președintelui din acea perioadă Victor Ianucovici, devenind rapid unul dintre liderii partidului. Jurnalistul rus Andrei Babițki a lucrat pentru Radio Svoboda din 1989 și din 2009 a fost editor-șef la „Echo Caucaz” (un proiect de limbă rusă al Radio Liberty difuzat în Georgia). „Echo Caucaz” a fost acuzat la scurt timp de prezentarea narațiunii rusești asupra conflictelor georgiano-osetin și georgiano-abkhaz, dar și asupra agresiunii rusești asupra Georgiei din 2008.
În ciuda acestor critici, Andrei Babițki a continuat să lucreze la acest post de radio, fiind concediat de Radio Svoboda doar în 2014, după ce a susținut deschis agresiunea rusă asupra Ucrainei. Ulterior, Babițki a contribuit la punerea pe picioare a unui canal de televiziune în teritoriile ocupate din Donbas, ca mai apoi să ajungă să lucreze pentru infama televiziune rusă de propagandă, LIFE.
Desigur, s-ar putea spune că aceste cazul pot fi considerate coincidențe. Totodată, în contextul războiului hibrid, când instituții de presă occidentale, cu fațadă respectabilă și de încredere, sunt cruciale în procesul de formare a opiniei publice, recrutarea jurnaliștilor, redactorilor și editorilor nu poate fi neglijată.
Chestiunea pe care ar trebui să ne concentrăm nu este atât violarea standardelor jurnalistice de către Claas Relotius, cât mai degrabă motivația de a le viola, în rând cu motivația membrilor juriilor diverselor premii jurnalistice de a-i aprecia la înalt nivel „fake-news”-urile. Desigur, juriul unor asemenea premii include de regulă jurnaliști onorabili și bine-cunoscuți. Dar la fel de respectat era și Relotius până nu a fost expus.
SURSA UNIAN, traducere: Marcela Țușcă
puteți citiți și:
- Scrisoare deschisa catre Radio Europa Liberă pentru R. Moldova, cu cc pentru Washington: „Un articol care ma face sa cred ca, de fapt, postul de radio a fost acaparat de propaganda ruseasca”
- Dragos Paul Aligica: Asa arata la ora actuala analistii si comentatorii Europei Libere
- Ernu citează din Putin și Dughin, la Radio Europa Liberă: „Io, mi-ar placea să văd o Europă de la Lisabona la Vladivostok”
- Familia „tradițională” a stîngii: de la Igor Dodon la Europa Liberă
Romanian
3 comentarii
dorin
6 ianuarie 2019Când vorbim despre aceste aspecte (în fond episoade evidente de război mediatic, zis și hibrid) trebuie să amintim mereu despre ceea ce eu am formulat de mai multe ori, în diferite locuri pe internet:
comunismul post-belic = imperialismul rusesc + trădarea occidentului.
Această trădare se referă la acceptarea unui intervenționism direct (militar) sau indirect (comercial, cultural,etc.) al puterilor asiate în toată vecinătatea lor și în America latină + Africa, fără ca marile puteri democrate să aibă un program coerent de contr-ofensivă. Rezultatul ? Păi toate derapajele gen 1968 în Franța, „flower-power” & stângismul triumfător în universitățile SUA, eșecul militar american în Vietnam, plus multiplele eșecuri politice și culturale în marile democrații vest-europene, pe care popoarele respective le-au consemnat ca pe niște etape normale în „dezvoltarea” minunatei lor democrații… (vedeți „victoriile” actuale gen brexit /cancelarii stângiști din germania și austria/președinți putiniști în mai toate statele est-europene/imigrația total necontrolată în spațiul Schengen………)
dan
6 ianuarie 2019oare vin rusii astia pe teava aprobata de Merkel:
https://en.wikipedia.org/wiki/Nord_Stream
„Nord Stream (former names: North Transgas and North European Gas Pipeline; Russian: Северный поток, Severny potok) is an offshore natural gas pipeline from Vyborg in the Russian Federation to Greifswald in Germany that is owned and operated by Nord Stream AG.”..
sau prin Anglia a carui ziar comunist „The Guardian” culmea isi denunta proprii amici:
https://www.theguardian.com/news/2018/may/25/how-britain-let-russia-hide-its-dirty-money
sau pe calea Elysee:
https://sputniknews.com/business/201805251064807170-macron-russia-investment/
Dorin
6 ianuarie 2019Îmi permit să postez un fragment dintr-un recent articol al lui Petre Iancu, de la Deutsche Welle
DESPRE ACEL FEL DE TRĂDARE AL OCCIDENTULUI… (pe care conservatorii români nu ar trebui să-l suporte din nou !!!)
——————————————————————————————————————————–
BBC nu e singurul „organ de presă“ occidental care s-a trezit subit la realitatea greu suportabilă a conducerii de către Telejormania a UE. Au publicat în ultima vreme analize şi comentarii excelente despre România dragniotă şi războiul ei cu oficialii apuseni ziare cândva de prestigiu, precum Liberation, Neue Zürcher Zeitung, New York Times. Ecourile lor critice şi foarte critice n-au întârziat să-i întristeze grav pe mulţi români. Din care mulţi ştiu adevărul, dar îşi ascund capul, ca struţul, în nisip, ca şi cum tactica lui „n-aude, n-a vede” ar uşura greul pământului şi ar putea ameliora dezastrul pesedisto-aldeist.
Telejormania îşi trimite şeful diplomaţiei să peroreze jenant la televiziuni publice occidentale, spre a-şi face de râs nu doar persoana şi funcţia, ci şi ţara pe care ar trebui s-o reprezinte. În ajutorul cleptocraţilor s-au aruncat în luptă şi numeroase brigăzi de trolli ai Rusiei putiniste, cu misiunea de a gâdila naţionalismul maselor, a le-ncărca din plin cu ură şi a le ralia cleptocraţiei prin alimentarea duşmăniei faţă de orice democraţie veritabilă şi orice individ care rosteşte adevărul. În consecinţă, proliferează minciunile nu doar despre UE şi Rusia, ci şi despre români.
Or, doar cine urăşte maxim România (şi nu-s puţini românii care, din nefericire, o detestă) îndrăzneşte să pună semn de egalitate între ţară şi regimul Dragnea, între neamul obidit de comunism şi cleptocraţi, între poporul minţit cu televizorul şi Antena 3 sau RTV. Pe scurt, între România şi Telejormania. Ultima, să fie foarte clar, nu e ţara celor ce şi-au dat viaţa în decembrie 89 pentru o Românie liberă. E a urmaşilor asasinilor lor.
Mă întreb însă de ce a fost lăsată oare România martirilor timişoreni, bucureşteni ori sibieni să cadă? Oare de ce i s-a permis Telejormaniei să se ridice? De ce nu li s-a acordat o atenţie suficientă şi adecvată rezistenţilor români din ultimii doi ani? De ce n-a încăput România oare în agenda aparent antiamericană şi antiisraeliană a CNN? De ce a trebuit să vină preşedinţia prin rotaţie a UE ca să se vadă în fine, clar, cum mutilează regimul Dragnea frumoasa Românie? Şi cum îi ciunteşte şi îi suprimă libertatea?
Fraţii indiferenţei faţă de drepturile românilor la o justiţie independentă şi la un veritabil stat de drept au fost obsesia elitei apusene politice şi mediatice de a-i combate pe contestatarii ideologilor corectitudinii politice şi insistenţa ei de a-i apăra şi promova doar pe migranţi, ecologişti, stângişti şi pe reprezentanţii oricăror minorităţi sexuale sau rasiale. De ce a trebuit să vină preşedinţia prin rotaţie a UE ca să se vadă în fine, clar, cum mutilează regimul Dragnea frumoasa Românie? Pentru restul n-a mai prea fost timp. Şi spaţiu editorial.