Ultimele sondaje arată că acțiunea riscantă a lui Boris Johnson de prorogare a parlamentului a dat rezultate, întrucât avansul conservatorilor asupra laburiștilor s-a dublat aproape, în doar trei săptămâni.
Un sondaj efectuat de Salvation pentru Daily Mail îi plasează pe conservatori la 31%, iar pe laburiști la 24%. Democrații Liberali se află la 21%, iar partidul Brexit al lui Nigel Farage la 14%.
Conservatorii și-au mărit avantajul cu trei puncte procentuale, raportat la ziua de 11 august.
Boris Johnson a urcat în vârful politicii britanice exultând un șarm al dezordinii de profesor distrat. Ocazional și-a surprins audiența cu citate din latină și greaca veche, a schimbat taberele în funcție de interese și s-a complăcut într-o fanfaronadă de copil neastâmpărat ca atunci când, pentru o clipă, a pus talpa pantofului pe o măsuță din dreptul președintelui francez, cu ocazia întâlnirii de săptămâna trecută de la Paris.
Dar decizia lui Johnson de miercuri, de a scurta sesiunea Parlamentului, a dezvăluit o altă latură: tacticianul nemilos care a preluat funcția de prim-ministru în această vară. Cu Brexit-ul în impas, Johnson s-a folosit de autoritatea conferită de sediul său din Downing Street pentru a pune piedică unei opoziții șovăielnice și nesigură pe picioare, riscând o criză constituțională pentru a obține ceea ce a promis.
Brusc, bărbatul cunoscut în mod afectuos și ironic sub numele de „BoJo” a fost rebotezat de unii oponenți drept un “dictator de tinichea”. Președintele Donald Trump, cunoscut pentru propriile manevre surpriză de zdrobire a adversarilor, l-a aplaudat pe Johnson, numindu-l pe Twitter „exact ceea ce are nevoie Marea Britanie”.
Oponenții lui Johnson susțin că politicile sale ar putea duce la un Brexit fără acord dezastruos, cu potențialul de a distruge Regatul Unit, de a paraliza agricultura britanică și unele sectoare de producție și de a arunca economia într-o recesiune, cauzând în același timp o penurie de produse alimentare și medicamente.
Dar aceste avertismente au fost catalogate drept „Proiectul Spaimelor” de către Johnson și susținătorii săi.
„Gândește mult mai bine pe ansamblu, este mai organizat și în multe feluri mai agresiv decât acel Boris Johnson pe care oamenii credeau că îl cunosc”, a spus Tony Travers, profesor de științe politice la London School of Economics.
Odată cu „decizia sa scoasă din joben” de a suspenda parlamentul, Johnson i-a dezechilibrat serios pe adversarii săi și a „întărit percepția unui guvern care controlează situația”, a spus Travers.
Limitând timpul disponibil pentru parlament de a bloca un Brexit fără acord, Johnson a căutat să submineze o strategie a opoziției care fusese anunțată marți, au afirmat analiștii.
După câteva săptămâni în care s-au certat din cauza persoanei care ar fi trebuit să preia funcția de prim-minstru în cazul înlăturării lui Johnson, parlamentarii din opoziție au schimbat placa. Ei au spus că vor renunța la ideea de a încerca să-l dea jos pe Johnson din funcție și, în schimb, vor proceda mai atent și fără grabă, concentrându-se pe adoptarea unei legislații care să împiedice un Brexit fără acord.
Pentru o opoziție fracturată a fost o strategie de compromis, adoptată pentru a facilita ralierea comună împotriva lui Johnson, în cadrul timpului rămas la dispoziție. De asemenea, a fost și o admisie a faptului că opoziția nu dispunea de un număr suficient de deputați pentru a forța înlocuirea lui Johnson cu un prim-ministru provizoriu. Opoziția a fost împărțită în ce privește preluarea funcției de către Jeremy Corbyn, liderul eurosceptic de stânga al Partidului Laburist.
Dar Johnson a avut alte idei.
Scurtând sesiunea parlamentului, el a paralizat planul opoziției de a se mișca cu precauție și a evita o decizie cu privire la încercarea de a-l îndepărta din funcție. În realitate, spun analiștii, el a plusat la cacialmaua adversarilor, lăsându-le parlamentarilor anti-Brexit doar câteva zile pentru a decide dacă se simt suficient de puternici pentru a stopa Brexitul printr-o încercare de a-l da jos din funcție.
Divizată pe mai multe fronturi, inclusiv în privința lui Corbyn, s-ar putea ca opoziția să nu reușească a se organiza suficient de repede.
„Marele său avantaj este că, deși adversarii săi sunt uniți în ce privește dorința de a-l opri, ei nu pot cădea de acord în alte privințe. De aceea orice mutare dramatică și neașteptată îi dezorientează și este de natură să îi dezbine, din același motiv”, a spus Rob Ford, profesor de politică la Universitatea din Manchester. „Vor ajunge la concluzii diferite despre ceea ce se întâmplă și cum ar trebui să răspundă.”
De fapt Johnson a inițiat exact confruntarea fără restricții pe care opoziția încercase să o evite cu o zi înainte.
“Îi provoacă pe Corbyn și restul să declanșeze un vot de neîncredere săptămâna viitoare”, a spus Matthew Goodwin, profesor de științe politice la Universitatea din Kent. „Johnson și echipa sa exploatează fără milă diviziunile din cadrul blocului care se opune Brexit-ului.”
Spre deosebire de Theresa May, care s-a conformat convențiilor și s-a ferit de confruntări majore, Johnson împlinește speranțele susținătorilor Brexit chiar cu riscul unei crize constituționale.
Dacă se va înregistra un vot de neîncredere în parlament, sau un vot care să solicite încă o extensie a termenului limită din partea Uniunii Europene, atunci Johnson s-ar putea întoarce către electorat, probabil în alianță cu partidul Brexit al lui Nigel Farage, și va fi probabil reales. În orice caz, se pare că este prea târziu pentru a mai împiedica Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană.
Votul britanic de a părăsi UE nu a fost reacționar sau xenofob. Regimul de la Bruxelles este intruziv și autoritarist și nu dă socoteală nici prinicipalelor guverne naționale ale țărilor componente (Franța, Germania, Italia, sau Marea Britanie) și nici clubului de discuții numit Parlamentul European. Regatul Unit este singura dintre țările europene majore care dispune în continuare de aceleași instituții politice pe care le-a avut la sfârșitul celui de-al doilea război mondial și care, de fapt, sunt în esență aceleași de sute de ani, cel puțin de la așa-numita Revoluție Glorioasă din 1687. Britanicii s-au ferit întotdeauna de subordonarea instituțiilor pe care le-au construit de-a lungul timpului și care i-au servit atât de bine timp îndelungat. Reticența față de guvernarea autoritară și birocratică de la Bruxelles este firească.
Relațiile cordiale și schimbul liber de persoane și mărfuri între vechile națiuni europene sunt în întregime de dorit și se bucură de susținere universală. Dar impulsul de a confecționa o singură entitate politică rămâne un demers foarte fragil și discutabil. Uniunea Europeană din prezent nu este de fapt o democrație și aceasta este principala obiecție a Marii Britanii.
SURSA National Post The Sun
1 Comment
Madalin Blidaru
1 September 2019O foarte buna analiza. Merita amintiti si consilierii pe care si i-a ales, cativa foarte buni.