FUNDATIA IOAN BARBUS

Iran dispune acum de centrifuge avansate, încălcând acordul nuclear din 2015

În ciuda unui acord nuclear din 2015 Iran a activat un lanț de centrifuge avansate pentru a accelera îmbogățirea uraniului, a declarat sâmbătă un înalt oficial iranian, ridicând miza pentru puterile europene care se străduie să prevină prăbușirea acordului.

Behrouz Kamalvandi, purtătorul de cuvânt al Organizației Iraniene pentru Energie Atomică, a anunțat noile măsuri la o conferință de presă din Teheran, avertizând că a mai rămas puțin timp pentru salvarea acordului.

Hassan Rouhani, președintele iranian, a declarat săptămâna aceasta că Iranul va anula restricțiile acordului privind cercetarea și dezvoltarea nucleară și va extinde utilizarea centrifugelor avansate de producție de material fisionabil.

„Acești pași sunt reversibili dacă cealaltă parte își îndeplinește promisiunile”, a spus Kamalvandi, cerând națiunilor europene să despăgubească Teheranul în urma retragerii de anul trecut al Statelor Unite din cadrul pactului.

„Nu putem rămâne în această afacere în mod unilateral”, a spus el.

Acordul a fost semnat de Iran și de puterile mondiale în 2015, cu scopul de a frâna
activitățile nucleare ale Iranului în schimbul evitării unor sancțiuni internaționale de largă amploare. Președintele Donald Trump a abandonat acordul și a reimpus un embargo aproape total asupra economiei iraniene în toamna trecută, frustrându-i pe aliații europeni care au ajutat la negocierea acordului.

Conform acordului, Iranului i se permit activități de cercetăre și dezvoltăre limitate cu centrifuge avansate. Acestea accelerează producția de materie primă care poate fi utilizată pentru fabricarea unei bombe nucleare. Kamalvandi a declarat sâmbătă că Iranul a început să injecteze gaz de uraniu în centrifuge, ceea ce contribuie la accelerarea procesului. El a spus că Agenția Internațională pentru Energie Atomică, filiala ONU de observație și coordonare a activităților nucleare, a fost informată cu privire la pașii recenți.

Iran a depășit deja plafoanele acordului legate mărimea și puritatea stocului său de uraniu îmbogățit, parte a unei strategii de a pune presiune crescândă asupra Europei pentru a renegocia condițiile acordului. Oficialii iranieni au declarat că, la fiecare 60 de zile, ei își vor reduce progresiv angajamentele luate în cadrul acordului până când Europa va negocia condiții economice îmbunătățite și va compensa efectele sancțiunilor impuse de SUA.

În ultimele săptămâni Franța a lansat o inițiativă de a acorda Iranului o linie de credit în valoare de 15 miliarde dolari pentru a compensa vânzările pierdute de petrol. În cadrul acestei inițiative, Iran ar trebui să revină la respectarea deplină a acordului nuclear.

Însă administrația Trump, care a demarat o „campanie de presiune maximă” pentru izolarea Iranului, pare puțin înclinată să aprobe un astfel de pachet financiar. Statele Unite au depus eforturi deosebite pentru a stopa exporturile de petrol ale Iranului, inclusiv emiterea unui mandat de sechestru asupra unui mare petrolier iranian reținut de Gibraltar în iulie.

Administrația SUA a afirmat că nava iraniană Adrian Darya 1 transporta petrol în Siria și, prin urmare, încălca sancțiunile impuse de SUA și astfel a trecut sub incidența confiscării.

Gibraltar a eliberat petrolierul luna trecută și acesta a navigat prin Marea Mediterană. Conform datelor publice de urmărire a traficului naval, petrolierul iranian și-a dezactivat transponderul săptămâna trecută.

Imagini comerciale din satelit au fost date publicității vineri, pentru a arăta vasul ancorat lângă orașul port sirian Tartous.

„Cine spune că Adrian Darya-1 nu se îndrepta către Syria neagă realitatea”, a declarat vineri pe Twitter John Bolton, consilierul american pentru securitate națională, difuzînd și o imagine care arăta ​​petrolierul deplasându-se de-a lungul coastei siriene. Imaginea a fost realizată de DigitalGlobe, o firmă de imagini prin satelit cu sediul în Colorado.

SURSA   National Post

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Emil Borcean

Emil Borcean

Un comentariu

  1. Stefan
    9 septembrie 2019

    Initiativa de a finanta cu 15 miliarde de dolari bomba si rachetele nucleare iraniene situeaza Franta si Europa Occidentala ferm in tabara Jihadului pentru exterminarea Israelului si a poporului evreu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian