FUNDATIA IOAN BARBUS

UN AN DE INVAZIE ÎN UCRAINA Un nou protest contra crimelor Rusiei: Ucraina trebuie să fie sprijinită de urgență cu avioane de luptă

La 1 an de la începerea războiului la scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei, Asociația „21 Decembrie 1989” organizează, în colaborare cu doamna profesoară Daria Kustanovych – alungată din orașul Harkiv de hoardele Kremlinului – un nou protest autorizat contra agresiunii rusești. Manifestația se va desfășura în data de 24 februarie, de la ora 15, în Piața Victoriei din București. Ulterior, participanții la acțiune vor pleca în marș către Ambasada Ucrainei la București, unde, între orele 16 și 17, își vor manifesta solidaritatea cu eroii care apără cu prețul vieții libertatea și independența țării lor, aflată sub asediul hoardelor Kremlinului din 2014 și până în prezent.

Începând cu ora 17, manifestanții se vor îndrepta către Ambasada Rusiei la București, unde va avea loc un protest energic.

Reiterăm că lumea liberă trebuie să fie mai unită ca niciodată și să amplifice sprijinul militar acordat Ucrainei. Ucraina trebuie sprijinită militar până în momentul în care va obține victoria finală, ceea ce presupune recuperarea tuturor teritoriilor de la invadatori, referindu-ne în acest sens și la Crimeea. Rusia, care înțelege doar limbajul forței, poate fi oprită doar prin victoria armatei ucrainene! În caz contrar, securitatea lumii libere va fi într-un iminent pericol.

Soldații ruși continuă masacrarea civililor ucraineni, ultimul episod care a zguduit întreaga lume fiind bombardarea de către aceștia, în Herson, în data de 21 februarie, a unei stații de autobuz, respectiv a unei piețe. Cinci persoane au murit, iar alte cel puțin 20 au fost rănite în urma acestor bombardamente lansate de forțele ruse asupra orașului Herson, chiar în timp ce dictatorul sângeros Vladimir Putin își susținea discursul delirant în care acuza că Occidentul este cel care a pornit războiul din Ucraina. Prin aceste atrocități, regimul terorist de la Kremlin speră, în mod iluzoriu, să slăbească rezistența ucraineană. În acest context, salutăm poziția Administrației Biden de a reliefa fără echivoc că Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina. E un semnal clar al Occidentului că vinovații – teroriștii de la Kremlin – nu vor scăpa, iar astfel vor fi trași la răspundere de un tribunal internațional pentru atrocitățile comise.

Ucraina trebuie să fie sprijinită de urgență cu avioane de luptă, inclusiv F-16. Cu cât Ucraina va primi mai repede armele necesare, cu atât vor exista mai puține pierderi în rândul soldaților și civililor ucraineni. Inamicului nu trebuie să i se permită să fructifice vreo „fereastră de oportunitate”, motiv pentru care lumea liberă trebuie să implementeze de urgență măsurile necesare pentru ca armele de care are nevoie Ucraina să fie transferate cu rapiditate.

La acțiunea de vineri ne vom reafirma, de asemenea, sprijinul pentru integrarea Ucrainei în NATO.

Războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei încalcă Carta ONU și principiile fundamentale ale acestei organizații. Astfel, Rusia trebuie exclusă din Consiliul de Securitate al ONU și din ONU însăși!

Nu în cele din urmă, salutăm decizia Ministerului român de Externe de a suspenda activitatea Centrului Rus de Cultură și Știință de la București, pe motiv că această entitate, ce reprezenta de fapt o agentură a FSB, „s-a angajat deliberat în acțiuni de prezentare distorsionată a realității și a adevărului istoric la nivelul opiniei publice românești”. În acest sens, semnalăm că aceleași abateri au fost comise și de Ambasada Rusiei la București. Astfel, solicităm din nou Ministerului român de Externe expulzarea de urgență a ambasadorului Rusiei, Valery Kuzmin!

Totodată, vom solicita din nou, în mod imperativ, delimitarea totală a României, în plan economic, de Federația Rusă. Nu mai trebuie să sprijinim financiar statul terorist rus! Astfel, puterea de la București trebuie să interzică de urgență operațiunile Gazprom în România! Această solicitare vine inclusiv în contextul în care Kremlinul va crea prin intermediul Gazprom o nouă companie militară așa-zis privată, de fapt o grupare teroristă precum grupul Wagner.

Veniți la cea de-a 36-a acțiune de solidaritate cu Ucraina organizată, începând cu 24 februarie 2022, de Asociația „21 Decembrie 1989” și partenerii săi!

Vom continua să ne manifestăm solidaritatea cu poporul asuprit de hoardele Kremlinului și nu vom uita niciodată crimele comise în prezent de ruși împotriva ucrainenilor, dar nici pe cele comise de ruși de-a lungul istoriei contra popoarelor, inclusiv poporul român. Nu putem rămâne pasivi față de încălcările dreptului internațional și atrocitățile comise de hoardele Moscovei!

Vineri, 24 februarie, români și ucraineni, vom fi solidari în capitala României pentru a susține pacea și independența Ucrainei!

Parteneri: Asociația Forumul Civic Românesc, RePatriot.

Veniți alături de noi!

Glorie Ucrainei ! 🇺🇦 Слава Україні ! 🇺🇦

Glorie României ! 🇷🇴 Слава Румунії ! 🇷🇴

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Fundația Ioan Bărbuș

Fundația Ioan Bărbuș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian