FUNDATIA IOAN BARBUS

Tag: Dan Voiculescu

HomeDan Voiculescu

Klaus Iohannis își încheie luna de miere cu alegătorii și începe luna de miere cu Antena 3. (dexonline.ro) LUSTRÁȚIE (‹ fr.) s. f. 1. Rit roman de purificare, având ca scop eliberarea de influențele rele asupra unor oameni, a unui spațiu locuit sau cultivat. Se desfășoară ca procesiune însoțită de rugăciuni și litanii, urmată de o …

Declarațiile Președintelui Iohannis – care sugereză o negociere a aplicării legii în cazul Antena3 – mi se par extrem de grave, mult mai grave decât voltele lui Cioloș. Spre deosebire de Cioloș, care e o „derivată” căci nu are decât legitimitatea oferită de senatori și deputați, Președintele Iohannis are o legitimitate uriașă, oferită direct de …

Când tu ai publicat un ziar cu bani de la firma Crescent*, al lui Felix Voiculescu; Când ani de zile, sub jocul perfid al ziaristului imparţial, i-ai luat apărarea aceluiaşi personaj în fuga lui de justiţie, susţinând astfel cel mai scârbos infractor cu putinţă, Când tu, Tolontane, te dădeai instanţă morală supremă, dar trăgeai disimulat …

Și totuși se poate. În România, cel mai mare mogul media și unul dintre cei mai bogați oameni din țară, fostul colaborator al Securității, Dan Voiculescu, numit și „Varanul”, a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru corupție. S-a decis confiscarea unor proprietăți și a sediului televiziunii aparținând grupului media Intact, deținut de familia …

Din ciclul Lumea cu susul în jos de dragul unui infractor-securist, maestrul Tudor Gheorge aduce un omagiu torționarilor tatălui său. Mircea Albulescu, Nicu Alifantis și acum Tudor Gheorghe, susținător al lui iliescu, i-a dedicat un poem in 90. Tudor Gheorghe, în mesajul de susținere pe care i-l dă lui Gâdea, compară situația toxicului infractor-securist Dan …

De aproape un deceniu așa-zisa televiziune de știri a familiei Voiculescu minte și calomniază politicieni ce nu sunt în aceeași tabără cu varanii sau care nu cedează șantajului economic practic de directorii trustului, după cum vedem în rechizitoriile DNA sau în plângerile penale ale unor persoane șantajate. Din nefericire, majoritatea politicienilor sau a oamenilor de …