Tipul de om care ar putea reconstrui Notre Dame, ar putea reconstrui și civilizația noastră.

C.C. Pecknold (Catholic Herald)

Catedrala Notre-Dame de Paris a fost construită din piatră, lemn și sticlă, fără electricitate ori calculatoare. Nu a fost ridicată de vreo comisie, nici de consultanți, nici potrivit reglementărilor în vigoare. A fost ridicată de o cultură superioară culturii noastre. Și noi știm asta.

Poate că nu toți cei care au rămas vreodată muți de uimire în fața ei știau ce îi atrage. Poate că nu toți cei care au privit cum se prăbușește în flăcări o întreagă pădure de stejari de pe vremea lui Carol cel Mare au știut și de ce i-a înfricoșat distrugerea lor. Dar s-au cutremurat.

Când turnul ascuțit din centru a crăpat și a cedat, milioane dintre noi am simțit cutremurul civilizației. Dar de ce se cutremura? De pierderea lui Dumnezeu? De recunoașterea bruscă a faptului că, dincolo de toată încrederea noastră crescândă, în adâncul sufletului știm că civilizației occidentale îi lipsesc principiile filosofice și religioase care au făcut pe vremuri posibilă o astfel de întreprindere?

Ne cutremurăm pentru că știm că, de secole, lumea a redus moștenirea creștină, a secătuit bogăția culturală a Credinței într-o decadență extravagantă și risipitoare.

Sursa exactă a incendiului nu este cunoscută încă, dar cauza simbolică are sute de ani de evoluție. Hillaire Belloc a scris odată: „Europa se va întoarce la Credință sau va pieri”. Se pare că am ajuns în final la sacramentul central al unei astfel de alegeri.

Emmanuel Macron dorește să reconstruiască și sper că întreaga lume va ajuta „fiica cea mare a Bisericii” să-și restaureze una dintre cele mai mari comori. Cu toate acestea, cea mai mare comoară nu este Catedrala în sine, ci Credința care a construit-o – Credința este cea care face Catedrala, și asta ne produce admirație și închinare lui Dumnezeu.