Reacţia critică la platforma ILD poate fi sumarizată astfel: treacă meargă pe ici pe colo, dar deplorabilă prin părţile esenţiale. Sau şi mai plastic, „brânză bună în burduf de câine”. Brânza variază cantitativ şi calitativ, dar burduful rău mirositor este constant identificat în accentul pus pe creştinism. Ni se spune că am comis un sacrilegiu justificând fundamentele civilizaţiei iudeo-creştine şi demersul nostru prin recursul la moştenirea creştină. Fals, exagerat, periculos – clamează simpatizanţi ai Dreptei trecute prin curăţătoria chimică brevetată de Nietzsche.
Acest răspuns nu îşi propune să dezbată critici punctuale, ci tema generală. De la bun început trebuie reamintit faptul că noi suntem conservatori. Nu libertarieni şi nici liberali. Reprezentăm o parte a spectrului numit Dreapta şi nu este un secret faptul că părţile componente ale Dreptei se suprapun în unele privinţe şi diverg în altele.
Conservatorismul nu este o simplă ramură a liberalismului, o aripă dizidentă, ci reprezintă o alternativă fundamental diferită în ceea ce priveşte înţelegerea şi prescrierea de soluţii pentru viaţa socială şi instituţiile politice. Înainte de conturarea ideologică a curentelor politice moderne conservatorismul nu a avut nume. Era implicit normalităţii, o normalitate în care ordinea lumii văzute era înţeleasă ca rezultat şi în relaţie de subordonare cu ordinea lumii nevăzute.
Un element central al conservatorismului este următorul: convingerea că există o ordine morală transcendentă. Liberalismul, progresism sub un alt nume, s-a debarasat treptat de acest “balast”. Geniul lui Caragiale a sintetizat perfect: “Da, voi progresul şi nimic alta decât progresul!” Caţavencu, un personaj creat în secolul 19, este prototipul liberalismului din secolul 21: luaţi progres dimineaţa, la prânz şi seara, vi-l serveşte statul, gratuit și asistat de o armată de experţi parașutați din viitor. De aceea liberalii cu discernământ insistă asupra sufixului clasic ataşat crezului lor politic. Însă chiar şi aşa prea mulţi dintre ei au uitat, sau consideră drept neadecvată, afirmarea motivului pentru care se poate vorbi despre clasicismul liberal. Intuiţiile lui Edmund Burke, un conservator pe care liberalii nu încetează să îl considere un liberal clasic tocmai pentru a minimaliza importanţa gândirii conservatoare, se pot rezuma la convingerea amintită mai sus.
De când a apărut „civilizaţia liberal-democrată” modernă, liberalismul şi democraţia sunt doar un aranjament practic, de circumstanţă, al cărui scop e să favorizeze o anumită ordine şi funcţionalitate în economie şi în societatea politică. Nu este în niciun caz o civilizaţie, este doar o părticică a unei civilizaţii. Acest aranjament, denumit „liberal-democraţie”, nu are valori morale proprii, nu are o etică proprie, el doar a copiat anumite valori din creştinism, eliminînd conţinutul spiritual şi fundamentul metafizic originar. Morala democraţiei liberale e formată din câteva reguli practice, ea nu poate atinge în niciun fel inima omului. (Olavo de Carvalho)
Libertarienii sunt o specie mai nouă. S-au conturat din Dreapta incipientă căutându-şi identitate şi tradiţii imediat după al doilea război mondial şi se revendică de la triada uriaşă formată din Hayek, Rothbard şi von Mises (în ordine pur alfabetică). Curentul libertarian a defrişat bălăriile progresiste care năpădiseră liberalismul şi a conceput un liberalism pentru sensibilităţile ateist-(a)gnostice ale secolului 20. Nimic rău în asta, a fost în fond un efort tactic de păstrare şi valorificare a moştenirii liberale pentru generaţiile post-moderne. Dar acest efort a însemnat şi oficializarea completă a rupturii de Burke şi, implicit, de conservatorism.
Liberalismul seamănă cu un Prometeu înlănţuit căruia vulturul îi ciuguleşte ficaţii în eternitate. Libertarianismul aduce cu un Hercule curăţând grajdurile lui Augias într-o singură zi, dar să ne amintim că eroul supradotat şi-a omorât copiii. Conservatorismul? Sisif nu este un personaj pozitiv al mitologiei antice, dar povara unei munci reluate la nesfârşit (şi neduse la bun sfârşit) surprinde un adevăr şi o constanţă conservatoare: condiţia umană, indiferent de circumstanţe, rămâne aceeaşi şi necesită mereu împrospătarea memoriei şi aplicarea judicioasă de principii vechi la timpuri noi.
Nu se poate ajunge la civilizaţie decât prin intermediul îngemănării de culturi. Dar din ce sursă s-au format culturile lumii? Ne sugerează însăşi etimologia cuvântului: din culte religioase. Un cult înseamnă asocierea oamenilor pentru adoraţie sacră – adică încercarea de a comunica cu o putere transcendentă. Din aceste culte, din corpul credincioşilor creşte comunitatea umană. Odată ce oamenii sunt uniţi într-un cult, cooperarea în alte domenii devine mult mai uşoară.
Cultivarea pământului, irigaţii, comerţ, meşteşuguri, apărare, arhitectură, arte, curţi de justiţie şi guvernare, toate aceste aspecte ale unei culturi se dezvoltă treptat din cult, din liantul religios. Culturi primitive se dezvoltă în culturi complexe, iar acestea în civilizaţii. Enormele realizări materiale ale civilizaţiei noastre izvorăsc din acuitatea spirituală a unor timpuri foarte îndepărtate. Acei precursori distanţi ai noştri au ştiut că lumea materială nu epuizează existenţa: ordinea materială capătă sens numai prin raportare la ordinea transcendentă.
Ce se întâmplă cu culturile înrădăcinate în cult când acesta se veştejeşte pe parcursul veacurilor şi ce se alege din civilizaţia întruchipând măreaţa manifestare a culturilor? Pentru un exemplu, să secţionăm istoria în planul concepţiei despre lume:
- Lumea este minunată deoarece a fost creată de Dumnezeu. (Augustin, Aquinas, Assisi)
- Lumea este minunată şi este o coincidenţă faptul că a fost creată de Dumnezeu. (Voltaire)
- Lumea este minunată, dar nu a fost creată de Dumnezeu. (Darwin timpuriu)
- Lumea nu este minunată şi nu a fost creată de Dumnezeu. (Darwin târziu)
- Deoarece lumea nu este minunată, ea nu a fost creată de Dumnezeu (Richard Dawkins).
(În treacăt fie spus, nici ateismul nu mai e ce a fost. Nietzsche ar fi scârbit de Dawkins, dar la ce fel de progenituri poţi să te aştepţi după un secol 20 marinat în secularism cristofobic?)
Prima afirmaţie a deschis o poartă de optimism şi încredere nemaîntâlnite până la acel moment din istorie. Lumea are un sens. Însă Geneza afirmă ceva şi mai radical: Dumnezeu a creat omul în imaginea Sa şi i-a dat stăpânire asupra Creaţiei. Omul e dăruit cu raţiune şi liber arbitru. Omul este capabil să descopere sensul lumii şi să se bucure de Creaţie, în acord cu legile ei. De aici izvorăsc noţiuni precum libertatea umană şi egalitatea între oameni. Aceşti germeni transcendenţi ai cultului creştin au avut, în timp, şi altă consecinţă: ştiinţa. Dihotomia ireconciliabilă între ştiinţă şi religie, atât de dragă liber-cugetătorilor, este cea mai mare superstiţie a lumii moderne.
Din polul opus (şi cel mai recent) al spectrului schiţat anterior decurg patologiile contemporane. Elite intelectuale care susţin societăţi ce pun botniţă sau îi masacrează pe intelectuali, feministe care susţin societăţi ce mutilează şi neagă demnitatea femeilor, minorităţi care idolatrizează societăţi barbare faţă de minorităţi. O cultură populară distrându-se pe seama degradării omului, o etică mereu în flux funcţie de definiţia zilei a opresorului şi victimei, o politică pentru muşuroaie de furnici.
Fără o întemeiere absolută a Binelui, Frumosului şi Adevărului nu avem nici etică, nici libertate individuală, nici capitalism, adică nu avem Dreapta. Avem în schimb relativism, materialism vulgar şi socialism.
Și atunci care este legătura dintre cultură, civilizaţie, creştinism şi societatea actuală cu instituţiile ei politice? Ne spune Vaclav Havel, intelectual şi om politic care nu are nevoie de prezentare. Pentru contextul de faţă se cuvine a fi amintit doar atât: Havel nu a fost un conservator. Însă a înţeles faptul că scoaterea în afara ordinii morale transcendente îl distruge pe om şi transformă instituţiile politice democratice într-un formalism elaborat lipsit de substanţă.
Unde se află acea dimensiune uitată a democraţiei ce i-ar putea conferi o rezonanță universală?
Sunt convins că se găseşte în ceea ce am încercat deja să sugerez – în acea dimensiune spirituală ce leagă toate culturile și, de fapt, întreaga umanitate. Pentru ca democraţia nu numai să supravieţuiască, dar să se răspândească și să rezolve conflictele dintre culturi, atunci ea trebuie, în opinia mea, să îşi redescopere și reînnoiască originile transcendente. Trebuie să îşi reînnoiască respectul pentru acea ordine nemateriala care există nu numai deasupra noastră, dar în noi și printre noi, și care este singura sursă posibilă și solidă a respectului pe care omul îl are față de sine, față de alți oameni, față de ordinea naturală, față de ordinea umanităţii și de asemenea față de autoritatea seculara.
Pierderea acestui respect duce întotdeauna la pierderea respectului față orice altceva – începând cu legile pe care oamenii le-au făcut pentru ei înşişi și până la vieţile vecinilor și a planetei noastre vii. Relativizarea tuturor normelor sociale, criza de autoritate, reducerea vieţii la urmărirea câştigului material fără a lua în considerare consecinţele generale – adică lucrurile pentru care occidentul este cel mai mult criticat – nu originează în democraţie, ci în ceea ce omul modern a pierdut: ancora sa transcendentă și odată cu ea singura sursă autentică de responsabilitate și respect față de sine. Datorită acestei pierderi democraţia îşi pierde credibilitatea.
Separarea puterilor executive, legislative și judecătoreşti, dreptul universal la vot, domnia legii, libertatea de exprimare, inviolabilitatea proprietăţii private și toate celelalte aspecte ale democraţiei ca sistem ce ar trebui să fie cel mai puțin nedrept și cel mai puțin capabil de violență – toate acestea sunt doar instrumente tehnice, care îi permit omului să trăiască în demnitate, libertate și cu responsabilitate. Însă nu pot, doar prin ele însele, să garanteze demnitatea umană, libertatea și responsabilitatea. Sursa acestui potenţial uman primar se află în altă parte: în relaţia omului cu ceea ce îl transcende. Cred că părinţii democraţiei americane au ştiut foarte bine acest lucru.
Uitând că nu suntem Dumnezeu
Vaclav Havel, discurs ţinut la universitatea Stanford pe 29 septembrie 1994
Respectul despre care vorbeşte Havel (şi pe care îl consideră esenţial pentru revitalizarea socială şi politică a lumii occidentale) nu este un atribut accesibil exclusiv credincioşilor. Orice ateu sau agnostic îl poate dobândi şi poate ajunge să înţeleagă importanţa reperului transcendent pentru om. Pentru aceasta e însă nevoie de un minim de educaţie. Propunem spre lectură un număr de cărţi deschizătoare de minte.
Indiferent de orientarea religioasă, indiferent de ceea ce credeai că ştii despre civilizaţia occidentală şi indiferent de curentul Dreptei cu care te identifici, pune te rog mâna şi cultivă-te. E primul pas pe care îl poţi face spre o cunoaştere adevărată a felului în care s-a format lumea căreia îi aparţii. Aşa vei ajunge şi la respect, fie şi numai în teorie. Măcar atât datorezi pretenţiei de a te numi simpatizant al Dreptei.
PS
Articolul Răţuşca cea urâtă se potriveşte ca o mănuşă ocaziei de faţă. Confuzii similare ale Dreptei (între liberalism şi conservatorism) se întâlnesc şi în Brazilia.
La redactarea acestui articol au contribuit Gelu Trandafir, Vlad M. şi Anca Cernea.
![mihaela-barbus[1]](https://inliniedreapta.net/wp-content/uploads/elementor/thumbs/mihaela-barbus1-pydiituedconmrou0twklsfz7egtqhonla40po561c.jpg "mihaela-barbus[1]")
21 Comments
Dinny
27 November 2012Excelent articol!
Liv St Omer
27 November 2012Super! Mai tii minte, Anca, de cand tot ceream un articol de genul astuia+platforma program? ???? Va multumesc din suflet. Pana la urma, nu-i nici o rusine, nu, faptul ca oameni ca mine, de dreapta, dar educati in Romania Iliescista post-comunista nu au de unde altundeva sa afle lucrurile astea. Ca doar nu ne asteptam sa le scrie tataia Felix, pe blogul lui, intre doua afaceri, nu? ???? Va multumesc mult inca odata.
ioana h
27 November 2012Eu sunt tare de acord cu voi in ce priveste adevarata civilizatie si adevaratul progres, care se intemeiaza pe credinta curata si autentica in Dumnezeu si pe valorile crestine ( iubire de oameni, adevar, cinste, dreptate) Insa…fir’ar sa fie, ce am constatat inevitabil e ca atunci cand amesteci notiunea de Dumnezeu cu politica ( atentie, notiunea, nu pe Dumnezeu, ca el se amesteca singur oricum, fiind peste tot, fiind inceputul si sfarsitul tuturor celor ce sunt ???? ) iese prost. Pentru Dumnezeu, desigur, si pt credinta si spiritualitate. Caci politica e facuta de politicieni, si tocmai de aceea, discutabila – atat in spiritualitatea , cat si in civilitatea ei. Iar Dumnezeu, oricat de discutabil le pare unora ( agnostici sau atei), de fapt, nu e ???? Aici e problema mea. Altfel? Mi-as dori ca in tara mea, sa renasca din nou respectul ( atentie, nu frica asa cum indeamna unii) de Dumnezeu.
Zicea unul dintre autorii mei preferati ( pe care tare imi place sa-l citez si recitesc):
“ Veacuri de-a rândul civilizația mea l-a contemplat pe Dumnezeu prin oameni. Omul era făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dumnezeu era respectat de om […] acest reflex al lui Dumnezeu conferea inalienabilă demnitate fiecărui om. Relațiile omului cu Dumnezeu întemeiau în chip evident îndatoririle fiecăruia față de sine și de ceilalți. […]”Antoine de Saint Exupery – scriitor și aviator francez 1900-1944. Și mai vorbea el, întruna, atât de frumos și de convingător, despre “ civilizația mea, moștenitoare a lui Dumnezeu .”
Mi-ar placea ….Tare mi-ar placea…
http://ihincu.wordpress.com/2011/10/02/civilizatiile-nu-cresc-in-copaci/
ioana h
27 November 2012sa nu intelegeti care cumva ca prin asta critic platforma voastra. Ci doar constat ca… n-are cine s-o aplice in politica romaneasca. Chiar n-are cine. ( In gura unora ca Mihai Neamtu de exemplu, valorile crestine sau Dumnezeu devin in cel mai bun caz neplauzibili). Cel putin acum? In nici un caz.
Green Dental
27 November 2012daca nu e cunoscuta e ca si inexistenta
Oliver
27 November 2012poate cineva sa-mi spuna daca aceste carti au aparut si in traducere? in limba romana?
edmund burke este tradus in limba romana? Reflections on the Revolution in France?
Liv St Omer
27 November 2012Oliver,
Edmund Burke, Reflections….a aparut, in romana, la Humanitas, parca. Eu unul o am, la anticariate aproape sigur o gasesti (+inca 2 sau 3 tot de Burke). Celelalte…intreaba pe Anca, pt ca eu nu stiu.
emil borcean
27 November 2012Oliver. „Reflectii asupra revolutiei din Franta” – Traducere, studiu introductiv si note de Mihaela Czobor-Lupp, Editura Nemira, 2000, 336 p
Am vaga impresie ca nu va fi chiar usor sa gasesti titlul, am fost pe situl editurii Nemira si nu l-am putut gasi. Dar de tradus, a fost tradusa.
Restul sunt, din pacate, nedisponibile in limba romana. Ma surprinde ca Burke si Christopher Dawson nu au fost publicati de Humanitas. Dawson a fost un istoric de prim rang, supranumit „cel mai mare istoric catolic de limba engleza din secolul 20”, iar cele doua carti din lista noastra au aparut in anii 1940 sau 1950.
emil borcean
27 November 2012Liv. Ah, deci Burke a fost publicat si de Humanitas? Bun, eu nu am reusit sa il gasesc pe situl lor, dar nici pe situl Nemirei nu era (stiu sigur ca Nemira l-a publicat in 2000).
Liv St Omer
27 November 2012Sorry Emil, nu, Era la Nemira, ai tu dreptate. Eu nici n-am ajuns sa-l citesc, ce poti sa-mi ceri, sa mai stiu si editura…prea greu. Nu, era Nemira. Dar, acuma nu stiu, daca Oliver e-n Romania sau abroad. Daca e-n Romania e simplu, la anticariatele din centru (ala de langa Eminescu, de ex.) sigur se gaseste.
Oliver
27 November 2012Sunt din Cluj. După ce mă întorc de la Alba Iulia [:)] pornesc prin anticariate. Sper să gasesc. Si la preţuri rezonabile. Pentru “Despre democraţie în America/Alexis de Tocqueville” mi-a cerut un anticar 230 lei…
emil borcean
27 November 2012Oliver, te descurci suficient de bine ca sa citesti in engleza?
Oliver
27 November 2012Vreau să le citesc bine aşa că nu mă descurc in engleză. Mulţumesc.
Vlad M.
27 November 2012Da, ti-a cerut foarte mult pentru cartea lui Tocqueville. Fusese publicata acum cativa ani la editura Humanitas.
Mih.
27 November 2012Imi pare foarte bine ca a aparut acest articol. O spun ca om prea putin informat dpdv al doctrinelor politice (de unde si nevoia de informatie).
As avea doua, intrebari
1) De ce nu avem, la ora actuala, reprezentanti ai conservatorismului pe scena politica romaneasca (intuiesc partial un posibil raspuns, legat de traditia politica interbelica si de hiatusul produs prin exterminarea fizica a elitelor politice si prin teroarea instituita de regimul comunist)
2) In conditiile actuale, cu perspectiva re-acapararii puterii pe termen scurt/mediu/lung de catre cele mai nocive forte politice de stanga & mafiote si a consecintelor nefaste in privinta statului de drept, justitiei etc. si pe cale de consecinta, a sensului de parcurs al Romaniei, nu ar fi fost de dorit o unire a tuturor celor cu optiuni de Dreapta, liberale si conservatoare, deopotriva? Cu o sansa data acum liberalilor (nu ma refer la PNL-Antonescu, desigur, ci la aceia din ARD pe care ii putem considera ca atare), nu s-ar creea mai degraba premisele aparitiei si afirmarii in plan politic si a unui partid conservator? Nu ar fi necesar acest lucru?
Astept cu interes punctul vostru de vedere. Multumesc!
emil borcean
27 November 2012Mih, sa iti spun ce cred:
1. Da, raspunsul meu e legat de istorie. Reconstituirea partidelor istorice dupa 1989 (liberalii, taranistii si social-democratii) a fost posibila deoarece ele au fost entitati vii si active pana la dizolvarea lor de catre comunisti. Insa in 1947, anul desfiintarii vechilor partide istorice, Partidul Conservator era deja mort de 29 ani. Conservatorismul romanesc disparuse nu numai institutional, dar si ca preocupare intelectuala. In primul rand insa lumea care a dat nastere conservatorismului romanesc nu mai era, iar vechiul conservatorism nu s-a putut redefini (sau adapta) pentru generatiile ulterioare Marei Uniri.
2. Complicat. Ar fi necesara constituirea unei miscari politice conservatoare, insa nu prea cred ca asa ceva va rezulta direct prin unirea unora sau altora din partidele existente ale pseudo-Dreptei din prezent. Ideea conservatoare nu trece prin minte unui numar suficient dintre politicienii si simpatizantii activi pentru ca aceasta unire sa aibe loc si sa rezulte intr-o formatiune viabila. Nu prea vad sansele unui moment de „eureka!” la o scara cat de cat adecvata pentru initierea unui astfel de proces. Dar poate sunt prea sceptic…
Mih.
27 November 2012@ emil borcean
Multumesc pt raspuns.
In legatura cu sansele romanesti ale conservatorismului, tinand cont de trecut si de prezent, poate ca nu am reusit sa atingem un anume nivel economic & al constiintei sociale/civice, astfel incat „solul” sa fie fertil pt aceasta doctrina politica (nu stiu cat e de corect ce spun). Poate ca e nevoie de o clasa antreprenoriala destul de puternica si care sa se implice politic, pt o orientare conservatoare. Ori, noi nu prea am avut si nu avem nici acum asa ceva. Eu ma intrebam daca nu ar fi fost necesar, la acest moment, sa facem tot posibilul sa impiedicam ca puterea sa ramana in mana Stangii.
Cei aflati acum la dreapta scenei politice (cu tot ce le putem imputa a fi prea de stg.), sau o parte dintre ei, probabil majoritatea, nu stiu daca ar face pasul de la „Centru” la Dreapta propriu-zisa. Nu la aceasta evolutie ma gandeam, ci la sansa de a pastra un sens mai corect de parcurs, care in timp s-ar putea concretiza inclusiv in sanse mult mai realiste pt o Dreapta Conservatoare. Cu sleahta USL, in timp scurt, riscam sa iesim cu totul din randurile tarilor civilizate (unde, si asa, abia am reusit sa atingem periferia, dar ar fi nefast sa pierdem si putinii pasi facuti pana acum).
Ar fi suficient sa ne gandim ce va mai insemna statul de drept, justitia, educatia, economia, cu inca 4, 8…n ani de putere USL/PSD/PNL/PC…
Din pacate, nu cred ca esti prea sceptic, chiar daca, poate,privesc lucrurile putin din alt unghi…
Inca o data, multumesc pt raspuns!
emil borcean
27 November 2012Mih. Nu stiu in ce masura e neaparata nevoie de un anume nivel economic sau de constiinta sociala pentru ca ideea conservatoare sa prinda radacini. Poate e asa cum zici, dar eu unul nu cred ca acesta e principalul motiv. Am impresia ca principalul motiv e altul: ne-am pierdut memoria, s-a creat o falie enorma intre romanii din prezent si istoria si traditiile lor. Pe de alta parte, istoria si traditiile recente (in special secolul 20) sunt pline de idealisme socialiste, liberalism de precupeata si o mahalageala care transcende orice principii sau valori clamate retoric. A treia parte din enumerarea anterioara nu se refera in primul rand la perioada post 89, ci la iepoca comunista. Acolo e falia, iar continuarea ei se face simtita si azi. Inca sunt multe de reparat in tesutul moral, dar cred ca asa, cel putin la nivel instinctiv, sentimentul de deriva a devenit prea insuportabil pentru destui oameni deja. Exista solul in care se germineaza o renastere a normalitatii, acum e nevoie si de cineva care sa il ajute sa rodeasca.
Mih.
27 November 2012@ emil borcean
Ceea ce, cred eu, reprezinta pericolul imediat al actualei perioade si a celei ce urmeaza, este tocmai crearea conditiilor ca falia despre care vorbesti (si sunt intru totul de acord cu tine) sa se adanceasca. „Recidiva” USL vine pe un „organism” inca prea vulnerabil.Pasii spre normalitate, inca putini, inca insuficient de fermi, dar care au fost facuti in ultimii ani, risca sa fie anulati. Ori asta, s-ar putea sa compromita pe termen lung germinarea despre care vorbesti. M-as bucura enorm sa constat ca temerea mea nu este justificata.
Mih.
27 November 2012„al celei ce urmeaza”, scuze (si pt eventuale alte greseli)!
Dana
27 November 2012Dacă vrem sa ne intoarcem la vechile si bunele radacini ale conservatorismului nu trebuie sa/l uitam pe Chateaubriand si monumentala sa lucrare ” Memorii de dincolo de mormant”,lucrare ce a fost studiata si de primii nostri conservatori din jurul Junimii. Din pacate aceasta carte nu a fost niciodata tradusa in intregime in limba romana dar se gaseste in cinci volume frumoase la Institutul francez si cine mai are placerea lecturii in aceasta minunata limba, va avea cu ce sa se delecteze o iarna intreaga. Si va afla ca Chateaubriand este si cel care a creat termenul de conservator pentru a defini atitudinea politica a putinei aristocratii franceze scapate ca prin minune de ghilotina Terorii si care aristocratie trebuia sa faca un compromis intre stagnanta intransigenta a restauratiei si ideile revolutiei care marcasera societatea franceza pentru totdeauna. Pornea de la ideia clara ca nimeni in istorie nu se mai poate intoarce inapoi la varstele de aur ale omenirii (care fie vorba intre noi, nici nu au existat vreodata, poate doar in fabulosul neolitic), si ca cei mai destepti si mai bine educati au o responsabilitate fata de societate. Nobilimea de spada trebuia sa devina o nobilime de condei. Si cartea lui Edmund Burke este in limba franceza la acelasi excelent Institut cultural francez si este o lectura chiar mai placuta decat in engleza. Este foarte important pentru o platfoma politica de unde isi trage radacinile si e bine sa nu fie nici un izvor compromis la scara istoriei sau controversat, daca se vrea ca acest nou conservatorism roman sa aiba succes si sa fie greu de pus sub flamuri care nu-i apartin.