Politica seminţelor

    14

    A venit iarăşi primăvara (ştiu că inginerii de texte nu recomandă să începi un text cu o propoziţie atît de mălăiaţă, dar lăsaţi-mă să-mi tihnească bucuria). Tot cerul bătrîn şi zdrenţăros, care părea gata-gata să se prăvălească pe pămînt, s-a luminat. Norii uriaşi, cenuşii, ce l-au acoperit cît a ţinut iarna, au lăsat loc unei zări larg deschise. Peste tot lucesc băltoacele în soare. În vîrful nucilor din grădini graurii fluieră de zici că-s oameni, atrăgînd grăuriţele cu fluierături care de care mai ademenitoare. Prin pomii mai joşi botgroşii vor să le dea replica, dar nu scot decît nişte piuituri caraghioase.

    Oamenii au ieşit prin grădini: se aprind focuri, se sapă, se fac straturi, se pun aracii la vie. Fumul din grădina noastră se încolăceşte într-o parte şi-n alta, trece peste garduri, amestecîndu-se cu fumul din grădinilor vecinilor. Vorbele trec şi ele peste gard dintr-o parte în alta. Se discută de războiul din Libia:
    – Vai, săracii oamenii ceia, îi face una cu pămîntu’ cu bombardamentele. Da’, tanti Săndică, avei mata un chitonag de fier, îl mai ai? întreabă vecinul din stînga.
    – Ţi-l dau acuma, Lică, zice mama.
    – Parcă ce: îi mare lucru să ne bombardeze şi pe noi? Ruşii îs la o azvîrlitură de băţ. Nici n-apuci să pui ceapa şi boaf! bomba peste noi. Mai vrea cineva nişte harpagic, că mi-o mai rămas? zice şi vecinul din dreapta.

    Îndreptîndu-şi şalele trudite, mama se uită în zare înspre dealul neguros al Păunului, parcă să vadă dacă nu vine vreun avion de bombardament. De-acolo, dinspre dealul Păunului, i-au aşteptat tomeştenii mei pe americani. Cînd eram mic, mă ducea tata la tuns la Ţîrlică. De fapt, nu-i îi era lui de tunsul meu, ci de faptul că acolo se întîlneau mai mulţi, discutau politică şi buchiseau un ziar, încercînd să ghicească un singur lucru: cînd vor veni americanii! „Uite aşa – trasa o linie cu mîinile prin aer nenea Mihai, fratele tatei – o să vedeţi cum coboară tancurile americane pe dealul Păunului. Pîr-pîr-pîr! Pîr-pîr-pîr!”. Ş-au tot aşteptat ei mai multe cincinale, dar americanii n-au mai venit.
    – Vai, săracu’, cum i-o tăiat gîtu’ lu’ ceala în Afganistan. O înnebunit lumea; da’ nu mai ai nişte ceapă nebună, Mariane? Să-mi dai şi mie vreo două fire.
    – Îţi dau, tanti, cum să nu-ţi dau.
    Sape, hîrleţe, chitonage, seminţe şi vorbe trec peste garduri. Şi fumul trece peste garduri. Deocamdată. Cît o să-l mai lase comisarii de la UE şi or să ne mai dea voie să facem focuri prin ogrăzi şi prin grădini. Cică o lege cu „fumăritul” au şi dat, dar deocamdată nu se pune în aplicare. După aceea…

    Deocamdată timpul are iarăşi răbdare cu noi. Nu mai sînt nici cincinale…Porcii îi tăiem tot ca înainte şi ca de totdeauna. Chişca e tot chişcă, vinul e tot vin, iar ţigăncuşele de pe Valea Lupului sînt la fel de ochioase şi şturlubatice ca şi în urmă cu o sută de ani, chit că acum vorbesc la mobil: „Ce face mă-ta, fa?”. Le cheamă la poliţie, ca să le mai astîmpere. Uneori domnii poliţişti le ţin şi noaptea, ca să le… cerceteze. Ca şi tovarăşii miliţieni de dinainte, ca şi domnii jandarmi de mai dinainte…

    Ocupaţi cu răsăditul, cu săpatul, vorbim de Afganistan, compătimim pe japonezi, după care libienii îşi primesc şi ei partea de compătimire. Şi ne dăm cu părerea peste garduri ce şmecherie mai pun la cale americanii. Fiecare contribuim cu cîte ceva la bunul mers al însămînţatului şi al războiului. Straturile se aliniază frumos ca nişte falange macedonene, seminţele îşi ocupă locul lor în tranşeele minuscule. Iar cartofii-grenade se ascund în nişte biute mici din pămînt reavăn.

    Pe cerul slobod, scînteietor se hîrjoneşte o pereche de porumbei. Numai prostul nostru de cîine o ia beat de fericire de-a curmezişul prin straturile abia întocmite.
    – Huo, turboiule, aruncă mama cu bulgări după el. Pe urmă îl scuză către mine: Îi bucuros şi el, săracu’!
    – Mergem să mîncăm? zic.
    – Nu mi-a mînca. E aşa de frumos afară…

    Print Friendly, PDF & Email

    14 COMENTARII

    1. Acum nu stiu daca textu asta se potriveste pe un blog de dreapta, poate ar fi mai bine pe unu de stinga, mie insa, imi trezeste amintiri ale unui trecut pe care nu l-am trait, deoarece sunt baiat crescut la mahala de capitala, nu am avut gradina si nici lot.
      Vi s-a intimplat sa fiti sigur ca o anumita intimplare a fost traita de voi desi nu ar fi fost in nici un fel posibil? Vorba aia, imi amintesti de ceva ce nu am stiut.
      Probabil ca in alta viata am fost taran, gradinar. De fapt mai am un sigur dor, am facut avioane, masini teribile, high tech, inventii, am umblat in lumea larga, tare mi-as dori sa pun niste „arbagic”, cred ca n-am gresit caligrafia, niste saminta de castravete, rosie si sa ma uit la ele, vorba poetului, sa ascult iarba cum creste.

    2. Radu mamii, Radule, m-ai lovit la lingurica cu postarea asta, bre sa stii ca io sunt mare om de stiinta, ma pricep la multe chestii, imi dau astia o caciula de bani, da nu am priceput niciodata, si nici nu am spus la nimeni, cum draq dintr-o saminta pusa-n pamint, ma rog, ii mai dai putina apa, iese domne o rosie, un castravete, un dovleac? Io nu pricep si pace! Nici nu cred ca-i adevarat, cred ca-i vrajitorie! Cum ar fi daca am baga o saminta din asta si ar iesi o masina, sau un avion, sau un tren, sau macar o muierusca…

    3. ” graurii fluiera, razboiul din Libia, bombardamentele, Rusii is la o azvarlitura , pui ceapa, bomba peste noi, avion de bombardament, chitonag de fier, coboara tancurile americane, la tuns la Tirlica, sape , harlete, i-o taiat gatu’ lu’ ceala in Afganistan,ceapa nebuna, comisarii de la UE,fumul trece peste garduri, chisca e tot chisca,vorbesc la mobil, ne dam cu parerea peste garduri, vorbim de Afganistan, cand vor veni americanii,ocupati cu rasaditul, bunul mers al insamantatului, cartofii-grenade, Mergem sa mancam ? ”

      ” Privesc prin lucarna pasarile rotindu-se pe cer la ora asfintitului! Fac de milioane si milioane de ani acelasi si acelasi lucru ! Intelepciune ereditara absoluta „

    4. ” Io nu pricep si pace! Nici nu cred ca-i adevarat, cred ca-i vrajitorie!”… Da, e un fel de vrăjitorie, e misterul lumii, pe care îl uităm luaţi cu politicalele, cu vanităţile noastre… O femeie din Basarabia, care, cînd era fetiţă, a fost deportată cu mama ei în Siberia, povestea că maică-sa a furat nişte coji de cartofi de la cantină şi le-a pus în pămînt. Cînd din aceste coji au ieşit cartofi în Siberia cea de gheaţă, fetiţa spunea că a văzut însuşi misterul lumii.
      Soţia mea, care-i crescută la oraş, nu credea că din coji de cartofi se zămislesc cartofi. A trebuit să-i demonstrez practic. Ea, vorba ta, neamţule-ţigan, uitase ce nu ştiuse.
      Şi uite aşa mîncăm iepuraşi de ciocolată de la grădiniţă şi „uităm” bunătatea nemărginită a Celui, Care se răstigneşte de veacuri pentru noi, iar noi nu depăşim condiţia de iepuri.
      Iertare dacă sunt prea… liric. Dar e ora 23.30, sunt obosit şi, deci, mai uşor emoţionabil. Ş-apoi m-au emoţiat şi comentariile voastre. Mulţumesc.

    5. nea Radule, scuze ca trebe sa revin, you make my day, cum zice moldoveanu, ai scris f. misto, nu stiu ce cauti printre exaltatii astia din lupta dreapta.
      Imi amintesti de unu din cei mai buni preteni, un moldovean, Gheorghe, nu ne potriveam de nici o culoare, eu eram schmecker de Bucuresti, Mitica, el ala care ofta de via lu ta-su, care fu chiabur. Eram amindoi ingineri de aviatie, destul de buni, eu ajunsesem din pasiune, el de nevoie, cum povestea adeseori, daca nu i-ar fi fost luata padurea lu ta-su, ar fi ramas acas la boi, cum zice poetu, n-ar fi trebuit sa se prostitueze ca ing. El a plecat in Italia, a facut cariera misto, la Aermachi, tot timpu a zis ca e ceva temporar, a primit padurea inapoi si via, a zis ca mai ramine citiva ani in Italia sa stringa cite ceva, sa-si ia tractor, avea planuri mari, cindva a avut sacu plin, a zis, gata, dupa atit amar de ani ma-ntorc la matca, ti-ai gasit, nefasta nici n-a vrut sa auda de „gumari” si dat la sapa, nici copiii, unu doctor si altu ing, venira si nepotii, asa ca Gheorghe al meu va ramine pin-la moarte un taran la oras.

    6. din ciclu: uite lebedele’n zare – io ma uit ele dispare – astazi neamtu tiganu sau tiganu neamt:

      Vorba aia, imi amintesti de ceva ce nu am stiut.

      nea Radule, scuze ca trebe sa revin, you make my day, cum zice moldoveanu, ai scris f. misto, nu stiu ce cauti printre exaltatii astia din lupta dreapta.

      io tot nu pricep ce vrea ciumecu’ asta de bucuresti, baiat de baiat, umblat prin lumea larga sa explice oamenilor cum se face deltaplanele.
      voi ati inteles ceva?

    7. tigane, imi esti simpatic de mult timp, nu am citit discutia de mai sus dat ia-o usor, ai sanse sa te intelegi bine cu ominii astia 🙂

    8. Mare bucurie mi-ai făcut Radule acum, înainte de Săptămîna Patimilor! Nu te-ntreb pe unde-ai umblat, căci știu 🙂 Văd că îți cîștigi repede admiratori, mă refer la Româneamțiganul pe care l-ai fermecat, să știi că e și el un Zburător cu oarece veleități, are un blog nostim (i-am făcut și oleacă de reclamă pe alt fir, cum zice Costin e un simpatic), se dă cu aiuroplanul pe bloguri literare, inclusiv pe al amicului nostru comun Liviu A. (care m-a cam pocnit la intelect cînd l-am văzut recent ca amfitrion ieșean al „conferințelor” itinerante ale PudelAtacantului Vasea Ernu: nu cumva e ăla din Un scriitor norocos – povestirea ta de debut la noi? – am aflat c-a publicat și la Polirom, uai di capu’mieu… :mrgreen: ).
      În fine, cred că șturlubaticul Străineamț o să mai facă vizite pe la exaltați, așa că-mi permit să-l rog frumos să se șteargă frumos pe picioare cînd intră și să nu-și sufle nasul cu fața de masă, restul vine de la sine. Auzi, omul are-n cap ideea aiurită și aiuritoare că textul e de stînga – are cu siguranță o siguranță sărită sau măcar o fixație: ține minte și-acuma ce i-a spus profu’ de Socialism la școală – „copii, sufletul omului e-n stînga, că-i din inimă” (mulțumesc și eu din inimă partidului ăla care m-a ajutat să mă prind mai din vreme 🙂 ). Da’ mai vorbim noi, așa că nu mă mai lungesc!

      P.S. Te rugasem încă de anul trecut să aduci și aici cele două texte buclucașe din ciclul „Borta Rece”! 🙂
      P.P.S. Vezi că Neamțu tot Țigan: te-a publicat și la el pe blog, sub titlul corect politic A venit primăvara, nu înainte însă de a avertiza:

      Umblind hai-hui prin bloguri am descoperit o perla, politica semintelor , nu, nu va recomand blogu respectiv, in schimb autoru, „Radu”, m-a emotionat profund, emotie care vreau s-o impartasesc cu tot poporu. Am julit textu, fara sa-i cer voie, da am dat link, sper sa fiu iertat.

      Eu zic să nu-l ierți, nu pentru copyright, ci pentru că a scris „Radu” între ghilimele, foarte urît din partea lui 🙂

    9. Nu mai am nicio indoiala ca la Iasi , TALENTUL , scrie , publica, si se “ascunde “ de ceilalti, sub numele , Radu Parpauta . Spun asta , dupa ce , multumita lui Pataphyl si Emil , am parcurs o parte din scrierile bine cuvantate ale lui Radu; n-am sa le spun , articole , pentru ca “ suna “ cenusiu .Oricum , ma gandesc cu poznasa invidie la cei care , pot spune cu nepasare inconstienta – M-am intalnit pe strada cu Radu sau Am baut o bere cu Radu .
      Iasiul , un loc binecuvantat !

    10. Bre nea Pata, io stiu ca poporu roman e ospitalier, deci atunci cind ai un oaspete, mai ales unu de vaza ca mine, ar fi trebuit sa taiati purcica aia grasa, sa trimiteti muierile in pivnita sa umple bolobocu cu vinu al mai bun, sau macar sa m-a-timpinati cu piine si sare.
      Da voi ce faceti, tu incepi sa-mi dai lectii de dans si bune manere, las-o balta, pe de o parte ma enerveaza si pe de alta parte io cind vreau sa fluier, fluier.

      P.S de abia acum m-am prins cine-i „Radu”, am crezut ca e doar un nick.

    11. Nu, Calehari, ei nu spun „Am băut o bere cu Radu”, ci îmi spun „Dai o bere?”
      Dar, apropo de bere. Astă vară m-am întîlnit cu Pataphyl la Iaşi. Am fost întîi la Borta Rece (îi desfid pe cei care spun „domneşte” Bolta), apoi Pata a spus că ar vrea să mai întîlnească niscaiva cunoscuţi. Eu am venit cu ideea să mergem la Boema, un bar pe unde calcă mai des unii scriitori, ziarişti. Zis şi făcut! Am şi găsit acolo nişte scriitori cunoscuţi, care însă au dispărut ca măgarii în ceaţă cînd au văzut că „Americanu'” Pata nu scoate lovele să dea de băut. C-aşa-i românu’, vorba cîntecului! Dacă-i american, Pata trebuie să scoată ban(ul). Dar la Boema am dat peste un coleg de şcoală a lui Pata pe nume Cristi şi Masalagiu parcă. Din vorbă în vorbă am ajuns la Eminescu. Cristi (îl rog pe Pataphyl să confirme, eventual să mai adauge amănunte) s-a apucat să ne povestească ce a citit el în Ziarul de Iaşi despre Eminescu. Şi începe să spună întîmplările închipuite de mine în Ziarul de Iaşi. Deci pentru cititorul Cristi Masalagiu cele spuse în povestirea mea erau…reale. Mi-a plăcut tare mult chestia asta!
      Aşa-i, Pata?
      Am să postez aici povestirea cu pricina, cum vrea Pata, dar…niţică răbdare

    12. Mi-a luat doua ore sa incropesc alea patru randuri despre ….Talent :). Acum , ma trezesc ca sunt in dialog cu El si ma intreb retoric -Cine dracu m-a pus ?. Fi-mi-ar admiratia si respectul pentru valoare, de cap sa-mi fie , in ce belea m-au bagat ! Stau si ma uit la ceas de zece minute , doar-doar mi-o veni vreo chestie desteapta prin minte , sa ma scot si eu si , nimic. Asa ca te rog , scrie-ne cat mai mult noua si cat mai putin mie :). Oricum , de cate ori citesc cate ceva scris cu pana inmuiata in talent , nu pot sa nu-mi aduc aminte de ” vorba ” plina de admiratie melancolica , spusa de Nae Ionescu si adresata unui alt Spirit al acelor vremi : ” Eu ma screm, iar lui ii vine ! „. Poftim , ce spuneam ! Ma screm de o juma’ de ora . 🙂

    13. Ei, Cale, las’ că văd că le întorci bine. Problema e să nu fim … constipaţi. Ştii, ca soldaţii ăia doi, constipaţi, care stăteau în două bude şi se scremeau:
      -Mamăăăăăi!
      -Aulicăăăăăă!
      Şi deodată se aude: pleosc!
      -Fericitule, îi zice unul celuilalt, unde se auzise pleosc.
      -Fericit pe dracu’, că mi-a căzut portofelul.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here