Pe 9 mai 2012, Sorin Oprescu a discutat cu primarul Ankarei, Melih Gökçek, posibilitatea construirii unei moschei la Bucureşti şi, la reciprocitate, o biserică românească la Ankara (la Istanbul există deja una).

Melih Gökçek este primarul Ankarei din partea partidului Partidului Justiţiei şi Dreptăţii (AKP) condus de Recep Erdoğan.

Moschei în București

Prima moschee din București a fost construită de Carol I cu ocazia “Expoziției jubiliare din 1906”, la 25 de ani de la proclamarea Regatului României. Moscheea urma să deservească minoritatea turco-tătară din București. Așa cum Neagu Djuvara scrie în “România între Occident și Orient”, în perioada de vasalitate “Țara nu este ocupată prin forță militară, iar musulmanii nu au dreptul să se stabilească aici și să-și ridice moschei.” Moscheea construită de Carol I a fost un gest de generozitate, în ultimele zile ale Imperiului Otoman. Moscheea a fost mutată din Parcul Carol lîngă cimitirul Bellu în 1960. Conform imamului Azis B. Osman, moscheea are o capacitate de 250 de credincioși. Un interviu cu imamul, aici.

Prima moschee din București construită după Revoluția din ’89 este Ar Rahman, din Crîngași, iar conform imamului Ahmed Mazhar Nakechbandi, președintele Centrului Cultural Islamic Semiluna, aceasta a fost inaugurată în ’95, iar construcția a fost terminată în 2002. Ahmed Mazhar Nakechbandi spune că moscheea a fost construită pentru a acoperi nevoile numărului mare de musulmani veniți în România dupa revoluție, dar în același timp spune că primele planuri pentru moschee au fost făcute în 1992. Puteți urmări aici un interviu cu Ahmed Mazhar Nakechbandi. Imagini cu moscheea din Crîngași puteți vedea și aici.

Pe forumul Fundației Taiba, fundație islamistă (detalii aici) al cărei sediu a fost verificat de Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în aprilie 2011 datorită suspiciunilor de radicalism, unul dintre moderatori scrie: “In Bucuresti sunt mai multe moschei. Moscheia unde se afla Fundatia Taiba care administreaza si sit-ul acesta este pe str.Colentina nr.373. Mai este o moschee tot in Colentina pe str Fabrica de gheata, mai este una la Grozavesti in cladirea mare AYASI la parter, una aproape de statia de metrou Timpuri noi, alta pe la Eroii Revolutiei…” Un alt centru islamic este în construcție în Voluntari: “se construieste un centru islamic in Voluntari, care va arata inshallah asa si domul este deja gata si o mare parte a cladirii,” (o imagine cu viitorul centru islamic aici). Întrebat de ce nu există o moschee impunătoare în București, moderatorul răspunde că pentru asta “ar fi necesar sa fie mult mai multi musulmani in Bucuresti. Atunci poate s-ar obtine aprobarea construirii unei astfel de moschei. Sau sa se schimbe legislatia etc.”

update iunie 2015

ProTV: Cea mai mare moschee din Europa crestina va fi construita la Bucuresti. Lacasul de cult va fi ridicat pe un teren pe care Muftiatul Cultului Musulmanilor l-a primit de la guvernul Romaniei.

Conform liderilor musulmanilor din Romania, moscheea ar urma sa fie cea mai mare din Europa, a doua dupa celebra Moschee Albastra de la Istanbul. Iar proiectul ar fi finantat cu 3 milioane de euro de guvernul turc.

---

”Minaretele sunt baionetele noastre, cupolele lor coifurile noastre, moscheile sunt cazărmile noastre şi credincioşii, soldaţii noştri.” (Recep Erdoğan, 1998)

update mai 2017

În ultimii ani, vechile biserici bizantine din Turcia sunt din nou transformate în moschei de regimul islamist al lui Erdogan. Același regim a primit în 2016 dreptul de a construi o moschee gigantică în centrul Bucureștiului.

Interesant de observat, deși nesurprinzător, e faptul că majoritatea celor care se opun cu putere construirii Catedralei de la București sunt, în același timp, și susținători ai construirii moscheii lui Erdogan.

Proiectul Marii Moschei ce va fi construita la Bucuresti a fost postat pe site-ul autoritatii afacerilor religioase din Turcia.

Moscheea se va construi in centrul Bucurestiului si va avea o capacitate de 1.500 de locuri. scrie fundatia turca Diyanet, care adauga ca aceasta inca este in faza de proiectare…

Se preconizeaza ca proiectul va fi finalizat in 2017 si constructia va incepe tot anul acesta.

Biserici (re)transformate în moschei

În timp ce Sorin Oprescu promite guvernului turc o moschee la București, în Turcia, biserici bizantine foarte importante, transformate în moschei în perioada otomană și în muzee după proclamarea Republicii, sunt din nou transformate în moschei. Biserica Sfânta Sofia din Niceea, locul unde a avut loc în 787 Al șaptelea Sinod Ecumenic, cunoscut și sub numele de Sinodul de la Niceea, a fost declarată moschee anul trecut (detalii aici). Faimoasa Hagia Sofia, din Istanbul, fosta catedrala Sfînta Sofia a Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol, conform ziarului turcesc Sabah, va redeveni moschee: “Renovarea e în desfășurare. Un mimbar – o platformă pentru imam – va fi construită în muzeu. Adjunctul primului ministru, Bulet Arinc, a spus, în timpul unei vizite la muzeu, că în Sfînta Sofia trebuie făcute schimbări radicale.” Sfînta Sofia, construită în 573, a fost transformată în moschee de Mehmet al II-lea după cucerirea orașului în 1453, detalii aici. (În decembrie 2011 și Traian Băsescu a promis Președintelui turc Abdullah Gül că va analiza “posibilitatea construirii unei moschei la Bucuresti” în schimbul unei biserici ortodoxe române la Istanbul. Abdullah Gül, preșdintele Turciei nominalizat de premierul islamist Recep Tayyip Erdoğan e criticat dur de suporterii secularismului turc, iar Curtea Constituțională a depus o contestație impotriva lui în 2007 datorită trecutului islamist.)

Modernizarea Turciei

Modernizarea Turciei a fost începută de Kemal Atatürk în 1923, odată cu proclamarea Republicii Turcia. Atatürk a dorit să transforme Imperiul Otoman decăzut într-un stat-națiune occidental și în mare măsură a reușit. A implementat separarea religiei de stat, limitînd-o foarte mult pe cea ce-a doua, califatul a fost deființat, școlile religioase tradiționale au fost închise, Șaria (legea islamică) a fost interzisă, portul hainelor occidentale a fost încurajat. În 1926 au fost adoptate coduri civile, penale și comerciale pe modelul celor europene, iar poligamia a fost scoasă în afara legii. Se adoptă alfabetul latin pentru a apropia Turcia de Europa și pentru a o îndepărta de lumea arabă și persană, islamul își pierde statului de religie oficială, statul secular este proclamat, iar femeile primesc drept de vot în 1934.

Această modernizare, inițiată de Kemal Atatürk, au făcut ca Turcia să poată deveni singurul stat musulman membru NATO, cu relații foarte bune cu Israelul, pro-occiental, democratic, în care drepturile femeilor și minorităților religioase erau respectate. Armata turcă a fost de atunci garantul laicității statului. În ultimii 10 ani, Turcia a intrat pe traiectoria inversă.

Întoarcerea otomanilor, Turcia lui Recep Erdoğan

În 2002, Partidul Justiţiei şi Dreptăţii (AKP) condus de Recep Erdoğan cîștigă alegerile. Un înflăcărat susținător al Frăției Musulmane, acum la al treilea mandat de Prim Ministru, Erdogan este din ce în ce mai prietenos cu organizații teroriste precum Hamas și IHH. Hamas a făcut o vizită oficială în Turcia unde s-a întîlnit cu Erogan și IHH, care a sponsorizat incidentul Flotila nătărăilor. Atunci, mai multe ambarcațiuni cu islamiști și activiști de stînga au încercat să spargă blocada instituită de Israel și Egipt în Gaza, iar la un an după eșec, Erdogan a amenințat că va sprijini cu nave de război o nouă tentativă de spargere a blocadei. Israelul instituise blocada pentru a se apăra de miile de rachete lansate de Hamas de când acesta a preluat controlul în Gaza.

În 2007 Recep Erdogan spunea că expresia “islam moderat” folosită în Occident pentru a descrie AKP “este foarte urâtă, este jignitoare și o insultă adusă religiei noastre. Nu există islam moderat. Islamul e islam, atîta tot.” Democrația nu este un scop în sine, ci “un tren, din care cobori, cînd ai ajuns la destinație,” iar destinația, pentru un islamist, este implementarea legii islamice Șaria, islamizarea societății și, eventual, recrearea califatului. ”Minaretele sunt baionetele noastre, cupolele lor caştile noastre, moscheile sunt cazărmile noastre şi credincioşii, soldaţii noştri”, spunea Erdogan în 1998, într-o perioadă în care nu adoptase încă tactica limbajului dublu: în fața presei lauzi democrația și laicitatea, cînd nu e nimeni atent visezi la Califat. În acea perioadă, Curtea Constituțională a scos înafara legii două dintre partidele sale, iar el a fost condamnat și a executat zece luni de închisoare pentru incitare la ură religioasă. După ce al doilea partid a fost interzis pentru încălcarea regulilor laicității, Erdogan a format AKP și a obținut triumful electoral din noimebrie 2002. De atunci, cadrul secular construit în 80 de ani de Atatürk și adepții lui a fost erodat treptat, dar vizibil.

Pe plan extern, dintr-un aliat de încredere al NATO, Turcia se apropie tot mai mult de tabăra islamistă. Cristian Câmpeanu amintește că în 2009, Ministrul turc de externe Ahmet Davutoglu a spus: “Secolele otomane ale Balcanilor au fost o poveste de succes. Acum trebuie să reinventăm această poveste… Turcia s-a întors!”. Această întoarcere nu se face fără sacrificii: “Mai mulţi lideri ai opoziţiei sunt în închisoare, acuzaţi că ar fi conspirat să dea o lovitură de stat împotriva guvernului… peste 60 de jurnalişti şi scriitori sunt închişi pentru articolele scrise, mai mulţi decât în China”, scrie Cristian Câmpeanu. În 2010, pe lângă Rusia, Turcia a exclus Irakul şi Siria de pe lista potențialilor inamici. “Iranul, cu tot programul său nuclear extrem de dubios, arsenalul de rachete balistice, retorica vitriolică, ce neagă dreptul Israelului la existenţă, şi propaganda anti-americană, a fost, potrivit unor surse, scos de pe lista ameninţărilor critice”, scria GMT acum aproape doi ani. Ostilitatea față de Europa este și ea în creștere. Cînd Ciprul a anunțat că dorește să exploateze rezervele de petrol nou descoperite, Ergdogan a amenințat că va trimite “fregate, vase de luptă… și avioane de luptă” pentru a monitoriza zona. Ankara a spus mai apoi că va îngheța relațiile cu Uniunea Europeană în iulie 2012, cînd Ciprul va deține, prin rotație, președinția UE.

Armata, garantul și gardianul staului laic, depune armele

Pe 29 iulie 2011, 4 din 5 generali din fruntea armatei Turciei au demisionat în semn de protest față de guvernul Erdogan, care i-a acuzat că puneau la cale o lovitură de stat. Decizia generalilor a fost privită de către Președinte și Premier ca o victorie asupra armatei, al cărei rol de gardian şi garant al laicităţii statului se erodase deja foarte mult de la venirea la putere a AKP-ului, în urmă cu 10 ani. După demisie, guvernul islamist al lui Erdogan a preluat controlul definitiv asupra armatei, numind acolo apropiați ai partidului. Jurnalista americană Claire Berlinsky, ce locuiește de 6 ani la Istanbul, spune că, dacă armata ar fi vrut, ar fi înlăturat de la putere guvernul lui Erdogan. “Armata știe bine că nu este ceva neînsemnat să dai jos un guvern legitim, ales democratic – ar prelua controlul unei țări care i-ar urî. Iar majoritatea militarilor, contrar impresiei populare, crede, mai mult sau mai puțin, în democrație, și știe că o lovitură de stat ar face rău Turciei pentru decenii – economic, politic, în opinia mondială,” spunea Claire Berlinski cu 2 luni înainte de demisia generalilor. Pentru Daniel Pipes evenimentul semnalizează “sfîrșitul efectiv al Republicii fondate de Kemal Atatürk în 1923”.

“Orice încercare de asimilare a turcilor din Germania este o crimă contra umanităţii”

(Recep Erdogan, Köln 2008)

Într-un articol de la finele anului trecut, despre imigrația turcă în Germania, Bogdan Calehari scria:

“Erdogan, care în timpul precedentei vizite în Germania, din februarie 2011, a cerut imigranţilor turci să-şi înveţe copiii să citească şi să scrie în turcă, înainte să o facă în germană. Vorbind în faţa unei mulţimi de peste 10.000 de imigranţi ce agitau drapele turceşti şi strigau “Turcia este mare”, în oraşul Düsseldorf, Erdogan a spus: ”Suntem contra asimilării. Nimeni nu este în masură să ne oblige să ne îndepărtăm de cultura şi civilizaţia noastră.” […]

În timpul unei vizite similare la Köln, în februarie 2008, Erdogan le-a spus celor 20.000 de turci ca “asimilarea este o crimă contra umanităţii” şi i-a încurajat să reziste asimilării în modelul occidental. În martie 2010, Erdogan a cerut Germaniei să deschidă şcoli primare şi secundare în limba turcă. […]

Cunoscutul ziar „Die Zeit”, într-un articol intitulat “Erdogan, un blestem pentru turcii Germaniei”, scria: “Primul ministru Erdogan este un dezastru pentru turcii din Germania. Odată în plus, Erdogan a folosit vizita în Germania pentru a-şi atinge propriile scopuri naţionaliste. Odată în plus, el a revenit asupra temei limbii turce: copiii trebuie să înveţe turca înaintea germanei. Bineînţeles, este de dorit, copiii cu rădăcini turce, să înveţe turca. Problema eşecului unei educaţii în întregime turceşti, nu constă în prima limbă învăţată, ci în mediocra stăpânire a celor două limbi. Sute de mii de copii nu pot vorbi corect nici turca, nici germana.”

Creștinii din Turcia

• • “în 2006, preotul Andrea Santoro este împuşcat mortal în biserica sa din localitatea Trabzon, chiar în timpul slujbei, de către un baiat de 16 ani care “avea probleme psihice”.
    • în 2007, preotul catolic Adriano Franchini din Ismir a fost înjunghiat în abdomen de un tânăr de 19 ani
    • tot in 2007, un comando format din 5 persoane pătrunde într-o tipografie din localitatea Malatia –Anatolia- unde se tipăreau biblii, şi ucide 3 creştini, unul fiind cetăţean german. Tipografia este distrusă
    • la 3 iunie 2010, vicarul apostolic al Anatoliei (numit in 2004), monseniorul Luigi Padovese, este ucis în cadrul unui sacrificiu ritual musulman, de Murat Altun, 26 de ani, şoferul şi ajutorul său. Monseniorul a fost înjunghiat de mai multe ori în casă, a reusit să iasă în stradă pentru a cere ajutor, dar asasinul l-a urmărit, continuând să-l lovească cu cuţitul. După ce s-a prăbuşit, acesta i-a tăiat capul. Potrivit declaraţiilor martorilor oculari, Murat Altun a strigat de pe acoperisul casei prelatului: “L-am ucis pe Marele Satan, ALLAH AKBAR!” Guvernatorul provinciei Hatay a declarat, imediat după asasinat, că “primele investigaţii arată că incidentul nu este motivat politic”. Cu câteva zile înainte de a comite asasinatul, Murat Altun se internase din proprie iniţiativa într-un spital psihiatric, dar a fost externat, medicii fiind de părere că “este perfect sănătos mintal”. Directorul Agenţiei Misionarilor Asia News, Bernardo Cervelerra, declara la 3 iunie, imediat după crimă, că “monseniorul a fost înjunghiat în locuinţa sa … şi probabil a fost decapitat după ce a căzut la pământ”. Posturile de televiziune CNN şi EURONEWS nu au inserat tragicul eveniment în programele lor, considerând probabil ştirea ca inflamatorie (e la moda). Pe 4 iunie, Corriere della Serra îşi “informa” cititorii că “asasinul a intrat în locuinţa monseniorului, l-a înjunghiat de mai multe ori, episcopul murind ulterior la spital”!!?? Cum putea muri la spital un om care a ajuns acolo fără cap, Corriere nu le mai explică cititorilor săi. Conform raportului medicilor legişti, “victima avea 25 de răni de cuţit pe suprafaţa corpului, dintre care 8 în zona inimii, iar capul a fost tăiat aproape în totalitate, rămânând prins de corp doar prin pielea din spatele cefei”.

mai multe detalii: Toleranţa religioasă din lumea musulmană aplicată creştinilor şi inconştienţa progresismului occidental

Mai multe despre musulmanii din București:
Rugăciunea de pe stadionul Dinamo şi muftiul despre radicalismul islamic românesc
Cine reprezintă cultura musulmanilor români la Bookfest?

Conform lui Ibrahim Kalin, unul dintre principalii consilieri ai Primului Ministru turc, acest articol constituie o “crimă împotriva umanității”. Vedeți aici de ce: https://inliniedreapta.net/s-a-cazut-de-acord-islamofobia-este-o-crima-impotriva-omenirii/.

UPDATE Pentru a înțelege mai bine de ce Ibrahim Kalin consideră orice analiză critică a islamului și a islamiștilor drept o crima comparabilă cu genocidul (“islamofobia este o crimă împotriva umanității”), și mai ales, de ce acest tip de discurs are atît de mult succes în Occident, recomand articolul Florinei B, Erdogan Magnificul. Un fragment:

“Vizirii
Ca si Ahmadinejad, Erdogan e modest, harnic si scârbit, nu fara motiv, de Vest. Spre deosebire însa de dictatorul iranian care e un smecher brutal ce profita de un context favorabil, Erdogan e destul de întelept sa se înconjoare de consilieri remarcabili ca Ahmet Davutoglu si Karim Ibrahim. Ibrahim publica dizertatii despre întelepciunea islamica, maestrii sufiti, gândirea lui Mulla Sadra si alte teme cu parfum exotic care aburesc sfertodoctii lesinati dupa multiculturalism. Numele lui Davutoglu este legat de conceptul de neo-otomanism si de orientarea politicii externe a Turciei catre o diplomatie pragmatica, fara probleme cu vecinii.

Amândoi au niste cv-uri superbe si solide, le merge mintea, arata occidental, vorbesc bine, si încânta presa numai pentru ca îsi încep frazele cu platitudini de genul „Turcia este la rascruce de drumuri între Sud si Nord, Est si Vest…”. Daca mai continua cu alte câteva idei îngrijite si logice, atunci gata, si-au cucerit un loc cinstit nu numai între intelectuali, ci între vârfurile gânditorilor democratici actuali. Din pacate, totul e o scamatorie verbala. Teoria suna bine si practica e confuza, Vestului i se serveste un mesaj frumos împachetat, iar propriilor cetateni masurile practice (pumnul în gura presei, amenintari pentru kurzi, zeci de arestari între liderii militari, discriminarea populatiei nemusulmane, manipularea istoriei în legatura cu trecutul crestin al Asiei Mici si genocidul armenilor, etc.)

Ibrahim este mai filosofic, mai profund, mai reflexiv. Davutoglu ofera imaginea unui manager pragmatic (desi marota lui cu „risc zero cu vecinii” e o utopie). Primul relativizeaza valoarea gândirii europene, celalalt, sub pretextul ca e practic, justifica o interpretare elastica a angajamentelor unui membru NATO si candidat UE care se apropie de Siria, Iran si Hamas. Pâna la urma, concluzia amândurora e ca ce e bun exista deja si în Turcia, iar ce nu, sunt fite occidentale sau detalii neesentiale. Nu suntem departe de gândirea califului Omar care a poruncit distrugerea bibliotecii din Alexandria pentru ca, daca avea ceva bun era si în Coran, daca nu, era inutil. Pentru cine are rabdare sa citeasca scrierile celor doi, intrarea Turciei în Europa devine de fapt o lectie pe care o primim noi de la turci. […]” citiți mai departe