FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Protest în fața sediului DNA pentru apărarea justiției și statului de drept

Duminica, la ora 17.00 miting in fata DNA, iar după ora 18.00 în Piaţa Universităţii din Bucureşti.

Scopurile protestelor : protejarea independeţei procurorilor şi denunţarea înlăturării fără temei a procurorilor Lucian Papici şi Mariana Alexandru din functiile de sef Sectia I a anticorupţie DNA, respectiv de adjunct la aceasta secţie, de catre procurorul general Tiberiu Niţu. Sub coordonarea lui Papici s-au făcut dosare şi rechizitorii în baza cărora au fost condamnati pentru corupţie ministri, parlamentari, secretari de stat, magistraţi, primari, inalti functionari publici.

Din manifestul organizatorilor protestului:

„În ultimii ani activitatea susţinută a procurorilor DNA şi a unor complete de judecată libere si curajoase au adus o mare schimbare în bine in societatea românească. Aerul a devenit mai respirabil datorită faptului că politicieni corupţi din mai multe partide au fost condamnaţi pe baza legilor in vigoare. Dar iată ca regimul Ponta a avut în această săptamână o intervenţie brutală faţă de activitatea DNA prin revocarea nemotivată a delegării procurorilor Papici şi Alexandru de la conducerea secţiei I la doar 8 zile după ce fuseseră delegaţi şi in contextul finalizării unui dosar în care este inculpat un membru important al Guvernului.

E momentul să ne arătam solidaritatea cu procurorii DNA şi să apărăm funcţionarea liberă a justiţiei.

Te aşteptăm să strigăm din nou împreună: “Noi votăm DNA!” Free DNA!

Adresa DNA este: Str. Ştirbei Voda, nr. 79-81, sector 1, Bucureşti”

sursa România Liberă

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Redacţia

Redacţia

Conservatori români

4 Comments

  1. Alin Dumitrescu
    6 October 2013

    Cam peste intelegerea mea toata povestea. E clar ca organizatorii nu „s-au iubit” in aceasta seara. Nu stiu de ce. Nu inteleg de ce. Nu inteleg de ce au fost doua organizari pentru acelasi lucru, imixtiune in justitie si „suport” moral pentru cei doi procurori. Nu inteleg de ce au fost doar 200 de oameni. Nu inteleg de ce sunt acuzati cei 7-8000 de oameni ca nu au participat la protestul din fata DNA. Nu inteleg ce fac ceilalti oameni care formeaza diferenta dintre 2 milioane si 7-8000 de oameni. Nu inteleg de ce o parte mare a presei considera ca protestul din fata de la DNA „zice” altceva decat protestul anti RMGC.
    Pana la urma ce s-a intamplat la DNA este rezultatul intelegerii Ponta-Basescu. Ori protestatarii anti RMGC militeaza impotriva amandurora.

  2. Toiu
    6 October 2013

    @Alin Dumitrescu
    Daca este peste intelegerea dumneavoastra povestea asta de ce mai puneti intrebari retorice?
    Ce s-a intamplat la DNA este rezultatul votului din 2012. La care o contributie importanta si-au adus protestatarii anti-Rosia Montana (a se citi proiect+localitate) inclusiv oameni gen Alin Dumitrescu care nu sunt in stare sa ierarhizeze comportamente si atitudini politice. De fapt, sunt in stare bine merci, se prefac inocenti, ca doara liderii lor erau mana in mana cu liderii USL in 2012.
    Intelegerea Basescu-Ponta pe tema DNA este efectul unei cauze in care oameni gen Alin Dumitrescu au (avut) o contributie importanta. Intelegerea incriminata este doar o incercare de salvare a ce se mai putea salva dupa comportamentul iresponsabil a cel putin 80% din cetatenii Romaniei (votanti USL+absenti).
    Sunt lucruri la mintea cocosului.
    Nu mai mimati inocenta si buna credinta ca deveniti ridicol.
    Acuma mergeti si protestati impotriva gazelor de sist. Atata stiti: sa distrugeti si sa va bateti joc de Romania. Spasiba, gaspadin!

  3. Alex A.
    6 October 2013

    Am fost in Piata, au fost cam 100 de oameni. Inteleg ca au fost mai multi la DNA, nu stiu caci nu am fost acolo. Oricum, dezamagitor. Era acolo la Universitate un grup care urla pro-maidanezi, erau mai vocali si atrageau mai multi gura-casca decit maina aia de oamenia care protesta contra interventiei brutale in justitie. Am plecat dupa 30 minute. Am realizat ca Romania e pierduta definitiv. De fapt banuiam asta, inca de cind am vazut ce s-a intimplat cu tentativa aia de reforma a sanatatii si cu medicul „Calafat”. Acuma mai e si circul cu Rosia Montana si gazele de sist… Mai citesc ce scriu peste tot (Facebook, forumuri) oameni precum Alin (mai sus) sau ce mai spun prietenii mei pe la vreo bere si imi este clar… It’s over. Spalarea pe creier a reusit, o tara intreaga e formata acum din zombies fara repere, usor manipulabili si care nu mai stiu cum sa gindeasca de unii singuri, insa care au impresia ca sint niste daci care „s-au trezit”. Ei bine, nu, nu v-ati trezit, ati intrat in coma profunda. Noapte buna Romania… Eu plec in SUA in curind cu loteria, ma duc sa traiesc linga prietenii mei cu care acum vreo 20 de ani eram la Universitate cu cortul, si care au avut destula minte s-o stearga imediat dupa plantarea de panselute.

  4. Anca Cernea
    6 October 2013

    Proteste roșmontaniste (sau cele hrebenciuciste 2012) au drept caracteristică forma „jos politica”, „jos economia”, „jos realitatea”. Chestie tipic leninistă. Sub pretextul „noi nu facem politică”, „ne e scârbă de toți politicienii, în egală măsură”, de fapt, masele de manevră execută un act profund politic, în sprijinul celor mai sordide forțe politice, din țară și de pe planetă.
    Pretextele idealiste, perfecționismul moral afișat de asemenea demersuri, nu sunt decât minciuni narcotice. Adepții lor se cred astfel scutiți de a-și mai folosi creierul și conștiința, pt a vedea ce e important, ce e mai puțin important, care sunt asemănările și deosebirile dintre diferite oferte politice, dintre diferiți politicieni, etc.
    Lucrurile pe pământ nu sunt așa: partidele sunt câh, ONG-urie sunt gigea, politica e câh, apolitica e gigea.
    E cea mai veche și mai grosolană stratagemă stângistă aceea de a politiza absolut totul, sub pretextul că nu face politică.

    Dacă contractul lui Ponta privind RM ascunde vreo șobolănie (ceea ce nu m-ar mira), soluția e să existe un stat de drept, cu justiție serioasă și independentă, iar problema se rezolvă.
    Adică, statul de drept e mai important decât o situație particulară în care el ar fi chemat să acționeze.
    Dacă nu există lege, nu poți invoca ilegalități într-o anumită chestie.

    Roșmontanismul e diversiunea, iar problema fundamentală de la care el distrage atenția e atacul împotriva statului de drept.
    Dacă reușește, roșmontanismul își distruge bazele propriei existențe. În Rusia nu există stat de drept, iar dacă se găsesc niște ecologiști să iasă la vreun protest, a doua zi ei dispar, nu mai există. Când USL va fi lichidat și ultimele rămășițe ale statului de drept din România (lucruri care se datorează lui Băsescu și Monicăi Macovei), nimeni nu va mai prinde măcar de veste despre șobolăniile vreunui contract guvernamental, și nu va mai exista protest pe stradă. Ăsta e rezultatul real al idealismului roșmontanist.

    Sfat: revedeți ce spunea Bezmenov despre ecologiștii, pacifiștii, sindicaliștii, etc, care organizau manifestații de stradă în Occident, indignați de imperfecțiunile acestuia. Bezmenov profețea că aceștia se vor trezi la realitate atunci când visul li se va fi împlinit și capitalismul va fi fost desființat. Mai concret, în secunda în care protestatarii în chestiune vor simți în dosul personal impulsul puternic al cizmei care îi suie în dubă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *