FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Lista Rușinii – în plin război, europarlamentarii din România sprijină atacurile împotriva Poloniei

Polonia este cel mai apropiat aliat al României din NATO în regiune și țara care ajută cel mai mult, în aceste zile, diplomatic, militar, umanitar, Ucraina, vecina noastră comună, invadată de ruși.

Este limpede că, fără implicarea polonezilor, Europa, condusă de Germania, ar fi închis ochii, așteptând ca rușii să-și termine treaba, ca să-și poată relua în liniște afacerile cu Moscova. Iar rușii nu ar fi avut de ce să se oprească la Ucraina – vedeți spiciul lui Putin dinainte de invazie, ce vreți mai clar, nu e vorba de Ucraina, Putin zicea acolo că vrea toată Europa de Est și nu se îndoia că Occidentul va ceda șantajului.

Socotelile rușilor au fost stricate de rezistența eroică a ucrainenilor și de eficiența polonezilor în a mobiliza în sprijinul Ucrainei întreaga lume civilizată. Dacă la Varșovia acum ar fi guvernat oamenii nemților, în frunte cu Tusk, ucrainenii nu ar fi primit acest ajutor, Vestul s-ar fi uitat în altă parte, cum a făcut, de exemplu, în 2014, când cu ocupația Crimeei.

Iar noi poate ne-am fi pomenit deja cu rușii la Prut. Gândiți-vă bine, nu e un scenariu SF.

În această situație, în loc să-i mulțumească lui Dumnezeu că există Kaczynski, Morawiecki și PiS (partidul conservator, Lege și Dreptate), că poporul polonez a produs astfel de oameni politici și i-a ales să guverneze, ce fac europarlamentarii din România?

În loc să-i sprijine cât pot de mult, sau măcar să nu îi saboteze, lovesc în polonezi! Cer Comisiei Europene să-i lase fără fondurile pentru reconstrucție post-COVID! Votul a avut loc în 9 martie, la nici două săptămâni de când rușii au început să semene moarte și distrugere în țara vecinilor noștri, amenințând că urmează la rând toată Europa de Est.

Iată rezoluția în românește. Nu e prima dată când europarlamentarii din România votează împotriva aliaților noștri polonezi (așa fac constant din 2015, de când în Polonia guvernează conservatorii, care nu convin nici Rusiei, nici Germaniei, așadar sunt înfierați ritual în PE în fiecare săptămână).

Dar acum MEP din România se alătură acestui linșaj în vreme de război. Este evident că prin asta, ei lovesc direct în interesele vitale ale României, țara care i-a trimis să huzurească la Bruxelles. De aceea, așa cum vedeți, eu folosesc formula „europarlamentarii din România”, și nu „europarlamentarii români”.

Ce sunt acești indivizi?

Se pune din nou întrebarea clasică: Ce sunt acești indivizi? Cozi de topor sau idioți utili? Vremurile par să se precipite, Rusia e în cădere liberă, Germania își dă pe față tot mai clar rușinoasa complicitate cu Imperiul Răului, și, cine știe, poate ajungem mai curând decât ne așteptam să documentăm răspunsul exact la această întrebare pentru fiecare dintre acești MEP în parte.

Până una, alta, îi cunoaștem după roade, care sunt aceleași, indiferent că unii ascultă de nemți, alții direct de ruși, că unii sunt mai degrabă proști și incompetenți, alții mai degrabă nesimțiți, și se duc la vot ca oile, neavând habar pentru ce ridică sau nu copita în PE, dar bucurându-se din plin de traiul pe vătrai asociat statutului de MEP. (E drept, au avut multă treabă în acea zi, au mai votat tot felul de documente importante, despre soarta bateriilor uzate, despre gender-mainstreaming, nu-și vedeau capul de rezoluții, doar nu putem să le cerem să citească tot ce votează!)

Iată lista rușinii.

Carmen AVRAM S&D Romania Loyal
Adrian-Dragoş BENEA S&D Romania Loyal
Vasile BLAGA EPP Romania Loyal
Ioan-Rareş BOGDAN EPP Romania Loyal
Vlad-Marius BOTOŞ REG Romania Loyal
Daniel BUDA EPP Romania Loyal
Cristian-Silviu BUŞOI EPP Romania Loyal
Traian BĂSESCU EPP Romania Loyal
Dacian CIOLOŞ REG Romania Loyal
Tudor CIUHODARU S&D Romania Loyal
Corina CREȚU S&D Romania Loyal
Gheorghe FALCĂ EPP Romania Loyal
Vlad GHEORGHE REG Romania Loyal
Maria GRAPINI S&D Romania Loyal
Mircea-Gheorghe HAVA EPP Romania Loyal
Claudiu MANDA S&D Romania Loyal
Marian-Jean MARINESCU EPP Romania Loyal
Alin MITUȚA REG Romania Loyal
Dan-Ştefan MOTREANU EPP Romania Loyal
Siegfried MUREŞAN EPP Romania Loyal
Victor NEGRESCU S&D Romania Loyal
Dan NICA S&D Romania Didn’t vote
Gheorghe-Vlad NISTOR EPP Romania Loyal
Rovana PLUMB S&D Romania Loyal
Dragoş PÎSLARU REG Romania Loyal
Ramona STRUGARIU REG Romania Loyal
Cristian TERHEŞ ECR Romania Loyal
Eugen TOMAC EPP Romania Loyal
Dragoş TUDORACHE REG Romania Loyal
Mihai TUDOSE S&D Romania Loyal
Loránt VINCZE EPP Romania Rebel
Iuliu WINKLER EPP Romania Rebel
Nicolae ŞTEFĂNUȚĂ REG Romania Loyal

Eu zic să nu vă bucurați de un votuleț împotrivă și unul de abținere din partea unor MEP de la UDMR – nu cred că înseamnă altceva decât că ei țin cu Orban din Ungaria, omul lui Putin, care e și el atacat de aceeași rezoluție (dar fiți liniștiți, Orban se va descurcă, pentru că are o cu totul altă relație cu Germania decât polonezii).

Cu atât mai puțin e cazul să vă bucurați de votulețul lui Terheș, el are altă misiune, pentru care trebuie să pară că ajută Polonia – deși individul a fost lansat ca lider antivaccinist și promovat intens de ruși prin Sputnik, aceiași ruși care consideră că Polonia este „hiena Europei” și trebuie „denazificată” (cf. unui sondaj recent, 75,5% dintre ruși consideră că Rusia ar trebui să invadeze și Polonia).

Textul rezoluției este o îngrămădire de minciuni nerușinate și de aberații, în mare acuzând Polonia de încălcare a normelor „statului de drept” – în special prin reforma justiției din această țară, reformă despre care am scris de atâtea ori pe ILD și care are ca scop curățarea ei de elefanții din vremea comunismului.

Europarlamentarii polonezi au explicat foarte concret în ce constă reforma și soluțiile adoptate în cadrul acesteia, soluții care nu diferă cu nimic de sistemele de justiție din alte state membre UE. Dar nimeni nu-i ascultă. Când au loc discuții directe, devine cât se poate de evident că acuzatorii habar n-au de fapt de situația concretă din Polonia. Unde erau MEP din România când aveau loc aceste dezbateri? Probabil că la shopping.

Din nou, Polonia este înfierată în această rezoluție pentru că Tribunalul ei Constituțional a pronunțat acea hotărâre care afirmă că în această țară Constituția are prioritate față de legislația UE – când Curtea Constituțională a Germaniei a dat o hotărâre care avea fix același conținut, era ok, Germania are voie!.

Tot în rezoluția votată la 9 martie de aproape toți MEP din România, vine vorba și de „atacuri împotriva migranților” comise de către polonezi.

E greu de închipuit o nerușinare mai mare, în condițiile în care, la data votului, deja Polonia primise câteva sute de mii de refugiați din Ucraina, acum numărul acestora depășind două milioane.

Omenirea întreagă privește și nu-i vine să-și creadă ochilor, cum o țară de mai puțin de 40 de milioane de locuitori primește cu brațele deschise un număr atât de mare de refugiați, într-un timp atât de scurt – și o face într-o organizare perfectă, în care se implică nu doar instituțiile Statului, ci și Biserica, nenumărate ordine călugărești și milioane de cetățeni privați, de familii, care, practic, i-au luat pe ucraineni în casele lor.

Un val de imigranți de asemenea proporții ar crea o criză umanitară chiar și într-o supraputere mondială, ca America! Iată că în Polonia asta nu s-a întâmplat.

În același timp, încă din vara trecută, Polonia se confruntă cu un atac hibrid la granița sa de est cu Belarus, unde în continuare Putin și Lukașenko încearcă să introducă falși „refugiați” – majoritatea bărbați tineri, cu un comportament violent, mulți dintre ei identificați ca fiind legați de rețele teroriste islamiste și de serviciile rusești; dacă Polonia nu ar fi reacționat cu fermitate, respingând aceste tentative, acum țara era deja teatrul unor atentate, de natură să o destabilizaze.

Să ne amintim cum UE i-a plătit lui Erdogan sume colosale ca acesta să nu dea drumul în Europa valurilor de imigranți din Orientul Mijlociu (6 milioane de Euro cf. Acordului din 2016, apoi încă 3,5 milioane în 2021).

Să ne amintim cum Merkel, deși pe ultima sută de metri a mandatului ei de cancelar, deși nu o rugase nimeni să se bage, deși nu se consultase cu polonezii, care erau direct vizați de operațiunea migranților hibrizi, l-a sunat pe Lukașenko, spărgând cu această ocazie izolarea în care acesta se găsea din cauza abuzurilor criminale pe care le săvârșise împotriva propriei societăți, și i-a promis acestui Ceaușescu de la Minsk ajutor financiar! Ca să se descurce cu problema celor 2.000 de „migranți” pe care polonezii nu îi lăsau să treacă granița ilegal! Altfel spus, Lukașenko s-a mai ales și cu un premiu, în loc să i se dea peste bot! Un premiu de multe sute de mii de Euro din partea UE!

Vorba lui Olavo de Carvalho, mai lipsește să desenez explicația, iar apoi să explic desenul!

Acțiunile Germaniei împotriva Poloniei favorizează Rusia

E cineva care nu a priceput până acum ce se urmărește prin rezoluția de la 9 martie?! Că e vorba ca Polonia să fie tocmai acum lăsată fără banii care i se cuvin din fondul de reconstrucție post-COVID? E cineva care nu a priceput până acum că acțiunile Germaniei, prin instituțiile UE, împotriva Poloniei, favorizează Rusia?!

Ca să vin în sprijinul sinapselor șovăitoare, adaug o declarație recentă a fostei ambasadoare a SUA la Varșovia, Georgette Mosbacher:

Este timpul să o spunem cu voce tare – în privința „problemelor cu statul de drept”, o mare parte din ceea ce a ajuns în Occident a fost rezultatul dezinformarii rusești. Atât UE, cât și America au acceptat-o ​​fără critici. (…) Cred că Poloniei i se cuvin scuze. Din partea UE și SUA. Ați fost mai înțelepți decât noi în multe privințe.

În timp ce militarii români și polonezi se pregătesc împreună în strânsă colaborare în cadrul NATO, în timp guvernele țărilor noastre se întrunesc în ședințe comune, iar Președintele Klaus Iohannis se întâlnește cu Președintele Andrzej Duda ca să se sfătuiască în privința atitudinii ce trebuie adoptată față de agresiunea Rusiei în Ucraina, Polonia și România fiind cele mai mari țări NATO de pe flancul estic, europarlamentarii din partidul lui Iohannis, PNL, se alătură sforăriilor ruso-germane din PE, menite să lovească în partidul lui Duda, care e la putere acum în Polonia! Iar PSD, alt partid din coaliția aflată la guvernare în România, nu doar se alătură prin vot, s-a numărat chiar printre inițiatorii rezoluției, prin Maria Grapini!

Ziceți și voi, cititorilor, dacă mai putem aici să ținem cont de prezumția de prostie, sau trebuie să aplicăm mai degrabă observația lui Joseph McCarthy, cum că prostia, dacă e numai prostie, nu ar trebui să fie chiar atât de perfect direcționată și țintită…

Serviciile ce or fi zicând? Sau le-a scăpat și acest fenomen?

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

 

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Anca Cernea

Anca Cernea

De profesie medic, Anca Cernea este preşedintele Fundaţiei Ioan Bărbuş, fiica fostului lider si senator naţional-ţărănist. Anca Cernea a fost vicepreşedinte al Tineretului Universitar Naţional Ţărănesc şi al Organizaţiei de Tineret a PNŢCD la începutul anilor '90. În timpul guvernării CDR, Anca Cernea a fost director al Direcţiei Relaţii Internationale în cadrul Departamentului pentru Administraţie Publică Locală al Guvernului României.

2 Comments

  1. iosif
    19 March 2022

    Problema începe să se refere la primitor (cititor) ! Majoritatea celor ce vin în contact cu asemenea articole sunt atât de loviți de lumina adevărului încât nu sunt în stare să anuleze tot gunoiul informațional ce li s-a acumulat…

  2. Marius Bazu
    4 March 2023

    Excelent articol! Felicitari, Anca Cernea!
    Toate sunt spuse pe sleau, cu suficiente argumente, foarte bine documentate!
    Oricine citeste articolul va fi nevoit sa-i dea dreptate autoarei!
    Din pacate, cum mass media ”Main stream! e in mana LOR, putina lume il va citi!
    Tot ce pot sa fac este sa-l preiau pe pagina mea de FB si sa-i rog pe cei care il citesc sa-l distribuie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *