Concluzii de etapă, adevăruri de durată

Există în istoria țărilor și a lumii momente în care adevărul iese la iveală atât de puternic, încât nu mai pot să-l nege, să-l aburească, sau să-l inverseze nici cei mai iscusiți „experți”, nici cei mai certați cu realitatea „intelectuali”, ba chiar ajung să-l priceapă cu ușurință și fraierii. Dar astfel de momente sunt plătite de obicei scump, cu sânge și cu morți. Și nici măcar nu durează mult.

Pentru românii normali, decembrie 89 a fost un răstimp de har, de curaj, de solidaritate, de generozitate și jertfă. Adevărul devenise atât de evident, încât nici ticăloșii nu-l mai negau. Doar de aceea tot soiul de lichele se înghesuiau la TVR în după-masa de 22 decembrie 1989, ca „să treacă de partea poporului” și să-i înfiereze pe „odiosul dictator și sinistra lui soție” pe care, cu câteva ore înainte, încă îi mai slujeau în patru labe. Dar, așa cum știm, nu a ținut mult, doar acea după-amiază și încă maximum două săptămâni. Pentru că, imediat, oamenii rușilor, în frunte cu Iliescu, au început să acopere cu ceață crimele monstruoase din decembrie (ceața care ne apasă și azi) și să învrăjbească societatea, mințind cu nerușinare bolșevică.

Astăzi, privim cu toții cu admirație și cu drag spre ucraineni, care se apără cu un curaj eroic de Imperiul Răului. Trăim iar un moment al adevărului, de astă dată plătit de vecinii noștri cu morți mulți și cu uriașe suferințe.

De aceea, acum e un pic mai ușor să le explici amicilor occidentali că Rusia nu s-a lepădat de URSS, că Putin nu e creștin, că Nordstream e o porcărie. Acum e voie să spui că liderii Germaniei și Franței s-au comportat jenant, nu riști să fii făcut „antieuropean”. Toată lumea are în minte masa aia lungă a lui Putin, unde Macron și apoi Scholtz s-au dus să negocieze „soluționarea pașnică a crizei ucrainene”, adică să pecetluiască soarta Ucrainei, ca să ia ei gaz ieftin de la ruși și să-și vadă de mofturile lor antiamericane. Iar Putin a dedus că se poate obrăznici oricât, n-are cine să-l oprească.Chiar dacă spui că Biden, cu dezastruoasa lui retragere din Afganistan, cu lipsa lui de opoziție față de Nordstream 2, „i-a dat nas lui Ivan”, satrapul de la Kremlin, riști destul de puțin să fii acuzat că ești de partea „hitleristului” de Trump.

În spațiul public românesc, am început să vedem iar minuni asemănătoare celor din 22 decembrie. Toată lumea e pentru pace în Ucraina și vrea să-i ajute pe refugiați. Mai ales cei care au pus umărul, fiecare după puteri, la nenorocirea ucrainenilor – chibițând în românește, fie direct în sprijinul criminalilor, fie indirect, în sprijinul complicilor care le-au facilitat acelor criminali drumul spre Ucraina.

Mă refer, desigur, în primul rând, la oamenii rușilor de pe lista lui Dughin pentru România și la ceilalți omuleți verzi din zona lor, slugi cunoscute și asumate ale Rusiei criminale. Dar și la cei care au slujit (unii cu naivitate, alții cu nerușinare) în Parlamentul European, în media, în oengeuri experte, pe unde au putut, celor mai proști și mai înfumurați dintre liderii Occidentului, atât de înțelegători până acum față de Putin – nu zic, nu e rău că acei lideri, în ceasul 12-13, s-au hotărât, numai și numai datorită extraordinarelor performanțe diplomatice ale liderilor de astăzi ai Poloniei, să-i sprijine pe ucraineni; dar era mai bine să nu le fi permis rușilor să ajungă să-i atace.

Nu zic nici că e rău dacă acum în spațiul public românesc se aud numai voci care vor binele ucrainenlor. Întoarcerea păcătoșilor aduce bucurie nu doar pe pământ, ci și în Ceruri. Vreau doar să fac un fel de nou „apel către lichele”, amintindu-le acestor voci că, prin ceea ce spuneau până mai ieri, au contribuit, cu puținul lor, urmându-și stăpânii, la situația dramatică actuală. Păcatele publice ar trebui, cumva, recunoscute și reparate public, ceea ce ar reduce riscul recăderii, imediat ce trece momentul adevărului. Iar cine a sărit de tot peste cal în privința păcatelor publice, dacă nu se încadrează chiar la vreun articol din Codul Penal, caz în care facem cum scrie acolo, ar trebui măcar să tacă de tot în viața publică. Nu mi se pare că cer prea mult.

Voi formula aici câteva adevăruri, care devin astăzi deosebit de vizibile, în lumina celor întâmplate. Multe dintre ele au mai fost spuse de noi și în vremuri mai puțin receptive, și o să le tot spunem, indiferent de vremuri, pentru că de aceea există ILD, ca să-i deranjeze pe mincinoși și pe proști. Dar în aceste zile – fie că unii au deschis, cu adevărat, ochii, fie că doar se prefac – oricum, e mai greu de negat realitatea evidentă. Bruiajul s-a mai redus.

Profit deci, de această fereastră de oportunitate, pentru că nu se știe cât va dura.

Iată că Ucraina rezistă. Cum de rezistă?

Ce îi determină pe ucraineni să lupte în acest fel, impunând respect întregului mapamond?

Păi, credința în Dumnezeu, dragostea pentru patria lor și dorința de a aparține Lumii Libere. Se roagă lui Dumnezeu să-i ajute. Și pleacă să-și apere, cu sângele și cu viața lor, țara (altfel spus, „statul național”, nu un Land dintr-o federație), familiile (acelea reale, „tradiționale”, construite pe baza căsătoriei dintre un bărbat și o femeie) și dreptul lor de a decide cărei lumi să aparțină geopolitic (nu de a executa ceea ce au stabilit pentru ei rușii cu nemții). Nu îi motivează ideologia gender, nici promovarea pluralității de dezorientări sexuale. Nu asta înseamnă pentru ei apartenența la UE și la NATO. Nimic nu este mai îndepărtat de spiritul apărătorilor din aceste zile ai Ucrainei decât neomarxismul „cancel culture” și „woke”, descinzând direct din subversiunea rusească setată de peste o sută de ani să distrugă Civilizația Occidentală. Dimpotrivă, ucrainenii, care luptă astăzi cu Imperiul Răului, apără de fapt această Civilizație, pe care mulți dintre locuitorii Occidentului geografic au încetat să o prețuiască.

Iată că rușii nu reușesc ce și-au propus, în ciuda uriașului lor avantaj în materie de armament și număr de militari. Plus nenumărate cozi de topor infiltrate în tot Universul.

În ce cred rușii?

Majoritatea covârșitoare a rușilor (70%) cred că Iosif Stalin a jucat un rol pozitiv în viața politică și în istoria Rusiei, conform unui studiu efectuat în 2019 de institutul independent Levada-Center. O creștere importantă, de la 54% în 2016. Mai puțin de 2 din 10 cetățeni ruși – 19% – consideră că Stalin a avut un rol negativ. Citiți: Rusia îşi iubeşte călăii: 7 din 10 ruși îl simpatizează pe Stalin, aproape jumătate îi consideră justificate crimele

Mass media, atât cele care slujesc stângii neomarxiste din Vest, chipurile, anti-Putin, cât și cele care-i slujesc lui Putin mai pe față, ne dau același răspuns în această privință:

„Rușii, în frunte cu Putin, sunt ortodocși, conservatori, pro-life, apărători ai creștinismului și ai familiei tradiționale”. În prima dintre categoriile de mass media citate, asta e rău, în cea de-a doua e bine. Unii fac acrobații sinaptice spectaculoase, pentru a categorisi pe toți creștinii normali în rândul adepților criminalului kaghebist Putin. Alții le fac pentru a ne convinge că Putin e noul Constantin – sau măcar că e mai bun decât toți liderii actuali ai Occidentului.

De fapt, noi v-am mai spus de ani de zile pe ILD în ce cred psihopații care conduc Rusia și în ce hal de demoralizare e norodul mujicesc.

Olavo de Carvalho spunea în martie 2015:

“Cultura rusă se compune în întregime din trei lucruri:

– idei filosofice și științifice prost copiate din Occident;
– visuri mesianice imperialiste amestecate cu puțină mistică ortodoxă;
– cretinisme materialist-dialectice;

Asta e TOT ce are Putin de oferit lumii. Și există imbecili cărora le curg balele în fața acestei oferte.”

Pentru cine dorește să înțeleagă mai profund mentalitatea indivizilor care conduc Rusia, sugerăm această lectură: Perversiuni definitorii ale mentalității revoluționare

Ca să rezum tema credințelor Sfintei Rusii: elitele rusești sunt alcătuite din criminali în serie și tâlhari de drumul mare, care își pun intelectualii de serviciu să le furnizeze pretexte ideologice pentru poftele lor imperiale. Astfel avem eurasianismul lui Dughin. Cu el se justifică, prefăcându-se convinși, parțial chiar se conving, cei din tagma conducătoare. Cu el încearcă să fanatizeze hoardele de mujici din tagma supusă. Parțial le iese. Militarii ruși nu se dau înapoi nici de la cele mai cumplite atrocități. Dar sunt și multe cazuri în care cedează psihic – bieții recruți, hrăniți mai înainte cu acest tip de delir, apoi confruntați dur cu realitatea groaznică a crimelor pe care superiorii lor le ordonă să le comită, precum și cu rezistența eroică a ucrainenilor, dar mai ales, constatând că sunt trimiși să moară degeaba, uită de orice ideologie și de orice motivație, dezertează, se predau, și plâng după mama.

Dar mai există și un alt fel de ruși, care merită menționați aici, nu pentru că ar fi numeroși (nu sunt), ci pentru admirabilul lor curaj de a rămâne oameni, în acest Imperiu al Răului care este Rusia, de a protesta în aceste zile în stradă, cu toate riscurile, împotriva crimelor susnumiților psihopați și sălbatici.

Ce rezultă de aici pentru noi, românii?

Că, dacă războiul va ajunge și la noi – ceea ce nu e deloc exclus – va trebui să facem apel la resursele noastre morale, la lucrurile mari, adevărate și normale (sau să ni le reamintim, dacă le-am uitat): credința, patriotismul, dragostea de libertate – acea libertate căreia nicio altă civilizație, în afara celei Occidentale, nu a fost în stare să-i creeze condiții de apariție.

Doar aceste lucruri sunt cele care dispun sufletele și mințile pentru eroism și sacrificiu. În jurul lor se cimentează coeziunea unei societăți în vremuri de grea încercare. Pentru că sunt adevărate, ușor de înțeles, compatibile cu realitatea omului, cu legea firii, înscrisă în el de același Creator care i-a dat și legea morală. Dar chiar dacă ne-am limita numai la aspectul lor „motivațional”, fără să intrăm în considerații mai profunde, nu putem să nu constatăm evidența: omul este capabil de acte eroice, mergând până la jertfa supremă, pentru ceva ce merită, nu pentru prostii, nici pentru lucruri secundare (chiar dacă sunt legitime).

Dar ce vedem, în general, în mass media în limba română (termenul „mass media românești” ar fi impropriu în acest context), sau în discursul public al majorității clasei politice, mai ales în ultimul deceniu? Mesaje ce par calibrate exact ca să lovească în aceste lucruri mari.

– Unii ne spun că cine mai crede în Dumnezeu și mai este atașat de Biserică, e bigot și intolerant; că, mai degrabă decât religia, ar trebui să se predea în școli „educația sexuală”, cât mai intensiv și mai explicit; că patriotismul e o chestie răsuflată, dăunătoare, periculoasă, care ne împiedică să fim pe deplin „europeni” (adică să acceptăm fără discuție orice vine de la Bruxelles, de fapt de la Berlin); că atașamentul față de familia normală (singura existentă) e „extremism” și „homofobie” etc. Asta citim mai tot timpul pe hotnews, g4media, digi 24, asta ne spun liderii USR-Plus, precum și tot felul de oengiști și experți plini de fițe. Tot în această linie se înscrie și mesajul că istoria României nu are nimic vrednic de respect și de mândrie, că nu găsim în ea decât motive să ne fie rușine că existăm (exemplul cel mai izbitor este creația lui Lucian Boia, dar nu e singurul).

– Alții, dimpotrivă, se prefac atașați de credință și patriotism, dar mint. Folosesc vorbe mari, pângărindu-le. Înainte, îi aveam pe ciocoii vechi și noi de la PSD, urmașii PCR, copiii lui Iliescu, protagoniștii marilor procese de corupție, care se filmau pupând icoane și purtând costume naționale – iar la Bruxelles votau fără să clipească agenda sexomarxistă. Dar PSD-iștii se mai sfiau să-și arate pe față rusofilia. În ultimii doi ani însă, mai ales în contextul stress-ului pricinuit de pandemie, a luat proporții un tip de discurs de maximă suspiciune față de America, dar și de Europa de Vest, luate în bloc, fără a ține cont că vorbim de entități pluraliste. Acest discurs plasează epicentrul mondial al Răului în Occident, locul unde s-a plănuit “plandemia” și „great reset”-ul. Pericolul ruso-chinez trece pe planul șapte, de fapt este scos cu totul din câmpul vizual. Au fost creați și băieții de la AUR, care nu mai au rețineri, nu le e rușine să aplaude la ambasada Rusiei, se lasă fără jenă promovați de Sputnik. Deja au pe conștiință multe vieți de români, doar Dumnezeu știe câte, prin aceea că au sabotat sistematic toate eforturile de combatere a pandemiei de virus chinezesc (da, chinezesc, nu american).

Propaganda este o armă de război, foarte importantă, mai ales în condițiile de război hibrid. Este timpul ca serviciile noastre de specialitate să înceapă, totuși, să-și facă treaba, să nu mai lase agenții de influență ai Rusiei să zburde veseli pe câmpii. Să ia exemplu de la colegii lor din serviciile ucrainene, care au reușit, acum câteva luni, să identifice și să neutralizeze o rețea „antivaccin” care acționa în țara lor la comanda serviciilor rusești. În România chiar nu au existat astfel de conexiuni? Aproape că se văd cu ochiul liber. Nici măcar unul dintre agitatorii șoșociști nu a putut fi prins cu rața în gură? Atunci, eu de ce plătesc impozite?

Atât nihilismul cinic al stângii occidentale, descins din tradiția lui Lenin, cât și fanatismul ideologic putinofil, din cea a lui Stalin, pornesc de la aceeași minciună metazfizică, drăcească. Funcționează „dialectic”, în strânsă interdependență. Am mai explicat asta pe ILD. Vasile Ernu, om de stânga, cere un Ovidiu Hurduzeu, om de „dreapta”, că nu degeaba i-a pus Dughin pe amândoi pe listă. Și așa mai departe. USR-plus cere AUR și invers. Hotnews cere Active News și invers. G4media cere R3media.

Efectele sunt la fel de antiromânești. În timp de pace, mai bine zis, când credem noi că e pace, nu prea ne gândim la asta, îi lăsăm, mai mult fără să ne dăm seama, să ne infiltreze ceva otravă în suflete și în creiere, făcându-ne să ne certăm între noi – cum a fost când cu referendumul despre familie. În timp de război însă, efectele pot fi mai periculoase decât gloanțele și bombele rușilor.

Este timpul ca noi, cei care preferăm tradiția României creștine, patriotice, parte a Lumii Libere, să nu mai acceptăm aceste mesaje. Să ne regăsim în tradiția lui Maniu și Mihalache, dar și a Brătienilor, precum și a milioanelor de români care s-au opus rușilor și au fost persecutați, închiși, deportați, cei mai buni dintre ei fiind uciși. Să îi trimitem la plimbare pe toți propagandiștii care lucrează împotriva intereselor României. Să îi tragem de mânecă pe cei care le repetă lozincile ca fraierii. Nu e o problemă dacă prin asta mai pierdem prieteni sau ne mai facem dușmani. Ne-am obișnuit. Alții înaintea noastră au avut de înfruntat decepții și greutăți mai mari.