FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Despre Mircea Toma și echidistanța dintre victimă și agresor

Articol publicat si in Evenimentul Zilei

„Din punctul nostru de vedere, ce s-a întâmplat până acum cât timp a fost guvernul… guvernele Boc şi Băsescu în poziţie de forţă, a fost la fel de periculos pentru statul de drept. Şi singura diferenţă faţă de ce se întâmplă acum, este că se întâmplă mult mai concentrat, se întâmplă mult mai repede şi viguros.” (Mircea Toma, TVR, 4 iulie 2012)

Foto: esquire.ro

Foto: esquire.ro

După emisiunea în care Mircea Toma declara cele de mai sus, s-a dus în Piața Universității să țopăie alături de colegul de arme în lupta antibăsista, Claudiu Crăciun, în strigăte de „Băsescu la pușcărie!”. Ca să reiau, Claudiu Crăciun și-a lansat cariera de „reprezentant al revoluționarilor din Piață” în ianuarie 2012, în timpul unui eveniment dedicat subiectului Ceaușescu + Băsescu = Aceeași mizerie, la Bruxelles, unde a vorbit alături de Victor Ponta, Crin Antonescu, președintele Partidului Conservator al lui Dan Voiculescu, Daniel Constantin, Victor Alistar, apropiat al lui Dan Voiculescu, Cristian Pîrvulescu, cel care avea să fie numit, un an mai târziu, de Viorel Hrebenciuc, coordonatorul Forumului Constituțional. Crin Antonescu a fost entuziasmat de discursul lui Crăciun: „a vorbit extraordinar, a vorbit impresionant… A vorbit echidistant politic…”

Am fost pe 4 iulie 2012 în Piața Universității să văd minunea. Iat-o și iată-i. Scopul protestului, la fel de „echidistant” ca discursul lui Crăciun de la Bruxelles, a fost distragerea atenției tinerilor de la prima tentativă de puci legislativ a USL, evenimente care nu mă lăsau perplex doar pe mine, sau pe oricine cât de cât atent, dar au determinat și pe toți liderii europeni, de la dreapta la stânga, să trimită mesaje disperate USL-ului (le puteți citi aici).

Aceeași mizerie

Nu am televizor de peste 10 ani, ceea ce vă doresc și dumneavoastră. Nu am văzut operațiunea de linșaj a Andreei Pora și a celorlalți „pupincurişti, jagardele, mincinoşi, profitori, trădători, haimanale”, și nici nu îmi doresc să o văd, pentru că nu este nevoie. Cele 20 de minute anuale de Antena3 îmi spun tot ce am nevoie să știu.

Mircea Toma se uită în ochii tulburi ai lui Gâdea, apoi în ochii Andreei Pora și dă verdictul: Aceeași mizerie!, partizanatul asumat și decent al Andreei Pora ar fi identic, la fel de vinovat, ca ieșirile psihotice ale unor personaje plătite de un mafiot și securist dovedit. Partizanatul politic al Andreei Pora este identic și de nedeosebit de amenințările cu moartea ce abundă pe canalul bătrânului securist. Amenințări despre care ActiveWatch nu a avut nimic de zis în Raportul FreeEx2012 privind „libertatea presei în România”, raport care pare să fi avut ca unic scop decretarea A3 + B1TV = Aceeași mizerie.

Mircea Toma e unul dintre oamenii pe care încă îi admiram, din neatenție, pentru rolul jucat în anii ’90, pentru Academia Cațaventu, și ale cărui rare apariții pe sticlă, în plină cenzură și brutalizare a jurnaliștilor (la propriu) din perioada iliescu/Năstase, le urmăream lipit de televizor. Deși simțeam că ceva a început să scârțâie, am rămas, în mare, cu aceeași imagine despre Mircea Toma până la finalul lui 2011, începutul 2012, când l-am văzut, uimit, protestânt cot la cot cu Mircea Dogaru, chiar dacă de pe celălalt trotuar, împotriva dușmanilor comuni. Mircea Dogaru, liderul sindicatului foștilor securiști, e cel care un an mai târziu avea să spună, “regret că armata, la ordinul Partidului, n-a tras în decembrie ’89, poate nu mai aveam atîția eroi de mucava astăzi… regret că n-a tras!”

Toma e regula. Alături de el, mare parte din ce a fost odată societatea civilă a făcut implozie. Au rămas doar excepțiile. Din 2012 am renunțaț la orice speranță din partea lui, și de atunci n-am mai fost dezamăgit, nici de el, nici de alții.

În fine, el ca individ cu nume și prenume e mai puțin important, e mai relevant ca exemplificare a acestei implozii, un dezolant studiu de caz.

„Traiască relativismul! Totul e doar o bătălie poltică între trusturi și jurnaliști, ne explică doct Mircea Toma. Minunat! Cine se întreba unde sunt ONG-urille media, are acum răspunsul. Felicitări și, sincer, nici nu mă asteptam la altceva”, scria, pe facebook, Andreea Pora despre comunicatul în care Mircea Toma decreta echivalența dintre Gădea și „banda celor 7”, numindu-i pe toti, fără discriminare, „ziariști”, între ghilimele. Reacția dură a lui Mircea Marian (pentru care și-a cerut scuze), deranjat de ghilimelele lui Toma, chiar dacă excesivă, o consider îndreptățită. Mircea Marian și toți ceilalți nu pot fi puși sub nici o formă pe picior de egalitate cu Gâdea, Ursu, Badea etc, care oricum pot fi numiți, dar nu jurnaliși. Mai degrabă, așa cum spune Dragos Paul Aligică, aceștia sunt „santajistii si agentii grupului infractional organizat ce opereaza de ani buni sub acoperirea de “jurnalisti””. Mircea Toma a pus „ziariști” între ghilimelele dezavuării publice referindu-se nu doar la agresori, ci și la victime, iar asta e o jignire mai mare decât ieșirea lui Mircea Marian. Cei care trebuie să își ceară scuze, tare și în mod repetat, sunt cei de la ActiveWath, nu MM. Sunt liberi să nu o facă, iar asta va contribui la decredibilizeaza lor, deja definitivă.

Ulterior, AW revine cu o „Scrisoare către Andreea Pora” care insistă în același autism și relativizare: „Problema e că o reacție în cazul linșajului căruia i-ai fost victimă va presupune automat reacții la orice derapaj de genul ăsta, ca să fim imparțiali, echidistanți și să nu fim acuzați de dublu standard sau părtinire”echidistanță între un turnător la securitate care a investit ani de zile și miliarde în diabolizarea (ăsta e termenul exact) celor care apără independența justiției, și victimele lui. Echidistanța dintre foștii comuniști și victimele lor, între cei care vor să țină Romania pe traiectoria Occidentală și cei care fac cu ochiul totalitarismului rusesc, între aparătorii corupților și pușcăriașilor, și cei care cer aplicarea legii, una pentru toți, între cei care linșează jurnaliștii și jurnaliștii linșați — și asta de la o organizație care și-a asumat drept scop apărarea jurnaliștilor de astfel de abuzuri, nu împărțirea de sentințe morale.

Kamikaze

Claudiu Crăciun cu Mircea Toma, 4 iulie 2012

Claudiu Crăciun cu Mircea Toma, 4 iulie 2012

Kamikaze, o revistă cu autori pe care îi apreciez, s-a înființat ca să scăpe de sub Vântu. Acum Mircea Toma o împinge, prin jocul lui de-a „societatea civilă”, mai aproape de mijlocul distanței dintre Felix și adversarii lui. O face prin colaborarea cu Florin Petre Manole, consilierul lui Vanghelieee, o face prin „Mesajul si revendicarile ONG-urilor…” din ianuarie 2012 în care cerea, spre folosul grupului infracțional organizat, „demisia Președintelui României, a Guvernului și alegeri anticipate necomasate” – pentru greutate, „Mesajul…” a fost semnat și de personaje precum Vasile Ernu (admirator al lui Lenin), Mihail Bumbeș („anarho-socialistul”), Victor Alistar (cum spuneam, apropiatul și produsul lui Dan Voiculescu), Cristian Pîrvulescu (practic membru al USL), Adrian Dohotaru (admirator al teroriștilor comuniști americani, Weather Underground), Cristian Mititelu (numit de USL în CNA) etc. O face alegând să stea la braț cu drona lui Voiculescu, Claudiu Crăciun (imaginea din dreapta) și cu protestatarul de meserie transformat în erou de Miron Cozma la Antena3, Alexandru Alexe. Iar pe stil neomarxist (gramscist), prin evenimente ca cel organizat la Universitatea București cu scopul de a crea „cultura protestului”, protest de dragul protestului – și știind că diktatorul nu e veșnic, le cerea studenților să „înlocuiască Jos Băsescu! cu Jos Dumnezeu!”. În locul lor punem, evident, ONG-urile, sau dacă păstrăm contactul cu realitatea, pe Victor Ponta. Iar pentru a se promova folosește băsista Kamikaze.

#unitisalvam

Crearea confuziei, scopul protestului din 4 iulie 2012, a fost atins dincolo de orice așteptări, iar asta s-a văzut în septembrie 2013, când zeci de mii de tinerilor „frumoși și educați” au fot distrași, din nou, de la atacul asupra independenței justiției (decapitarea DNA, marțea neagră etc) și plimbați de bezmetici în proteste alimentate de USL prin cartierele Bucureștiului și la Cotroceni. În strigăte de „toate partidele, aceeași mizerie”, hipsterii băteau cu PET-ul în asfalt crezând că „salvează” Roșia Montană, România de americani și de independența energetică față de Rusia, și planeta de capitalism.

În caz că își închipuie cineva că datorită protestelor #unitisalvam a retrimis Ponta în parlament legea abuzivă RMGC, se înșeală. Nu, nu datorită altruismului lor autist, exploatarea nu pune nici un fel de probleme ULS pentru că e susținută de majoritatea românilor. Înafara mascării abuzurilor, tinerii din #unitisalvam au fost folosiți și pentru a valida „revoluționarilor” din „Asociația viitorilor deținuți politici„, care vor fi folosiți și cu alte ocazii.

Fără ajutorul, și la nevoie, tăcerea complice a lui Mircea Toma, așa cum o numește Vladimir Tismăneanu, a lui și a partenerilor lui în jocul de-a „societatea civilă”, ce se întâmplă azi și ce se întâmplă de doi ani de zile, toate abuzurile USL, ar fi fost mai greu posibile. Acum vreo 2 ani USL propunea finanțare pentru ONG-urile care au fost pe valul protestelor ce au dus la căderea guvernelor Boc și MRU, și la suspendarea lui Traian Băsescu. Mircea Toma a declarat public că refuză (Cristian Pîrvulescu nici nu s-a jenat, a acceptat), dar după cum s-a comportat de atunci, o formă de înțelegere nu este exclusă. Nici nu contează, să spunem că au refuzat cu toții. Important e că Mircea Toma, Pîrvulescu, Crăciun și toate grupurile adiacente, aceleași care îi acordau lui Victor Ponta, în 2012, titlul de ”Tânără speranţă ecologistă”, au contribuit decisiv la crearea actualei atmosfere de linșaj mediatic.

Mircea Toma, cu al său ActiveWatch, nu mai e de mult timp interesat de apărarea intereselor jurnaliștilor și din fericire, jurnaliștii au înțeles: PROTEST al JURNALIŞTILOR împotriva practicilor DEGRADANTE din presă. A făcut o alegere, a fost consecvent în alegerea făcută, s-a aruncat cu entuziasm în irelevanță.

Să îi dăm pace.

P.S. Și pentru că marile (dar și micile) spirite se întâlnesc întotdeauna, recomandat de cineva din ActiveWatch ca argument în susținerea poziției lor, articolul de azi al lui Dorin Tudoran (susținător USL cu vechime) este de acord: Aceeași mizerie!

P.S.2 (Devis Grebu)

sunt un echidistant, zise ranjind Mircea Toma…dar e bine totusi sa-ti alegi jumatatea rotunjita…

vedeți și:

 

 

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

14 Comments

  1. Costin Andrieş
    21 January 2014

    unul dintre cei mai importanti colegi de „echidistanta” ai lui Mircea Toma este Cristian Pirvulescu, cel implicat activ in campania usl de demitere a lui Basescu din 2012 – apare in stenogramele bucatariei de campanie:

    stenogramele: http://inliniedreapta.net/moni…..ea-civila/

    cat despre alegerile din 2009 (cele cu Basescu care „loveste copilul”, cu „am invins!!” al lui Geaona):

    Patru ONG-uri, respectiv Pro Democraţia, Centrul pentru Resurse Juridice, Transparency România şi Agenţia de Monitorizare a Presei [adica ActiveWatch], cer Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională referitor la convocarea referendumului odată cu alegerile prezindenţiale.

    este vorba de referendumul pentru unicameral si 300 de parlamentari (votat de romani, dar ignorat de toata falsa societate civila reprezentata de Mircea Toma, Pirvulescu, Alistar..)

    Pentru detalii, un articol din noimebrie 2009 scris de.. Andreea Pora („echidistanta” lui Toma fata de Andreea Pora are istorie lunga ???? )

    Noua arma antibasesciana: prefraudarea ONG-ista

    Traian Basescu este intruchiparea raului suprem. Nu mai e dubiu! Ne-o spune non-stop coalitia PSD-PNL cu ai ei candidati siamezi Geoana si Antonescu, ne-o recita telenovelistic ziaristii inregimentati in slujba lui Vintu, Voiculescu si Patriciu, ne avertizeaza patru ONG-uri odinioara onorabile. Dictator, de filiatie hitlerista, stalinista si ceausista, terorist, traficant de arme si scandalagiu notoriu, lui Basescu ii lipsea din panoplia relelor doar cea de „fraudator”. Cum ideea, lansata acum vreo sase luni pe piata abundenta a dezinformarii de Cristian Pirvulescu (un sondaj care masura perceptia romanilor despre posibilitatea fraudarii alegerilor), preluata sirguincios de moguli si slefuita de Dan Nica, nu a avut succesul scontat, trebuia sa se inventeze altceva. Si pentru ca trebuia sa poarte un nume, i s-a spus „prefrauda”. Concret, Basescu „prefraudeaza”, moral, e drept, prin suprapunerea alegerilor peste referendum.
    „Prefraudeaza” pentru ca isi dezavantajeaza bietii contracandidatii, care nu-i asa, joaca extrem de fair-play cu patru canale de televizune in spate care le fac campanie non-stop si il diabolizeaza pe Basescu tot non-stop. „Prefraudeaza” pentru ca „schimba” temele de campanie, care nu pot fi legate decit de „monstrul Basescu” si de cum trebuie el sa plece de la Cotroceni pentru binele si linistea natiei, a mogulilor si politicienilor carora nu le va mai pune nimeni in discutie somnul si competenta parlamentara. „Prefraudeaza” pentru ca, vezi doamne, exista o singura „lista de prezenta” si nu doua sau trei. „Prefraudeaza” pentru ca nu da bine in plina campanie sa te dezici de o tema atit de populara, pe care, culmea, ai sustinut-o acum cinci ani. Iar culmea „prefraudarii” e ca n-a avut ea, „Coalitia anti”, ideea de a sustine referendumul si de a face campanie pentru unicameral, ceea ce ar fi bulversat electoratul si ar fi redus beneficiul lui Basescu.
    Ca asemenea „prefraudari” sint frecvente in multe tari democratice, care suprapun diferite alegeri peste referendumuri, nu mai conteaza in focul luptei antibasesciene. In tot cazul, sint mult mai frecvente decit este forma de vot uninominal inventata de Cristian Pirvulescu si perfectionata la masa cu PSD si PNL.
    Si in ultima instanta, de ce s-ar mira contracandidatii si onor ONG-urile care ii sustin, ca Basescu „prefraudeaza” cu armele constitutionale de care dispune, cind ei fac asta de luni de zile? Nu este tot o „frauda morala” sa manipulezi, sa intoxici, sa minti si sa joci unfair? Cum se numeste campania feroce de spalare pe creier a electoratului dusa de trusturile lui Vintu si Voiculescu? Nu cumva tot frauda morala? La ce sa te astepti atunci cind utilizezi cele mai necinstite arme ca sa-ti infringi adversarul? Sau, poate, este democratic sa lansezi fara probe si sa mediatizezi acuze de „terorism international”? Sau sa pui stampila de „dictatura” in conditiile in care opozitia detine 65% din parlament, pica guverne si se ratoie 24 de ore din 24 pe toate ecranele? Spre deosebire de „prefraudarea” lui Basescu, nesustinuta deocamdata de nimic dovedibil, frauda morala a contracandidatilor este vizibila si demonstrabila.
    Interesant este insa cine sint vestitorii „prefraudarii” si ce-i mina pe ei in lupta antibasesciana? Cele patru ONG-uri, despre care politicienii liberali si social-democrati afirma ca sint „cele mai serioase, cele mai independente si cele mai neimplicate politic”, sint Pro Democratia, Tranparency International, Agentia de Monitorizare a Presei si Centrul pentru Resurse Juridice. Primele trei sint vestite pentru „independenta” lor, in special cind e vorba de banii guvernamentali pentru diferite proiecte.
    Domnii Pirvulescu si Alistar, care la ora la care scriu isi pledeaza neimplicarea politica pe ecranele mogulilor, sustin ca doar principiile si grija pentru democratie sint motorul de 3.000 de cai putere care i-a pus in miscare. Chiar asa? Democratia, dar mai ales unii parlamentari liberali in frunte cu Bogdan Olteanu (intrat in parlament de pe pozitia a treia cu putin peste 3.000 de voturi) au pentru ce sa-i fie recunoscatori domnului Cristian Pirvulescu. Ce sa mai discutam despre manipularea numita „votul alb” de la parlamentare, cind s-au anulat 2% din voturi. Domnia sa este independenta personificata, tinind cont de felul infocat in care pledeaza de pe ecranele mogulilor impotriva lui Basescu. Revolta ong-istului impotriva unicameralului este cu atit mai de neinteles cu cit prin anii 2000 stringea semnaturi exact pentru unicameral si exact in perioada in care PSD facea acelasi lucru. Si de ce se rascoala Cristian Pirvulescu impotriva ipoteticei fraude morale prin referendumul lui Basescu si nu si impotriva fraudei morale practicate de contracandidatii sai prin intermediul televiziunilor mogulilor? Intrebare la care raspunsul ar putea fi unul singur: se afla de aceeasi parte a baricadei. Adica cea antibasesciana.
    Victor Alistar, virful de lance al luptei impotriva coruptiei, lupta sponsorizata din greu de fostul cabinet liberal, asa cum fostul guvern PSD i-a sponsorizat lupta pentru o ANI fara gheare si dinti, a ajuns in tribunal exact cu institutia (ANI) la sefia careia a dorit sa ajunga. Motivul, declaratia de avere. Democratia are si ea conflictele ei de interese, iar Victor Alistar un dinte impotriva presedintelui Basescu. Probabil ca ii este greu sa uite de raportul comandat de Basescu pe vremea cind era primar general al Capitalei, raport care viza modul dubios in care Alistar a primit o casa de la Viorel Lis, al carui consilier era. In plus, dragostea dintii-PSD- nu piere cu una cu doua, gindindu-ne ca in ultimii ani cum era liber scaunul de ministru al justitiei, cum aparea Alistar ca posibila propunere a PSD. Asta da impartialitate, neimplicare si ong-ism.
    Cit despre Agentia de Monitorizare, cred ca nu mai este nimic de spus atita vreme cit se afla cu trei picioare in trustul lui Sorin Ovidiu Vintu. Iar parte din Catavenci, daca este sa ne referim numai la Liviu Mihaiu, au avut avantaje serioase in defuncta guvernare si dezavantaje pe masura in actuala. Ma gindesc la proiecte gen Salvati Delta, Vama Veche si alte locuri la fel de frumoase de pe harta tarii. Georgiana Iorgulescu, sefa de la Centrul pentru Resurse Juridice, este o apropiata a liberalei Renate Weber. Punct.
    Dar, in sfirsit, e dreptul ONG-urilor sa sustina pe cine vor si sa fie impotriva lui Basescu, d-aia e democratie si nu dictatura. E dreptul lor de societate civila sa considere ca se „prefraudeaza” sau „postfraudeaza”, daca va fi nevoie si asa va suna ordinul pe institutie.
    Singura nedumerire e, repet, de ce nu mimeaza macar echidistanta si principiile pe care spun ca le sustin, condamnind la fel de ferm si „frauda morala” a contracandidatilor lui Basescu. De ce nu condamna „folosirea abuziva in scop personal” a televiziunilor mogulilor?

    acum, cand USL vrea sa comaseze alegerile pentru modificarea constitutiei cu europarlamentarele ( Radu Stroe, PNL: Referendumul pentru revizuirea Constitutiei va fi organizat odata cu europarlamentarele ), echidistanta lui Mircea Toma ii sopteste in ureche ca totul e in regula.

    Nici o „prefraudare” la orizont, cat despre fraudare, stim cu totii ca USL nu ar face asa ceva.

  2. Bogdan Calehari
    21 January 2014

    Oameni ca el se inhama primii la carul triumfal al dictaturilor.

  3. Costin Andrieş
    21 January 2014

    se inhama la orice ii cere partidul, asta…alianta.

  4. Daniel Francesco
    21 January 2014

    Mircea Toma este Stan, iar in locul lui Bran o avem pe Madam Farfuridi, cu numele ei de plume de Alina Mungiu Pippidi, acela cu care-si publica articolele in Romania Libera in care slaveste guvernarea USL-asa.

  5. Costin Andrieş
    21 January 2014

    Andrei Cornea despre profesorul de „echidistanta”:

    În 1994, împreună cu Gabriela Adameșteanu, îi lu­am un interviu lui Ion Iliescu. Ceea ce ne-a scan­da­lizat pe amândoi cel mai mult cu această ocazie a fost „neutralismul“ fostului președinte, în raport cu poziția României Mari, pe de o parte, și aceea a revistei 22, de partea cealaltă. Și una, și cealaltă, sus­ținea Ion Iliescu, calcă în străchini, sunt ex­ce­sive, radicale – firește, în direcții opuse – ba chiar ex­tremiste. De fapt, după Ion Iliescu (scriam atunci), „România Mare e un fel de 22, așezat de partea cea­laltă, poate totuși numai o idee mai agresiv!“

    http://www.revista22.ro/articol.php?id=36886

  6. Andreea
    21 January 2014

    „Nu, nu datorită altruismului lor autist, exploatarea nu pune nici un fel de probleme ULS pentru că e susținută de majoritatea românilor” ???? Chiar nu sunteti diferiti fata de A3 si USL cand vine vorba despre Rosia Montana, aici MT are dreptate. Banuiesc ca din sondajul lui Palada stiti ca exploatarea e sustinuta de majoritatea romanilor, nu?
    A, si inca o chestie pe care nu o inteleg cand vine vorba de „hipsteri” – daca e asa de usor sa scoti zeci de mii de oameni in strada (si costa atat de putin, 75000$ ?), cum de nu reusiti voi sa faceti la fel? Ce se intampla? Nu stiti sa faceti evenimente pe facebook, probabil.
    PS: da, toate partidele sunt aceeasi mizerie cand vine vorba despre Rosia Montana, gaze de sist – macar aici cred ca suntem de acord, nu?

  7. Andreea, treci pe la casierie! S-a notat intervenţia ta! Bravo! Ai văzut că nu e aşa de greu? La următorul miting vei fi în primul rînd, alături de mine. Şi vei primi spor de personalitate!

  8. Costin Andrieş
    21 January 2014

    Andreea,

    Chiar nu sunteti diferiti fata de A3 si USL cand vine vorba despre Rosia Montana

    noi stiu cine e „noi”, eu in schimb nu mi-am schimbat parerea despre RM fata de 2011 ( adica sunt la fel de putin lamurit ) cand a3 si usl erau in avangarda luptei contra rmgc, alaturi de MT (ai uitat, nu-i asa?). si dupa cum observi, nu am fromulat nici o parere dincolo de contractul abuziv. cu respectarea standardelor , exploatarea se poate face, in conditiile contractului de acum, nu ma pot pronunta, tind spre nu. cat despre majoritatea romanilor, e mai degraba majoritatea romanilor intrebati, pentru ca din cate stiu, cam jumatate dintre romani nu dau doi bani pe RM.

    toate partidele sunt aceeasi mizerie cand vine vorba despre Rosia Montana

    Pus langa abuzurile USL din justitie care, daca reusesc, or sa ne duca inapoi la iliescism (sau mai rau,in bratele Rusiei), sb Rosia Montana e absolut irelevant, incomparabil mai putin important, pe termen lung, decat exploatarea gazului de sist – daca nu se exploateaza, in 10-15 ani Romania e dependenta 100% de gazul rusesc, iar cu dependenta energetica vine si dependenta politica. daca pe RM idealismul habarnist al unitisalvailor are o anumita condoare, pe pb gazelor de sist consecintele sunt mai grave. (vezi mai ales ultimul link de la finalul articolului)

    despre unitisalvam, deschide linkurile de la finalul articolului, despre gaze de sist, parcurge seria asta (1, 2 si 3 – e si despre proteste) http://inliniedreapta.net/impl…..e-ong-uri/ succes.

  9. Costin Andrieş
    21 January 2014

    @MTN, parlez-vous francais? vad ca scrii de pe un ip din Franta .

  10. Costin Andrieş
    21 January 2014

    O chestie interesanta la „echidistantii” intre grupul infractional organiat si victimele lor, de la iliescu, la ActiveWatch si Tolontan:

    – iliescu era echidistant intre R22 si Vadim in anii 90, dar a votat cu Vadim
    – ActiveWatch e echidistat intre angajatii unui securist si victimele lor, dar a pornit impotriva lor acum cateva luni o intreaga campanie sub-suburbana in care a chemat, printre altii asemenea, pe consilierul lui Vanghelieee, Peter Manole.
    – Tolontan, argat la Varan, e si el echidistan. http://inliniedreapta.net/moni…..triva-lor/

  11. Relu
    21 January 2014
  12. Costin Andrieş
    21 January 2014

    comunicatul AW, pe langa faptul ca apare nepermis de tarziu, chiar daca e mai putin relativizant, ramane lemnos.

    “intervenție mai susținută din partea CNA pentru a tempera aceste derapaje în emisiunile televiziunilor care se declară a fi canale de știri și informare.” – cei de la CNA radeau la montajul scabros al A3. CNA este, in acest moment, o institutie desueta, o institutie de care oricum A3 nu s-a sinchisit niciodata, nici cand opozitia era la putere.

    Cred ca se pune prea mult pret pe ce are de spus AW.

    cred ca problema se pune eronat si din alt punct de vedere – se insista pe reactii de la acest gen de institutii (CNA/AW) care au dovedit in mod repetat nu reprezinta in nici un fel interesul jurnalistilor (chiar si cand au facut-o, acest lucru s-a intamplat in masura foarte limitata). CNA/AW sunt preocupate de propriile interese (care, resubliniez ???? , se confunda cu interesele mega-coruptiei mai des decat e cazul).

    Parerea mea e ca jurnalistii ar trebui sa isi creeze propria lor structura de monitorizare, sa isi stabileasca propriul purtator de cuvant si sa dozeze reactiile dupa propriile criterii si interese, NU sa astepte pana CNA-ul aliat cu A3 va lua masuri, sau vreun ONG ocupat cu totul alte lucruri. Eu am convingerea ca acest gen de interese ti le aperi singur, nu asteptand reactii de la institutii de stat sau ONG-uri dubioase (AW).

  13. laurentiu
    21 January 2014

    singurul argument prezent aici este X a baut apa dupa Y, deci X=Y.

    iar, pe de alta parte, cand e vorba sa alegem intre rafinament si vulgaritate, totul devine atat de simplu. ????

  14. Costin Andrieş
    21 January 2014

    Scandal la CNA. Mircea Toma : „Nu ştiu care ar fi motivul pentru care i s-ar putea cere demisia şefei CNA” >> http://goo.gl/fk1Fmc
    Mircea Toma, ca de fiecare data in ultimii ani, e de partea oligarhilor. Nu o rateaza nici pe scandalagioaica instabila, Laura Georgescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *