Ministerul Drepturilor Omului și al Minorităților din Muntenegru a prezentat zilele acestea un proiect de lege care prevede legalizarea parteneriatului între persoane de același sex. În viitoarea lege cuplurile de același sex vor forma uniuni recunoscute legal, dar nu vor avea aceleași drepturi ca familiile formate din bărbat și femeie. Cel mai important lucru prevăzut în proiectul de lege e că aceste cupluri nu vor putea adopta copii.
Organizațiile nonguvernamentale și-au exprimat imediat nemulțumirea. Organizația Queer Montenegro a avertizat în privința „abuzurilor” propusei legi, mai ales în apropierea alegerilor locale. În declarația dată miercuri de Queer Montenegro se spune: „pentru politicienii și membrii parlamentului, care ar trebui să îi reprezinte egal pe toți cetățenii, este inacceptabil… să fie folosite persoanele LGBTIQ (sic), ca și alte grupuri sociale ale căror drepturi umane sunt amenințate, pentru a-și împlini ambițiile”.
E ușor de observat de aici că pentru aceste organizații e esențială adopția copiilor și asta e una dintre mizele cele mai importante ale acceptării legale a familiilor formate din persoane de același sex.
SURSA Balkan Insight
1 Comment
Peter
27 April 2018O intentie a ministerului muntenegrean absolut de bun simt. Nu poti face copii in principiu, nu poti avea dreptul la adoptie. Despre ce nerespectare a drepturilor omului e vorba, n-am inteles.